Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 iulie 2010 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, petenta SC E. Oradea SA a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. – A.N.V. prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C. - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B. suspendarea tuturor măsurilor dispuse prin raportul de inspecție fiscală din 27 mai 2010, a deciziei de impunere nr. 6 din 27 mai 2010 și a dispoziției privind măsurile stabilite din 27 mai 2010 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii, arată că în urma inspecției fiscale desfășurate în perioada 17 mai 2010 - 27 mai 2010, organele fiscale au reținut că societatea a achiziționat cantitatea de 212.836,98 cărbune energetic fără a avea temei legal de scutire de la plata accizelor, întrucât această cantitate nu a fost cuprinsă în niciuna din cele două autorizații, astfel că trebuia să calculeze, să înregistreze în evidența contabilă și să plătească acciza aferentă la bugetul consolidat al statului. Tot în urma controlului s-a reținut că produsul (cărbunele energetic) a fost folosit numai pentru producția de energie termică și energie electrică.
Susține reclamanta că, prin adresa din 16 decembrie 2009, înregistrată la A.N.V. în data de 17 decembrie 2009, a solicitat suplimentarea cantităților de cărbune cu scutire de la plata accizelor cu cantitatea de 320.000 tone și 1.000 tone păcură, cererea fiind însoțită de documente justificative. La această solicitare a revenit în data de 01 februarie 2010 prin adresa din 02 februarie 2010. La data de 11 februarie 2010, a fost emisă autorizația de utilizator final nr. x pentru cantitatea de 80.035,150 tone cărbune energetic.
Reclamanta arată că, la data de 12 martie 2010, a formulat plângere împotriva acestei ultime autorizații, nesoluționată, solicitând eliberarea unei autorizații pentru întreaga cantitate solicitată de 320.000 tone.
Raportat la perioada supusă controlului, reclamanta susține că nu datorează accize, întrucât toată cantitatea de cărbune a fost achiziționată și a fost folosită pentru producția de produse energetice - ceea ce nu este fapt generator de accize pe de o parte, iar, pe de altă parte, cele constatate în cadrul raportului de inspecție fiscală sunt nelegale, actul de control fiind întemeiat pe texte de lege abrogate.
Mai susține reclamanta că, prin executarea silită a creanței de peste 1.000.000 RON, s-ar ajunge la blocarea activității societății în condițiile în care nu reușește să încaseze creanțele pe care le are, pe de o parte, din cauza situației financiare globale, iar, pe de altă parte, din cauza rolului încărcat al instanțelor judecătorești, problemelor administrative ale acestora și termenelor foarte lungi. Datorită problemelor financiare, societatea susține că este obligată ca pe o perioadă de 5 luni de zile să trimită în șomaj tehnic o parte din personal (circa 500 de salariați), iar un număr de 188 posturi se reduc ca urmare a disponibilizărilor colective. Reclamanta arată că încasările societății în lunile de vară sunt foarte scăzute, deoarece energia termică se livrează doar în sezonul de termoficare octombrie - martie.
În concluzie, reclamanta arată că executarea silită ar pune-o într-o situație economică dificilă, deoarece ar fi pusă în situația de a achita suma de 1.000.000 RON cu titlu de accize, în condițiile în care prestează un serviciu de utilitate publică și anume furnizarea energiei termice în Municipiul Oradea.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare, arătând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege referitoare la existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube prin executarea actului administrativ. Sub acest aspect, pârâta susține că reclamanta a beneficiat de scutire directă de la plata accizelor în perioada 08 martie 2009, conform autorizației de utilizator final din 31 ianuarie 2001 emisă pentru cantitatea de 900.000 tone cărbune energetic. Ulterior, autoritatea vamală a eliberat societății autorizația suplimentară de utilizator final din 11 februarie 2010, pentru încă 80.035,150 tone de cărbune, valabilă pentru perioada 11 februarie 2010 – 08 martie 2010. Astfel, cantitatea totală de cărbune pentru care societatea a fost autorizată este de 980.035,10 tone. Pe cale de consecință, pârâta susține că reclamanta deține un produs accizabil fără să fi plătit acciza aferentă sau fără să fi beneficiat de vreo scutire în acest sens. În ceea ce privește paguba iminentă, pârâta arată că aceasta trebuie să rezulte din actele depuse în probațiune de către petentă și că simpla afirmație a reclamantei cu caracter general că prin executarea actului în cauză ar suferi o pagubă iminentă și ireparabilă, trebuie să fie susținută de probe la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 290/CA/2010 din 3 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 6 din 27 mai 1010, a raportului de inspecție fiscală din 27 mai 2010 și a dispoziției privind măsurile stabilite din 27 mai 2010, emise de pârâte, până la pronunțarea instanței de fond și a obligat pe pârâte la plata către reclamantă a sumei de 10,15 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru următoarele considerente:
În privința cazului bine justificat, instanța a avut în vedere atât faptul că, potrivit susținerilor reclamantei, la data controlului erau abrogate textele de lege pe care inspectorii fiscali și-au întemeiat controlul fiscal, respectiv art. 162 - 1754, art. 178 - 206, art. 2061 C. fisc., în urma căruia au fost emise actele administrativ-fiscale în privința cărora se solicită a se dispune măsura de suspendare a executării, cât și faptul că societatea nu datorează accize, întrucât toată cantitatea de cărbune a fost achiziționată și a fost folosită pentru producția de produse energetice - ceea ce nu este fapt generator de accize.
