Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
l. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 august 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul CNSAS a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate calitatea pârâtului D.A. de lucrător al Securității.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin cererea din 14 iulie 2008, C.I.T. a solicitat CNSAS să verifice, sub aspectul calității de lucrător al Securității, ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr. 1210589 (cotă CNSAS), incluzându-l pe pârât.
Din cuprinsul notei de constatare din 3 iunie 2009, precum și al înscrisurilor atașate acțiunii, rezultă că pârâtul D.A. a avut gradul de locotenent la Serviciul a (1971), locotenent major la Serviciul b (1974) și căpitan la Serviciul c (1984) în cadrul Inspectoratului de Securitate al Municipiului București.
În această calitate, în contextul urmăririi informative a unui fost „adept al mișcării legionare", pârâtul a procedat la dirijarea rețelei informative pe lângă acesta.
Susține reclamantul că, în accepțiunea Securității, prin măsura „dirijării" informatorilor se înțelegea stabilirea sarcinilor pe care aceștia trebuiau să le îndeplinească (ce categorie de informații se impuneau a fi obținute și prin ce modalitate), comunicarea acestor sarcini către informator, preluarea propriu-zisă a notelor informative, selectarea lor și în funcție de conținut, îndreptarea notelor către alți ofițeri sau structuri ale Securității. Urmare acestui fapt, se realiza încălcarea propriu-zisă a dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, precum și a dreptului la viață privată, în momentul în care sursele Securității pătrundeau, conform instructajului primit, în intimitatea persoanei urmărite, oferind informații despre opiniile, concepțiile, convingerile și relațiile acesteia.
În acest sens, reclamantul face referire la rezoluția pârâtului de pe Notele Informative furnizate de sursa „P. " în activitatea de urmărire menționată anterior.
Totodată, reclamantul a susținut că pârâtul, în calitatea sa de angajat al Securității, în contextul urmăririi informative a unei persoane semnalată cu „injurii grave și comentarii tendențioase la adresa conducerii superioare de partid și de stat", a elaborat planul de măsuri informativ - operative aplicabile, structurat după cum urmează:
- „investigații complexe asupra lui P.D. pentru a stabili cum este cunoscut la domiciliu, ce relații are în imobil, dacă este vizitat și de cine anume"; - dirijarea rețelei informative: "încadrarea informativă a lui P.D. la locul de muncă, se vor stabili relațiile din cadrul obiectivului, legăturile din exterior și locurile în care se întâlnește și discută cu acestea";
- interceptarea convorbirilor telefonice;
- clarificarea „problemelor privind intențiile de plecare din țară ale lui P.D. și modalitatea în care vrea să acționeze în acest scop"; „pe baza datelor existente la Serviciul Pașapoarte, prin investigații și pe linie informativă, se vor obține date privitoare la soția și fiul obiectivului aflați în străinătate, relațiile dintre ei, modul de ținere a legăturii, în scopul desprinderii datelor ce prezintă interes operativ";
- măsuri de filaj.
Reclamantul a mai arătat că, rezultă din probatoriul depus că măsurile informativ-operativ au fost puse în aplicare astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității.
2. Hotârârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 1382 din 17 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului CNSAS și a constatat calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul D.A.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele considerațiuni.
Având în vedere că pârâtul a avut gradul de locotenent la Serviciul a (1971), locotenent major la Serviciul b (1974) și căpitan la Serviciul c (1984) în cadrul Inspectoratului de Securitate al Municipiului București, este îndeplinită condiția prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind „calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989".
Din probatoriul administrat, instanța a reținut că pârâtul a aprobat și întocmit mai multe note, rapoarte și planuri de măsuri, rezultând astfel că acesta a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.
Instanța a avut în vedere notele întocmite de pârât în privința numitului C.T. prin care a consemnat date despre acesta, respectiv persoanele cu care se întâlnea, concepțiile, afirmațiile, cererile și acțiunile persoanei respective în legătură cu serviciul, precum și consemnarea cuprinsă într-o notă în sensul că „există un ajutor reciproc între cei care au concepție reacționară sau au fost condamnați politici".
A reținut instanța că pârâtul a consemnat cu privire la numitul Z.D. că este „dintr-o familie de moșieri, de origine macedoneană cu concepție reacționară" și care „sprijină foști condamnați politici", precum și informații referitoare la familie, legături cu străini, relații în legătură cu serviciul în ceea ce îl privește pe numitul V.G. arhitect.
Instanța a avut în vedere că pârâtul a întocmit un plan de măsuri în privința numitului P.D. pentru că „a adus injurii grave și a făcut comentarii tendențioase la adresa conducerii superioare de partid și de stat", iar măsurile cuprinse în plan vizau stabilirea poziției politice a obiectivului, stabilirea legăturilor, preocupărilor, legăturile din țară și exterior, relațiile de la domiciliu și vizite primite, relațiile la locul de muncă. Măsurile cuprinse în plan au constat în interceptarea convorbirilor telefonice și punerea în filaj, iar planul a fost pus în aplicare conform notelor din dosarul de fond.
A mai reținut instanța că pârâtul a aprobat un alt plan de măsuri în privința numitului M.T., plan care a avut drept scop stabilirea concepțiilor politice ale obiectivului, organizarea și participarea la anumite întruniri, iar acest plan a fost dus la îndeplinire conform celor consemnate în notele din dosarul de fond.
