Notificare
formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Încetarea activității
persoanei juridice notificate ulterior depunerii cererii. Lipsa capacității
de folosință. Calitatea de entitate competentă să
emită dispoziția motivată de soluționare a
notificării.
Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Legea nr. 10/2001.
Index alfabetic : notificare
-
măsuri reparatorii
-
capacitate de folosință
-
calitate procesuală pasivă
-
radiere
-
persoană juridică
Legea nr. 10, art. 21, art. 26
Legea nr. 247/2005, Titlul I, art. IV
În situația radierii persoanei juridice învestite cu soluționarea
notificării, intervenită după intrarea în vigoare a legii
speciale, Legea nr. 10/2001 nu conține o dispoziție expresă,
astfel cum este prevăzută pentru situația încetării
activității persoanei juridice anterior intrării în vigoare a
legii reparatorii (art. IV alin. (1) din Titlul I al Legii nr. 247/2005).
Drept
urmare, ubi eadem est ratio,
eadem lex esse debet, nimic
nu se opune ca și în cazul în care momentul încetării
activității persoanei juridice prevăzute de art. 21 alin. (1)
[fost art. 20 alin. (1)] se plasează după intrarea în vigoare a legii
și, mai mult decât atât, după învestirea sa cu soluționarea unei
notificări formulate cu respectarea dispozițiilor legale, soluționarea
notificării să revină și în acest caz aceleiași
entități ca cea indicată prin norma sus citată – respectiv,
cea care a exercitat, în numele statului, calitatea de
acționar la respectiva societate comercială -, deoarece altfel, subiectul pasiv
al raportului de restituire nu ar putea fi identificat, ceea ce este
inacceptabil din perspectiva art. 3 Cod civil 1865.
Secția I civilă,
decizia nr. 1625 din 22 martie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Dâmbovița, reclamanții E.T.E., G.V., G.M.D. și
Ș.M. au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând restituirea
în natură a imobilului situat în comuna Crevedia – moșia Crevedia,
format din conac și curtea aferentă acestuia.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt
moștenitorii defuncților G.G. și G.D., iar moșia Crevedia a
fost dobândită de M.G. de la M.A., conform actului de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9xx/1917; în urma decesului
proprietarului, bunul a revenit celor doi fii, respectiv G.M.G. și D.M.G.,
așa cum rezultă din actul de partaj voluntar, întocmit la data de
16.04.1948.
În continuare, s-a învederat că imobilul a fost supus
naționalizării, fiind preluat prin două procese-verbale, din 6
iulie 1949 și, respectiv, din 12 august 1949, iar la data de 8 noiembrie
2001 au formulat notificarea nr.79, în termen legal și cu
respectarea condițiilor impuse de lege, dar, cu toate diligențele
depuse, societatea notificată nu a răspuns; prin urmare, Tribunalul
Dâmbovița a obligat societatea la emiterea unei decizii motivate prin care
să soluționeze notificarea formulată, precum și la plata de
daune moratorii.
La data de 27.10.2008 s-a dispus introducerea în cauză a pârâtei SC
C.C. SA - prin SC I.P.E. SRL, iar la 17.11.2008 au fost
introduși pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice și Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților, ca urmare a completării acțiunii
reclamanților.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților a invocat excepția lipsei calității
sale procesuale pasive, arătând că, în cursul procedurii
administrative de restituire prevăzută de Legea nr.10/2001, nu a fost
învestită cu emiterea deciziei de restituire în natură sau
echivalent, ci alte entități, anume precizate de către
legiuitor, în funcție de obiectul pretențiilor de restituire și
de situația juridică a imobilului.
SC C.C. SA, prin SC I.P.E. SRL a formulat întâmpinare prin care a arătat
că procedura falimentului s-a închis la data de 11.12.2008, terenul
nu mai este în administrarea acesteia, iar conacul nu a fost niciodată
administrat de societate, solicitând respingerea cererii reclamanților cu
privire la restituirea în natură a imobilului și admiterea cererii de
acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru aceleași
bunuri.
