Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 950/2008

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2008.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Botoșani la 8 iunie 2007, reclamantul Z.I.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, acordarea drepturilor cuvenite în baza Legii nr. 44/1994, respectiv recalcularea rentei lunare ce i se cuvine în calitate de veteran de război, potrivit art. 141 din Lege.

Tribunalul Botoșani, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1172 din 26 septembrie 2007, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Suceava, având în vedere dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel învestită, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 163 din 5 noiembrie 2007, a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Botoșani, secția conflicte de drepturi și asigurări sociale.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul, prin acțiunea promovată, reclamă refuzul Ministerului Internelor și Reformei Administrative (al cărui angajat a fost), de a-i acorda și stabili cuantumul rentei lunare conform prevederilor O.U.G. nr. 12/2004, cu trimiterea la Legea nr. 138/1999.

S-a reținut, în consecință, că regimul juridic al acestor categorii de drepturi este guvernat de Legea nr. 138/1999, iar litigiile care au ca obiect calculul și stabilirea cuantumului lor sunt, potrivit acestei legi, de competența materială de primă instanță a tribunalelor în complet specializat în soluționarea conflictelor de drepturi și asigurări sociale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Z.I.N., criticând-o pentru încălcarea prevederilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora competența soluționării acțiunilor privind actele autorităților publice centrale revine Curții de Apel.

Examinând cauza prin prisma criticii formulate în recurs, care poate fi încadrată în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte constată că reclamantul a dedus judecății refuzul de rezolvare a cererii de recalculare a rentei lunare cuvenite în calitate de veteran de război, potrivit art. 141 din Legea nr. 44/1994, introdus în textul legii prin O.U.G. nr. 12/2004.

Este adevărat că art. 20 din Legea nr. 44/1994 face trimitere expresă la Legea contenciosului administrativ numai în ceea ce privește contestațiile asupra modului de stabilire a calității de veteran de război și de văduvă de război.

Refuzul rezolvării unei cereri privind drepturile cuvenite veteranilor de război, altele decât vechimea în muncă sau drepturile de pensie, așa cum este renta lunară prevăzută de art. 13 și art. 14 din Legea nr. 44/1994, constituie un act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, neintrând sub jurisdicția muncii sau a asigurărilor sociale, așa cum a reținut instanța de fond.

Art. 141 din Legea nr. 44/1994 face referire la solda de grad și la solda de funcție prevăzute de Legea nr. 138/1999 numai ca reper de calcul pentru stabilirea cuantumului rentei de veteran de război și nu poate fi interpretat în sensul că ar conferi litigiului și o altă natură juridică.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța de fond a dat o rezolvare greșită excepției necompetenței materiale, motiv pentru care va admite recursul și în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la aceeași Curte de Apel.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de reclamantul Z.I.N. împotriva sentinței nr. 163 din 5 noiembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre continuarea judecării la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2008.