Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 25 iunie 2007, reclamantul E.M.A.J. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări anularea măsurii dispuse prin Adresa din 21 mai 2007 prin care i s-a refuzat acordarea dreptului de ședere permanentă în România și obligarea pârâtului să-i aprobe cererea de stabilire a domiciliului.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că deși reclamantul cetățean libanez, se află în România de 15 ani și are permis de muncă din anul 2004 și viză de lungă ședere, în mod nejustificat pârâtul i-a refuzat acordarea dreptului de ședere permanentă, motivat în drept de disp. art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și republicată.
Prin Sentința civilă nr. 2449 din 10 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea reținând că respingerea solicitării de stabilire este întemeiată, întrucât, în baza informațiilor cu caracter secret transmise de S.R.I. s-a constatat că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.
S-a arătat că reclamantului nu i-au fost încălcate dreptul la apărare și nici cel privind accesul la un proces echitabil având la dispoziție mijloacele procedurale pentru a lua cunoștință de documentele cu caracter secret avute în vedere la luarea măsurilor.
Prin Decizia civilă nr. 2144 din 28 mai 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe pe care a casat-o dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că potrivit art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și republicată, dreptul de ședere temporară în România se poate prelungi succesiv pentru perioade de până la un an numai dacă, sunt îndeplinite condițiile cu privire la intrarea în țară, prevăzute de art. 6 alin. (2) lit. c), e), f), g), h), textul de la lit. h) referindu-se la situația în care străinul nu prezintă pericol pentru apărarea și siguranța națională, ordinea, sănătatea ori morala publică.
S-a arătat că, prelungindu-se periodic dreptul de ședere al reclamantului au fost verificate condițiile legale pentru a se dispune această măsură, inclusiv aceea de nu prezenta pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, astfel încât se impune ca instanța de trimitere să dispună completarea probelor sub acest aspect.
Totodată apărarea reclamantului cu privire la lipsa de dovezi privind pericolul pe care l-ar reprezenta acesta a fost apreciată ca fondată, impunându-se completarea probelor privind motivele concrete care au stat la baza respingerii cererii de stabilire a domiciliului în România pentru a se verifica dacă sunt întrunite în ansamblu condițiile de acordare a dreptului de ședere permanentă, prevăzute de art. 71 din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și republicată.
În fond după casare, pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări a depus la dosarul cauzei actele avute în vedere la acordarea dreptului de ședere temporară al reclamantului în scopul desfășurării de activități comerciale și la prelungirea succesivă a acestui drept de ședere.
Prin adresele încuviințate prin încheierea de ședință de la 10 martie 1999, Curtea a solicitat pârâtului ORI și emitentului unuia dintre înscrisurile avute în vedere la emiterea adresei contestate - Serviciul Român de Informații - depunerea la dosarul cauzei în formă declasificată a actelor înaintate instanței și clasificate cu mențiunea "secret".
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2817 din 30 iunie 2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de E.M.A.J. în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Imigrări.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în esență că nu prezintă relevanță împrejurarea că la momentul acordării dreptului de ședere temporară reclamantului și al prelungirii acestui drept s-a considerat că acesta îndeplinește condiția prevăzută de art. 56 alin. (11) raportat la art. 50 alin. (2) lit. a) și art. 6 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 194/2002, iar la momentul soluționării cererii de acordare a dreptului de ședere permanentă s-a stabilit că acesta prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, pe de o parte avându-se în vedere natura juridică și efectele statului solicitat, iar pe de altă parte intervalul de timp scurs între momentele soluționării celor două tipuri de solicitări formulate de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs criticând-o ca nelegală și netemeinică, reclamantul E.M.A.J..
Curtea, verificând în prealabil cererea de recurs formulată, a constatat că deși recurenta-reclamantă a fost citat cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2,00 RON și timbru judiciar 0,15 RON, conform dovezii anexate la dosar, acesta nu și-a îndeplinit această obligație legală.
Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 146/1997, precum și cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru și prin depunerea timbrului judiciar.
Aceste taxe se depun la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.
În aceste sens sunt și dispozițiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: "La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar "neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".
Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 va dispune anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de E.M.A.J. împotriva sentinței nr. 2817 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.