Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță
Prin acțiunea formulată la data de 24.I.2008, reclamanta T.M.M. a solicitat, în contradictoriu cu Uniunea Națională a Notarilor Publici, Camera Notarilor Publici Craiova și Ministerul Justiției, să se constate că perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai 2007 constituie vechime în muncă juridică, specialitatea notar public și să fie obligați în solidar pârâții la daune materiale pentru această perioadă avându-se în vedere veniturile brute medii lunare realizate de notarii publici din municipiul Craiova, daune actualizate în fiecare lună până la plata sumei respective.
În motivarea acțiunii s-a arătat că, prin Sentința civilă nr. 108/2006 a Curții de Apel Craiova, irevocabilă prin Decizia nr. 522 din 14 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâții au fost obligați la îndeplinirea formalităților prevăzute de lege pentru numirea reclamantei ca notar public în Craiova.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 135/2008, a respins acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că în perioada precizată, reclamanta nu a exercitat funcția de notar public, deși avusese posibilitatea să opteze pentru unul dintre cele 11 posturi care erau vacante la data promovării concursului.
2. Decizia de recurs
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta T.M.M. iar, prin Decizia nr. 1009 din data de 27 februarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de T.M.M. și, pe cale de consecință, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre soluționare aceleiași instanțe.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut, în esență, următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 108/2006 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantei, Camera Notarilor Publici Craiova și Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România fiind obligați să solicite Ministerului Justiției actualizarea numărului de locuri de notari publici, Ministerul Justiției fiind obligat la analizarea numărului de birouri de notari publici conform opțiunii reclamantei, iar pârâții au fost obligați să îndeplinească formalitățile prevăzute de Legea nr. 36/1995 pentru numirea reclamantei în funcția de notar public în circumscripția Judecătoriei Craiova.
În considerentele sentinței curtea de apel a reținut că, la data de 2 septembrie 2004, reclamanta a optat pentru un post de notar public în circumscripția Judecătoriei Craiova, dată când exista un post vacant eliberat prin încetarea calității de notar public, conform Ordinului nr. 1175 din 30 aprilie 2004.
Mai arată instanța că acest post nu a fost inclus în Ordinul Ministrului Justiției nr. 1662 din 23 iunie 2004, emis pentru actualizarea numărului notarilor publici, ordin rectificat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 3304/C din 3 decembrie 2004, după declanșarea prezentului litigiu.
Instanța de fond a înlăturat apărările pârâtei Camera Notarilor Publici Craiova, în sensul că postul vacant era destinat schimbării sediilor birourilor notariale pentru notarii în funcție, conform art. 2 alin. (2) și art. 27 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 710/C/1995, cu motivarea că pârâta a invocat textele modificate prin Ordinul nr. 1758/C din 30 iunie 2004, intrat în vigoare la 20 iulie 2004, ulterior emiterii Ordinului nr. 1662/C din 23 iunie 2004 - ordin în care postul vacant menționat nu apărea deloc.
De asemenea, instanța de fond a reținut că, în temeiul art. 3 din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 710/C/1995 au prioritate notarii stagiari care au promovat examenul de notar public, în ordinea mediilor și a opțiunilor acestora, dar în condițiile în care reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16 din Legea nr. 36/1995 și a fost singura care a optat pentru acest post, nu se poate invoca media mai mare a celorlalți participanți la concursul de notar public pentru justificarea refuzului rezolvării cererii sale.
A mai reținut Înalta Curte că această sentință a devenit irevocabilă prin respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de pârâți, conform Deciziei nr. 522/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Instanța de recurs a reținut că pârâții au refuzat rezolvarea cererii reclamantei, ceea ce constituie o îngrădire nejustificată a accesului la profesia de notar public, concretizată într-o exercitare abuzivă a puterii discreționare de care dispun autoritățile publice pârâte.
Așadar, constatându-se refuzul nejustificat al pârâților de rezolvare a cererii reclamantei, aceasta a formulat acțiune în despăgubiri, subsidiară celei rezolvate, prin Decizia nr. 522/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și subsumată tot noțiunii de "reparare a pagubei" utilizată în cuprinsul art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004. Cererea are un regim juridic diferențiat, în sensul că legea dă posibilitatea formulării ei pe cale separată, în termen de un an de la data când persoana vătămată a cunoscut întinderea pagubei, conform art. 19 din aceeași lege și în principiu este fondată, deoarece s-a stabilit cu putere de lucru judecat culpa pârâților în vătămarea dreptului reclamantei de a avea acces la funcția de notar public în municipiul Craiova.
