Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanței
Prin cererea înregistrată la 16 iulie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea Normelor Metodologice din 27 noiembrie 2001 aprobate prin H.G. nr. 1188/2001, cu modificările și completările aduse de H.G. nr. 691/2004.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este pensionar militar din anul 1993, trecut în rezervă la data de 15 aprilie 1993, fără a beneficia de indemnizație de comandă la data trecerii în rezervă, drept introdus ulterior pensionării sale, prin art. 12 alin. (1)-(3) din Legea nr. 138/1999.
Reclamantul a susținut că a suferit o vătămare prin aplicarea unui tratament discriminatoriu, deoarece la recalcularea pensiilor stabilită prin H.G. nr. 1188/2001 indemnizația de comandă s-a luat în considerare decât cadrelor militare care la data trecerii în rezervă au beneficiat de acest drept, celelalte cadre fiind excluse de la posibilitatea de a beneficia de acest drept câștigat.
Prin precizarea de acțiune depusă la data de 8 ianuarie 2010, reclamantul a solicitat, în baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea prevederilor art. 3 alin. (3) din Normele Metodologice din data de 27 noiembrie 2001, aprobate prin H.G. nr. 1188/2001, cu modificările și completările ulterioare; emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență reparatorie, prin care sa fie redefinit conținutul art. 3, alin. (3) din H.G. nr. 1188/2001, în sensul ca indemnizația de comandă să fie inclusă în solda lunară brută, ca bază de recalculare a pensiilor și pentru cadrele militare care aveau calitatea de pensionari militari la data intrării în vigoare a H.G. nr. 1188/2001, cadre militare care îndeplineau funcțiile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 138/1999; repararea pagubei cauzate prin neintroducerea indemnizației de comanda în calculul soldei lunare brute ca baza de recalculare a pensiei militare.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 1399 din data de 24 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, examinând cadrul legal incident, a apreciat că actele normative contestate sunt legal emise în raport de actele juridice cu forță juridică superioară, respectiv Legea nr. 164/2001 și Legea nr. 479/2003.
A reținut Curtea că dispozițiile art. 3 alin. (3) din Normele metodologice contestate reglementează includerea indemnizației de comandă în solda lunară ca bază de recalculare a pensiilor numai pentru cadre militare care la data trecerii în rezervă au beneficiat de acest drept.
Or, reclamantul nu a beneficiat de acest drept la data pensionării, indemnizația de comandă fiind introdusă prin Legea nr. 138/1999.
Instanța de fond a apreciat că reclamantul solicită prin recalcularea pensiilor militare de fapt o modificare legislativă, în sensul ca de indemnizația de comandă prevăzută de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 138/ 1999 să beneficieze și cadrele militare pensionate anterior anului 1999, modificare ce nu este de competența instanței de contencios administrativ.
În consecință, a mai arătat prima instanță, cererile reclamantului având ca obiect obligarea pârâtului de a emite un act normativ cu un anumit conținut și obligarea pârâtului la plata daunelor, sunt inadmisibile și neîntemeiate în raport de dispozițiile art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, față de principiile separației puterilor și de caracterul subsidiar al daunelor pretinse de reclamant, în condițiile în care hotărârile contestate sunt legal emise.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul I.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin cererea de recurs se aduc, în esență, critici sentinței atacate, în sensul că instanța de fond nu a avut în vedere că H.G. nr. 1188/2001 și H.G. nr. 691/2004, prin art. 3 alin. (3) sunt discriminatorii, în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2002, în condițiile în care prevăd că indemnizația de comandă se include în solda lunară brută ca bază de recalculare a pensiilor numai cadrelor militare care la data trecerii în rezervă au beneficiat de acest drept, nu și celor care la momentul trecerii în rezervă nu au avut acest drept, printre care se numără.
Recurentul-reclamant susține că a fost vătămat în dreptul prevăzut de art. 16 din Constituție, întrucât la data apariției Legii nr. 138/1999 indemnizația de comandă a fost acordată doar șefilor de secție în activitate nu și cadrelor militare pensionate care au fost șefi de secție, ulterior nefiindu-le luată în calcul la recalcularea pensiei, menționând că nu contestă că cele două hotărâri ale Guvernului au fost date în temeiul și pentru executarea legii, fiind legal emise în raport de actele care au stat la baza lor.
Se aduc critici sentinței atacate și sub aspectul greșitei soluții asupra cererii privind obligarea Guvernului la emiterea unei noi hotărâri în care să prevadă includerea indemnizației de comandă în solda lunară brută și pentru cadrele militare care aveau calitatea de pensionari la data intrării în vigoare a H.G. nr. 691/2004 și care au îndeplinit funcția de șefi de secție, pentru că în alte situații asemănătoare, referitoare la grupele de muncă, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 90/2007 și a înlăturat tratamentul juridic diferențiat, astfel că nu poate fi vorba de încălcarea principiului separației puterilor în stat.