Prin sentința nr.786 din 23 martie 2009, Tribunalul
Dâmbovița a admis excepția lipsei calității procesuale
pasive a ANRP, a respins acțiunea față de Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind
formulată față de o persoană fără calitate
procesuală pasivă și a respins acțiunea
formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții S.C.
C.C. SA și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Instanța a reținut, în ceea ce privește excepția
invocată de Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților, că această entitate nu are calitate
procesuală pasivă, întrucât are atribuții de a asigura
lucrările Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, comisie
ce funcționează în subordinea Ministerului Economiei și
Finanțelor, în scopul analizării și stabilirii cuantumului final
al despăgubirilor care se acordă, neavând competențe în
soluționarea pe fond a notificărilor formulate în baza
Legii nr. 10/2001.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că deși au depus o serie de
înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate al autorilor lor,
reclamanții nu au identificat suprafața de 8 ha teren solicitată
prin notificare.
Mai mult, cu toate că au solicitat administrarea probei cu
înscrisuri, martori și expertiză tehnică în specialitatea
topografie, nu s-au mai prezentat în instanță.
Pe cale de consecință, a conchis tribunalul, în condițiile în
care nu s-a putut identifica imobilului solicitat, pentru a se putea verifica
dacă acesta a făcut parte din patrimoniul pârâtei, cererea
formulată nu a putut fi analizată, reclamanții manifestând
dezinteres față de acțiunea introdusă.
Împotriva acestei sentințe, au formulat apel reclamanții, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru considerentul că
instanța de fond în mod greșit a reținut că nu a fost
identificată suprafața de 8 ha solicitată, deoarece s-au depus
la dosar, odată cu cererea de chemare în judecată, două rapoarte
de expertiză din cuprinsul cărora, în mod evident, reies limitele
imobilului revendicat, precum și amplasamentul acestuia.
Totodată, apelanții au arătat că instanța de fond în
mod neîntemeiat a sancționat solicitarea de a se judeca cauza
în lipsa lor, solicitare întemeiată pe dispozițiile art. 242 alin.
(2) C.proc.civ., care prevăd că în măsura în care
părțile nu înțeleg să se prezinte la termenele de judecată
beneficiază de posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în lipsă.
Astfel, au precizat că, dat fiind faptul că domiciliază în
București și fondul cauzei s-a judecat la Tribunalul Dâmbovița,
în orașul Târgoviște, costurile procesuale nu le-au permis să se
prezinte la fiecare dintre termenele de judecată, cu atât mai mult cu cât
prezenta cauză nu prezintă aspecte neclare și au depus la dosar
toate înscrisurile utile cauzei de care înțeleg să se
folosească, caz în care lipsa lor nu a fost de natură a prejudicia
judecata cauzei și, cu atât mai puțin, nu poate constitui un
motiv de respingere a cererii de chemare în judecată.
Instanța de apel, în temeiul art. 295 C.proc.civ., a dispus completarea
probatoriilor cu efectuarea unei expertize topometrice și a unei expertize
construcții în vederea identificării imobilului solicitat prin
notificare.
La data de 17.06.2009, intimata pârâtă Autoritatea Națională
pentru Restituirea Proprietăților a solicitat scoaterea sa din
cauză, întrucât prin sentința apelată, prima instanță
a constatat că nu are calitate procesuală pasivă, prin admiterea
excepției cu acest obiect.
De asemenea, la 11.02.2010, Ministerul Finanțelor
Publice a solicitat scoaterea sa din cauză, întrucât potrivit art. II din
Legea nr. 302/2009, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
se substituie și dobândește calitatea procesuală a
Ministerului Finanțelor Publice și a instituțiilor publice
implicate în privatizare.
Prin încheierea de ședință din 24.02.2010, Curtea de apel,
în temeiul dispozițiilor cap. VII din Legea nr.10/2001, a admis
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANRP
București și, în atare situație, a dispus ca instituția
respectivă să nu mai fie citată în cauză.
De asemenea, la același termen, în baza art. II din Legea nr.
302/2009, s-a admis excepția lipsei calității procesuale
pasive a Ministerului Finanțelor Publice, motiv pentru care nu a mai fost
citat și s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimată,
a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.
