Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost respinse cererile formulate de A.D.C.D. și S.M., procurori în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, privind recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În motivarea hotărârii, Consiliul Superior al Magistraturii a reținut, în esență, următoarele considerente:
- Parchetul Național Anticorupție a fost înființat, la nivel național, prin O.U.G. nr. 43/2002, ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport cu instituțiile judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice. Chiar dacă în prezent Direcția Națională Anticorupție funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a rămas o structură specializată, cu personalitate juridică proprie, ale cărei atribuții, competență, organizare, funcționare și salarizare sunt stabilite prin lege specială [art. 87 alin. (10) din Legea nr. 304/2004];
- competența efectuării urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiunile prevăzute Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție aparține direcției, astfel că nu poate fi ridicată problema validității actelor procedurale întocmite de procurorii specializați care nu au gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
- încadrarea procurorilor la structura specializată în combaterea faptelor de corupție s-a făcut potrivit unei proceduri speciale, prevăzute inițial în art. 6, 8 și 9 din O.U.G. nr. 43/2002 și apoi în art. 87 din Legea nr. 304/2004, numirea lor nefiind echivalentă cu promovarea în funcții superioare de execuție, care atât sub imperiul Legii nr. 92/1992, republicată, modificată și completată prin O.U.G. nr. 179/1999, cât și în prezent, conform art. 43 din Legea nr. 303/2004 se face prin concurs. Niciunul dintre procurorii care au solicitat recunoașterea gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a funcționat, nu a fost promovat și nu a participat la un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcții de execuție la parchetul respectiv;
- dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție „doar prin numirea la Direcția Națională Anticorupție”, pe de o parte ar crea o situație discriminatorie în raport cu toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public, care pentru promovarea la parchetele imediat superioare trebuie să susțină concursuri, și pe de altă parte ar eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs;
- salarizarea procurorilor Direcția Națională Anticorupție cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs A.D.C.D. și S.M. solicitând ca, în condițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 și potrivit principiului activității legii și succesiunii legilor în timp, să se constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Recurenții susțin că în mod greșit Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că cererea lor nu ar fi întemeiată, mai întâi, pentru că o astfel de cerere de recunoaștere a gradului profesional ar contraveni dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 303/ 2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, text de lege care face referire doar la posturile vacante de pe lângă parchetele de pe lângă „tribunale și curți de apel”, accepțiune desprinsă din art. 4 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, modificată, privind organizarea judiciară („Parchetele funcționează pe lângă instanțele de judecată (...)”.
Motivarea hotărârii recurate este greșită și prin raportare la alte dispoziții legale invocate în actul administrativ atacat și regăsite în Legea nr. 304/2004, modificată.
Numirea procurorilor la Direcția Națională Anticorupție nu este nici „delegare”, nici „detașare”, așa cum în mod nelegal apreciază Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, ci, promovare, potrivit dispozițiilor exprese și neechivoce ale art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, text de lege în vigoare la data „numirii” petentei.
Argumentul actului administrativ atacat potrivit căruia „la încetarea activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii” reprezintă o interpretare străină evoluției legislative în materia anticorupției și una contrară dispozițiilor art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția (revizuită) a României.
Recurenții apreciază ca nelegală și motivarea din hotărâre potrivit căreia numirea la Parchetul Național Anticorupție, în prezent la Direcția Națională Anticorupție conferă dreptul procurorului de a funcționa la această structură, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența acesteia și de a fi remunerat cu salariul prevăzut de lege pentru această funcție nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că numirea la Direcția Națională Anticorupție nu conferă „dreptul de a funcționa la această structură”, ci capacitatea procesuală specială de a efectua anumite acte procesuale și procedurale determinate de competența specială a acestei Direcții, instituită prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, modificată, titulara „drepturilor” fiind, conform art. 3 alin. (2) din același act normativ, Direcția Națională Anticorupție.
Condiționarea promovării în funcția de execuție de promovarea unui examen sau concurs astfel cum este prevăzut de Legea nr. 92/1992 și respectiv Legea nr. 303/2004, are în vedere exclusiv funcțiile vacante existente la nivelul Tribunalelor, Curților de Apel și Parchetelor corespunzătoare.
