Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 06 aprilie 2007, contestatorul T.E. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, să se dispună anularea deciziei nr. 109304 din 18 ianuarie 2005, obligarea intimatului la emiterea unei noi decizii prin care să se recalculeze pensia militară de stat și obligarea intimatului la plata diferenței dintre pensia stabilită conform deciziei a cărei anulare se solicită și pensia recalculată, începând cu data de 01 august 2004 la zi, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 208 din 13 iunie 2007, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași reținând că potrivit art. 54 alin. (3) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, raportat la art. 87 și art. 156 din Legea nr. 19/2000, instanța competență este cea în a cărei rază teritorială se află domiciliul contestatorului.
Tribunalul Iași – litigii de muncă, prin sentința civilă nr. 2160 din 21 noiembrie 2007, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat declanșat conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că cererea reclamantului se încadrează la teza a II-a a art. 156 din Legea nr. 19/2000, respectiv în situația celorlalte cereri care se adresează instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.
Examinând aceste două hotărâri judecătorești irevocabile, prin care Tribunalul București și Tribunalul Iași și-au declinat reciproc competența soluționării aceleiași pricini, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerințele art. 20 pct. 2 C. proc. civ. pentru existența conflictului negativ de competență și este competentă să-l soluționeze în baza art. 22 alin. (3) din același Cod.
Obiectul contestației deduse soluționării vizează, în principal, anularea unei decizii prin care s-a actualizat pensia militară de stat potrivit H.G. nr. 691/2004 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind recalcularea pensiilor militare de stat aprobate prin H.G. nr. 1188/2001.
Ambele instanțe implicate în conflictul de competență au reținut în mod corect că art. 54 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, modificată și completată, trimite, în privința soluționării contestațiilor formulate împotriva deciziilor comisiilor de contestații, la dispozițiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
De asemenea, corect ambele instanțe au stabilit că norma care determină, din punct de vedere teritorial, competența este cuprinsă în art. 156 din această lege, text care are următorul cuprins: „cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”.
Diferențele de raționament juridic au fost generate de încadrarea contestației cu care au fost învestite în prima sau a doua ipoteză a textului de lege citat anterior.
Înalta Curte consideră că instanța competentă să soluționeze cauza de față este Tribunalul Iași.
Chiar dacă teza I a art. 156 din Legea nr. 19/2000 indică în mod expres ca fiind de competența tribunalului de la domiciliul reclamantului acțiunile introduse împotriva C.N.P.A.S. ori a caselor teritoriale de pensii, este evident că textul care instituie o normă de favoare, trebuie interpretat ca vizând toate acțiunile introduse împotriva organelor care stabilesc și plătesc drepturile de pensie, indiferent că acestea sunt constituite în cadrul sistemului public de pensii sau în cadrul sistemelor neintegrate.
De altfel, dispozițiile Legii nr. 19/2000 nici nu puteau face referire la Casa de Pensii din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, obiectul său de reglementare constituindu-l, cum s-a arătat, sistemul public de pensii.
Înalta Curte își însușește, ca fiind pertinent, considerentul Tribunalului București referitor la consecințele ce s-ar produce în planul diferitelor categorii de pensionari, în situația interpretării literale a dispozițiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000.
Într-adevăr, prima ipoteză a acestui text instituie o competență specială în beneficiul reclamanților, legiuitorul având în vedere că pensionarii reprezintă o categorie socială distinctă și unitară, că drepturile de asigurări sociale pe care aceștia le solicită au o natură specială, asigurându-le existența zilnică și că ar fi mult prea împovărător ca la o vârstă înaintată să se deplaseze la instanțele de la sediile organelor de pensii.
Or, aceste considerente sunt valabile pentru toți pensionarii, indiferent că fac parte din sistemul public ori din sistemele neintegrate, toți situându-se, din punctul de vedere al condițiilor de acces la actul de justiție, în aceeași situație, juridică neexistând rațiuni rezonabile pentru adoptarea unui alt tratament legal.
De altfel, diferența dintre normele de competență stabilite în cele două teze ale art. 156 din Legea nr. 19/2000 nu este dată de organul care stabilește și plătește pensia, ci de natura și scopul acțiunilor introduse împotriva altor pârâți decât organele de pensii, dintre cele enumerate la art. 155 din aceeași Lege.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ. se va stabili competența de soluționare a cauzei de față în favoarea Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe T.E. și Ministerul Internelor și Reformei Administrative în favoarea Tribunalului Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 martie 2008.