Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 274/2007 pronunțată la data de 6 noiembrie 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta C.C.G. în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și Ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 810 din 20 septembrie 2007 emis de Ministrul Muncii, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în contencios administrativ, de anulare a actului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 810/2007, pârâtul Ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse a dispus destituirea reclamantei din funcția publică de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, începând cu data de 24 septembrie 2007, în temeiul prevederilor art. 77 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999 modificată, ca sancțiune disciplinară, dispunându-se și încetarea raporturilor de serviciu ale acesteia.
Reține instanța de fond că acest ordin a fost contestat potrivit înscrisului de la dosarul de fond, înscris care de fapt constituie o plângere prealabilă adresată Ministrului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse – P.P., pentru revocarea lui.
A considerat instanța de fond că dat fiind caracterul executoriu al ordinului, cu începere de la data de 24 septembrie 2007, este dovedită iminența prejudiciului produs reclamantei, atât sub aspect material, prin lipsirea acesteia de veniturile salariale, cât și sub aspect moral, raportat la funcția publică deținută până la momentul emiterii ordinului.
A reținut că este îndeplinită și condiția cazului bine justificat, prin raportare la prevederile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, atâta timp cât prin cerere se invocă și motive de nulitate absolută a ordinului atacat și care impun verificarea de către o instanță de judecată a legalității actului administrativ, deci fiind îndeplinite cerințele textului de lege – art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, cererea de suspendare a ordinului este întemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul prevăzut de lege Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și Ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., respectiv „instanța a interpretat greșit actul dedus judecații, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia” și „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.
În primul rând, recurenții susțin că prima instanță a dat o rezolvare greșită excepției inadmisibilității cererii de suspendare a Ordinului Ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse pe care au invocat-o, pentru că reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ în condițiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 – privind Statutul funcționarilor publici republicată, conform acestui articol funcționarul public căruia i-a încetat raportul de serviciu putându-se adresa instanței de contencios administrativ în vederea anulării actului administrativ și nu pentru suspendarea acestuia în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, acesta nefiind persoană vătămată ci persoană sancționată disciplinar conform art. 101 alin. (1) lit. a) din Statutul funcționarului public în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 republicată.
În al doilea rând, susțin recurenții, instanța fondului a dat o interpretare greșită art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, pentru că reclamanta nu poate susține că i-a fost creată o pagubă iminentă și nici că există un caz bine justificat, destituirea sa din funcția de inspector șef fiind consecința unor grave abateri care nu mai făceau posibilă menținerea în această funcție decât cu riscul de a se perturba grav în continuare funcționarea serviciului public administrativ în fruntea căruia se afla.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cât și art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, susține intimata îi dau posibilitatea de a cere instanței de contencios administrativ competente anularea actului administrativ – Ordinul nr. 810/2007 – și suspendarea executării acestuia în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, instanța de judecată fiind cea care va trebui să verifice și calitatea sa de „persoană vătămată” prin raportare la definiția legală a acestei noțiuni dată de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate (motive identice), în raport de dispozițiile legale incidente în cauză și de ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție le va admite pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.
Cât privește excepția inadmisibilității cererii de suspendare, susținută de recurenți pentru faptul că intimata-reclamantă nu are calitate procesuală, întrucât este „persoană sancționată disciplinar” și nu „persoană vătămată”, se constată că instanța fondului a dat o rezolvare corectă acesteia, prin respingerea excepției, dat fiind că sesizarea instanței s-a întemeiat pe dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată, legea fiind aplicabilă și în cazul atacării măsurilor de sancționare disciplinară a funcționarilor publici.
Așa cum corect susține și intimata-reclamantă, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, îi dă dreptul și posibilitatea de a cere instanței de contencios administrativ competente anularea actului administrativ, în speță Ordinul nr. 810/2007, de destituire din funcție, și deci și posibilitatea de a cere suspendarea executării acestui ordin.
Cât privește fondul cauzei, instanța a dat însă o rezolvare greșită acestuia.
Cele două condiții – caz bine justificat și iminența producerii unei pagube – prevăzute de textul de lege, prin tonul lor restrictiv-imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența „unui caz bine justificat” și a „iminenței producerii pagubei”.
Existența cazului bine justificat, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, poate fi reținută doar dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Măsura destituirii dintr-o funcție publică, dispusă prin actul a cărei suspendare se solicită, cum este cazul în speță, nu constituie prin ea însăși un caz bine justificat.
Potrivit art. 2 lit. ș) din Legea contenciosului administrativ, noțiunea de pagubă iminentă este definită ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”.
Or, reclamanta-intimată nu a dovedit existența unui astfel de prejudiciu și în plus din modul în care este definită această noțiune, se poate interpreta, conform susținerilor recurenților că aceasta poate să însemne și o perturbare previzibilă, gravă a funcționării autorității publice sau a serviciului public la care intimata a funcționat.
Pe de altă parte trebuie menționat că în cazul în care intimata-reclamantă va avea câștig de cauză în cadrul acțiunii în anulare a actului atacat, aceasta va putea fi repusă în drepturi, la solicitarea sa, așa încât de o eventuală prejudiciere a acesteia care să nu poată fi înlăturată nu poate fi vorba.
Așa fiind, constatând că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, în temeiul art. 312 C. proc. civ. cele două recursuri vor fi admise și ca o consecință se va modifica în tot sentința atacată, în sensul că se va respinge cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 810 din 20 septembrie 2007 de destituire din funcție a reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, precum și de Ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse împotriva sentinței civile nr. 274 din 6 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a Ordinului nr. 810 din 20 septembrie 2007 emis de Ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2008.