Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 53 din 22 februarie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității acțiunii ridicată de pârâta E.R. din Ardeal și pe cale de consecință a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții N.E., N.I. și M.M. în contradictoriu cu pârâții E.R. din Ardeal, Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România și Consiliul Local al Municipiului Aiud prin primar, ca tardiv formulată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanții au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză:
- să se constate că pârâta E.R. din Ardeal nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituire pentru imobilul înscris în CF Aiud;
- să se constate nulitatea parțială a deciziei nr. 391/2004 emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România cu privire la imobilul înscris în C.F. Aiud, cu consecința anulării încheierii de înscriere în C.F. a titlului Eparhiei Reformate și revenirea la situația anterioară de C.F.;
- să se constate că reclamanții au calitatea de chiriași ai acestui imobil, anterior retrocedării și să fie obligat pârâtul Consiliul local Aiud să încheiere cu reclamanții contract de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul în litigiu;
- să se dispună întabularea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamantei.
Prin întâmpinare pârâta E.R. din Ardeal a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă. S-a susținut că acțiunea reclamantei este tardiv formulată în raport de prevederile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 și art. 7 alin. (7) din Legea 554/2007, decizia nr. 391/2004 fiind comunicată reclamanților de către Primăria Aiud în anul 2004.
Analizând această excepție instanța de fond a reținut că potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. 94/2000 modificată prin Legea 501/2002 „Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei raza teritorială este situat imobilul solicitat în termen de 30 zile de la comunicare a acestora”.
Având în vedere că în cauză nu este obligatorie procedura prealabilă, termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea 554/2004 curge de la data luării la cunoștință de către reclamanți a actului atacat. În speță reclamanții au luat cunoștință de acest act administrativ prin adresa nr. 2372 din 17 februarie 2005 când au fost înștiințați de Primăria Aiud de predarea imobilului către pârâta E.R. din Ardeal, însă au formulat acțiunea introductivă la instanță în data de 25 aprilie 2008.
Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanții N.E. și N.I. au declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând, în esență, următoarele:
Instanța a interpretat greșit faptul că reclamanții ar fi cunoscut despre existența deciziei nr. 391/2004 emisă de către Comisia Specială de retrocedare a bunurilor care au aparținut Cultelor religioase din România urmare unei adrese comunicate de către Primăria Aiud, prin care se susține că au fost informați despre retrocedare.
Din cuprinsul adresei nu rezultă faptul că li s-a comunicat decizia care face obiectul acestui dosar, situație care nu conduce la ideea că au cunoscut decizia în cauză.
Nu le-a fost comunicată niciodată aceasta decizie, ceea ce face să nu îi plaseze în afara termenul de 6 luni pentru atacarea deciziei.
Reclamanții sunt terțe persoane față de tot ce s-a întâmplat cu acest imobil și actele emise de comisii, și nu pot fi criticați pentru faptul că nu au respectat anumite termene, atâta timp cât nimeni nu le-a făcut cunoscută existența acestor acte.
Pentru a putea fi sancționați trebuiau să fie încunoștințați despre existenta lor și abia atunci sancționați pentru nerespectarea unor termene, diferite în funcție de momentul emiterii lor, deoarece la acel moment imobilul era restituit de autoritățile locale.
Instanța nu s-a pronunțat cu privire la capetele de acțiune care nu sunt de competența instanței de contencios administrativ.
Singurul lucru asupra căruia s-a pronunțat instanța este cererea cu privire la decizia de restituire și, în rest, celelalte capete de acțiune nu au fost soluționate.
În ipoteza în care se apreciază că prin hotărârea instanței de fond au fost soluționate și celelalte capete de cerere, atunci în privința acestora hotărârea recurată a fost pronunțată de către o instanță necompetentă.
Recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Decizia nr. 391 din 20 septembrie 2004 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, reprezintă un act administrativ de autoritate supus cenzurii instanțelor de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004, astfel cum a statuat Tribunalul Alba, secția civilă, prin decizia civilă nr. 737/2010.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, învestită cu judecarea cauzei, în mod legal a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamanții E.N. și I.N., prin sentința civilă nr. 53 din 22 februarie 2011.
În raport de Decizia nr. 391 din 20 septembrie 2004, reclamanții din prezenta cauză sunt terți, acestora asigurându-li-se dreptul de a contesta în justiție actul infralegislativ în discuție, în temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Termenul în care se pot adresa instanței de contencios administrativ nu curge, cum susțin aceștia în recurs, de la data comunicării deciziei, ci de la data luării la cunoștință despre existența deciziei, regulă ce se degajă neechivoc din prevederile art. 11 alin. (2) ale actului normativ precitat.
Or, așa cum bine a reținut prima instanță, reclamanții au aflat despre existența deciziei din adresa nr. 2372 din 17 februarie 2005, a Primăriei Municipiului Aiud. Chiar dacă nu s-a indicat în mod expres numărul deciziei, reclamanții au fost încunoștințați că imobilul în care locuiau în calitate de chiriași, a fost retrocedat Eparhiei Reformate din Ardeal, măsură administrativă care reprezintă conținutul deciziei atacate de către aceștia, în privința acelui imobil.
Prin urmare, exigența legală a „luării la cunoștință” din art. 11 alin. (2) al Legii nr. 554/2004, a fost satisfăcută, la data remiterii efective a adresei Primăriei Municipiului Aiud, de la acel moment curgând termenul de 6 luni în care Decizia 391 din 20 septembrie 2004 putea fi contestată în justiție. Cum reclamanții au formulat acțiunea la 25 aprilie 2008, când a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud, rezultă că cererea de chemare în judecată, în privința capătului de cerere, prin care se urmărea desființarea actului infralegislativ în discuție, este tardivă, astfel că în mod corect a fost respinsă de instanța de fond.
Nu pot fi primite nici criticile dezvoltate la pct. 2 din recursul reclamanților.
Curtea de Apel Alba Iulia a fost învestită prin decizia civilă nr. 737 din 24 septembrie 2010 a Tribunalului Alba doar cu cererea de anulare a Deciziei nr. 391 din 20 septembrie 2004 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, iar nu și cu celelalte capete de cerere din acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud sub nr. 1345/175/2008, astfel că nu se impunea ca instanța de contencios administrativ să se pronunțe și asupra acestora.
Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul reclamanților N.E. și N.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.E. și N.I. împotriva sentinței civile nr. 53 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2012.