Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 15 septembrie 2004, reclamanta SC A. SA a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor și cu Institutul de Cercetări și Inginerie a Mediului, să se constate dreptul său de proprietate, împreună cu cel de-al doilea pârât, asupra a două terenuri în suprafață de 23.578 m.p. și respectiv, 4.917 m.p., situate în București, Splaiul I.
Prin sentința civilă nr. 730 din 19 aprilie 2005 Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului II și a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei, admițând cererea de intervenție formulată de P.P.C. și N.P.F.R.
Urmare a recursului declarat de reclamanți, Înalta Curte a casat sentința Curții de Apel și a trimis cauza spre rejudecare.
După casare, prin sentința civilă nr. 1950 din 17 iulie 2007 a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intervenienți, s-a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanți, constatându-se nelegalitatea Anexei nr. 13 din H.G. nr. 2060/2004. S-a admis în parte acțiunea reclamantei, fiind obligat Ministerul Mediului să-i elibereze acesteia certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 19.540 m.p. și respectiv, 4.917 m.p.
A fost admisă cererea de intervenție formulată cu privire la suprafața de 4.038 m.p. restituită intervenienților.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că societatea reclamantă s-a constituit în temeiul dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 15/1990, act normativ prin care a operat și transferul dreptului de proprietate din fosta proprietate socialistă de stat, în patrimoniul societății astfel înființată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Mediului, Ministerul Economiei și Finanțelor, Guvernul României, precum și intervenienții.
Prin decizia nr. 3842 din 10 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate recursurile declarate.
Împotriva acestei ultime hotărâri a formulat contestație în anulare Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, susținând în esență că instanța de recurs, din eroare nu a observat lipsa capacității de folosință și a celei de exercițiu a A., la momentul încheierii Protocolului.
Contestația în anulare este neîntemeiată pentru considerentele expuse în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
Invocarea de către contestatoare a lipsei capacității de folosință și a celei de exercitare a A., la momentul încheierii Protocolului, nu constituie o eroare materială în sensul prevăzut de textul indicat, fiind de altfel examinată de instanța de recurs.
Așa fiind se va respinge contestația în anulare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile împotriva deciziei civile nr. 3842 din 10 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2008.