Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Hotărârea primei instanțe
Prin Sentința civilă nr. 672 din 18 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, respingând excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile, a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta S.C."P.P." S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale).
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele:
Reclamanta, în motivarea acțiunii, a arătat că, având în arendă 333 ha teren agricol a însămânțat cu grâu 200 ha și cu orz 110 ha în anul agricol 2005 - 2006, însă, ca urmare a temperaturilor excesiv de scăzute, a vânturilor puternice însoțite de ger și a variațiilor mari de temperaturi de la + la -18˚ C, 20˚ C) s-au produs pagube în sectorul vegetal iar o parte a culturilor agricole semănate în anul 2005 au fost calamitate.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, excepția tardivității acțiunii precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în sensul că reclamanta confundă cele două etape ale legii, respectiv etapa care reglementează constatarea și declararea stării de calamitate și etapa verificării procedurii prealabile obligatorii precum și a condițiilor privind încasarea despăgubirilor reglementate de legea specială.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, prima instanță a reținut că potrivit art. 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în cazurile prevăzute de art. 2 alin. (2) din aceeași lege - referitoare la refuzul nejustificat de rezolvare sau la nesoluționarea unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim - nu este obligatorie procedura prealabilă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune (calificată astfel de instanță), s-a constatat că solicitarea de acordare a despăgubirilor, cu toate documentele anexate, a fost depusă în data de 17 august 2008, acesta fiind ultimul demers al solicitanților înainte de a învesti instanța.
În raport cu această dată, instanța a reținut că reclamanta nu a formulat acțiunea în termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) teza a II-a, iar dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât vizează o situație juridică diferită.
2. Recursul reclamantei
Împotriva sentinței mai sus menționate, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta S.C. "P.P." S.R.L., invocând în drept prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a invocat, în esență, calificarea greșită a actului juridic dedus judecății ca fiind un refuz de rezolvare a cererii de acordare a despăgubirilor pentru calamitățile naturale aferente perioadei 2005/2006 și, drept consecință, admiterea greșită a excepției prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care Legea nr. 554/2004 nu interzice solicitarea despăgubirilor pe cale separată, termenul de sesizare a instanței fiind de un an de la data cunoașterii întinderii pagubei, conform art. 19 alin. (2) din actul normativ menționat.
Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat aplicarea greșită a unor acte normative speciale incidente în cauză (O.G. nr. 7/2004, H.G. nr. 1006/2006, Legea nr. 381/2002), în sensul că a învestit instanța cu o acțiune în pretenții izvorâte din lege, independente de un act administrativ unilateral care să constate existența calamităților, care au fost deja constatate prin două acte normative emise în cursul anului 2005.
În dezvoltarea acestei critici, a mai arătat că procedura de depunere a actelor care compun dosarul de acordare a despăgubirilor a fost respectată, fiind parcurse două etape impuse de art. 19 lit. c) din O.G. nr. 7/2004 și de H.G. nr. 1006 din 2 august 2006 și a invocat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu referire la Decizia nr. 4706 din 4 decembrie 2007, într-o speță apreciată de recurenta-reclamantă ca fiind similară.
3. Apărările intimatului-pârât
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, pe de o parte, că obiectul acțiunii se circumscrie ipotezei reglementate de art. 2 alin. (2) și art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 (refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim, asimilat de lege actului administrativ). Pe de altă parte, referindu-se la temeiul de drept indicat de recurenta-reclamantă, a arătat că întinderea pagubei a fost cunoscută de aceasta în cursul anului 2006, conform proceselor-verbale de constatare și evaluare a pagubelor din 19 aprilie 2006, din 20 aprilie 2006, din 25 septembrie 2006 și din 17 august 2006, astfel că în speță s-a împlinit și termenul de 1 an de la data la care persoana vătămată a cunoscut întinderea pagubei, prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 3042 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt și de drept relevante
Obiectul cererii de chemare în judecată prin care recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ constă în obligarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la plata despăgubirilor rezultate în urma calamităților naturale din perioada 1 decembrie 2005 - 31 martie 2006, în valoare de 108.404 RON, temeiul de drept constând în prevederile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură și ale H.G. nr. 1006/2006 privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură pentru culturile însămânțate în toamna anului 2005 și în primăvara anului 2006, ca urmare a fenomenelor meteorologice din perioada ianuarie - iulie 2006, înregistrate în unele zone geografice, precum și stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată ca despăgubire.
Având în vedere că în vederea acordării despăgubirilor, legiuitorul a instituit, prin Legea nr. 381/2002 și actele administrative emise în vederea organizării executării ei, o procedură administrativă în cadrul căreia se constată și se evaluează pagubele produse de calamitățile naturale și se exercită drepturile și obligațiile producătorilor agricoli, instanța de fond a calificat corect raportul juridic dedus judecății, ca fiind circumscris unui refuz de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim, adresate unei autorități publice, în sensul art. 2 alin. (2) și art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 54/2004, supusă termenului de prescripție prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) teza a II-a din aceeași lege.
Din înscrisurile depuse la dosarul de fond rezultă că recurenta-reclamantă a inițiat demersurile în vederea acordării despăgubirilor în cursul anului 2006, când au fost întocmite mai multe procese-verbale de constatare și evaluare a pagubelor conform art. 9 - 10 din Legea nr. 381/2002 (procesele-verbale din 19 aprilie 2006, din 20 aprilie 2006, din 17 august 2006 și din 25 septembrie 2006), dar s-a adresat instanței pentru a reclama refuzul rezolvării cererilor abia la data de 4 iulie 2008, mult după împlinirea termenului de prescripție de 6 luni de la data la care trebuia să primească un răspuns, prevăzut de textul legal menționat anterior.
Norma specială cuprinsă în art. 19 din Legea nr. 554/2004, invocat în recurs, se referă la o ipoteză cu totul diferită, în care instanța de contencios administrativ a fost învestită inițial cu o acțiune îndreptată împotriva unui act administrativ, tipic sau asimilat, nelegal, dar reclamantul nu a solicitat în același timp și despăgubiri pentru că nu a cunoscut întinderea pagubei. Art. 19 din Legea nr. 554/2004 ar fi fost aplicabil numai dacă refuzul nejustificat de rezolvare a cererii de acordare a despăgubirilor ar fi fost constatat irevocabil printr-o hotărâre judecătorească anterioară, pentru că acțiunea în răspundere patrimonială reglementată de acest text este subsecventă unei acțiuni principale în cadrul căreia să se fi stabilit conduita culpabilă a autorității publice.
Prin urmare, și din această perspectivă, interpretarea dată legii de instanța de fond este corectă, concluzie care face de prisos analiza criticilor referitoare la fondul raportului juridic dedus judecății.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de modificare sau casare a sentinței, în sensul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 304 pct. 8 și 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. "P.P." S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 672 din 18 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 februarie 2010.