Recurs formulat împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat un conflict de competență. Inadmisibilitatea căii de atac potrivit dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recursul.
Index alfabetic : inadmisibilitate
- cale de atac
- conflict de competență
Noul
Cod de procedură civilă, art. 135, art. 457, art. 483, art. 634
Potrivit dispozițiilor art.135 alin.(4) din Noul Cod de procedură civilă, hotărârea judecătorească prin care a fost soluționat un conflict de competență, este definitivă, nefiind supusă niciunei căi de atac. Ca atare, recursul declarat împotriva unei astfel de hotărâri este inadmisibil.
Secția I civilă, decizia nr.763 din 5 martie 2014
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița data de 23.04.2013, reclamanta K.C. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, Administrația Finanțelor Publice Ialomița, Ș.A. și L.G., solicitând obligarea pârâților la plata, în solidar, a sumelor în cuantum de 611.644,49 lei și 338.700 euro, reprezentând daune materiale și a dobânzii aferente până la momentul plății efective, respectiv a sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale și a dobânzii aferente până la momentul plății efective.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că D.G.F.P. Ialomița - Activitatea de Control Fiscal, în urma unui control efectuat la aceasta, a emis la data de 28.11.2007 decizia de impunere nr. 403xx pentru suma de 28.502 lei, iar la data de 26.11.2007 procesul verbal de contravenție nr.l1xx pentru suma de 1.000 lei; după parcurgerea fazei contestării acestora în procedura prealabilă, a formulat acțiune la Tribunalul Ialomița, acțiune care a fost soluționată în mod irevocabil prin decizia Curții de Apel București în sensul că a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată și a fost obligată pârâta D.G.F.P. Ialomița la plata sumei de 4.104,03 lei.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999 și 1000 din Codul civil de la 1865 (1349 Noul Cod civil - coroborat cu art. 723 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă, art. 1357 Noul Cod civil, art. 1373, art. 1382 și art. 1385 Noul Cod civil), art. 60 și urm. C.pr.civ., art. 112 C.pr.civ., art. 274 C.pr.civ., Legea nr. 29/1990 și art. 35 din Decretul nr. 31/1954.
Dosarul a fost înregistrat inițial la Completul 6 Contencios Administrativ, care prin sentința civilă nr. 1849/F din 28.05.2013, în baza art. 132 alin. (3) raportat la art. 136 alin. (4) C.pr.civ., a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Completului 3 - Civil.
La rândul său, Tribunalul Ialomița, Secția civilă, prin sentința nr.l981/F din 13 iunie 2013 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea completului specializat în materie de contencios administrativ și, în baza art. 136 alin. (4) C.pr.civ., constatând ivit conflictul negativ de competență, 1-a înaintat spre soluționare Curții de Apel București.
Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, investită cu soluționarea conflictului de competență ivit între completul specializat în materie de contencios administrativ și completul specializat în materie civilă ale Tribunalului Ialomița, prin sentința nr.58 F din 23 septembrie 2013, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, Secția civilă.
Împotriva sentinței nr.58 F din 23 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice și pârâtele Ș.A. și L.G.
Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție dosarul a fost înregistrat la data de 24.10.2013.
După comunicarea motivelor recursurilor și a întâmpinărilor la recursuri, instanța a dispus, în temeiul art.493 alin.(2) din Legea nr. 134/2010, cu modificările și completările ulterioare, întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
În raport s-a reținut, față de dispozițiile art. 135 alin.(4) coroborate cu art.430 alin.(1) C.pr.civ. și art.634 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ., că hotărârea pronunțată în soluționarea conflictului de competență este definitivă și are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Prin urmare, față de dispozițiile art. 248 alin.(1) raportat la art. 493 alin. (1) C.pr.civ., urmează a se dispune asupra admisibilității recursurilor declarate împotriva unei hotărâri care nu este supusă căii de atac a recursului.
Raportul a fost comunicat părților care, în temeiul art.493 alin.(4) C.pr.civ., au formulat puncte de vedere asupra raportului.
Intimata-reclamantă SC K.C. SRL a susținut că recursurile nu sunt admisibile, că hotărârea pronunțată în soluționarea conflictului de competență este definitivă, în raport de dispozițiile art.135 alin. (4) C.pr.civ., coroborate cu dispozițiile art. 430 alin. (1) C.pr.civ. și că sentința nr.58F din 23 septembrie 2013 a Curții de Apel București nu este supusă niciunei căi de atac; în temeiul art.493 alin. (2) și (5) C.pr.civ., a solicitat anularea acestora.
Recurentele-pârâte Ș.A. și L.C. au susținut că recursurile sunt admisibile și că este eronată interpretarea conform căreia hotărârea pronunțată in condițiile art.135 alin.(4) C.pr.civ. este „definitivă" în sensul dispozițiilor art.634 alin.(1) pct. 1 din același cod (hotărâre care nu este supusă nici apelului si nici recursului), cu atât mai mult cu cât legiuitorul nu a prevăzut explicit că o asemenea hotărâre „nu este supusă niciunei căi de atac", așa cum este cazul spre exemplu, hotărârilor prevăzute de art. 132 alin.(3), art. 143 alin.(2) sau art.493 alin.(5) C.pr.civ.
Au arătat aceste recurente că întrucât la art.135 alin.(4) C.pr.civ. legiuitorul nu utilizează o asemenea exprimare iar, pe de alta parte, nici nu distinge (în sensul că hotărârea pe care o pronunță completul învestit cu soluționarea conflictului de competenta este „definitivă" fie de la data pronunțării ei, fie de la data expirării termenului de exercitare a căii de atac), hotărârea recurată se încadrează între cele prevăzute de dispozițiile art.634 alin.(1) pct.2 C.pr.civ., fiind o hotărâre dată in primă instanță, fără drept de apel, dar cu drept de recurs.
Recurentele au solicitat totodată sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.135 alin.(4) C.pr.civ., în măsura în care interpretarea lor ar fi în sensul că hotărârea supusă controlului judiciar este dată fără calea de atac a recursului deoarece încalcă prevederile art. 21 alin.(1)-(2) din Constituția României, respectiv prevederile art.6 pct. l teza I si art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale.
Prin încheierea pronunțată la data de 5 martie 2014, Înalta Curte, constatând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, conform alin. (5) al aceluiași articol, a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.135 alin. (4) C.pr.civ., invocată de recurentele-pârâte Ș.A. și L.C.
Analizând în condițiile art. 493 alin. (5) Cod de procedură civilă recursurile formulate, Înalta Curte a constatat că sunt inadmisibile pentru următoarele considerente:
Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, învestită cu soluționarea conflictului de competență ivit între completul specializat în materie de contencios administrativ și completul specializat în materie civilă ale Tribunalului Ialomița, prin sentința nr.58 F din 23 septembrie 2013, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, Secția civilă.
În dispozitivul sentinței s-a menționat „Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare".
Potrivit dispozițiilor art.135 alin.(4) C.pr.civ., „Instanța competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o hotărâre definitivă".
Conform dispozițiilor art. 457. alin. (1) C.pr.civ., „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei " iar potrivit alin. (2) „Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege."
Art.634 alin.(1 ) C.pr.civ. stipulează că: „Sunt hotărâri definitive: (1) hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; (2) hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; (...)".
Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) C.pr.civ., pot fi recurate hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Față de dispozițiile legale anterior menționate, sentința civilă nr.58 F din 23.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, împotriva căreia pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, Ș.A. și L.G. au declarat recurs, nu este supusă căii de atac a recursului.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte a respins recursurile, ca inadmisibile.