Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată și completată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.C.N., aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătoarei autorității publice Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - D.C.N., de la data de pronunțării sentinței și până la emiterea titlului de despăgubire reprezentând măsuri reparatorii pentru imobilul construcție și teren situat în Bistrița, str. L., jud. Bistrița-Năsăud, înscris în C.F. nr. x nr. top. y.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru întârziere, constând în dobânda legală din suma cuvenită cu titlu de măsuri reparatorii pentru imobilul amintit mai sus, dobândă calculată de la data pronunțării sentinței și până la emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul situat în Bistrița, str. L., jud. Bistrița-Năsăud a fost naționalizat de la antecesoarea sa (C.F.A.) prin Decretul nr. 712/1966 și în urma adoptării Legii nr. 10/2001 a formulat notificare pentru acordarea de măsuri reparatorii.
Prin Dispoziția nr. 1127 din 19 martie 2004 emisă de primarul municipiului Bistrița s-a formulat oferta pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent până la concurența sumei de 1.707,086.000 ROL, pentru diferența dintre valoarea reală de piață a imobilului și despăgubirile bănești actualizate, pe care reclamanta le-a primit în temeiul Legii nr. 112/1995.
A mai arătat reclamanta că dosarul cuprinzând notificarea, actele doveditoare a calității de persoană îndreptățită la restituire și Dispoziția primarului nr. 1127 din 19 martie 2004 au fost trimise Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a evalua imobilul în litigiu și a se emite titlul de despăgubire. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a numit un evaluator - SC R. SA București - care a efectuat expertiza de specialitate, stabilindu-se că valoarea de piață a imobilului din speță este de 199.000 euro, echivalentul a 699.047 RON, ca ulterior, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să considere, contrar celor stabilite prin Dispoziția primarului municipiului Bistrița, că reclamanta nu este persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent și prin urmare a retrimis dosarul Primăriei municipiului Bistrița, refuzând astfel tacit să emită titlul de despăgubire.
Mai arătă reclamanta că nu a încasat despăgubirile cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001 doar din culpa exclusivă a autorității publice condusă de pârâtă, și anume Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel, primarul municipiului Bistrița a soluționat notificarea reclamantei prin Dispoziția nr. 1127 din 19 martie 2004 (deci în urmă cu 6 ani de zile), prin care i s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, imobilul nemaiputând fi restituit în natură.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a primit de la Instituția Prefectului dosarul de despăgubiri al reclamantei în anul 2005, apoi în anul 2006 SC R. SA a întocmit expertiza de evaluare a imobilului naționalizat și a stabilit valoarea de piață ca fiind suma de 699.047 RON (echivalentul a 199.000 euro).
Autoritatea publică nu a emis însă titlul de despăgubire în favoarea reclamantei, ci în anul 2008 a constatat că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită și a retrimis dosarul Primăriei municipiului Bistrița spre reanalizare și completare cu acte.
În concluzie, doar din culpa exclusivă a autorității publice condusă de pârâtă procedura de acordare a despăgubirilor în favoarea reclamantei s-a prelungit cu încă 4 ani.
În plus, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată prin hotărâre judecătorească irevocabilă (Sentința civilă nr. 410 din 21 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1446 din 12 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) să emită în favoarea reclamantei o decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul construcție și teren situat în municipiului Bistrița, str. L., jud. Bistrița-Năsăud, înscris în C.F. nr. x, nr. topo. y. Prin urmare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor trebuia să emită până la data de 12 aprilie 2010 decizia reprezentând titlul de despăgubire (dată la care a expirat termenul de 30 de zile de la soluționarea irevocabilă a Dosarului 1089/33/2008) - obligație pe care nu a îndeplinit-o până în prezent.
Raportat la faptul că Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a pus în executare o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, se impune aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, și anume aplicarea conducătorului autorității publice, pârâta din prezenta speță, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere începând cu data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 410 din 21 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj și până la punerea în executare a acesteia, mai exact emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei.
Pârâta D.C.N., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii, arătând, în esență, că pentru emiterea deciziei conform raportului de evaluare este nevoie de documentația aferentă Dispoziției nr. 1127 din 19 martie 2004, înregistrată cu nr. 2695/CC.
Primăria Municipiului Bistrița avea obligația legală de a transmite pârâtei Dosarul de despăgubire nr. 2695/CC, motiv pentru care a înțeles să o cheme în garanție. Mai mult, prin Adresa nr. 2695/CC din 10 iunie 2010 a fost din nou solicitat Primăriei Dosarul de despăgubire nr. 2695/CC al reclamantei B.R.
