Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 923/2010

Ședința de la 18 februarie 2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. "Q.N.I." S.R.L. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice) - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE solicitând anularea Deciziei din 10 noiembrie 2008 și a Procesului-verbal de constatare din 24 iulie 2008 emise de pârât și exonerarea de la plata sumei de 4.391.122 euro, la restituirea căreia a fost obligată prin acest proces-verbal.

În motivarea acțiunii s-a arătat că între reclamantă și pârâtul Oficiul de Plăți și Contractare PHARE a fost încheiat contractul nr. EA/12262/D/SUP/RO din 30 noiembrie 2006 având ca obiect "Furnizarea de echipamente care să permită noii Agenții de Plăți să implementeze secțiunea garanție a fondului FEOGA".

Prețul contractului a fost de 4.391.122 euro, perioada de execuție fiind de 2 luni și 3 săptămâni, finalizându-se executarea contractului prin livrarea, instalarea, darea în exploatare și asigurarea instrucțiunilor de utilizare a documentației tehnice a produselor solicitate de autoritatea contractantă.

Curtea de Conturi a întocmit un raport de audit în care se menționează că procedura de licitație în urma căreia a fost încheiat contractul, a fost afectată de conflicte de interese, așa cum sunt definite la art. 2.4.15. Capitolul "Clauze etice" din Prag întrucât între firma câștigătoare (reclamanta) care a participat în nume propriu la licitație și un alt ofertant S.C. A.I. S.A., declarat neeligibil conform raportului de evaluare, a intervenit pe parcursul procesului de licitație și implementare a contractului, o înțelegere privind livrarea bunurilor ce fac obiectul finanțării.

A mai arătat reclamanta că toate contractele de furnizare au fost aduse la cunoștința pârâtului înainte de a începe executarea acestora, pârâtul fiind de acord cu aceste contracte, astfel cum rezultă din Adresa din 28 decembrie 2006, transmisă Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, în care S.C. A.I. S.A. este menționată ca furnizor.

De asemenea, mai precizează reclamanta că toate contractele de furnizare au fost încheiate după același model și dintr-o eroare materială în contractul încheiat cu S.C. A.I. S.A. apare ca dată a încheierii - 15 decembrie 2006, în realitate fiind încheiat la 27 decembrie 2006, ca urmare a recomandării făcute de reprezentanța F. Siemens Computer România, ca produsele să fie achiziționate de la S.C. A.I. S.A., recomandare cuprinsă în adresa emisă la data de 22 decembrie 2006.

Prin Sentința nr. 1477 din 6 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. "Q.N.I." S.R.L.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele:

Procesul-verbal de constatare și decizia prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva acestuia sunt acte administrative legale față de nerespectarea de către reclamantă a dispozițiilor art. 6 din Condițiile Generale privind subcontractarea.

Chiar dacă din înscrisurile depuse reiese că data încheierii contractului cu S.C. A.I. S.A. este 27 decembrie 2006 și nu 15 decembrie 2006, înștiințarea autorității contractante cu privire la existența acestui contract a avut loc la data de 28 decembrie 2006, ulterior încheierii acestuia cu nerespectarea obligației de a obține autorizația scrisă a pârâtului.

A mai constatat Curtea că suma a cărei recuperare s-a dispus prin procesul-verbal contestat reprezintă o cheltuială neeligibilă în sensul acestor dispoziții legale, fiind utilizată cu nerespectarea prevederilor din Condițiile Generale și Clauzele etice avute în vedere la încheierea contractului cu pârâtul la data de 30 noiembrie 2006.

Împotriva Sentinței civile nr. 1477 din 6 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta S.C "Q.N.I." S.R.L. prin care s-a solicitat, în principal, admiterea căii extraordinare de atac, cu consecința modificării în totalitate a hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ așa cum a fost formulată, a anulării Deciziei nr. 52 din 10 noiembrie 2008 prin care Oficiul de Plăți și Contractare Phare a respins contestația reclamantei din 18 septembrie 2008, a anulării procesului-verbal de constatare din data de 24 iulie 2008 încheiat de Oficiul de Plăți și Contractare Phare, a exonerării recurentei reclamante de plata sumei de 4.391.122 euro și a obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