A mai reținut instanța că pârâții nu s-au conformat hotărârii instanței decât la data de 1 mai 2007, deși, astfel cum se reține în Decizia nr. 522/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recurenta și-a exprimat opțiunea pentru postul respectiv la data de 2 septembrie 2004. Pentru această perioadă reclamanta nu are culpă pentru neexercitarea funcției de notar public, ea neputând funcționa datorită refuzului nejustificat al pârâților, situație stabilită cu putere de lucru judecat prin hotărârea sus-precizată. În perioada în discuție, recurentei trebuia să i se recunoască vechimea în specialitatea de notar public, neexercitarea acestei funcții datorându-se culpei pârâților.
Instanța de recurs a stabilit că se impune administrarea de probe în ce privește cuantumul despăgubirilor, curtea de apel urmând să aprecieze criteriul optim pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor: veniturile brute medii lunare realizate de notarii publici din municipiul Craiova în perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai 2007 sau media lunară a veniturilor realizate de recurentă de la data de 1 mai 2007 de când funcționează, la zi sau veniturile brute medii lunare realizate de notarii publici din municipiul Craiova în perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai 2007, notari care să aibă însă aceeași vechime ca notar ca și reclamanta.
3. Contestația în anulare formulată de Camera Notarilor Publici Craiova
La data de 5 iunie 2009, Camera Notarilor Publici Craiova a formulat împotriva deciziei mai sus menționate, printr-o singură cerere, contestație în anulare și cerere de revizuire, aceasta din urmă fiind înregistrată sub nr. 4907/1/2009 pe rolul aceleași instanțe.
În motivarea contestației în anulare, întemeiate în drept pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea a arătat că nici instanța de fond, nici instanța de recurs nu au observat că nu au fost învestite cu acțiuni în contencios administrativ care să atragă competența materială a secțiilor de contencios administrativ și fiscal.
În opinia contestatoarei, cererea privind recunoașterea vechimii în muncă juridică este un conflict de muncă și atrage, potrivit legii, competența instanțelor de jurisdicție a muncii, prima instanță fiind tribunalul, prin secția specializată a acestuia.
De asemenea, contestatoarea a arătat că structurile profesionale ale notarilor publici sunt persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial, nu sunt autorități publice, iar actele lor nu sunt acte administrative.
4. Apărările intimatei T.M.M.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata T.M.M. a invocat excepția tardivității contestației, cu motivarea că aceasta a fost formulată după împlinirea termenului prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., precum și excepția inadmisibilității contestației, întemeiată pe prevederile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., care limitează posibilitatea atacării hotărârilor irevocabile la situația în care motivele nu au putut fi invocate pe calea ordinară de atac.
Cu privire la fondul contestației, a arătat că instanțele au reținut corect competența materială, raportat la dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare
Examinând cu prioritate, potrivit art. 137 C. proc. civ., excepțiile invocate de intimată, Înalta Curte reține următoarele:
1. Asupra excepției de tardivitate
Potrivit art. 319 alin. (2) C. proc. civ., "Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de când hotărârea a rămas irevocabilă".
În speță, a fost contestată o decizie de casare cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, în mod evident nesusceptibilă de executare silită, termenul fiind acela prevăzut de teza a II-a a textului legal menționat.
Din înscrisurile dosarului nu rezultă însă o dată certă la care partea a luat cunoștință de hotărârea contestată, cererea de eliberare de copii din dosar, adresată Curții de Apel Craiova la data de 5 mai 2009, nefiind de natură să primească o atare semnificație juridică.
Prin urmare, excepția tardivității formulării contestației urmează a fi respinsă.
2. Asupra admisibilității contestației
Înalta Curte a fost învestită cu o contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., îndreptată împotriva unei decizii de recurs, irevocabile.
Conform regulilor impuse în art. 317 C. proc. civ., acest motiv poate fi invocat pe calea extraordinară de retractare numai dacă nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului ori dacă a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanța l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără să fi fost judecat în fond.
Din conținutul înscrisurilor și actelor de procedură ale dosarului, rezultă că acțiunea reclamantei T.M.M. se circumscrie prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, tinzând la repararea pagubei produse printr-un act administrativ asimilat (refuzul îndeplinirii formalităților necesare pentru numirea reclamantei în funcția de notar public) a cărui nelegalitate a fost stabilită prin Sentința nr. 108 din 23 martie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 522 din 26 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Contestatoarea nu a invocat necompetența instanței de contencios administrativ nici în faza judecății în primă instanță, nici în recurs, astfel că acest motiv nu putea fi invocat pentru prima dată în contestația în anulare.
În consecință, văzând și dispozițiile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția tardivității contestației în anulare invocată de intimata T.M.M..
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Camera Notarilor Publici Craiova împotriva Deciziei nr. 1009 din 24 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 februarie 2010.