Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanță.
a) Cererea de chemare în judecată.
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC R. SRL Cluj Napoca, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat instanței, ca după analizarea motivelor de fapt și drept, să pronunțe o hotărâre prin care să admită acțiunea și să oblige Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să soluționeze contestația administrativă împotriva raportului de inspecție fiscală parțială înregistrat sub nr. 31061 din 25 februarie 2010 și deciziei de impunere nr. 40 din 25 februarie 2010, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, înregistrată sub nr. 983958 la data de 16 aprilie 2010 la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
Totodată a solicitat obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor la plata unei penalități de 1.000 ron pe zi întârziere, calculată de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
A mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că, începând cu data de 01 aprilie 2009, s-a desfășurat în cadrul societății reclamante o inspecție fiscală parțială. Ca urmare a acestui control a fost întocmit raportul de inspecție fiscală parțială înregistrat sub nr. 31061 din 25 februarie 2010 și decizia de impunere nr. 40 din 25 februarie 2010 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală. La data de 23 martie 2010 i-au fost comunicate documentele menționate.
Prin cererea înregistrată sub nr. 983958, la data de 16 aprilie 2010 reclamanta a înregistrat, în termen legal, la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili o contestație împotriva actelor administrativ fiscale emise în urma controlului fiscal de fond.
La data de 29 aprilie 2010, a primit de la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, adresa nr. 1047119 din 23 aprilie 2010, prin care le-a fost comunicat faptul că nu erau îndeplinite condițiile de formă cu privire la contestația înregistrată, lipsind anumite documente și anume actul administrativ cu anexele în copie și împuternicirea avocațială în original.
A precizat că la data de 30 aprilie 2010 a înaintat documentele solicitate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, dar nu s-a comunicat decizia de soluționare a contestației în termenul de 45 de zile reglementat de C. proc. fisc.
A motivat că prin nesoluționarea în termenul legal a contestației formulate se blochează accesul la justiție al reclamantei, întrucât sesizarea unei instanțe competente în materie este condiționată de soluționarea contestației de către Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
A arătat că au trecut mai mult de 5 luni de la înregistrarea contestației, astfel că termenul de soluționare nu mai poate fi considerat rezonabil.
b) Soluția primei instanțe și considerentele acesteia.
Prin sentința nr. 409 din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta SC R. SRL Cluj Napoca, și în consecință a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să soluționeze contestația administrativă formulată de reclamanta SC R. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei de impunere nr. 40 din 25 februarie 2010 și a raportului de inspecție fiscală parțială înregistrat sub nr. 31061 din 25 februarie 2010, emise de către Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, înregistrată sub nr. 983.958 din 16 aprilie 2010; a obligat pârâta la plata unei penalități de 1.000 RON pe zi de întârziere, calculată de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la executarea obligației de soluționare a contestației, precum și la cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 4,3 RON și a respins petitul privind aplicarea unei amenzi, în baza prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că potrivit art. 70 alin. (1) din O.G.nr. 92/2003 contestația trebuia rezolvată de autoritatea de resort în termen de 45 de zile, nerespectarea termenului deschizând posibilitatea de a acționa în justiție pe calea procedurii contenciosului administrativ, relevante fiind dispozițiile art. 2 alin. (2) și ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu toate că dispozițiile C. proc. fisc. prevăd dreptul de acces la justiția de contencios administrativ numai în prezența și în temeiul obținerii unei decizii administrative de soluționare a contestației.
Curtea a constatat că nu au fost oferite de către pârâtă justificări în vederea depășirii termenului legal și nici nu s-a făcut vreo referire la incidența prevederilor art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, care ar putea constitui, eventual, temei în susținerea tezei conform căreia autoritatea nu este culpabilă.
A mai arătat judecătorul fondului că procedurile administrative interne trebuie să fie gestionate de așa manieră încât să nu interfereze cu drepturile garantate particularilor.
Or, raportat la aceste repere, a constatat că termenul de peste 6 luni de la înregistrarea și completarea cererii formulate de către reclamantă nu este rezonabil.