A învederat recurenta că sunt incidente în cauză motivele de modificare a hotărârii atacate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și, pe de altă parte, hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Instanța de fond, s-a precizat, nu a ținut cont de niciunul din argumentele invocate de reclamantă și nici de materialul probator aflat la dosarul cauzei, și a pronunțat astfel o hotărâre total lipsită de conținut, netemeinică și nelegală, omițând în mod nejustificat să răspundă la multe din aspectele prezentate în fața completului de judecată, încălcând astfel prevederile art. 261 alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că la momentul efectuării controlului în urma căruia a fost obligată la restituirea sumei de 4.391.122 euro întregul contract era executat, sistemul implementat asigurând funcționarea la nivelul întregii țări, în câteva sute de locații a Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură, utilizatorul și beneficiarul acestui proiect. Din definiția neregulei, consacrată prin prevederile art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare utilizate necorespunzător, rezultă în mod imperativ că eventuala abatere, pentru a fi sancționată, trebuie să fi produs un prejudiciu, dar această condiție nu este întrunită în cauză.

Recurenta a relevat că instanța de fond a reținut în mod eronat că procedura de licitație a fost afectată de un conflict de interese, și că au fost încălcate astfel prevederile art. 6 din Condițiile generale, precum și art. 42.2 și art. 42.4 din Clauzele etice, întrucât reclamanta nu a încălcat nicio clauză contractuală sau etică, iar toate acțiunile întreprinse au avut acceptul scris al intimatei-pârâte care în acele momente ar fi putut, dacă considera că este cazul, să nu confirme subcontractorii, pentru ca aceștia să obțină scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată. Astfel, la data de 28 decembrie 2006 prin Adresa din 27 decembrie 2006, pârâta a luat la cunoștință de numele celor patru subcontractori, printre care se afla și S.C. A.I. S.A. Ploiești, și la aceeași dată intimata transmite către Direcția Generală a Finanțelor Publice București denumirea tuturor părților semnatare ale contractului EA/122622/D/SUP/RO, printre care se numără și S.C. A.I. S.A. Ploiești, prin Adresa nr. X, adresă care reprezintă în opinia recurentei "nodul gordian" al cauzei deduse judecății. Această adresă demonstrează că intimata a fost de acord cu încheierea contractelor cu subantreprenorii, întrucât pârâta era singura entitate în măsură să comunice Direcției Generale a Finanțelor Publice București identitatea subcontractorilor, pentru că numai în urma confirmării de către Oficiul de Plăți și Contractare Phare se emitea de către D.G.F.P. București certificatul de scutire de taxa pe valoarea adăugată. Or, în aceste condiții, instanța de fond ar fi trebuit să constate că așa zisa neregulă a fost acoperită prin confirmarea de către intimată și să țină cont de împrejurările de fapt de la acel moment care au condus la o desfășurare faptică a evenimentelor puțin diferită față de desfășurarea scriptică a acelorași evenimente. Oficiul de Plăți și Contractare Phare a cunoscut și acceptat în prealabil încheierea contractului cu S.C. A.I. S.A. Ploiești, astfel că nu a fost comisă nicio încălcare a clauzelor etice și deci nu se poate vorbi despre vreo neregulă. În ceea ce privește chestiunea existenței unui conflict de interese, ca urmare a faptului că între recurentă și un alt ofertant (S.C. A.) declarat neeligibil a intervenit pe parcursul procesului de licitație și implementare a contractului o înțelegere privind livrarea bunurilor ce fac obiect al finanțării, s-a apreciat ca instanța de fond a stabilit în mod întemeiat că nu există un asemenea conflict, în condițiile în care contractul în discuție a fost încheiat la data de 27 decembrie 2007, deci după terminarea licitației și după data înștiințării de către Oficiul de Plăți și Contractare Phare a ofertanților necâștigători despre rezultatul licitației.

