Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 3639 din 22 iunie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de T.I. împotriva sentinței nr. 309 din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța - secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de susnumitul, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, având ca obiect anularea deciziei nr. 1/2009 de respingere a contestației împotriva procesului-verbal de inspecție, prin care s-a reținut că reclamantul, în calitate de primar al Comunei Ciobanu, a încheiat în mod nelegal contracte de achiziție publică, producând un prejudiciu de 158.655,30 lei.
Pentru a pronunța această decizie, înalta Curte a reținut următoarele: Instanța de fond a apreciat în mod justificat că reclamantul, primar al Comunei Ciobanu, în calitatea pe care o avea de ordonator de credite, nu a luat măsurile necesare de organizare a personalului din subordine în vederea verificării modului de cheltuire a sumelor alocate de la buget, și a angajării, lichidării și ordonanțării cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate.
Referitor la contractul încheiat prin procedura de achiziționare directă SC C.E.C. SRL Medgidia, a rezultat că reclamantul a achitat contravaloarea pavelelor și a bordurilor fără a le recepționa, parte din marfa nefiind livrată, iar parte nefiind corespunzătoare.
Cât privește susținerea reclamantului că, ulterior, a comandat diferența de marfa nelivrată de la o altă societate comercială însă a fost refuzată de noul primar al comunei, din adresa Primăriei Ciobanu nr. 263 din 29 martie 2010 rezultă că pavelele ce ar fi trebuit livrate nu au corespuns standardelor de calitate/preț și nu au fost recepționate, obiectivele pentru care erau necesare fiind deja realizate.
Prin modul defectuos de încheiere și executare a contractului, reclamantul a încălcat prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și ale Legii contabilității nr. 82/1991.
Cu privire la acordurile-cadru încheiate cu SC N.F. SRL Hârșova pentru achiziție de piatră calcaroasă și, respectiv, pentru prestări de servicii cu utilaje specifice, a rezultat de asemenea, încălcarea dispozițiilor legale, atât referitor la specificațiile tehnice din caietul de sarcini, cât și la conținutul contractelor care nu menționează în mod cert obiectul acordului, cantitatea de servicii ce vor fi efectuate ori prețul acestora.
De asemenea, nu au fost întocmite documente, privind existența unui proiect pentru efectuarea lucrării, desemnarea unei comisii de recepție a mărfii, existența unor devize de lucrări, ori a unor acte care să certifice executarea lucrărilor ori reținerea garanției de bună execuție.
În aceste împrejurări, s-a reținut în mod justificat că plata efectuată este nelegală, reclamantul, în calitate de ordonator de credite, încălcând și în acest caz, prevederile Legii nr. 82/1991, ale Legii nr. 273/2006 și ale O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziții publice.
De menționat că, la sesizarea Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța, s-a efectuat un control pe linia respectării dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006 și de către reprezentanții Autorității naționale pentru reglementarea și monitorizarea achizițiilor publice care, în raportul datat 21 septembrie 2009, au constatat încălcări ale normelor în materie, atât în privința achiziției directe de pavele și borduri, cât și a acordurilor - cadru pentru modernizarea drumurilor, faptele constituind contravenții care, însă, nu puteau fi sancționate urmare a intervenirii prescripției.
Împrejurarea că prin modul defectuos de organizare a activității de către reclamant, ca ordonator de credite, s-au săvârșit contravenții, nu înlătură răspunderea acestuia pentru efectuarea de plăți nelegale, conform art. 6 alin. (2) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 și respectiv, art. 20 din Legea nr. 273/2006 și art. 128 din Legea nr. 215/2001, cu referire la art. 84 și 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Împotriva deciziei nr. 3639 din 22 iunie 2011, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat contestație în anulare recurentul T.I., invocând prevederile art. 318 teza finală C. proc. civ. și susținând că instanța de recurs „nu a cercetat motivele de recurs invocate".
Examinând decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivul invocat de contestator, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că este nefondată contestația în anulare, după cum se va arăta în continuare.
Conform prevederilor art. 318 teza a doua C. proc. civ., invocate de contestator în cererea formulată, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când (.) instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Aceste dispoziții legale au în vedere, așadar, omisiunea instanței de a examina motivele de recurs, unul sau mai multe dintre acestea, indicate expres de recurent în cererea formulată, iar nu argumentele de fapt și de drept invocate în susținerea respectivelor motive de recurs, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină, putând fi grupate de către instanță, pentru a li se răspunde printr-un considerent comun.
Este, deci, suficient ca instanța să arate considerentele pentru care a găsit un anumit motiv de recurs neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele invocate în sprijinul acestuia.
În cauză, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susținând că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în speță, care, în opinia recurentului, pentru abaterile reținute în sarcina sa, se limitează la aplicarea unor sancțiuni contravenționale, fără a prevede și recuperarea sumelor de bani achitate pentru prestațiile efectuate.
Or, acest motiv a fost analizat pe larg și respins de către instanța de recurs, care, în considerentele deciziei pronunțate, expuse rezumativ mai sus, s-a referit la toate criticile și argumentele formulate de recurent în susținerea motivului de recurs invocat.
Pentru considerentele arătate, fiind nefondată, contestația în anulare urmează a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de T.I. împotriva deciziei nr. 3639 din 22 iunie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2012.