Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei:
1. Obiectul acțiunii:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, anularea ordinelor nr. 1039 din 13 octombrie 2009 prin care s-a dispus încetarea contractului de management încheiat cu autoritatea pârâtă și nr. 1472 din 02 decembrie 2009 prin care s-a dispus desființarea funcției publice de director coordonator adjunct deținută de acesta la Casa Județeană de Pensii Vrancea, încetarea contractului de muncă și a celui de management, reintegrarea sa în funcția avută anterior și obligarea autorității pârâte la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit.
Reclamantul a arătat că ambele ordine emise de autoritatea pârâtă produc același efect, demiterea sa din funcția publică de conducere și au fost motivate de aducerea la îndeplinire a prevederilor O.U.G. nr. 105/2009, precum și de necesitatea reorganizării serviciilor deconcentrate din teritoriu ale autorității pârâte.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că măsura dispusă nu corespunde în realitate necesității de reorganizare a unor servicii, în condițiile în care competențele funcției publice au rămas aceleași.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii.
2. Hotărârea primei instanțe:
Prin sentința nr. 82 din 16 martie 2010, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată, a dispus anularea ordinelor nr. 1039 din 13 octombrie 2009 și nr. 1472 din 02 decembrie 2009 emise de autoritatea pârâtă și reintegrarea reclamantului în funcția și atribuțiile specifice din care a fost demis.
Prin aceeași sentință, a obligat pârâta să-i plătească reclamantului drepturile salariale de care a fost lipsit, cu începere de la data demiterii și până la reintegrarea efectivă.
3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe:
Pentru a adopta această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Ordinele atacate au fost emise în baza O.U.G. nr. 105/2009, privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local.
Acest act normativ a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 3 decembrie 2009, care a constatat că prin O.U.G. nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție.
Curtea Constituțională a reținut că O.U.G. nr. 37/2009, deși abrogată și declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a fost preluată integral în textul O.U.G. nr. 105/2009 care, de asemenea, afectează grav activitatea tuturor instituțiilor publice ale statului vizate de acest act normativ, ceea ce contravine dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție potrivit cărora „Ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului”.
Astfel, prima instanță a reținut că măsura dispusă împotriva reclamantului prin ordinele atacate, emise exclusiv în baza O.U.G. nr. 105/2009, este una lipsită de temei legal atâta vreme cât respectiva ordonanță a fost declarată neconstituțională.
Judecătorul fondului a mai reținut că instanța constituțională a stabilit și faptul că, prin dispozițiile lor, cele două ordonanțe au exprimat o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pun în discuție însuși regimul constituțional și legal actual al funcției publice.
4. Recursul exercitat de pârâtă:
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a reiterat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată și motivată prin întâmpinare, arătând că asupra acesteia prima instanță nu s-a pronunțat; a criticat sentința atacată întrucât nu se indică motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate și cuprinde motive contradictorii în sensul că, în opinia primei instanțe, constatarea neconstituționalității O.U.G. nr. 105/2009 atrage nulitatea ordinelor contestate și are ca efect repunerea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii acestor ordine.
Or, constatarea neconstituționalității unei ordonanțe produce efecte numai pentru viitor, nu retroactiv, și nu justifică anularea ordinelor în litigiu.
De asemenea, a arătat că în mod eronat prima instanță a obligat autoritatea pârâtă la despăgubiri constând în drepturi salariale, întrucât reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, beneficiind de concediu medical din luna noiembrie 2009 până în luna aprilie 2010.
În esență, recurenta-pârâtă a susținut că ordinele atacate sunt legale, fiind emise în temeiul și cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009, în vigoare la acea dată, că O.U.G. nr. 37/2009, care a constituit temeiul legal al ordinului de numire a reclamantului în funcția publică de conducere deținută și încheierii contractului de management, a fost abrogată, astfel încât erau aplicabile prevederile O.U.G. nr. 105/2009.
În concluzie, recurenta-pârâtă a arătat că acțiunea este lipsită de interes și, pe fond, este neîntemeiată. A arătat astfel că, funcția deținută de către reclamant începând cu 28 februarie 2010 nu mai există, reintegrarea reclamantului ca efect al anulării ordinelor atacate este lipsită de temei legal, iar ordinele atacate au fost emise ca efect al aplicării O.U.G. nr. 105/2009, or, prin emiterea lor s-a urmărit tocmai respectarea actului normativ menționat.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului:
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate:
Intimatul-reclamant a fost numit în funcția de director coordonator adjunct la Casa Județeană de Pensii Vrancea, prin Ordinul nr. 1315 din 26 mai 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în baza O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Prin ordinul nr. 1039 din 13 octombrie 2009, autoritatea pârâtă a dispus încetarea contractului de management începând cu data de 14 octombrie 2009, în temeiul O.U.G. nr. 105/2009, iar prin ordinul nr. 1472 din 2 decembrie 2009 funcția publică de conducere de director coordonator adjunct deținută de reclamant la Casa Județeană de Pensii Vrancea a fost desființată, în temeiul aceluiași act normativ.
În ceea ce privește excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că nu poate fi primită, având în vedere că ne aflăm în prezența unui litigiu de contencios administrativ, în care devin incidente prevederile Codului muncii aplicabil ca drept comun în materie, în baza art. 295 alin. (2) din acest act normativ. În plus, cauzele salariaților sunt scutite de plata taxei de timbru, în baza art. 15 din Legea nr. 146/1997.
Referitor la criticile formulate pe fondul cauzei, instanța de control judiciar reține că prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009.
În considerentele deciziei sus-menționate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv actul administrativ de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic a directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.
Funcția publică ocupată de intimatul-reclamant a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept consecință încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, astfel că ordinul de numire a directorului coordonator este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată.
În Decizia nr. 414/2010, Curtea Constituțională a reținut că, începând cu 28 februarie 2010 continuă să-și producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale care i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin art. 1 pct. 1-5 și 26, art. 3, art. 5, art. 8 și Anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.
Ca urmare a acestor modificări legislative, funcția de director coordonator adjunct în cadrul Casei Județene de Pensii Vrancea s-a desființat, astfel că în mod greșit prima instanță a considerat că intimatul-reclamant mai poate fi reintegrat, într-o funcție a cărei existență a fost afectată de neconformitatea actului normativ prin care a fost înființată.
Așadar, dat fiind faptul că situația de neconstituționalitate ivită ca urmare a deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor juridice născute anterior, Înalta Curte constată că, atât ordinul de numire nr. 1315 din 26 mai 2009, cât și contractul de management încheiat între părți la aceeași dată, în baza O.U.G. nr. 37/2009, nu-și mai pot menține valabilitatea, fiind emise/încheiate în conformitate cu un act normativ declarat neconstituțional.
Este de necontestat că neconformitatea actului normativ aplicat de recurenta-pârâtă, respectiv O.U.G. nr. 105/2009, a afectat legalitatea actelor administrative de eliberare din funcție a intimatului-reclamant, însă acest lucru nu poate justifica hotărârea primei instanțe în sensul reintegrării intimatului-reclamant în funcția de director coordonator adjunct în condițiile în care actul administrativ de numire, respectiv ordinul nr. 1315 din 26 mai 2009, nu mai producea efecte juridice după momentul constatării neconstituționalității actului normativ în executarea căruia a fost emis.
Altfel spus, nu există temei juridic în vederea reintegrării intimatului-reclamant în funcția deținută anterior, iar neacordarea drepturilor salariale aferente apare ca firească.
2. Soluția pronunțată în recurs:
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în tot sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinței nr. 82 din 16 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.
Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul A.C. ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2011.