Se concluzionează că principiul activității, aplicarea normelor juridice în timp și interpretarea logică și sistematică a acestora conduc către ideea că numirea procurorilor în cadrul Parchetului Național Anticorupție, în prezent reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a avut ca efect promovarea acestora la parchetul respectiv.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a arătat că recursul este neîntemeiat, pentru că procedura și condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție.
În susținerea acestei apărări, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele hotărârii recurate și a arătat, în concluzie, că numirea la Direcția Națională Anticorupție conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs.
În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar o notă privind evoluția profesională a recurentei și nota întocmită de Direcția Resurse Umane și Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu privire la cererile formulate de 69 de procurori care funcționează sau care au funcționat în cadrul Parchetului Național Anticorupție, în prezent Direcția Națională Anticorupție, de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei în succesiunea lor în timp Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Cu privire la cariera recurenților.
Recurenta A.D.C.D., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, a fost numită în funcția de procuror în Parchetul Național Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov prin Ordinul nr. 1184 din 3 mai 2004 al Ministrului Justiției, în temeiul art. 8 alin. (2) și art. 9 din O.U.G. nr. 43/2000 privind Parchetul Național Anticorupție și al art. 66 alin. (4) lit. b), art. 69 alin. (2) și art. 94 alin. (1) din Legea nr. 92/1992.
Recurentul S.M., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a fost numit în funcția de procuror în Parchetul Național Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov prin Ordinul nr. 2239/C din 23 august 2004 al Ministrului Justiției, în temeiul acelorași acte normative ca și prima recurentă.
Cu privire la condițiile și procedura de numire în funcția de procuror la Parchetul Național Anticorupție, (în prezent Direcția Națională Anticorupție) la data numirii în funcție a recurenților.
În temeiul art. 8 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 43/2002, procurorii Parchetului Național Anticorupție erau numiți inițial pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcție cu acordul lor, și eliberați din funcție de ministrul justiției, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pe baza recomandării procurorului general al Parchetului Național Anticorupție.
După încetarea funcției, prin expirarea perioadei pentru care a fost numit ori datorită unor cauze neimputabile, procurorul avea dreptul să revină la postul ocupat anterior, a cărui rezervare era obligatorie.
Pentru numirea procurorilor în Parchetul Național Anticorupție era necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002: calități profesionale deosebite, o bună reputație, o conduită morală ireproșabilă, pregătire specială în combaterea infracțiunilor de corupție și o vechime de 6 ani în funcția de procuror sau de judecător.
Această procedură deroga de la dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 care instituiau condiția examenului pentru promovarea în funcții superioare de execuție la tribunale, curți de apel și la parchetele de pe lângă instanțe.
În acel context legislativ, numirea la Parchetul Național Anticorupție a unui procuror care provenea de la un parchet situat la un nivel inferior în ierarhia parchetelor constituia o veritabilă promovare în funcția superioară de execuție, împrejurare ce rezultă și din temeiurile de drept invocate în preambulul ordinului de numire a recurentei: art. 66 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 92/1992, care impunea condiția vechimii în magistratură de cel puțin 8 ani pentru funcțiile de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procuror – inspector, procuror șef – secție și procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, art. 69 alin. (2), referitor la promovarea și transferarea procurorilor prin ordin al ministrului justiției și art. 94 alin. (1), privind promovarea și transferarea magistraților numai cu consimțământul acestora.
Distincția pe care intimatul o face între noțiunea de „numire” și cea de „promovare” nu ține seama de terminologia utilizată în Legea nr. 92/1992 și de condițiile instituite pentru promovarea în funcție de execuție sub imperiul actului normativ respectiv, bazându-se pe prevederi legale intrate în vigoare ulterior numirii în funcție a recurentei (art. 43 din Legea nr. 303/2004 și art. 87 din Legea nr. 304/2004).
La data intrării în vigoare a noilor legi privind statutul magistraților și organizarea judecătorească, magistrații aflați în funcție au fost considerați, în temeiul art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ca îndeplinind condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care au fost numiți.
