Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanței de fond.
Prin cererea adresată Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.D.A. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului să transfere în bugetul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sumele necesare pentru ca autoritatea să-i poată plăti prima tranșă de 250.000 RON drept despăgubiri conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
În motivarea cererii se arată că prin dispoziția nr. 13 din 23 ianuarie 2006 a Președintelui Consiliului Județean Cluj i-a fost recunoscut dreptul la despăgubiri pentru un imobil preluat abuziv și dosarul a fost înaintat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru că se tergiversa soluționarea dosarului, s-a obținut, prin hotărâre judecătorească, emiterea deciziei de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv a fost emisă decizia nr. 2539 din 8 iulie 2008 prin care s-au stabilit despăgubiri în sumă de 2.293.486 RON, sumă ce reprezintă valoarea de piață a imobilului.
Ulterior, a completat și cererea de opțiune din 11 noiembrie 2008, dar plățile nu au fost făcute pentru că Autoritatea Națională pentru Stabilirea Despăgubirilor i-a răspuns că acestea se fac în ordinea depunerii cererilor de opțiune și în limitele disponibilităților financiare care sunt dependente de sumele transferate de către M.F.P.
S-a adresat Ministerul Finanțelor Publice pentru a transfera în bugetul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sumele necesare pentru plata primei tranșe, dar a primit un răspuns negativ și, de aceea a formulat acțiunea.
În drept, se invocă încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O., art. 44 alin. (1) din Constituție, art. 6 și art. 14 din C.E.D.O.
Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii.
2. Soluția instanței de fond.
Prin sentința civilă nr. 243 din 27 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității, a fost admisă acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul să transfere în bugetul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sumele necesare astfel încât aceasta să poată achita reclamantului prima tranșă de 250.000 RON cu titlu de despăgubiri, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că cele două excepții sunt considerate neîntemeiate.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, s-a arătat că această autoritate are obligația de a transfera, la solicitarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, sumele de bani necesare aplicării legii de reparație și sumele cu titlu de despăgubiri având în vedere că este de notorietate că Fondul Proprietatea nu este funcțional.
Cât privește excepția inadmisibilității s-a reținut că, deși reclamantul este terț față de raporturile administrative dintre cele două autorități publice implicate, totuși refuzul Ministerului Finanțelor Publice de a finanța despăgubirile afectează drepturile și interesele legitime ale reclamantului și acțiunea nu este inadmisibilă, în raport de art. 1 alin. (2) și art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a considerat că refuzul pârâtului de a transfera suma de 250.000 RON pentru a fi despăgubit reclamantul este nejustificat, deoarece a admite teza pârâtului ar însemna să-l expună pe reclamant unei iluzorii și încete despăgubiri într-un viitor lipsit de previzibilitate și să expună România la o nouă și previzibilă condamnare în această materie.
Pentru că reclamantul are recunoscut un bun, statul este obligat să-l protejeze pe titularul său și să sancționeze orice conduită care ar atenta la lipsirea de acel bun.
Refuzul pârâtului de a aloca sumele necesare poate fi calificat ca o lipsire de bun.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice pe care o consideră nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a inadmisibilității acțiunii și respingerea cererii de chemare în judecată a reclamantului.
În motivarea recursului se arată că, potrivit art. 131 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activitățile prevăzute în acte normative speciale, precum și activitățile necesare implementării legii, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de comisie, realizarea conversiei în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar, iar potrivit art. 141 despăgubirile în numerar se acordă prin Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar ce funcționează în cadrul A.N.R.P.
În art. 141 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/205 se prevede că „sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către direcție se asigură, până la listarea SC Fondul Proprietatea SA, din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul Proprietatea și în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice”, iar alin. (5) al aceluiași articol prevede că „sumele prevăzute în bugetul Ministerului Finanțelor Publice pentru aplicarea acestei legi se transferă, la solicitarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în bugetul acesteia”.
Pentru anul 2010, A.N.R.P. i-a fost alocată suma de 162.000.000 RON din care au fost virați 40.000.000 RON, conform prevederilor trimestriale, dar ministerul nu poate interveni asupra modalității de efectuare a plăților.
Legislația în vigoare, în materia cheltuielilor bugetare prevede că autoritatea publică trebuie să se încadreze în resursele bugetare stabilite.
Mai mult, contrar celor reținute de instanța de fond, Fondul Proprietatea este funcțional, la 12 iunie 2009 a fost selectată societatea de administrare a SC Fondul Proprietatea SA.
Referitor la inadmisibilitatea acțiunii, s-a arătat că nu există niciun act administrativ care să poată fi anulat de către instanța de judecată și niciun refuz nejustificat de soluționare a unei cereri.
4. Soluția instanței de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, dar pentru următoarele considerente:
Recurentul critică soluția instanței de fond atât în ceea ce privește soluția de respingere a celor două excepții, dar și pe fondul cauzei.
Cât privește criticile din motivele de recurs ce vizează greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a M.F.P. și a inadmisibilității acțiunii, criticile sunt nefondate.
Reclamantul s-a adresat cu o cerere Ministerului Finanțelor Publice, solicitând alocarea sumelor de bani către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru a putea fi despăgubit în numerar cu suma de 250.000 RON.
