Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 110 din 10 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul O.G.C.D., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a anulat Ordinul nr. 70136 din 02 octombrie 2009 emis de pârâtă, pe care a obligat-o la plata unei despăgubiri egale cu salariile și celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat reclamantul conform contractului de management din 07 iulie 2009, începând cu data eliberării din funcție și până la data de 01 decembrie 2010, și a luat act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind reintegrarea în funcție.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Ordinul contestat nu este motivat în fapt și în drept, singurul motiv al măsurii fiind acela că la momentul respectiv reclamantul se afla în perioada de probă conform dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Contractul de management din 07 iulie 2009, având drept temei legal prevederile acestui contract și dispozițiile art. 31 alin. (41) C. muncii, cu precizarea ca s-a emis notificarea din 02 octombrie 2009.
Dispozițiile art. 4 alin. (2) din acest contract nu prevăd decât că perioada de probă stabilită este de 90 de zile potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) C. muncii, iar cele ale art. 31 alin. (4) C. muncii, stipulează că pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de munca poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la inițiativa oricăreia dintre părți. Mai mult, pârâta susține un fapt general recunoscut, acela ca perioada de proba reprezintă o modalitate de verificare a aptitudinilor profesionale, venind să confirme sau să infirme corespunderea profesionala, dar nu invocă vreun motiv concret prin care reclamantul ar fi devenit necorespunzător profesional, mai ales că acesta a fost numit în funcție în urma rezultatelor evaluării organizate la nivel central, pentru ocuparea funcțiilor înființate în teritoriu, fiind declarat admis pentru ocuparea funcției de director coordonator adjunct al D.S.V.S.A. Timiș - dosar fond.
În acest context, apărarea pârâtei fondată exclusiv pe aceste dispoziții, coroborate cu prevederile art. III alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009, potrivit cărora contractul de management este asimilat contractului individual de munca, prevalându-se de consimțământul reclamantului la încheierea contractului, nu poate fi primită, aceasta conducând la concluzia că un astfel de contract poate înceta oricând pe parcursul perioadei de probă, din dispoziția angajatorului, printr-o simplă notificare, fără niciun motiv de legalitate sau oportunitate.
În plus, dispozițiile art. 17 din Legea nr. 53/2003 de care se prevalează pârâta încercând sa acrediteze ideea îndeplinirii obligației angajatorului de a informa salariatul asupra clauzelor din contract, asumate de salariat prin semnarea contractului, sunt lipsite de relevanță atât timp cât, în acest contract, nu există vreo clauză contractuală care să permită încetarea contractului în condițiile din speță, iar emiterea notificării în aceeași zi în care s-a dispus eliberarea din funcție, respectiv 02 octombrie 2009, este evident că nu satisface scopul pentru care a fost emisă, acela de preaviz în înțelesul legislației muncii.
Pentru aceste considerente, se constată că ordinul de eliberare din funcție a reclamantului este netemeinic și nelegal, acesta fiind îndreptățit la plata despăgubirilor egale cu salariile și celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat, conform contractului de management din 07 iulie 2009, începând cu data eliberării din funcție și până la momentul reangajării, respectiv, în luna decembrie 2010, conform cererii acestuia.
Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, se arată, în esență, că ordinul contestat a fost emis cu respectarea legislației muncii în vigoare și că instanța de fond în mod greșit a apreciat contrariul.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele care se vor arăta în continuare.
Prin Ordinul nr. 69978 din 07 iulie 2009, emis de președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, intimatul-reclamant a fost numit în funcția de director coordonator adjunct, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Prin ordinul contestat în cauză, nr. 70136 din 02 octombrie 2009 având același emitent, s-a dispus eliberarea din funcție a intimatului și încetarea contractului de management încheiat între părți.
Funcția publică de director coordonator adjunct, în care a fost numit și din care a fost eliberat intimatul-reclamant, a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009, ale cărei prevederi au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.
Or, lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept consecință încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, astfel că ordinul de numire a intimatului-reclamant în funcția de director coordonator adjunct, precum și contractul de management încheiat în temeiul acestuia, sunt lipsite de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată.
De altfel în Decizia nr. 414/2010, Curtea Constituțională a reținut că, începând cu 28 februarie 2010 continuă să-și producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale care i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. V, art. VIII, și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.
Așadar, în raport cu deciziile pronunțate de Curtea Constituțională referitor la aceste modificări legislative, funcția de director coordonator adjunct se consideră a fi desființată.
Drept urmare, cum situația de neconstituționalitate ivită ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor juridice născute anterior, înalta Curte constată că ordinul de numire a intimatului-reclamant în funcția de director coordonator adjunct, precum și contractul de management încheiat între părți, în baza O.U.G. nr. 37/2009, nu-și mai pot menține valabilitatea, fiind emise/încheiate în temeiul unor acte normative declarate neconstituționale.
Pentru considerentele arătate, recursul urmează a fi admis, modificându-se sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței nr. 110 din 10 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului O.G.C.D., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2012.