Prin urmare, pârâta a apreciat că în calitate de președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a avut niciodată intenția de a tergiversa soluționarea Dosarului de despăgubire nr. 2695/CC și nici de a nesocoti Sentința nr. 410/2009, dar nici nu se pot ignora prevederile legale în vigoare care stabilesc exact procedura administrativă ce trebuie urmată în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În apărările formulate a mai precizat faptul că este în imposibilitate fizică de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, având în vedere și dispozițiile art. 20 alin. (2) teza a doua din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care prevăd că "Dacă persoanele îndreptățite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației, și valoarea corespunzătoare a imobilului". Or, în speță, reclamanta a încasat despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995.
Prin urmare, pentru emiterea deciziei de către Comisia Centrală, este nevoie să se cunoască data și cuantumul acestor despăgubiri, acestea fiind scăzute din valoarea raportului de evaluare efectuat în cauză.
Nu în ultimul rând, pârâta a precizat faptul că în situații similare, instanțele judecătorești au apreciat faptul că emiterea titlului de despăgubire se face cu respectarea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Referitor la plata despăgubirilor pentru întârziere, constând în dobânda legală cuvenită reclamantei, cu titlu de măsuri reparatorii pentru imobilul amintit mai sus, dobândă capsulată de la data pronunțării sentinței și până la emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei, pârâta a arătat că potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, despăgubirile pentru întârziere se stabilesc de instanța de executare, în caz de neexecutare a hotărârii definitive și irevocabile.
În cazul dedus judecății, reclamanta solicită despăgubiri pentru întârziere constând în acordarea de dobânzi legale.
Cât privește acordarea dobânzii legale solicitate de reclamantă, s-a învederat faptul că art. 1088 alin. (2) C. civ., text legal care face referire la daunele-interese din convenții, se arată că "aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă: nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."
Totodată, pârâta a formulat și o cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Bistrița prin Primar, pentru situația în care pârâta va cădea în pretenții rezultate din prezenta cauză.
În argumentarea acestei solicitări, pârâta a arătat că dosarul de despăgubire era incomplet, neexistând înscrisuri care să facă dovada proprietății imobilului, fiind nejustificată soluția adoptată.
Prin urmare, pârâta solicită și obligarea Primăriei Municipiului Bistrița prin Primar să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat pârâtei în calitate de președinte al Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin stabilirea unor despăgubiri pentru întârziere și cheltuieli de judecată pretinse de reclamantă în prezentul dosar.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 186/2010, a admis în parte cererea formulată de reclamanta B.R., în contradictoriu cu pârâta D.C.N., conducătoarea autorității publice Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a aplicat pârâtei D.C.N. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, de la data de 12 aprilie 2010 și până la emiterea titlului de despăgubire, reprezentând măsuri reparatorii pentru imobilul construcție și teren situat în Bistrița, str. L., jud. Bistrița-Năsăud, înscris în C.F. nr. x nr. topo. y.
De asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamantă de despăgubiri pentru întârziere constând în dobânda legală aferentă sumei cuvenite cu titlu de măsuri reparatorii, calculată pentru intervalul mai sus arătat, a respins ca rămase fără obiect petitele formulate prin completarea de acțiune.
Totodată, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Bistrița prin Primar formulată de pârâta D.C.N., conducătoarea autorității publice Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 595 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prim instanță a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 410 din 21 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamanta B.R. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință, a fost aceasta obligată să emită în favoarea reclamantei o decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul construcție și teren situat în Bistrița, strada L., județul Bistrița-Năsăud, înscris în C.F. nr. x, nr. topo y, conform raportului de expertiză efectuat prin dispoziția pârâtei, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. A fost de asemenea obligată pârâta la plata sumei de 2.975 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă.
Sentința a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1446 din 12 martie 2010.
În speță, termenul stipulat, de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, s-a împlinit la data de 12 aprilie 2010, fără ca decizia reprezentând titlul de despăgubire să fi fost emisă de instituția condusă de pârâtă.
Mai mult, în considerentele Deciziei nr. 1446 din 12 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, se arată că soluția adoptată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor privind restituirea dosarului este nelegală, având evident caracter de tergiversare a emiterii titlurilor de despăgubire, în condițiile în care analiza legislației aplicabile (art. 16 alin. (1), (21), (4), (5) și (8) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005) relevă că autoritatea pârâtă nu are competența legală de a exercita controlul asupra dispoziției emise de autoritatea notificată, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor verificând strict legalitatea respingerii cererii de restituire în natură.
