Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii, M.C.C. a solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În motivarea cererii a arătat că a fost promovat în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție în anul 2006, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru numirea în funcția arătată.
A precizat faptul că Direcția Națională Anticorupție funcționează pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, iar promovarea în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție, justifică dreptul de a beneficia de gradul profesional corespunzător Parchetului Înaltei Curți.
Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea petentului de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență, următoarele considerente:
- Parchetul Național Anticorupție a fost înființat, la nivel național, prin O.U.G. nr. 43/2002, ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport cu instituțiile judecătorești și cu Parchetele de pe lângă acestea.
- chiar dacă, în prezent, Direcția Națională Anticorupție funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta a rămas o structură specializată, cu personalitate juridică proprie, ale cărei atribuții, competență, organizare, funcționare și salarizare sunt stabilite prin lege specială [art. 87 alin. (10) din Legea nr. 304/2004];
- competența efectuării urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiunile prevăzute Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție aparține direcției, astfel că nu poate fi ridicată problema validității actelor procedurale întocmite de procurorii specializați, care nu au gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
- încadrarea procurorilor la structura specializată în combaterea faptelor de corupție s-a făcut potrivit unei proceduri speciale, prevăzute inițial în art. 6, 8 și 9 din O.U.G. nr. 43/2002 și, apoi, în art. 87 din Legea nr. 304/2004, numirea lor nefiind echivalentă cu promovarea în funcții superioare de execuție, care - atât sub imperiul Legii nr. 92/1992, republicată, modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 179/1999, cât și în prezent, conform art. 43 din Legea nr. 303/2004 - se face prin concurs. Or, petentul, ca de altfel niciunul dintre procurorii care au solicitat recunoașterea gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu a funcționat, nu a fost promovat și nu a participat la un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcții de execuție la parchetul respectiv;
- dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție „doar prin numirea la Direcția Națională Anticorupție", pe de o parte ar crea o situație discriminatorie în raport cu toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public, care pentru promovarea la parchetele imediat superioare trebuie să susțină concursuri, iar pe de o altă parte ar eluda, în mod evident, dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs;
- salarizarea procurorilor Direcția Națională Anticorupție cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet.
- împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.C.C., solicitând ca, în condițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 și potrivit principiului activității legii și succesiunii legilor în timp, să se constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Recurentul critică hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că aceasta nu ține seama de situația sa individuală, în sensul că a fost numit și a funcționat ca procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – nivel central, prin Ordinul nr. 335 din 5 decembrie 2006 al Procurorului Șef al Direcției Naționale Anticorupție, fiind declarat admis urmare interviului organizat la data de 23 noiembrie 2006 de către comisia constituită în conformitate cu prevederile art. 87 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, republicată.
În plus, prin hotărârea nr. 246 din 30 noiembrie 2006 a Consiliului Superior al Magistraturii, Secția pentru procurori, a fost avizată favorabil numirea sa ca procuror la Direcția Națională Anticorupție, promovarea pe loc, în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, fiind dispusă printr-o hotărâre anterioară a Consiliului Superior al Magistraturii, nr. 490 din 13 iulie 2006, efectivă începând cu data de 1 august 2006.
În fine, recurentul a mai arătat că numirea sa la Direcția Națională Anticorupție s-a făcut pe o perioadă nedeterminată, în condițiile în care s-a stabilit că îndeplinește toate criteriile și cerințele legale prevăzute de art. 87 din Legea nr. 304/2004, fiind o veritabilă promovare în funcție iar împrejurarea că la data de 11 iunie 2007 a fost transferat de la această Direcție nu este de natură a-i afecta drepturile deja câștigate.
Recurentul a mai făcut referire și la evoluția în timp a actelor normative, care au reglementat succesiv promovarea procurorilor în funcții de execuție și organizarea structurii specializate în combaterea infracțiunilor de corupție, concluzionând că principiul activității legii, aplicarea normelor juridice în timp și interpretarea logică și sistematică a acestora i-au creat o situație favorabilă în sensul că numirea procurorilor în cadrul Parchetului Național Anticorupție, în prezent reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a avut ca efect promovarea acestora la parchetul respectiv.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a arătat că recursul este neîntemeiat, pentru că procedura și condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție.
În susținerea acestei apărări, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele hotărârii recurate și a arătat, în concluzie, că numirea la Direcția Națională Anticorupție conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs.
În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar nota întocmită de Direcția Resurse Umane și Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu privire la cererile formulate de 69 de procurori, printre care și recurenta, care funcționează sau care au funcționat în cadrul Parchetului Național Anticorupție, în prezent Direcția Națională Anticorupție, de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei, în succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În ceea ce privește cariera profesională a recurentului M.C.C., Înalta Curte reține din cuprinsul documentelor depuse la dosar că acesta a fost numit prin Ordinul nr. 335 din 5 decembrie 2006 al Procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție în funcția de procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – nivel central, unde a funcționat până la data de 11 iunie 2007.
Anterior numirii la Direcția Națională Anticorupție, respectiv începând cu data de 1 august 2006, recurentul a fost promovat pe loc la parchetul de pe lângă curtea de apel.