De altfel, susținerea intimatului nu poate fi acceptată nici din perspectiva cadrului legislativ aplicabil în prezent, pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând o selecție a candidaților prin prisma unor condiții și calități profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcției de procuror la Direcția Națională Anticorupție.
Numirea nu se mai face pe o perioadă limitată, ci are caracter definitiv.
Cu privire la gradul profesional al procurorilor din cadrul Parchetului Național Anticorupție (în prezent – Direcția Națională Anticorupție).
Parchetul Național Anticorupție a fost înființat prin O.U.G. nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, care își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializați.
Inițial Parchetul Național Anticorupție a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general și coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar în O.U.G. nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet specializat funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Reglementarea entității specializate în combaterea corupției a fost radical modificată prin O.U.G. nr. 134/2005, care în art. 1 a prevăzut reorganizarea Parchetului Național Anticorupție sub forma Departamentului Național Anticorupție, structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G. nr. 134/2005, care a modificat dispoziția legală menționată în sensul înființării Direcției Naționale Anticorupție, ca structură cu personalitate juridică „în cadrul” Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom. Direcția Națională Anticorupție este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul procurorului șef al direcției [art. 1 alin. (31) din O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată ulterior].
Evoluția legislativă rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării Direcției Naționale Anticorupție drept o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcții care îl compun.
În aceste condiții, numirea procurorilor specializați potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În practica intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, gradul profesional a fost definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept ce poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale (hotărârea Plenului nr. 878 din 13 decembrie 2007). „Gradul profesional” nu este o noțiune abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice postului pe care îl ocupă procurorul, atribuții care corespund nivelului parchetului în cadrul căruia își desfășoară activitatea. În mod corespunzător, concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare, în limita locurilor disponibile, iar nu pentru dobândirea unui grad profesional privit în mod abstract. Numai prin excepție, în cazurile expres prevăzute de lege, promovarea se face „pe loc”.
Potrivit art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, Serviciile teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție sunt înființate „în cadrul” acesteia, prin ordin al procurorului – șef, fără a avea o competență materială diferită de cea a structurii centrale, astfel că procurorii repartizați în structurile teritoriale au același statut cu cei care își desfășoară activitatea în structura centrală.
Conform celor arătate în notele scrise formulate de intimat, înființarea și apoi reorganizarea Parchetului Național Anticorupție au fost fundamentate pe rațiuni de politică a justiției, în sensul realizării obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană și de eficientizare a luptei împotriva corupției, prin crearea unor structuri specializate, pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a procurorilor specializați în combaterea infracțiunilor de corupție.
Pornind de la existența acestor rațiuni și obiective specifice avute în vedere la înființarea actualei Direcții Naționale Anticorupție, Curtea urmează să înlăture apărarea intimatului în sensul că recunoașterea gradului profesional solicitat de recurentă ar avea ca efect o discriminare a celorlalți magistrați din România, cărora, susține intimatul, „nu li s-a recunoscut în aceleași condiții vreun grad profesional omisso medio, cu încălcarea principiului egalității”.
În jurisprudența sa constantă, C.E.D.O. a reținut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă și rezonabilă (cauza Beian împotriva României, hotărârea din 6 decembrie 2007).
Cu privire la jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Ca un argument suplimentar Curtea reține că în soluționarea prezentului recurs nu poate fi ignorată împrejurarea că atât în deciziile invocate de recurentă (nr. 1112 și nr. 1113/2007), cât și în alte soluții de dată mai recentă a fost recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
O soluție contrară, fără argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergențe de jurisprudență care ar avea ca efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va anula hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce-i privește pe recurenți, urmând ca în consecință să le recunoască acestora gradul profesional solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.D.C.D. și S.M. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează hotărârea atacată în ceea ce-i privește pe recurenții A.D.C.D. și S.M.
Admite cererea formulată de aceștia de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Anulează ca netimbrată cererea de intervenție formulată de Asociația Judecătorilor Români.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2008.