A reținut prima instanță că pârâta își invocă așadar propria culpă pentru a justifica omisiunea de punere în executare a hotărârii judecătorești de care se prevalează reclamanta, ceea ce este inadmisibil, găsindu-și aplicabilitate principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Cum dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică și dreptul la punerea în executare a hotărârii judecătorești, în baza art. 24 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004 instanța va aplica pârâtei D.C.N. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, de la data de 12 aprilie 2010 și până la emiterea titlului de despăgubire, reținând că este dată culpa pârâtei în neexecutarea hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu până la data soluționării prezentei cereri.
Dispozițiile art. 24 alin. (2) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ precizează că, în cazul nerespectării termenului prevăzut pentru executarea hotărârii definitive și irevocabile prin care s-a admis acțiunea, pe lângă aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului autorității publice, reclamanta este în drept să solicite despăgubiri pentru întârziere, astfel că este lipsită de temei apărarea formulată de pârâtă în sensul inadmisibilității acestui petit. Separat de aceasta, dispozițiile art. 1038 alin. (2) C. civ., invocate prin întâmpinare, nu prezintă relevanță în cauză.
În ceea ce privește capetele de cerere formulate prin completarea de acțiune, având ca obiect aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătoarei autorității publice Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - D.C.N., de la data de pronunțării sentinței și până la achitarea cheltuielilor de judecată în cuantum total de 4.760 RON, stabilite prin Sentința civilă nr. 410 din 21 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, precum și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru întârziere, constând în dobânda legală din suma cuvenită cu titlu de cheltuieli de judecată, dobândă calculată de la data pronunțării sentinței și până la emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei, instanța a constatat că plata acestor cheltuieli a fost efectuată de pârâtă la data de 26 august 2010, astfel încât aceste capete de cerere au rămas fără obiect.
Referitor la cererea de chemare în garanție, instanța a reținut că în Legea nr. 554/2004, prin contencios administrativ se înțelege activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Așadar existența unei autorități publice între părțile unui litigiu de contencios administrativ este considerată de legiuitor un element definitoriu al acestei categorii de litigii, sens în care instanța a respins cererea de chemare în garanție a Primăriei municipiului Bistrița, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta D.C.N., pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. în privința acordării cheltuielilor de judecată.
Legat de aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 se critică măsura de respingere a cererii de chemare în garanție.
Se invocă următoarele aspecte de nelegalitate.
Se arată că în mod greșit s-a apreciat existența unei culpe a recurentei-pârâte privind neexecutarea Sentinței civile nr. 410/2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 1446 din 12 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Aceasta deoarece recurenta a respectat dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, iar dosarul a fost trimis retur, nu cu intenția de a tergiversa soluționarea, ci pentru a se fundamenta măsura dispusă de Primăria Municipiului Bistrița prin dispoziția emisă în privința dovezii calității de proprietar al imobilului la data preluării abuzive.
Se arată că în mod greșit au fost acordate despăgubiri pentru întârziere neluându-se în considerare condițiile răspunderii civile delictuale și faptul că nu există culpa autorității administrative invocându-se practică judiciară și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Ruianu împotriva României și S.C. Ruxandra Trading SRL împotriva României.
Recurenta nu a ținut cont că sancțiunea și despăgubirile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 constituie mijloace de constrângere pentru a obține executarea hotărârii, iar în prezenta cauză Sentința nr. 410/2009 a fost executată conform Deciziei nr. 8442 din 26 august 2010, intimata primind decizia reprezentând titlu de despăgubire la data de 16 septembrie 2010.
Se arată că în mod nelegal a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Bistrița, în condițiile în care această instituție are atribuții proprii în procesul de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate, se solicită micșorarea cuantumului având în vedere că pe rolul Curții de Apel Cluj există mai multe litigii ale aceluiași avocat în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având același obiect.
În susținerea recursului, recurenta depune soluții de practică judecătorească și acte.
La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care solicită respingerea recursului ca nefondat.
La dosar, recurenta-pârâtă a depus concluzii scrise.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sentința atacată este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv a procedurii de executare specifice a unei hotărâri irevocabile prin care a fost soluționat un litigiu de contencios administrativ.
Fapt de necontestat și care rezultă din acte, autoritatea Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în calitate de pârâtă prin Sentința civilă nr. 410 din 21 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj a fost obligată la emiterea titlului de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, termen prevăzut și în dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece obiectul acțiunii intimatei-reclamante se încadra în categoriile de obligații de „a face”, enumerate de dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.