Prin decizia civilă nr. 206 din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel
Ploiești a admis apelul formulat de reclamanți, a schimbat în parte
sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea completată
și a constatat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii
constând în despăgubiri pentru terenul în suprafață de 24.671
mp, situat pe raza localității Crevedia, astfel cum a fost
identificat în raportul de expertiză; pentru construcțiile
identificate în procesul-verbal din 12.08.1949 constând în: clădire
casă de locuit parter, etaj și mansardă, construită din
cărămidă, acoperită cu tablă, având 20 de
încăperi și pivniță (suprafață construită de
181 mp, 30% uzură), o clădire (garaj) cu 4 încăperi construite
din cărămidă (în suprafață de 115 mp, uzură 50%),
o clădire (fostă bucătărie de vară) cu 3 încăperi
(în suprafață de 40 mp, 80% uzură), un cuptor pentru copt pâine
construit din chirpici (60% uzură), un bordei acoperit cu stuf (în
suprafață de 16 mp) și pentru construcțiile identificate în
procesul-verbal din 06 iulie 1949 constând în: un grajd de
cărămidă, acoperit cu țiglă roșie și o
cocină pentru porci, compusă din 4 boxe, acoperită cu tablă
neagră uzată, un pătul din șipci de brad, acoperit cu
tablă neagră și așezat pe picioare de
cărămidă deteriorată, cu un șopron în spatele
pătulului, o magazie de cărămidă acoperită cu
tablă galvanizată și o casă pentru personal, din
paiantă acoperită cu țiglă, compusă din două
camere, un antreu și un celar.
Prin aceeași decizie, s-a respins cererea reclamanților privind
restituirea în natură a imobilului format din conac și curtea
aferentă acestuia, situat în localitatea Crevedia și s-a
menținut restul dispozițiilor sentinței privind admiterea
excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților
și respingerii acțiunii față de această
instituție ca fiind formulată împotriva unei persoane fără
calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs intimata pârâtă A.V.A.S.,
criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.
9 C.proc.civ.
Prin decizia civilă nr. 7147 din 14 octombrie 2011, Înalta Curte de
Casație și Justiție, Secția I Civilă a admis recursul,
a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare
aceleiași instanțe de apel.
Pentru a pronunța această soluție, instanța supremă a
apreciat în sensul celor ce urmează:
Instanța de apel a făcut o aplicare
greșită a Legii nr. 302/2009 pentru modificarea alin. (3) al art. 31
al Legii nr. 10/2001. Astfel, în art. II din acest act normativ se prevede
că, începând cu data intrării în vigoare a acesteia, Autoritatea
pentru Valorificarea Activelor Statului se substituie Ministerului
Finanțelor Publice în toate cauzele având ca obiect stabilirea, potrivit
art. 31 din Legea nr.l0/2001, a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Înalta Curte a constatat că acesta este temeiul de
drept în raport de care instanța de apel a schimbat persoana care are calitate
procesuală pasivă în cauză, deși temeiul juridic al
prezentei cauze este altul, anume art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Această susținere s-a întemeiat pe argumentul
că reclamanții, în calitate de moștenitori ai fostului
proprietar al imobilului, au solicitat măsuri reparatorii în baza Legii
nr. 10/2001 de la IAS C.C. Crevedia, căreia i-au înaintat notificarea din
8.11.2001, ce nu a fost soluționată.
Instanța de casare a mai reținut că la
data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, SC C.C. Crevedia avea
capital majoritar de stat, în proporție de 95%, astfel încât în cauză
sunt incidente prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu
care imobilele – terenuri și construcții – preluate în mod abuziv,
indiferent de destinație, care sunt deținute, la data intrării
în vigoare a prezentei legi, de o societate comercială la care statul sau
o autoritate a administrației publice centrale sau locale este
acționar ori asociat majoritar, vor fi restituite persoanei
îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin
dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității
deținătoare.