În ceea ce privește paguba iminentă, instanța a reținut că pârâta a emis decizia nr. 5014 din 27 mai 2010 prin care a dispus măsuri asigurătorii, respectiv aplicarea unui sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor imobile și mobile ale societății și că, prin executarea silită a creanței de peste 1.000.000 RON, s-ar ajunge la blocarea activității societății în condițiile în care aceasta are dificultăți în încasarea creanțelor. Sub acest aspect, instanța a avut în vedere și faptul că societatea reclamantă prestează un serviciu de utilitate publică, respectiv furnizarea energiei termice în Municipiul Oradea.
Împotriva sentinței civile nr. 290/CA din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C. - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B., în nume propriu și în reprezentarea A.N.V.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență, următoarele:
Deși instanța de fond reține existența cazului bine justificat precum și a pagubei iminente, aceasta nu indică nici probele pe care și-a format opinia, nici deducțiile logice care au condus-o la această concluzie.
Instanța de fond, în motivarea sentinței, se rezumă la a arăta că au fost îndeplinite condițiile formale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, că există indicii serioase privind netemeinicia și nelegalitatea actelor administrative, precum și că există iminență producerii unei pagube, însă niciunde în cuprinsul hotărârii nu arată care ar fi acele indicii serioase și nici care sunt probele doveditoare în acest sens.
La fel, cu privire la paguba iminentă, instanța se limitează a arăta că obligațiile de plată ale societății sunt în cuantum considerabil, a căror executare ar afecta activitatea acesteia, dar la dosar nu s-au administrat probe din care să rezulte situația financiară a reclamantei sau datoriile scadente ale acesteia, care ar putea reflecta vreo pagubă iminentă și care, în cazul executării actelor administrative, ar fi suferită de către societate.
În legătură cu cazul bine justificat, instanța de fond, din nou, se rezumă la a aminti de existența acestuia, fără a arăta măcar în ce constă acest caz bine justificat sau în baza căror probe ar fi ajuns la concluzia existenței acestuia.
Sub aspectul prezumției de legalitate a actului administrativ, prima instanță consideră că dat fiind faptul că reclamanta contestă actul prin prisma anumitor texte de lege, această prezumție ar fi clar răsturnată. Or, prezumția de legalitate este instituită de legiuitor tocmai pentru a evita situațiile în care contribuabilul ar obține o suspendare a executării actului administrativ prin simpla invocare a unor texte de lege, mai mult sau mai puțin incidente în speță.
Suspendarea actelor administrative în baza Legii nr. 554/2004, se poate dispune doar în situația îndeplinirii cumulative a condițiilor prescrise de acest act normativ, însă în cauza de față nici din considerentele sentinței și nici din probele administrate nu rezultă îndeplinirea acestor cerințe imperative.
Cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube trebuie analizate în funcție de circumstanțele de fapt și de drept ale fiecărei cauze, în baza probatoriului administrat de partea interesată, toate acestea trebuind să ofere suficiente indicii pentru a răsturna prezumția de legalitate, iar nu cum a procedat instanța de fond care a formulat o simplă afirmație generică în considerentele sentinței recurate.
Instanța competentă în a soluționa o cerere de suspendare a executării unui act administrativ fiscal trebuie să realizeze o „pipăire” a fondului pentru a constata dacă aceasta vizează un act administrativ fiscal vădit nelegal, executarea acelui act administrativ fiind de natură a crea efecte nejustificate cu privire la situația juridico-fiscală a societății în cauză.
Prin urmare, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ întrucât acesta vizează fondul actului, care se analizează în cadrul acțiunii în anulare.