Cu privire la aplicarea unei penalități de 1.000 RON s-a considerat că obligația impusă în sarcina autorității pârâte are caracter intuitu personae și ținând seama de prevederile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, Curtea va stabili soluția de admitere a acțiunii sub sancțiunea unei penalități de 1.000 RON pe zi întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a sentinței și până la executare, apreciind că acest cuantum este suficient de constrângător pentru autoritatea obligată.
În ceea ce privește aplicarea sancțiunii amenzii prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, deși există posibilitatea aplicării acesteia prin însăși sentința pronunțată, în condițiile art. 18 alin. (1), raportat la alin. (6) partea finală, Curtea a reținut că nu se impune stabilirea unei astfel de sancțiuni nefiind date în cauză suficiente elemente ori indicii că șeful autorității pârâte nu s-ar conforma pe deplin dispozițiilor instanței și că ar refuza explicit respectarea obligației impuse în termenul legal, cu atât mai mult cu au fost impuse penalitățile de întârziere solicitate prin cerere.
2. Instanța de recurs.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.
a) Motivele de recurs.
În motivele de recurs s-a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât termenul prevăzut de art. 70 din O.G. nr. 92/2003 este un termen de recomandare, cu precizarea că în baza art. 70 alin. (2), termenul pentru soluționarea cererii se prelungește atunci când sunt necesare informații suplimentare.
S-a invocat în acest sens și decizia nr. 182/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De asemenea s-a arătat că volumul mare de documente aferente cazului analizat a implicat, în mod obiectiv, un termen mai mare pentru soluționarea contestației.
S-a depus decizia nr. 13 din 26 ianuarie 2011.
b) Analiza motivelor de recurs.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, la soluționarea contestației administrative, se constată că aceasta a rămas fără obiect.
Prin decizia nr. 13 din 26 ianuarie 2011, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a desființat decizia de impunere nr. 40 din 25 februarie 2010 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, decizie adoptată în soluționarea contestației administrative formulate de reclamanta-intimată SC R. SRL.
Referitor la obligarea pârâtei la plata unei penalități de 1.000 RON/zi de întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la executarea obligației de soluționare a contestației, se constată că soluția este neîntemeiată.
Din probele cauzei, respectiv adresa nr. 1047119 din 23 aprilie 2010 rezultă că autoritatea învestită cu soluționarea contestației administrative a solicitat reclamantei-intimate să completeze dosarul contestației cu o serie de documente.
La această solicitare reclamanta a răspuns prin adresa din 29 aprilie 2010, în sensul că a refuzat să depună documentele solicitate, apreciind că Agenția Națională de Administrare Fiscală are ca scop tergiversarea soluționării contestației.
Potrivit art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., cererile depuse de contribuabili se soluționează în termen de 45 de zile de către organul fiscal, termen care în baza alin. (2) al aceluiași text poate fi prelungit cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor necesare.
Ori, în speță, reclamanta-intimată nu a înțeles să furnizeze documentele cerute de Agenția Națională de Administrare Fiscală, astfel încât emiterea deciziei ulterior este justificată.
Mai trebuie arătat că termenul de 45 de zile este un termen de recomandare, că într-adevăr soluționarea contestației trebuie să se realizeze într-un termen rezonabil.
La aprecierea caracterului rezonabil al termenului de soluționare urmează a se avea în vedere timpul scurs de la data înregistrării cererii, complexitatea acesteia.
În raport de circumstanțele cauzei, termenul de soluționare se încadrează în noțiunea de termen rezonabil.
De asemenea, prin emiterea deciziei, autoritatea și-a îndeplinit obligația impusă în sarcina sa, privind soluționarea contestației.
c) Soluția instanței de recurs.
Având în vedere considerentele acestei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, se va modifica în parte sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea la soluționarea contestației administrative, ca rămasă fără obiect, se va respinge capătul de cerere privind obligarea la plata penalităților de întârziere ca neîntemeiat, menținându-se celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva sentinței civile nr. 409 din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea la soluționarea contestației administrative, ca rămasă fără obiect.
Respinge capătul de cerere privind obligarea la plata penalităților de întârziere ca neîntemeiat.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2011.