În prezent recurentul este delegat în funcția de procuror șef secție urmărire penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți.
Condițiile și procedura de numire în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție, la data numirii în funcție a recurentului, erau cele prevăzute în O.U.G. nr. 43/2002 ca și în art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, ceea ce reprezintă de altfel cadrul legal aplicabil în prezent, pentru numirea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
Potrivit acestor prevederi, condițiile legale ce se cer a fi îndeplinite pentru numirea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție privesc calitățile profesionale, de bună conduită ale procurorilor dar și vechimea în funcție a acestora, respectiv, o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime minimă în funcția de judecător sau procuror de 6 ani, cât și condiția admiterii la un interviu organizat de o comisie constituită în scopul verificării pregătirii profesionale, a capacității de a lua decizii și de a-și asuma răspunderi, a rezistenței la stres, precum și a altor calități specifice.
Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că nu pot fi acceptate susținerile intimatului, mai sus arătate, întrucât și în prezent, cadrul legislativ aplicabil (art. 87 din Legea nr. 304/2004 republicată) reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând, așa cum am arătat, o selecție a candidaților prin prisma unor condiții și calități profesionale specifice, determinate ca atare de legiuitor, pentru ocuparea funcției de procuror la Direcția Națională Anticorupție.
În plus, numirea nu se mai face pe o perioadă limitată, ci are caracter definitiv, după cum este și cazul ordinului de numire emis recurentului M.C.C.
Și cu privire la gradul profesional al procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție (fost Parchetul Național Anticorupție), Înalta Curte reține că susținerile intimatului nu pot fi primite, în considerarea naturii reglementărilor specifice și derogatorii în ceea ce privește înființarea și funcționarea acestei structuri, privite în evoluția lor istorică, după cum urmează.
Parchetul Național Anticorupție a fost înființat prin O.U.G. nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, care își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializați.
Inițial, Parchetul Național Anticorupție a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general și coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar în O.U.G. nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet specializat funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Reglementarea entității specializate în combaterea corupției a fost radical modificată prin O.U.G. nr. 134/2005, care în art. l a prevăzut reorganizarea Parchetului Național Anticorupție sub forma Departamentului Național Anticorupție, structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G. nr. 134/2005, care a modificat dispoziția legală menționată în sensul înființării Direcției Naționale Anticorupție, ca structură cu personalitate juridică „în cadrul" Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom.
Direcția Națională Anticorupție este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul procurorului șef al direcției [art. l alin. (31) din O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată ulterior].
Evoluția legislativă rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării Direcției Naționale Anticorupție ca fiind o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcții care îl compun.
În aceste condiții, numirea procurorilor specializați potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În practica intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, gradul profesional a fost definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept ce poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale (hotărârea Plenului nr. 878 din 13 decembrie 2007). „Gradul profesional" nu este o noțiune abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice postului pe care îl ocupă procurorul, atribuții care corespund nivelului parchetului în cadrul căruia își desfășoară activitatea.
În mod corespunzător, concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare, în limita locurilor disponibile, iar nu pentru dobândirea unui grad profesional privit în mod abstract. Numai prin excepție, în cazurile expres prevăzute de lege, promovarea se face „pe loc".
Potrivit art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, Serviciile teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție sunt înființate „în cadrul" acesteia, prin ordin al procurorului - șef, fără a avea o competență materială diferită de cea a structurii centrale, astfel că procurorii repartizați în structurile teritoriale au același statut cu cei care își desfășoară activitatea în structura centrală.
Conform celor arătate în notele scrise formulate de intimat, înființarea și, apoi, reorganizarea Parchetului Național Anticorupție au fost fundamentate pe rațiuni de politică a justiției, în sensul realizării obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană și de eficientizare a luptei împotriva corupției, prin crearea unor structuri specializate, pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a procurorilor specializați în combaterea infracțiunilor de corupție.
Pornind de la existența acestor rațiuni și obiective specifice avute în vedere la înființarea actualei Direcții Naționale Anticorupție, Curtea urmează să înlăture apărarea intimatului în sensul că recunoașterea gradului profesional solicitat de recurentă ar avea ca efect o discriminare a celorlalți magistrați din România cărora, susține intimatul, „nu li s-a recunoscut în aceleași condiții vreun grad profesional omisso medio, cu încălcarea principiului egalității".
În jurisprudență sa constată, C.E.D.O. a reținut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă și rezonabilă (cauza Beian împotriva României, hotărârea din 6 decembrie 2007).
Un argument suplimentar îl constituie, de asemenea, jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care nu poate fi ignorată în soluționarea prezentului recurs și care, atât prin deciziile invocate de recurentă (nr. 1112 și nr. 1113/2007) cât și prin alte soluții, de dată mai recentă, a recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
O soluție contrară, fără argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergențe de jurisprudență care ar avea efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va modifica hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce o privește pe recurentă, în sensul recunoașterii pentru aceasta a gradului profesional de procuror, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.C.C. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează hotărârea atacată în ceea ce-l privește pe M.C.C.
Admite cererea formulată de acesta de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 martie 2008.