Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 6 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. 3759/111/2008, Curtea de Apel Oradea a fost sesizată cu excepția de nelegalitate a art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, invocată de reclamanta R.I.F., în contradictoriu cu pârâții Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Bihor și Guvernul României.
S-a format Dosarul nr. 1170/35/2009 al Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Guvernul României a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii formulată de reclamantă cu motivarea că potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ pentru care legea instituie o altă procedură. Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
1. Soluția instanței de fond
Prin Sentința nr. 230/CA din 30 noiembrie 2009 Curtea de Apel Oradea a respins excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate invocată de pârâtul Guvernul României și a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.
În ceea ce privește inadmisibilitatea excepției, instanța de fond a reținut că alin. (1) al art. 4 din Legea nr. 554/2004 se referă la actul administrativ unilateral cu caracter individual, însă, alin. (2) al aceluiași articol se referă la actul administrativ fără a mai face vreo distincție între caracterul său de act normativ sau individual. Coroborate, cele două texte ale aceluiași articol trebuie interpretate conform principiului de drept care impune ca legea să fie interpretată și aplicată în sensul de a-și produce efecte juridice. Pentru aceste considerente inadmisibilitatea excepției urmează să fie respinsă. De altfel, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, după intrarea în vigoare a Legii nr. 262/2007, este constantă în sensul că excepția de nelegalitate poate viza și acte normative nu doar individuale.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că definiția dată noțiunii de naștere prin art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 încalcă principiul egalității de tratament, instituind discriminări între persoanele aflate în situații identice, respectiv între copii proveniți dintr-o naștere concomitentă (gemeni, tripleți) și cei proveniți dintr-o naștere simplă.
Desigur că acordarea acestei îndemnizații a fost raportată prin art. 6 al O.U.G. nr. 148/2005, la numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor, motiv pentru care dispozițiile art. 3 din Normele metodologice sunt nelegale.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinței nr. 230/CA din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, Guvernul României a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs Guvernul României a arătat că dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii".
Concediul și indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menționat, concediul și indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență.
Așadar, indemnizația se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției.
Textul menționat, cuprins în O.U.G. nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației pentru naștere, iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.
Ținând cont de cele menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere, se acordă o singură indemnizație.
Indemnizația pentru creșterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulți copii.
Astfel, această prestație înlocuiește, pe perioada concediului de creștere a copilului, venitul salarial al părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează pentru această formă de sprijin.
Prin urmare, nu se poate reține pretinsa discriminare creată între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în condițiile în care, măsura reglementată prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului, și, în nici un caz, o componentă a alocației destinate copiilor.
3. Soluția instanței de recurs.
Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere.
De asemenea, se poate reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective.
H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.
Prin acest act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.
Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.
Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore).
Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptate.
Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar la modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.
De altfel, este de menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizației se majorează cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.
În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Guvernul României, împotriva Sentinței civile nr. 230/CA din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.