Recurenta a mai subliniat, prin motivele de recurs, că este lipsită de temei concluzia primei instanțe potrivit căreia nu prezintă relevanță faptul că intimata pârâtă nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 6.7 din Condițiile Generale, ce permiteau rezilierea contractului, dacă ar fi considerat că nu a fost obținută în mod legal autorizarea sa cu privire la contractele de furnizare încheiate. Raporturile juridice dintre părți au fost guvernate inclusiv de prevederile Condițiilor Generale, or potrivit dispozițiilor contractuale amintite în cazul în care subcontractarea s-ar fi făcut fără aprobarea Oficiului de Plăți și Contractare Phare aceasta avea dreptul de a rezilia contractul. Dacă s-ar admite interpretarea instanței potrivit căreia neexercitarea acestui drept nu înlătură posibilitatea autorității contractante de a cere restituirea prețului, ar însemna ca instanța validează un abuz de drept. Cu alte cuvinte, deși pârâta ar fi știut de la început că subcontractarea nu este validă, nu a reziliat contractul ci a permis derularea acestuia invocând acest presupus viciu numai după executarea integrală a contractului, astfel încât la acest moment Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură beneficiază de produsele și serviciile furnizate de către societatea reclamantă iar S.C. "Q.N.I." S.R.L. are obligația restituirii integrale a prețului primit.

Cu toate că instanța de fond reține faptul că reclamanta și-a îndeplinit obligația de a notifica autoritatea contractantă cu privire la societățile furnizoare, aceasta menționează însă în mod greșit că această înștiințare este făcută cu Adresa din 28 decembrie 2006. în realitate, arată recurenta, Adresa din 28 decembrie 2006 a fost emisă chiar de către Oficiul de Plăți și Contractare Phare și reprezintă adresa de definire a părților contractante, adică un înscris prin care autoritatea contractantă și-a exprimat acordul cu privire la încheierea de către societatea reclamantă a contractelor de furnizare inclusiv cu S.C. A. A apreciat recurenta, în consecință, că în derularea contractului încheiat cu autoritatea contractantă au fost respectate condițiile de subcontractare reglementate de art. 6 din Condițiile Generale aplicabile contractului, mai ales că dispozițiile contractuale amintite nu stabilesc anumite condiții de formă pentru corespondența purtată între autoritatea contractantă și contractor cu privire la subcontracte.

Pentru a fi valabilă subcontractarea trebuie respectate mai multe cerințe: acordul de subcontractare să fie încheiat în scris; elementele subcontractului și identitatea subcontractorului să fie aduse la cunoștința autorității contractante; subcontractarea poate produce efecte numai cu aprobarea scrisă prealabilă a autorității contractante; dacă autoritatea contractantă refuză autorizarea subcontractării, aceasta are obligația de a informa contractorul în termen de 30 de zile. Având în vedere aceste cerințe, precum și faptul că subcontractanții au obligația de a prezenta o declarație pe propria răspundere conform căreia până la data informării Oficiului de Plăți și Contractare Phare nu s-au efectuat operațiuni în cadrul proiectului, rezultă că cerința autorizării prealabile din partea intimatei trebuie interpretată în sensul că executarea contractului de subcontractare nu poate începe înainte de exprimarea acordului scris al O.P.C.P., iar nu în sensul că nu poate fi semnat contractul mai înainte de primirea acordului. Așa cum prevede în mod expres art. 6 alin. (2) din Condițiile Generale, autoritatea contractantă va autoriza sau nu subcontractarea numai după analizarea contractului, ceea ce presupune evident ca acesta să fie semnat anterior informării Oficiului de Plăți și Contractare Phare. Condițiile Generale nu stabilesc o anumită formă a acordului scris pe care și-l exprimă intimata la subcontractare, fiind atunci evident faptul că prin Adresa din 28 decembrie 2006 prin care sunt definite părțile semnatare ale contractului a fost exprimat în scris acordul pârâtei cu privire la subcontractarea către toate cele patru societăți, inclusiv către S.C. A.I. S.A. Ploiești.

Prin urmare, a precizat recurenta că este lipsită de temei concluzia primei instanței în sensul că societatea reclamantă a încălcat dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din Condițiile Generale prin încheierea contractului de furnizare cu A. înainte de obținerea autorizării din partea intimatului, interpretarea recurentei fiind susținută chiar și de prevederile art. 2.4.15 din Clauzele etice.

În considerentele hotărârii recurate sunt invocate și dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 63/1999 pentru a justifica legalitatea actelor administrative și a motiva necesitatea recuperării prețului plătit de către autoritatea contractantă, însă s-a arătat de către recurentă că prin actele administrative atacate nu s-a demonstrat că sumele plătite de autoritatea contractantă nu au fost utilizate conform destinației stabilite în contractul de finanțare încheiat între România și Comisia europeană, iar pe de altă parte certificatele de acceptanță emise de Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură atestă faptul că scopul stabilit prin contractul de finanțare a fost atins.