În raport cu dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, Curtea de apel a concluzionat că, prin dispunerea măsurilor susmenționate, pârâtul a îngrădit și a încălcat în privința persoanelor vizate, dreptul la libertatea de exprimare și a opiniilor și dreptul la secretul convorbirilor telefonice prevăzute de art. 28, art. 33 din Constituția României în vigoare la acel moment, precum și dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar, cu privire la numitul P.D., dreptul la libera circulație prevăzut de art. 12 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice.
Prima instanță a apreciat că nu pot fi primite susținerile pârâtului în sensul că a acționat în baza îndatoririlor de serviciu, obligatorii pentru orice angajat deoarece, din punctul de vedere al definiției legale a lucrătorului Securității, nu are relevanță decât calitatea persoanei de ofițer sau subofițer al Securității sau Miliției cu atribuții pe linie de Securitate perioada 1945 - 1989 și desfășurarea de activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului.
De asemenea, Curtea de apel a apreciat că nu pot fi reținute în favoarea pârâtului nici dispozițiile art. 29 din Constituția României din 1965, deoarece acestea afectează până la anulare dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, iar acest text din Constituția României, în vigoare la acea dată, nu poate justifica încălcarea dreptului la viață privată și nici pe cel la libera circulație.
În fine, instanța de fond a respins și susținerile pârâtului referitoare la faptul că nicio persoană nu a fost lezată sau nu a suferit prejudicii, reținând că O.U.G. nr. 24/2008 nu condiționează stabilirea calității de lucrător al Securității de existența altor prejudicii în afara încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
De asemenea, instanța a apreciat că nu se poate reține existența niciunei cauze care exclude caracterul ilicit al faptei deoarece O.U.G. nr. 24/2008 nu reglementează aspecte ce țin de stabilirea și atragerea răspunderii pentru fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, astfel că nu prezintă relevanță împrejurarea că activitățile, prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului au fost sau nu justificate de îndeplinirea unor atribuții de serviciu sau de ordinul superiorului.
3. Recursul promovat de pârât
Împotriva sentinței civile nr. 1382 din 17 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în termen legal a declarat recurs pârâtul D.A.
Invocând ca motiv de nelegalitate al hotărârii primei instanțe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul-reclamant a susținut că sentința a fost dată cu greșita aplicare a legii, în principal în considerarea următoarelor critici dezvoltate prin motivele de recurs:
- în mod eronat a reținut judecătorul fondului că recurentul-pârât a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în calitatea sa de ofițer/subofițer de informații în cadrul Securității, în condițiile în care nu a făcut decât să își îndeplinească îndatoririle de serviciu, care nici măcar nu erau contrare legii în vigoare la acel moment.
- faptul că recurentul-pârât întocmea note, rapoarte și planuri de măsuri, în cadrul atribuțiilor de serviciu ce-i reveneau, nu este o dovadă clară că a suprimat sau că a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului;
- nu sunt astfel incidente prevederile art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 24/2008, în condițiile în care deținerea calității de angajat al Ministerului Administrației și Internelor, cu atribuții pe linie informativă nu atrage în mod automat și cealaltă condiție necesar a fi îndeplinită pentru a se putea reține în cauză calitatea de lucrător al Securității;
- în fine, nicio persoană nu a fost lezată și nu au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului și persoanele menționate în cererea introductivă nu au suferit prejudicii ca urmare a activității specifice a organelor de miliție/poliție, fără a le fi fost afectată viața socială, numele sau viața de familie.
4. Soluția și considerentele instanței de recurs
Recursul nu este fondat.
Analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 C. proc. civ., cu referire la art. 3041 C. proc. civ. care să atragă fie casarea, fie modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță.
Actele și lucrările dosarului atestă că recurentul-pârât a avut gradul de locotenent la serviciu a (1971), locotenent major la Serviciul b (1974) și căpitan la Serviciul c (1984) în cadrul Inspectoratului de Securitate al Municipiului București și în această calitate, în contextul urmăririi informative a diferitelor persoane, a aprobat și întocmit note, rapoarte și planuri de măsuri, realizând ceea ce în accepțiunea securității din acea perioadă se numea „dirijarea rețelei informative”.
Înalta Curte apreciază că nu pot fi primite criticile recurentului întrucât, raportat la cuprinsul actelor depuse la dosar, prima instanță a realizat o corectă interpretare a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări, prin Legea nr. 293/2008, constatând calitatea pârâtului de „lucrător al Securității”.
Stabilind că în perioada 1945-1989 recurentul a avut, necontestat de altfel, calitatea de „ofițer sub subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate”, prima instanță a reținut, printr-o amplă și riguroasă argumentare și îndeplinirea celei de-a doua condiții impuse de textul de lege arătat și anume „desfășurarea de activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului”.
Contrar celor susținute prin motivele de recurs, Înalta Curte apreciază, în acord și cu cele menționate în considerentele sentinței atacate, că înscrisurile depuse la dosar demonstrează că activitățile și măsurile întreprinse de recurent au presupus și generat grave imixtiuni în viața privată a celor urmăriți, după cum rezultă și din expunerea rezumativă a conținutului hotărârii, fiind astfel în mod evident depășite atribuțiunile de serviciu, chiar și pentru epoca istorică respectivă.
Așa fiind, participarea recurentului la activitatea serviciilor de informații s-a realizat în condițiile încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prevăzute prin legile în vigoare la acea dată.
În fine este de subliniat și faptul că hotărârea atacată cuprinde ample referiri și la apărările pârâtului-recurent ca și la motivele pentru care acestea nu au putut fi reținute, îmbrățișate și de instanța de control judiciar.
Față de toate cele învederate și apreciind că motivele de recurs sunt neîntemeiate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.A. împotriva sentinței civile nr. 1382 din 17 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.