A și primit un răspuns de la M.F.P., dar a considerat că refuzul autorității este nejustificat și, de aceea, s-a adresat instanței.
Este adevărat că potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”, dar tot în Legea nr. 554/2004 se arată că „Refuz nejustificat de a soluționa o cerere” (art. 2 alin. (1) lit. i) reprezintă exprimare explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.
Prin urmare, pentru că cererea reclamantului vizează stabilirea de către instanță a caracterului justificat sau nu al refuzului Ministerului Finanțelor Publice de a transfera în bugetul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților suma necesară pentru plata către acesta a sumei de 250.000 RON, M.F.P. are calitate procesuală pasivă și cererea nu est nici inadmisibilă, tocmai în raport de prevederile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004.
Însă, criticile referitoare la fondul cauzei și care vizează caracterul justificat al refuzului, sunt fondate.
Potrivit art. 141 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar ce funcționează în cadrul A.N.R.P. are ca atribuție principală acordarea de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată, conform art. 141 alin. (4) „Sumele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către direcție se asigură, până la listarea SC Fondul Proprietatea SA, din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul Proprietatea și în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor”, iar alin. (5) al aceluiași articol prevede că „Sumele prevăzute în bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor pentru aplicarea prezentei legi, se transferă, la solicitarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în bugetul acestora”.
Mai întâi, în raport de aceste prevederi trebuie precizat că reclamantul a solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice (actuala denumire a Ministerului Economiei și Finanțelor de la momentul adoptării modificărilor la Titlul VII al Legii nr. 247/2005) să vireze sumele necesare deși nu a fost emis un titlu de plată de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Este adevărat că reclamantul este în posesia deciziei nr. 2539 din 8 iulie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirlor, dar nu a făcut dovada că i-a fost emis titlul de plată.
În al doilea rând, chiar legea prevede că despăgubirile în numerar se asigură până la listarea SC Fondul Proprietatea SA din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul Proprietatea și numai în completarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice.
Deci, chiar și în cazul în care suntem în ipoteza completării sumelor cu cele din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul Proprietatea, pentru că hotărârea instanței de fond a fost dată înainte de listarea Fondului Proprietatea la bursă, aceste sume se acordă din bugetul de stat, prin bugetul M.F.P.
Potrivit art. 1 din H.G. nr. 34/2009, modificată, Ministerul Finanțelor Publice este un organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, care aplică strategia și programul de guvernare în domeniul finanțelor publice și are ca atribuție administrarea generală a finanțelor publice.
Conform art. 3 alin. (1) pct. 6 din același act normativ, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat, dar și al legilor de rectificare a bugetului de stat și potrivit pct. 12 aprobă, în condițiile legii, repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare.
Pentru că prin legea bugetului de stat pe anul 2010 au fost prevăzute anumite sume pentru acordarea despăgubirilor, M.F.P. nu poate transfera sume mai mari, chiar dacă ar exista solicitări din partea A.N.R.P. pentru că rectificările bugetare nu pot fi efectuate decât tot prin lege.
Referitor la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată de instanța de fond, Înalta Curte nu neagă faptul că reclamantul are cel puțin „speranța legitimă”, în sensul de „bun” reglementată de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.
Însă, trebuie subliniată jurisprudența C.E.D.O. care a subliniat că, în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri.
Astfel, chiar în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, Curtea a luat act de sarcina foarte importantă pe care legislația în materia bunurilor imobile naționalizate o reprezintă pentru bugetul de stat (parag. 227) și a fost de acord că plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea reprezenta o măsură susceptibilă de a respecta un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.
Mai mult, a devenit funcțional Fondul Proprietatea începând cu 21 ianuarie 2011, mai ales că multe condamnări ale României la C.E.D.O. s-au datorat și constatării că acest fond nu este funcțional, iar lansarea tranzacțiilor este de natură să îndrepte o parte a beneficiarilor „titlurilor de despăgubire” către piața bursieră, ceea ce ar ușura presiunea bugetară (cauza Maria Atanasiu, parag. 228, teza ultimă).
De altfel, prin O.U.G. nr. 62 din 30 iunir 2010 s-a prevăzut, în art. 3 alin. (1), că pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În art. 3 alin. (2) din același act normativ s-a stabilit că „Pe perioada de suspendare prevăzută la alin. (1), valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea”, iar în art. 3 alin. (3) s-a spus că „Persoanele care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea. Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1), potrivit procedurii stabilite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare”.
Toate acestea dovedesc faptul că nu se poate opina că există un refuz nejustificat din partea M.F.P. de a vira sumele de bani necesare plății primei tranșe de 250.000 RON drept despăgubiri conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, deoarece M.F.P. este organul administrației publice centrale care administrează bugetul de stat, dar repartizarea sumelor pe ordonatorii de credite se face prin legea bugetului de stat, iar Ministerul Finanțelor Publice repartizează Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sumele alocate prin legea bugetului de stat, iar alte sume vor putea fi repartizate numai dacă se rectifică legea bugetului de stat.
Soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentința atacată, în parte, în sensul că va fi respinsă acțiunea reclamantului B.D.A., ca neîntemeiată.
Vor fi menținute celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 243 din 27 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată, în parte, în sensul că respinge acțiunea reclamantului B.D.A. ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2011.