Prin întâmpinare intimatul Oficiul de Plăți și Contractare Phare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că atât actele administrative atacate cât hotărârea recurată sunt temeinice și legale. Instanța de fond, s-a subliniat, a reținut corect că suma a cărei recuperare s-a dispus prin procesul-verbal contestat reprezintă o cheltuială neeligibilă, iar declararea ca neeligibilă (total sau parțial) a plăților aferente contractului duce la obligativitatea recuperării acestor fonduri.

Analizând actele și lucrările dosarului, se constată următoarele:

Între reclamanta S.C. Q.N.I. S.R.L. și Unitatea Centrală de Finanțare și Contracte (UCFC) - actualmente Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanțelor Publice s-a încheiat, la data de 30 noiembrie 2006, contractul nr. X februarie 02.02, Y februarie 02.06 și Z februarie 02.2009, în valoare totală de 4.391.122 euro, având ca obiect furnizarea de echipamente care să permită noii Agenții de Plată să implementeze în mod corespunzător/eficient secțiunea Garanție a fondului FEOGA România.

Cu Adresa din 27 decembrie 2006, înregistrată la Oficiul de Plăți și Contractare Phare din cadrul Ministerului Finanțelor Publice sub nr. X/28 decembrie 2006, S.C. Q.N.I. S.R.L. a adus unele precizări la Adresa anterioare din 22 decembrie 2006 (înregistrată la Oficiul de Plăți și Contractare Phare sub nr. Y/22 decembrie 2006) - prin care au fost desemnați ca subcontractori ai contractantului S.C. C.I. S.R.L., S.C. O. S.R.L., S.C. T.S. S.R.L. și S.C. M.B.D. S.R.L. - și a solicitat emiterea adresei de definire a părților contractante, în sensul că furnizorul (contractorul) este S.C. Q.N.I. S.R.L. iar furnizorii interni ai contractorului sunt S.C. C.I. S.R.L., S.C. T.S. S.R.L., S.C. M.B.D. S.R.L. și S.C. A.I. S.R.L. Ploiești (în locul S.C. O. S.R.L.). Ulterior, cu Adresa din 28 decembrie 2006, trimisă Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București și în copie Oficiului de Plăți și Contractare Phare, S.C. Q.N.I. S.R.L. a adus din nou la cunoștință rectificarea listei furnizorului contractorului, cu precizarea faptului că S.C. O. S.R.L. nu mai figurează pe această listă.

Prin Adresa din 28 decembrie 2006 a Oficiului de Plăți și Contractare Phare din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, transmisă Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București, au fost definite părțile semnatare ale Contractului X februarie 02.02, Y februarie 02.06 și Z februarie 02.2009, în valoare totală de 4.391.122 euro, având ca obiect furnizarea de echipamente care să permită noii Agenții de Plată să implementeze în mod corespunzător/eficient secțiunea Garanție a fondului FEOGA România, beneficiar fiind Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Afaceri europene, autoritate contractantă Oficiul de Plăți și Contractare PHARE și contractor S.C. Q.N.I. S.R.L. Prin adresa în discuție au fost definite, în vederea aplicării dispozițiilor art. 143 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și art. 5 alin. (2) lit. f) din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1880/2005 pentru aprobarea Normelor privind aplicarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri și prestările de servicii finanțate din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile, și furnizorii contractorului, o situație certă având-o din acest punct de vedere S.C. C.I. S.R.L. (valoarea contract 617.253 euro), S.C. T.S. S.R.L. (valoare contract 356.431,39 euro) și S.C. M.B.D. S.R.L. (valoare contract 163.728,52 euro). Cât privește cel de-al patrulea furnizor al contractorului, se constată existența unei neconcordanțe în conținutul Adresei din 28 decembrie 2006 a Oficiului de Plăți și Contractare Phare, în condițiile în care din înscrisul aflat în dosarul instanței de recurs rezultă că acest furnizor este S.C. O. S.R.L. (valoare contract 198.291 euro), iar în înscrisul aflat în dosar că furnizorul este S.C. A.I. S.A. (valoare contract 715.365 euro).

