Asupra recursurile de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la 16 iunie 2008 și precizată ulterior, reclamantul I.C.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, anularea Deciziei nr. 357 din 11 decembrie 2007, admiterea plângerii împotriva procesului-verbal din 15 noiembrie 2001 și exonerarea societății de plata tuturor sumelor stabilite prin procesul-verbal, și în subsidiar admiterea plângerii și obligarea pârâtei la soluționarea în fond a contestației.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că până în luna iunie a deținut calitatea de asociat unic și administrator la S.C. "D." S.R.L.
Ulterior societatea a intrat în procedura de lichidare judiciară conform Legii nr. 64/1995.
Prin procesul-verbal din 15 noiembrie 2001, contestat, întocmit de organele de control ale Direcției de Control Fiscal Arad, au fost stabilite obligații suplimentare de plată în sarcina persoanei juridice reprezentând impozit pe profit, TVA, penalități și majorări, precum și 2 amenzi în cuantum total de 22.000.000 ROL.
Mai arată că, procesul-verbal contestat nu i-a fost comunicat de către Direcția de Control Fiscal Arad, acesta fiindu-i comunicat, la cererea sa, în data de 13 septembrie 2007.
Prin Decizia din 11 decembrie 2007 a Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare Contestațiilor, i s-a respins contestația formulată împotriva procesului-verbal din 15 noiembrie 2001, cu motivarea că reclamantul nu are calitatea de a contesta respectivul proces-verbal, iar contestația a fost depusă tardiv, cu depășirea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării acestuia, procesul-verbal fiind comunicat lichidatorului judiciar al societății încă de la data de 14 noiembrie 2001.
Reclamantul a susținut nelegalitatea actelor contestate, atât sub aspectul sumelor reținute cât și al greșitei soluționări a plângerii prealabile, arătând că este îndreptățit să atace procesul-verbal menționat de la data comunicării acestuia.
Pârâtele au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea plângerii.
Prin Sentința civilă nr. 2809 din 23 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.C.D.; a anulat Decizia din 11 decembrie 2007 și a obligat pârâta la soluționarea în fond a contestației administrative și a respins cererea de anulare a procesului-verbal ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că organul fiscal și-a fundamentat soluția de respingere a contestației, pe dispozițiile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001, cu argumentul că doar lichidatorul judiciar S.C. "E." S.R.L. Arad putea formula contestație, S.C. D. S.R.L. fiind în procedura falimentului.
Or, conform prevederilor art. 205 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003, în vigoare la momentul formulării contestației (octombrie 2007), se reține că și reclamantul, ca persoană care considera că a fost lezată în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, este îndreptățit la contestație.
S-a apreciat că dispozițiile legale cu caracter special C. proc. fisc. menționate, se completează cu dispozițiile cu caracter comun cuprinse în Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, astfel că reclamantul putea formula contestație împotriva procesului-verbal după comunicarea acestuia la 13 septembrie 2007.
S-a mai reținut că reclamantul avea interes, în calitate de persoană fizică, fost administrator al societății comerciale verificate, să solicite anularea procesului-verbal de control, având în vedere obligația de plată stabilită în sarcina sa prin Sentința civilă nr. 457 din 18 aprilie 2005 a Tribunalului Arad, respectiv suma de 208.918.441.441.552 ROL din pasivul societății.
Mai mult, instanța de fond a constatat că pârâtele nu au dovedit împrejurarea că reclamantul a avut cunoștință de conținutul actului contestat anterior lunii iunie 2007.
Referitor la cererea privind anularea procesului-verbal de control s-a reținut că aceasta este inadmisibilă cât timp contestația administrativă nu a fost analizată pe fond.
Împotriva acestei sentințe considerată netemeinică și nelegală a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice, invocând dispozițiile art. 3041 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentele, au adus, în esență, aceleași critici sentinței atacate.
În opinia recurentelor-pârâte instanța de fond greșit a reținut că intimatul era îndreptățit să mai formuleze în anul 2007 contestație administrativă împotriva procesului-verbal din 15 noiembrie 2001.
Se susține de recurente că S.C. "D." S.R.L. în sarcina căreia au fost stabilite obligațiile de plată prin procesul-verbal nr. X/2001 se afla în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 la momentul întocmirii acestui act, fapt ce rezultă din Sentința civilă nr. 747 din 13 septembrie 2001 a Tribunalului Arad și Încheierea nr. 1441 din 6 decembrie 2001 a aceleiași instanțe, potrivit cărora s-a dispus intrarea în faliment și s-a ridicat dreptul administratorului societății de a mai dispune sau administra bunurile debitoarei. Cum procesul-verbal a fost comunicat lichidatorului judiciar doar acesta îl putea contesta.
Mai mult, conform Sentinței nr. 1282 din 11 octombrie 2005 odată cu închiderea procedurii insolvenței, societatea în cauză a fost radiată.
Prin urmare, intimatul-reclamant nu mai avea calitatea de a formula plângerea prealabilă.
De asemenea, greșit s-a apreciat și cu privire la tardivitatea plângerii prealabile formulate împotriva procesului-verbal nr. X/2001.