În speță, la data preluării imobilul de
către stat, acesta era deținut în proprietate de două persoane
fizice, frații G. și D.G., în urma partajului voluntar intervenit
între ei, ca moștenitori ai proprietarului G.M., menționat în
contractul de vânzare-cumpărare nr. 9xx/1917. Ulterior, după
apariția Legii nr. 10/2001, notificarea formulată în temeiul acestei
legi a fost adresată unei societăți comerciale cu capital
majoritar de stat, deci neprivatizată, astfel încât nu se poate identifica
vreo obligație în sarcina recurentei nici în raport de prevederile art. 29
alin. (3) al Legii nr.10/2001, care stabilesc în sarcina instituției
implicate în privatizare, respectiv A.V.A.S., obligația de a propune
măsurile reparatorii în echivalent.
Prin urmare, instanța de casare a apreciat că
în cauză nu sunt incidente prevederile art. 31 din Legea nr.10/2001, care
reglementează o altă ipoteză, aceea a despăgubirilor solicitate
de persoanele fizice, în calitate de asociați ai persoanei juridice care
deținea imobilele și alte active în proprietate, la data
preluării acestora în mod abuziv.
Ca atare, Legea nr. 302/2009 vizează exclusiv
modificarea art. 31 din Legea nr.10/2001, însă cum acest text nu
constituie temeiul juridic al acțiunii, nici Legea nr. 302/2009 nu
își găsește aplicarea în prezenta cauză, astfel cum în mod
corect a învederat recurenta.
În consecință, Înalta Curte a apreciat că
măsura dispusă de instanța de apel la termenul din 24.02.2010 de
scoaterea din cauză a Ministerului Finanțelor Publice și de
introducere a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului în
considerarea Legii nr. 302/2009, este nelegală, fiind dată cu
aplicarea greșită a acestui act normativ.
Luând în considerare că A.V.A.S. nu poate fi
obligată în raportul juridic dedus judecății, nici în temeiul
art. 29 alin. (3) și nici al art. 31 din Legea nr.10/2001, instanța
de casare a constatat că au rămas fără obiect celelalte
critici invocate în recurs.
Constatând că apelul a fost soluționat în
contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual
pasivă, în temeiul art. 312 alin. (5) C.proc.civ., a admis recursul, a
casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la
instanța de apel.
S-au dat dispoziții de îndrumare potrivit
cărora, cu ocazia rejudecării apelului se vor administra probe pentru
dovedirea existenței celor trei contracte de vânzare-cumpărare prin
care SC C.C. Crevedia ar fi vândut terenul în litigiu, contracte la care se
face referire în raportul de expertiză topo, urmând a se avea în vedere
împrejurarea că din înscrisurile administrate rezultă că
unitatea căreia i-a fost adresată notificarea, SC C.C. Crevedia, se
află în procedura falimentului, începută la data de 15.04.2004
și finalizată la 11.12.2008, sens în care se va depune hotărâre
judecătorească irevocabilă.
Primind cauza spre rejudecare, după depunerea de către
apelanții-reclamanți a unui extras emis de Oficiul Național al
Registrului Comerțului, din care reiese că intimata-pârâtă SC
C.C. SA este radiată, ca urmare a închiderii procedurii de
faliment, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția lipsei
capacității procesuale de folosință și, implicit, de
exercițiu, a acesteia, excepție invocată din oficiu.
De asemenea, în considerarea dispozițiilor din decizia de casare, s-a
dispus citarea în cauză în calitate de intimat-pârât a Ministerului
Finanțelor Publice București, ulterior fiind depuse la dosar și
copii ale contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3xx/2001
de BNP F.E.G., sub nr. 5xx/2000 și sub nr. 8xx/2000 de BNP G.D.
Prin decizia civilă nr. 53 din 28 iunie 2012,
pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția I
civilă, apelul reclamanților a fost admis, sentința apelată
a fost schimbată în parte în sensul că s-a admis în parte
acțiunea completată și a constatat dreptul reclamanților la
despăgubiri pentru terenul în suprafață de 24.671 mp, situat pe
raza localității Crevedia, astfel cum a fost identificat în
raportul de expertiză; pentru construcțiile identificate în
procesul-verbal din 12.08.1949 și pentru construcțiile identificate
în procesul-verbal din 06 iulie 1949. Prin aceeași decizie, s-a
respins cererea reclamanților privind restituirea în natură a
imobilului format din conac și curtea aferentă acestuia, situat
în localitatea Crevedia și s-a menținut restul dispozițiilor
sentinței privind admiterea excepției lipsei calității
procesuale pasive invocată de ANRP și respingerii acțiunii
față de această instituție ca fiind formulată
împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Curtea de apel a reținut următoarele:
În temeiul Legii nr.10/2001, reclamanții, în calitate de moștenitori
ai defunctului G.M., prin notificarea din 8.11.2001, au solicitat
restituirea în natură sau despăgubiri legale pentru terenul
intravilan în suprafață de 8 ha, situat în localitatea
Crevedia, curtea și conacul preluate de Serviciul Gospodăriei
Agrozootehnice, o moară și terenul din jurul ei, precum și
pentru crescătoria avicolă.
