Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. Ț. & Ț. S.R.L. Călărași a chemat în judecată Guvernul României solicitând să se constate refuzul nejustificat al Guvernului pentru modificarea și completarea H.G. nr. 1202 din 04 octombrie 2007 în sensul includerii culturii de soia între culturile însămânțate în toamna anului 2006 și în primăvara anului 2007 calamitate natural, precum și vătămarea reclamantei din cauza acestui refuz, în drepturile sale recunoscute de Legea nr. 381 din 13 iunie 2002, în privința acordării despăgubirilor bănești, privitoare la această cultură.
Totodată reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri bănești în sumă de 155.564,42 RON, ca urmare a vătămării sale în drepturile conferite de Legea nr. 381 din 13 iunie 2002.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în cursul anului 2007 a cultivat o suprafață de teren de 190,51 ha cu soia, ce a fost calamitată în procent de 100% conform procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor la culturi agricole din 14 august 2007 și din 26 septembrie 2007 de Comisia de constatare a pagubelor.
În urma demersurilor reclamantei, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale i-a comunicat Adresa din 25 februarie 2008 în care precizează că deși județul Călărași a fost declarat ca făcând parte din zona calamitată de factorul de secetă excesivă, totuși cultura de soia nu a fost menționată pentru acordarea de despăgubiri.
Cu privire la omisiunea includerii culturii de soia între culturile prevăzute de H.G. nr. 1202/2007 și H.G. nr. 636/2006 reclamanta a formulat plângere prealabilă către Guvernul României, însă cu Adresa din 15 iulie 2008, acesta a comunicat un "refuz nejustificat" de soluționare a cererii, refuz ce o vătăma pe reclamantă în drepturile sale recunoscute de Legea nr. 381 din 13 iunie 2002.
Prin întâmpinarea formulată la data de 12 ianuarie 2009 pârâtul Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât nu suntem în prezența unui refuz nejustificat așa cum este definit de disp. art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și excepția tardivității introducerii acțiunii, aceasta nefiind introdusă în termenul de decădere de 1 an de la emiterea actelor administrative cu caracter individual H.G. nr. 1202/2007 și H.G. nr. 636/2007.
Cu privire la fondul acțiunii pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 13 ianuarie 2009 M.A.P.D.R. a formulat cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului solicitând instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele Legii nr. 381/2002, coroborate cu dispozițiile art. 10 din Ordinul nr. 419/2002.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 1854 din 5 mai 2009 a respins excepțiile inadmisibilității și tardivității acțiunii invocate de Guvernul României.
A respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. Ț. & Ț. S.R.L. Călărași în contradictoriu cu Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta s-a adresat Guvernului cu plângere prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și a primit răspuns de la această autoritate în sensul că inițiatorul actului apreciază reclamația administrativă ca neîntemeiată.
Pe fondul cererii, prima instanță a reținut următoarele:
Conform art. 17 din Legea nr. 381/2002 "Persoanele fizice sau juridice beneficiază de prevederile prezentei legi dacă au fost afectate de fenomenele naturale și bolile prevăzute la art. 2 și se afla în zone calamitate, declarată prin hotărâre a Guvernului, și au culturile, plantațiile, animalele, pasările, familiile de albine sau peștii asigurate prin societăți de asigurare".
Pe de altă parte, nu poate fi invocată lipsa de diligență a producătorului care nu ar fi realizat irigațiile/care și-ar fi asumat riscul înființării culturii în condițiile secetei în iarna - primăvara, deoarece aceste condiții sunt comune tuturor culturilor calamitate natural.
Astfel, art. 1 din H.G. nr. 636/2007 modificată declară starea de calamitate naturală în agricultură în zonele în care culturile de câmp însămânțate în toamna anului 2006 și în primăvara anului 2007 au fost afectate de seceta excesivă, persistentă în timp, din perioada 2006 - 2007, și care afectează terenurile neirigate.
Argumentele care se rețin în motivarea refuzului de acordare a despăgubirilor și pentru culturile de soia sunt cele referitoare la acordarea de prioritate culturilor agricole calamitate în funcție de importanța strategică a acestora (cele necesare pentru a asigura hrana populației, respectiv furaje pentru animale), în raport de fondurile existente.
În susținerea caracterului nejustificat al acestui refuz, reclamanta invocă prin acțiune dreptul acordat de Legea nr. 381/2002.
Curtea constată însă, având în vedere dispozițiile art. 17 coroborate cu celelalte dispoziții din legea privind acordarea despăgubirilor în caz de calamitate naturală în agricultură, că dreptul producătorilor agricoli la despăgubiri nu se naște la ivirea stării de calamitate naturală, ci ca urmare a îndeplinirii mai multor condiții.
Una dintre aceste condiții este aceea că respectiva cultură să fie inclusă în H.G. care declară starea de calamitate.
Guvernul are aceasta competenta în baza legii - art. 14 din Legea 381/2002, iar dreptul de apreciere este larg: în funcție de calamitățile naturale, precum și de mărimea zonelor afectate, declara starea de calamitate naturale prin hotărâre".
Pârâtul și-a exercitat dreptul de apreciere la adoptarea H.G. nr. 1202/2007 în limita competențelor legale, cu justificarea refuzului de a soluționa favorabil cererea reclamantei prin motive ce țin de interesul național, în contextul unor condiții extraordinare (fenomen generalizat de secetă) și ținând seama de fondurile alocate cu această destinație.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. "Ț. & Ț." S.R.L. Călărași criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Curtea, verificând în prealabil cererea de recurs formulată, a constatat că deși recurenta-reclamantă a fost citată cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2,00 RON și timbru judiciar 0,15 RON, conform dovezii anexate dosar, aceasta nu și-a îndeplinit această obligație legală.
Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 146/1997, precum și cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru și prin depunerea timbrului judiciar.
Aceste taxe se depun la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.
În aceste sens sunt și dispozițiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: "La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar "neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".
Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 va dispune anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de S.C. "Ț. & Ț." S.R.L. Călărași împotriva Sentinței civile nr. 1854 din 5 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.