Sentința civilă nr. 410 din 21 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj a rămas definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1446/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 12 martie 2010. Pe cale de consecință, această sentință pronunțată de instanța de contencios administrativ trebuia executată de recurenta-pârâtă în calitate de conducător al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor până la data de 12 aprilie 2010. Sub acest aspect sentința de fond este legală și temeinică, fiind stabilit corect termenul de la care trebuia executată sentința executorie, definitivă și irevocabilă, având ca obiect emiterea titlului de despăgubiri.
Curtea nu va reține susținerile din recurs privind inexistența culpei autorității pârâte, respectiv a conducătorului acesteia, pentru neexecutarea acestei sentinței și executarea cu întârziere a acestei obligații, respectiv la data de 26 august 2010 prin emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, datorită unor împrejurări obiective - lipsa unor relații comunicate cu întârziere de către Primăria Municipiului Bistrița, privind dosarul de despăgubire al reclamantei-intimate.
În mod corect instanța de fond a reținut că recurenta-pârâtă și-a invocat propria culpă pentru a justifica nepunerea în executare în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Aceasta deoarece adresa către Primăria Municipiului Bistrița a fost emisă la 10 iunie 2010 - după aproape 2 luni de la expirarea termenului în care hotărârea trebuia să fie executată - 12 aprilie 2010.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăd că în cazul în care termenul de executare a hotărârilor judecătorești nu este respectat „se aplică conducătorului autorității sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.
Fără a nega caracterul de mijloc de constrângere al amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 aplicarea acestuia nu este condiționată de existența unei culpe a conducătorului autorității, cu atât mai mult cu cât în prezenta cauză motivele invocate de recurentă nu reprezintă motive obiective justificate care să reprezinte cauze justificate pentru nepunerea în executare în termenul de 30 de zile a hotărârii irevocabile.
Dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăd că amenda se aplică „în cazul în care termenul este respectat”, indiferent de existența unei culpe a conducătorului autorității pârâte, amenda, în cauză fiind corect aplicată de la data de 12 aprilie 2010 până la data executării, respectiv emiterea titlului de despăgubire conform Deciziei nr. 8442 din 26 august 2010. În baza Hotărârii din 26 august 2010, comunicarea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri a fost realizată către reclamanta-intimată la data de 16 septembrie 2010, fapt recunoscut de intimată prin întâmpinarea depusă în recurs.
În ceea ce privește obligarea recurentei la despăgubiri pentru întârziere, aceasta a fost în mod corect admisă, constând în dobânda legală din suma cuvenită cu titlu de măsuri reparatorii pentru imobilul menționat în Dispoziția nr. 1127 din 19 martie 2004, Curtea nu va reține susținerile din recurs și practica invocată a Curții Europene a Drepturilor Omului deoarece, fapt de necontestat, există o întârziere în neexecutarea sentinței, care a fost executată la 26 august 2010, termenul expirând la 12 aprilie 2010. Pentru perioada 12 aprilie 2010 - 26 august 2010 reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru întârziere ținând cont de două aspecte: procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 a început din anul 2004 - data emiterii Dispoziției nr. 1127 din 19 martie 2004, iar titlul de despăgubire care menționează în concret o sumă de bani la care reclamanta este îndreptățită reprezintă un bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului și, respectiv, o obligație de restituire care produce dobânzi pentru suma cuvenită cu titlu de măsuri reparatorii. Iar această modalitate a fost apreciată de instanța de fond a fi corectă în ceea ce privește dreptul reclamantei de a primi, conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru întârziere.
Curtea nu va reține aspectul de netemeinicie privind data executării sentinței irevocabile - fapt de necontestat de părți în recurs ca fiind 26 august 2010, deoarece instanța de fond a analizat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, executarea fiind o chestiune de fapt și care nu determină lipsa de obiect a cererii de aplicare a amenzii, respectiv a verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 24 alin. (2)din Legea nr. 554/2004.
Cererea de chemare în garanție în mod legal a fost respinsă pe excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ., ținând cont de procedura specială de executare prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, în cauză instanța de fond a apreciat corect că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ. pentru ca aceste cheltuieli să fie micșorate, iar faptul că același avocat are mai multe cauze pe rolul Curții de Apel Cluj cu același obiect nu reprezintă un criteriu de apreciere, acestea fiind valoarea cauzei și munca prestată de avocat.
Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.
Conform art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimată, în cuantum de 1.500 RON, reprezentând onorariu de avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta D.C.N. împotriva Sentinței nr. 186 din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă pârâta la plata sumei de 1.500 RON către intimata-reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 februarie 2011.