Pe de altă parte, este de principiu că actele administrative sunt emise în baza și pentru executarea legii, fapt pentru care beneficiază de prezumția de legalitate. Dispozițiile art. 141 C. proc. fisc., conferă „ope legis” caracter executoriu titlului de creanță fiscală, prin împlinirea termenului legal de plată, fără nevoia îndeplinirii altor formalități, iar dispozițiile art. 215 alin. (1) din același act normativ dispun că introducerea contestației în calea administrativă de atac nu duce la suspendarea executării actului.
Recursul este nefondat.
Este în afara oricărei discuții, după cum arată și recurenta, că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea.
Aceasta nu exclude însă posibilitatea suspendării pe cale judiciară a actelor administrative, potrivit dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 554/2004. Astfel, executarea unui act infralegislativ poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, așa cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ.
Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt fixate condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții cumulative: a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului bine justificat și c) condiția prevenirii unei pagube iminente.
Acestor trei condiții li se adaugă în materia contenciosului fiscal și condiția plății anticipate a unei cauțiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proc. fisc.
Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul conținut: „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate".
Art. 215 C. proc. fisc. prevede că: „Suspendarea executării actului administrativ fiscal: (1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. (2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 RON".
În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigență legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menționat, se înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".
În discuție, în prezenta cauză, sunt doar condiția cazului bine justificat și condiția iminenței producerii unei pagube, despre care recurenta susține că nu sunt dovedite.
Având ca reper dispozițiile art. 14 alin. (1) și ale art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, relative la cazul bine justificat, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului, cu îndreptățire, a reținut că exigențele legale ale condiției mai sus arătate sunt pe deplin satisfăcute. În cadrul analizei pe care este abilitat judecătorul să o facă, acesta trebuie să se limiteze la o simplă „pipăire a fondului” și să evite o examinare a legalității actului administrativ în discuție, care este atributul exclusiv al judecătorului învestit cu acțiunea principală ce vizează anularea actului infralegislativ contestat. Or, în acest fel a procedat prima instanță în cauză, observând că au fost relevate stări de fapt și de drept de natură a crea o serioasă îndoială asupra legalității actului administrativ în litigiu, care să conducă la admiterea cererii de suspendare formulată de către reclamanta SC E. Oradea SA.
Nu este vorba, cum susține recurenta, de o simplă invocare a unor texte de lege, în urma cărora s-ar fi concluzionat că prezumția de legalitate a actului administrativ ar fi fost răsturnată.
Sub acest aspect, constată Curtea, instanța de judecată a reținut existența unor argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea titlurilor de creanță contestate în prezenta cauză, cum ar fi întemeierea actelor administrativ fiscale în discuție pe texte legale abrogate (art. 162 – 1754, art. 178- 206 și art. 2061 C. fisc.) ori că toată cantitatea de cărbune a fost achiziționată și utilizată pentru producția de produse energetice, ceea ce nu este un fapt generator de accize.
Referitor la condiția iminenței producerii unei pagube, de asemenea, legea contenciosului administrativ conține o definiție a ei, în termenii art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Prin pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".
În deplină consonanță cu prevederile legale precitate, având în vedere susținerile reclamantei și probele administrate în cauză, judecătorul fondului a reținut, de asemenea, corect, că și această condiție este îndeplinită.
Contrar celor susținute de către recurentă, sub aspectul îndeplinirii acestei exigențe legale, hotărârea recurată conține o motivare consistentă și nu este o simplă afirmație generică. Astfel, prima instanță a avut în vedere, pe de o parte că prin executarea actelor administrativ fiscale s-ar ajunge la blocarea activității societății, în condițiile în care prin decizia nr. 5014 din 27 mai 2010 s-a aplicat sechestru asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale reclamantei, iar pe de altă parte, ca urmare a sechestrului și executării silite a unei creanțe de peste 1.000.000 RON, în contextul dat cuantumul acesta neputând fi ignorat, efectele negative grave asupra activității SC E. Oradea SA sunt evidente. Nu în ultimul rând, instanța a avut în vedere, justificat, că reclamanta prestează un serviciu public, fiind furnizoarea cu energie termică în Municipiul Oradea.
În fine, recurenta a invocat art. 215 alin. (1) din C. proc. civ., pentru a demonstra că introducerea contestației nu duce la suspendarea executării actului, însă ipoteza normativă în discuție vizează măsura suspendării în cadrul procedurii extrajudiciare reglementată în Titlul IX C. proc. fisc., pe când în discuție este suspendarea pe cale judiciară a unor acte administrative, pe baza prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând motive de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C. - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B., în nume propriu și în reprezentarea A.N.V., împotriva sentinței civile nr. 290/CA din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.