Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Craiova la data de 19 noiembrie 2007, L.C.M. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 262 din 14 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1098/54/2007.
În motivarea recursului recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a considerat că este întemeiată excepția de tardivitate a acțiunii formulate de el în sensul anulării ordinului de trecere în rezervă din 6 decembrie 2002 al Șefului UM XX București și a dispus respingerea cererii sale în raport de dispozițiile art. 5 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 29/1990, aplicabilă la data emiterii actului administrativ.
A susținut recurentul că și dacă a fost judecat de Consiliul de judecată, a predat funcția și la data de 28 decembrie 2004 a primit livretul militar nu înseamnă că s-a îndeplinit cerința legală a comunicării actului atacat, act care nu i s-a comunicat niciodată de la data emiterii sale 2002 – până în prezent.
Din actele cauzei Înalta Curte de Casație și Justiție constată că la 14 septembrie 2007 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității acțiunii formulate de reclamantul L.C.M. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și UM XX București și a respins acțiunea.
Instanța de fond a reținut că prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova la 15 martie 2007, L.C.M. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Apărării Naționale solicitând anularea ordinului de trecere în rezervă din 6 decembrie 2002 al Șefului UM XX București și reactivarea sa pe funcție și în gradul avut în UM YY București.
A precizat petentul că a fost trecut în rezervă în baza art. 43 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995, precum și art. 16 lit. b) din Ordinul Ministerului Apărării Naționale nr. 164/2001, prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995, cu suportarea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării conform prevederilor legale, ordin ce nu i s-a comunicat în scris.
Intimații prin întâmpinare au invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, excepția tardivității cererii de chemare în judecată și-au mai susținut că ordinul atacat ar fi un act de comandament militar. S-a precizat de asemenea de aceștia că la 28 noiembrie 2002, în urma judecării petentului pentru dezinteres în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în perfecționarea pregătirii militare și de specialitate, și pentru comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare s-a dispus trecerea în rezervă a petentului prin emiterea actului administrativ contestat.
Instanța de fond, analizând cu precădere, excepția tardivității formulării acțiunii a constatat că excepția este întemeiată, formularea acțiunii la 15 martie 2007 fiind tardivă față de actul administrativ emis în 2002 și de care petentul a luat cunoștință fiindu-i comunicat în fața întregului personal al unității, (împrejurare necontestată de însuși reclamantul care a susținut numai că nu i s-a comunicat în scris) astfel încât a început să curgă termenul de 1 an – termen de decădere, prevăzut de art. 5 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 29/1990. Mai mult, s-a constatat de instanță că petentul a primit livretul militar la 28 decembrie 2004, semnat de primirea acestuia, ceea ce denotă că reclamantul avea cunoștință de încetarea raporturilor sale de muncă cu unitatea militară la care fusese angajat, cât și de temeiul juridic al măsurii luate.
Înalta Curte de Casație și Justiție verificând actele cauzei, în raport de hotărârea pronunțată și de motivele de recurs formulate, constată că recursul este neîntemeiat și va fi respins.
Rațiunea comunicării actului administrativ este cunoașterea acestuia pentru că partea împotriva căruia a fost emis, să poată eventual să-l conteste ocazie cu care partea, poate să-și formuleze apărările.
În cauză actul administrativ a fost emis în 18 noiembrie 2002, petentul fiind judecat pentru faptele pentru care a fost trecut în rezervă, de Consiliul de judecată, care a decis adoptarea propunerii de trecere în rezervă. Mai mult în fața întregului personal al unității petentului i-a fost comunicat ordinul de trecere în rezervă, împrejurarea recunoscută de petent.
Din adresa din 8 august 2007, emisă de centrul militar zonal Dolj rezultă că la data de 28 decembrie 2004, reclamantului i-a fost înmânat livretul militar, semnând pentru primirea acestuia fapt care denotă că avea cunoștință atât de încetarea raporturilor sale de muncă cu unitatea militară la care fusese angajat cât și de temeiul juridic al măsurii luate.
Deci petentul cunoștea ordinul administrativ contestat și deși acesta a fost emis în 2002 nu a fost contestat până în 2007, deci timp de 5 ani.
Conform art. 5 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 29/1990, termenul de sesizare a instanței este de 30 de zile de la comunicarea soluției autorității administrative ierarhic superioare celei care a emis actul sau de la expirarea termenului în care autoritatea trebuia să răspundă reclamației dar nu mai mult de un an de la data comunicării actului administrativ a cărei anulare se solicită.
Cum de la emiterea actului administrativ contestat și care s-a dat în urma judecării petentului, act care a fost mediatizat și în fața personalului unității – împrejurarea necontestată de petent – au trecut 5 ani până la formularea cererii de chemare în judecată, în mod corect instanța a pronunțat soluția atacată în cauză, neputându-se reține că reclamantul nu cunoștea actul contestat.
Hotărârea atacată fiind legală și temeinică, recursul declarat va fi respins, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de L.C.M. împotriva sentinței civile nr. 262 din 14 septembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2008.