Prin procesul-verbal de constatare încheiat la data de 24 iulie 2008 de managerul public din cadrul Oficiului de Plăți și Contractare PHARE s-a reținut, în legătură cu contractul X februarie 02.02, Y februarie 02.06 și Z februarie 02.2009, încălcarea prevederilor art. 2.4.15 "Clauze etice" din Ghidul practic precum și a dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (2) din Condițiile generale aplicabile contractului, și s-a constatat că reclamanta S.C. Q.N.I. S.R.L. are obligația restituirii sumei totale de 4.391.122 euro. Contestația reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 52 din 10 noiembrie 2008 a conducerii pârâtului Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din Ministerul Finanțelor Publice, stabilindu-se că recurenta reclamantă a încălcat cu bună știință prevederile art. 6 din Condițiile generale ale contractului referitoare la subcontractare și dispozițiile art. 42.2 și art. 42.4 "Clauze etice" din PRAG, astfel că inacțiunea contractorului prin neobținerea acordului prealabil scris al Autorității Contractante atât pe parcursul contractării cât și al implementării acestuia reprezintă o neregulă în sensul dispozițiilor O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare utilizate necorespunzător, precum și cele de finanțare aferente.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) - (3) din Anexa nr. I Condițiile generale la contractul încheiat între S.C. Q.N.I. S.R.L. și Oficiul de Plăți și Contractare PHARE:

"(1) Un subcontract va fi valabil numai dacă este un acord în scris prin care antreprenorul încredințează implementarea unei părți a contractului unui terț.

(2) Antreprenorul nu va subcontracta fără autorizația prealabilă și în scris a Autorității Contractante. Elementele contractului care vor fi subcontractate și identitatea subantreprenorilor va fi notificată Autorității Contractante. Autoritatea Contractantă va notifica antreprenorul cu privire la decizia sa în 30 de zile de la primirea notificării, explicitând motivele sale dacă autorizarea este refuzată.

(3) Subantreprenorii trebuie să satisfacă criteriile de eligibilitate aplicabile pentru atribuirea contractului".

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. a) și d) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, în forma în vigoare la data încheierii actelor administrative contestate de reclamantă, "neregula reprezintă orice abatere de le legalitate, regularitate și conformitate în raport cu prevederile memorandumurilor de finanțare, memorandumurilor de înțelegere, acordurilor de finanțare privind fondurile comunitare și cofinanțările eferente, precum și cu prevederile contractelor încheiate în baza acestor memorandumuri/acorduri, care printr-o cheltuială neeligibilă prejudiciază bugetul general al Comunităților europene sau bugetele administrate de acestea ori în numele lor și/sau bugetele din care provine cofinanțarea aferentă" [lit. a)] iar "creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităților europene sau la bugetele administrate de acestea ori în numele lor, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente".

De asemenea se dispune, prin dispozițiile art. 1 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, că prin "cheltuială neeligibilă", în sensul ordonanței mai sus menționate, se înțelege "orice sumă plătită din bugetul general al Comunităților europene, bugetele administrate de acestea ori în numele lor sau din bugetele din care provine cofinanțarea aferentă, care a fost obținută sau utilizată cu nerespectarea prevederilor legale sau contractuale, indiferent de natura sau destinația acesteia".

În mod corect prima instanță, în raport de elementele de fapt ale cauzei și de dispozițiile legale și contractuale mai sus descrise, a apreciat că reprezintă o neregulă încheierea de către reclamanta S.C. Q.N.I. S.R.L., în calitate de contractant, la data de 28 decembrie 2006, a unui subcontract cu furnizorul S.C. A.I. S.R.L., în valoare de 715.365 euro, fără a exista autorizația prealabilă scrisă a autorității contractante. Or, așa cum prevăd expres și clar dispozițiile art. 6 alin. (2) din Condițiile generale la contract (Anexa I), o asemenea autorizație prealabilă și scrisă se poate da numai după ce contractorul principal notifică autorității contractante elementele contractului care vor fi subcontractate și identitatea subantreprenorului, iar încheierea efectivă a subcontractului poate avea loc numai după emiterea autorizației din partea autorității contractante. În speță însă, subcontractul a fost semnat la data de 27 decembrie 2006 de reprezentanții S.C. A.I. S.R.L. și la data de 28 decembrie 2006 de reprezentanții recurentei reclamante, iar existența acestuia a fost adusă la cunoștința intimatei pârâte prin Adresa din 27 decembrie 2006 a contractorului principal (înregistrată la Oficiul de Plăți și Contractare Phare la data de 28 decembrie 2008), la care s-a anexat și copia contractului.

