Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 916/2008

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2008.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 707/CA din 11 octombrie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de M.A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Pentru Adulți și Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți de pe lângă Consiliul Județean Constanța, a anulat decizia din 26 februarie 2007 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Pentru Adulți din cadrul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și certificatul din 11 ianuarie 2007 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și a obligat pârâtele la plata drepturilor legale conform Legii nr. 519/2002 și nr. 343/2007.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în anul 1978 contestatorul a fost victima unui grav accident de muncă, în urma căruia acesta suferit multiple fracturi dar și un traumatism cranian care în timp a dus la afectarea vorbirii și la o hemipareză dr. spastică fiind încadrat la gradul II de invaliditate.

Gradul de invaliditate a fost menținut prin deciziile emise anual până în anul 2007 când prin decizia atacată s-a stabilit că reclamantul nu mai prezintă nici un handicap, nemaiîncadrându-se în criteriile Ordinului nr. 726/2002 al ministrului sănătății și familiei.

Instanța a constatat că potrivit actelor medicale depuse la dosar, afecțiunea contestatorului se încadrează în criteriile ordinului mai sus menționat, rezultând cauza accidentului vascular care a dus la dobândirea gradului II de handicap și anume traumatismul cranian suferit în anul 1979, confirmat de actele medicale precum și de certificatele de stabilire a gradului de handicap.

A concluzionat instanța de fond că actele contestate sunt nelegale și că în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 84 și art. 6 lit. h) din Legea nr. 448/2006 se impune anularea lor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap.

Invocând dispozițiile art. 304 C. proc. civ., recurenta a arătat că actele medicale, istoricul medical al intimatului-reclamant au fost greșit interpretate de prima instanță, în realitate neexistând o legătură directă sau deductibilă de cauzalitate între accidentul de muncă din anul 1978 soldat cu un politraumatism și accidentul vascular cerebral hemoragic din anul 2000. În opinia recurentei acest din urma episod medical nu s-a petrecut anterior calității de asigurat, fiind vorba de o boală contractată în timpul activității profesionale ceea ce exclude aplicarea criteriului medical prevăzut la Capitolul II pct. 1 lit. b) din Ordinul nr. 762/2002.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap (care nu a fost parte în proces) și excepția nulității recursului întrucât aceasta nu a motivat în drept, neindicându-se motivele de nelegalitate pentru care se solicită modificarea/casarea hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Constanța. Pe fond, intimatul a precizat că soluția este corectă și susținută de Ordinul nr. 762/2002 care nu a fost abrogat.

În conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., verificând excepțiile mai înainte arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că acestea nu sunt întemeiate și vor fi respinse.

Calea de atac a fost exercitată de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, în virtutea art. 8 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și a art. 33 din Anexa I la Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 245 din 14 septembrie 2005 emis de președintele Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap.

În privința neindicării motivului de nelegalitate, într-adevăr recurenta nu a precizat clar motivul pentru care a promovat calea de atac, neindicând în concret textul legal apreciat ca fiind aplicabil, însă în speță este operabil art. 3041 C. proc. civ. în virtutea căruia instanța de recurs este datoare a analiza cauza sub toate aspectele.

Din modul în care a fost expusă critica adusă sentinței, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin prisma căruia se va examina pricina.

Se va respinge, așadar, ca neîntemeiată și excepția nulității recursului invocată de intimat.

În acest context, examinând cauza în raport de probatoriul existent și de normele legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat.

Judecătorul fondului a stabilit în mod just situația de fapt rezultată din actele medicale ce-l privesc pe reclamant și a făcut o corectă interpretare și aplicare a pct. 6 din Criteriile medico- psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap pentru adulți și se aplică măsurile de protecție specială, aprobate prin Ordinul nr. 726 emis la 1 octombrie 2002 de Ministrul Sănătății și Familiei – în vigoare și la acest moment.

Succesiv, până în anul 2007 când s-a emis certificatul de încadrare în grad de handicap din 11 ianuarie 2007, în baza acelorași criterii menționate mai înainte, Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Constanța a decis că afecțiunile lui M.A. se încadrează în cod handicap 6 – gradul II de handicap – față de diagnosticul clinic hemipareză dr. spastică sechele hematom intraparenchimatos emisfer stg., deficiență globală accentuată, fiind încadrat în gradul II de invaliditate.

Din actele medicale a rezultat fără dubiu că deficiența neurologică a reclamantului s-a datorat accidentului vascular cerebral (A.V.C.) suferit în anul 1985 și nu în anul 2000 cum greșit reține recurenta, demonstrând astfel legătura de cauzalitate despre inexistența căreia se amintește prin cererea de recurs și cu care se justifică emiterea celor două acte administrative contestate de intimatul-reclamant în fața instanței de contencios administrativ.

În temeiul art. 1 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată s-a constatat nelegalitatea măsurii de neîncadrare a reclamantului în grad de handicap (și stabilirea codului boală I 63/G 83 pentru afecțiunile menționate deja) și au fost anulate actele administrative în discuție, cu obligarea în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a autorităților emitente la plata drepturilor conferite de Legea nr. 519/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 102/1999 și de Legea nr. 448/2006.

Pentru cele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ. cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată recursul va fi respins ca nefondat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, împotriva sentinței civile nr. 707/CA din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2008.