Recurentul-reclamant menționează și faptul că instanța de fond nu a arătat în cuprinsul sentinței recurate considerentele pentru care nu a reținut discriminarea sa conform O.G. nr. 137/2000 art. 16 din Constituție și Hotărârea nr. 262/2009 emisă de C.N.C.D., față de prevederile art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 691/2004.
4. Soluția instanței de recurs
Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, cât și de prevederile art. 3041 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, recurentul-reclamant, prin acțiunea precizată, a solicitat, în principal, anularea dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Normele Metodologice privind recalcularea pensiilor militarilor de stat, aprobate prin H.G. nr. 1188/2001, modificată și completată prin H.G. nr. 691/2004, adoptată în executarea art. II din Legea nr. 479/2003, pentru modificarea Legii nr. 164/2001, privind pensiile militare de stat, potrivit cărora: „solda de merit și indemnizația de comandă se includ în solda lunară brută, ca bază de recalculare a pensiilor numai pentru cadrele militare care la data trecerii în rezervă au beneficiat de aceste drepturi”.
Recurentul-reclamant nu contestă legalitatea acestor prevederi din perspectiva Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, susținând că au fost emise în temeiul și pentru executarea Legii nr. 497/2002 pentru modificarea Legii nr. 164/2001, apreciind corectă soluția instanței din această perspectivă.
Însă, acesta critică sentința atacată pentru faptul că nu a analizat și stabilit existența unui drept vătămat, având în vedere situația sa, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituția României care prevăd că „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”.
Este adevărat că în hotărârea recurată instanța de fond face o analiză sumară asupra pretinsei discriminări invocate de recurentul-reclamant, însă acest fapt nu poate conduce la altă soluție în cauză, instanța de recurs având posibilitatea de a completa motivarea sub aceste aspecte.
Se reține că recurentul-reclamant invocă existența unui tratament juridic diferit care decurge din aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi de personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi personalului civil din aceste instituții, fapt care contravine art. 16 alin. (1) din Constituție.
Acesta a susținut că potrivit art. 12 alin.(1) din Legea nr. 138/1999, indemnizația de comandă a fost acordată și șefilor de secție în activitate la data apariției legii, nu și celor ce s-au aflat în aceeași funcție, dar pensionați, cum este cazul său, iar ulterior, această indemnizație nu a fost avută în vedere la recalcularea pensiei pentru persoanele ce nu au beneficiat de acest drept la data trecerii în rezervă.
Cum însuși recurentul-reclamant menționează, la data trecerii sale în rezervă, în anul 1993, nu a beneficiat de indemnizația de comandă.
Întrucât Legea nr. 138/1999 nu a prevăzut acordarea beneficiului acestui drept în situația sa și implicit nici prin dispozițiile a căror anulare se solicită nu s-a prevăzut luarea în calcul a acestei indemnizații la recalcularea pensiei pentru persoanele care nu au beneficiat de acest drept la data trecerii în rezervă, dispozițiile legale nefiind constatate ca fiind neconstituționale în raport cu art. 16 alin. (1) din Constituție, se apreciată că sunt nefondate criticile recurentului-reclamant referitoare la pretinsa sa discriminare și vătămare a unui drept prevăzut de Constituție.
Instanța nu poate analiza conformitatea dispozițiilor legale cu principiul egalității cetățenilor statuat în art. 16 alin. (1) menționat, întrucât acest atribut revine Curții Constituționale, potrivit Legii nr. 47/1992 (r 2), privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
În altă ordine, nici prin Hotărârea nr. 262/2009 emisă de C.N.C.D. nu s-a constatat existența unei discriminări în raport de O.G. nr. 137/2000.
De asemenea, instanța nu poate dispune obligarea pârâtului la emiterea unor acte care să ducă implicit la completarea dispozițiilor legale privind acordarea indemnizației de comandă și cadrelor militare – șefi de secție, care s-au pensionat anterior Legii nr.138/1999, acesta fiind un atribut al legiuitorului.
Aceasta, pe de o parte, pentru că, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituție, art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, obiectul controlului instanțelor de contencios administrativ îl formează exclusiv actele administrative și cele asimilate acestora, emise sau adoptate de autoritățile publice, iar pe de altă parte, s-ar încălca principiul separației puterilor în stat.
Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază soluția de respingere a acțiunii reclamantului ca fiind temeinică și legală, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant I.M. împotriva sentinței civile nr. 1399 din data de 24 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 ianuarie 2011.