Împrejurarea că Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, cu Adresa din 28 decembrie 2006 transmisă Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, a definit părțile semnatare ale contractului X februarie 02.02, Y februarie 02.06 și Z februarie 02.2009, inclusiv pe furnizorul 1 S.C. A.I. S.R.L. Ploiești, nu este relevantă în cauză, întrucât pe de o parte dispozițiile art. 6 alin. (2) din Condițiile generale la contract exclud posibilitatea existenței unei autorizări implicite (tacite) sau prezumate la subcontractare, și, pe de altă parte, această adresă a avut un rol fiscal, acela de acordare a scutirii de taxa pe valoarea adăugată, în condițiile art. 143 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și art. 5 alin. (2) lit. f) din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1880/2005 pentru aprobarea Normelor privind aplicarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri și prestările de servicii finanțate din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile.

Instanța de fond nu a observat însă că neregula referitoare la contractul nr. X februarie 02.02, Y februarie 02:06 și Z februarie 02.2009, constatată prin actul de control, vizează în exclusivitate subcontractul încheiat de contractorul principal S.C. Q.N.I. S.R.L. cu subcontractorul S.C. A.I. S.R.L. Ploiești, și adus la îndeplinire (executat), având valoarea de 715.365 euro. Prin urmare, este neeligibilă și trebuie în consecință recuperată, în calitate de creanță bugetară, cheltuiala constând în suma plătită subcontractantului S.C. A.I. S.R.L., întrucât numai aceasta a fost utilizată necorespunzător din fondurile comunitare și din sumele de cofinanțare aferente, nu și celelalte sume stabilite prin contract, în sumă totală de 367.575,7 euro, de care au beneficiat potrivit prevederilor contractuale recurenta reclamantă precum și subcontractorii S.C. C.I. S.R.L., S.C. T.S. S.R.L. și S.C. M.B.D. S.R.L. Rezultă, în aceste condiții, că atât procesul-verbal de constatare încheiat la data de 24 iulie 2008 de Oficiul de Plăți și Contractare PHARE cât și decizia de soluționare a contestației din 10 noiembrie 2008 emisă de aceeași entitate sunt legale și întemeiate numai sub aspectul constatării calității de creanță bugetară a sumei de 715.365 euro, reprezentând valoarea subcontractată de reclamanta S.C. Q.N.I. S.R.L. în favoarea S.C. A.I. S.R.L. Ploiești.

Având în vedere cele arătate mai sus, se reține că sunt întemeiate, în parte, motivele de recurs invocate în cauză, astfel că se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, admiterea recursului declarat de reclamanta S.C. Q.N.I. S.R.L. împotriva Sentinței nr. 1477 din 6 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației, a anulării în parte a Deciziei nr. 52 din 10 noiembrie 2008 și a procesului-verbal de control din 24 iulie încheiate de Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din cadrul fostului Minister al Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice), a exonerării recurentei reclamante de plata sumei de 367.575,7 euro și a menținerii actelor administrative atacate pentru suma de 715.365 euro.

În temeiul prevederilor art. 274 și art. 276 C. proc. civ. pârâtul intimat Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanțelor Publice va fi obligat la plata în favoarea recurentei reclamante S.C. Q.N.I. S.R.L. a sumei de 45.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, stabilită prin apreciere.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de S.C. "Q.N.I." S.R.L. împotriva Sentinței nr. 1477 din 6 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată în sensul că admite contestația formulată de reclamantă și anulează, în parte, Decizia din 10 noiembrie 2008 și Procesul-verbal de constatare din 24 iulie 2008 încheiate de Oficiul de Plăți și Contractare din cadrul fostului Minister al Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice).

Exonerează recurenta-reclamantă de plata sumei de 3.675.757 euro. Menține actele administrative atacate pentru suma de 715.365 euro.

Obligă pârâtul la plata sumei de 45.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, prin apreciere, conform dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în favoarea reclamantei-recurente.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.