Se arată că intimatul-reclamant a luat cunoștință de procesul-verbal în contextul soluționării cererii de atragere a răspunderii organelor de conducere ale debitoarei S.C. "D." S.R.L. prin Sentința nr. 457 din 18 aprilie 2005 împotriva căreia a formulat recurs, astfel că excepția tardivității plângerii prealabile este întemeiată.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad a criticat sentința și pentru faptul că nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Intimatul-reclamant a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, arătând că avea calitatea de a ataca respectivul proces-verbal pentru că este evidentă vătămarea sa prin acest act.
De asemenea, tardivitatea plângerii prealabile în mod corect a fost soluționată întrucât în raport de data comunicării procesului-verbal, plângerea este în termen.
Hotărârile judecătorești nu fac dovada că a avut cunoștință de acest act, cu atât mai mult cu cât, urmare a executării unei pedepse privative de libertate, judecata s-a făcut în lipsa sa.
Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate a înscrisurilor ce se află la dosarul cauzei, a dispozițiilor legale incidente, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., apreciază ca fiind fondate recursurile formulate pentru considerentele ce vor fi expuse.
Critica ce vizează situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este fondată.
Prin Sentința nr. 747 din 13 ianuarie 2001, Tribunalul Arad a deschis procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 împotriva debitoarei S.C. "D." S.R.L. și a desemnat administrator judiciar S.C. "E." S.R.L. Arad, cu mențiunea de a conduce "în tot" activitatea debitoarei.
Din înscrisurile care există la dosarul cauzei, rezultă că procesul-verbal din 12 noiembrie 2001 a fost comunicat administratorului judiciar al S.C. "D." S.R.L., fapt de altfel necontestat, iar acesta nu l-a contestat conform art. 3 și 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001 în vigoare la aceea dată.
Ulterior, prin încheierea din 6 decembrie 2001 a Tribunalului Arad s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva aceleiași debitoare, fiind numit lichidator judiciar tot S.C. "E." S.R.L.
De asemenea, s-a dispus și ridicarea de drept, a dreptului administratorului societății debitoare de a mai dispune și administra bunurile acesteia, în temeiul art. 78 din Legea nr. 64/1995.
Prin Sentința nr. 1282 din 11 octombrie 2005 a Tribunalului Arad, s-a închis procedura falimentului debitoarei, care a și fost radiată.
În raport de situația de fapt expusă, în mod corect s-a reținut în decizia contestată că plângerea prealabilă împotriva procesului-verbal din 15 noiembrie 2001, putea fi formulată în condițiile O.U.G. nr. 13/2001, privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, de lichidatorul judiciar al debitoarei, căreia îi fusese comunicat acest act la 14 noiembrie 2001, întrucât dreptul de administrare al administratorului debitoarei încetează de drept la data intrării în faliment, conform art. 78 din Legea nr. 64/1995, în vigoare la acest moment, iar lichidatorul judiciar putea uza la acea dată de procedura instituită de O.U.G. nr. 13/2001.
Este adevărat că prin Sentința nr. 457/2005 a Tribunalului Arad rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 87/R/2006 a Curții de Apel Timișoara reclamantul a fost obligat să plătească debitoarei suma de 208.918.441.152 ROL reprezentând pasivul societății, definitivat prin tabelul creanțelor în care figura creditoare și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad și cu suma din procesul-verbal.
Din Decizia nr. 419/R/2006 a Curții de Apel Timișoara cât și din Decizia nr. 87/R/2006 rezultă că reclamantul avea cunoștință de creanța Direcției Generale a Finanțelor Publice Arad întrucât recursurile formulate de acesta, care au fost respinse prin aceste decizii vizau cereri ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Arad în calitate de creditor pentru debite ce includeau sumele contestate. Astfel, susținerile reclamantului referitoare la momentul luării la cunoștință despre sumele impuse la plată prin procesul-verbal nr. X/2001, ca fiind acel al comunicării procesului-verbal în 2007, nu pot fi reținute.
În consecință, pretinsa vătămare a reclamantului în raport de Sentința nr. 457/2005 și Decizia nr. 87/R/2005 putea fi invocată de acesta la acel moment, ori, plângerea a fost formulată abia în anul 2007 cu depășirea oricăror termene de contestare a procesului-verbal.
Faptul că se afla în executarea unei pedepse privative de libertate nu reprezintă o justificare obiectivă, întrucât aceasta își putea exercita drepturile procesuale la care se considera îndreptățit.
În raport de cele expuse, aprecierile instanței de fond cu privire la aceste aspecte criticate prin cererea de recurs, și implicit cu privire la nelegalitatea Deciziei nr. 357/2007 contestată, sunt eronate.
Prin urmare, sentința recurată este nelegală din perspectiva criticilor formulate.
Critica ce vizează situația prevăzută de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. nu poate fi reținută întrucât sentința atacată respectă cerințele art. 261 C. proc. civ.
Față de cele reținute cât și în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se vor admite recursurile formulate, se va casa sentința recurată și se va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad împotriva Sentinței civile nr. 2709 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010