Motivat de faptul că, ulterior notificării, moara și
terenul aferent acesteia, dar și crescătoria solicitate, se aflau în
proprietatea unei alte unități deținătoare, prin prezenta
acțiune, reclamanții au solicitat restituirea în natură
sau acordarea de despăgubiri de la SC C. SA, doar pentru
conacul moșiei Crevedia și curtea aferentă acestuia.
Prin actul de vânzare-cumpărare transcris la Grefa Tribunalului
Dâmbovița sub nr. 9xx/1917, s-a făcut dovada că M.G. a
cumpărat de la M.M.A. moșia Dârza, pendinte de comuna Crevedia, cu
toate clădirile și îmbunătățirile aflate pe
aceasta, limitele și vecinătățile acestei moșii,
fiind cele arătate în „Cartea de hotărnicie a moșiei Dârza”.
În anul 1938, între moștenitorii defunctului M.G. s-a realizat un
partaj voluntar, ocazie cu care frații G. și D.G. au primit
„Moșia Crevedia cu tot ce se afla pe ea, situată în comuna
Crevedia, județ Ilfov, care avea o suprafață de 80 ha”.
După instaurarea regimului comunist, la 6 iulie 1949, în baza unui
proces-verbal întocmit în baza Ordinului Comitetului Provizoriu al
județului Ilfov s-au inventariat și preluat de la frații G.
și D.G., pe lângă o serie de animale, obiecte și terenul
în suprafață de 23.668 mp, și următoarele
clădiri: un grajd de cărămidă cu țiglă roșie
și o cocină pentru porci compusă din patru boxe, acoperită
cu tablă neagră, un pătul din șipci de brad, acoperit cu
tablă neagră și așezat pe picioare de
cărămidă deteriorată, cu un șopron în
spatele pătulului, o magazie de cărămidă
acoperită cu tablă galvanizată și o casă pentru
personal, din paiantă acoperită cu țiglă, compusă din
2 camere, un antreu și un celar.
În temeiul unui alt proces-verbal, încheiat la data de 12 august 1949,
frații G. au predat ferma Crevedia, compusă din 72 ha teren,
unelte agricole și următoarele construcții: clădire
casă de locuit parter, etaj și mansardă, construită din
cărămidă, acoperită cu tablă, având 20 de
încăperi și pivniță, având o suprafață
construită de 181 mp (30% uzură), o clădire (garaj) cu 4
încăperi construite din cărămidă, (suprafață de
115 mp 50% uzură), o clădire (fostă bucătărie de
vară) cu 3 încăperi, în suprafață de 40 mp (80%
uzură), un cuptor pentru copt pâine, construit din chirpici (60%
uzură) și un bordei acoperit cu stuf, în suprafață de
16 mp.
Instanța de apel a mai apreciat că prin actele de stare civilă
depuse, reclamanții au făcut dovada că sunt persoane
îndreptățite să beneficieze de dispozițiile Legii nr.
10/2001, conform art. 4 alin. (2) din acest act normativ, în calitate de
moștenitori ai defuncților G. și D.G.
Expertiza construcții efectuată în cauză, pe baza
verificării actelor de proprietate și a constatărilor din teren,
a stabilit că nu mai există construcțiile (despre care se face
vorbire în procesele verbale de preluare) în materialitatea lor, ele fiind
demolate.
Pe de altă parte, expertiza topo a concluzionat că terenul ce
face obiectul dosarului este în suprafață de 24.671 mp și
a fost vândut de SC C. SA Crevedia, către SC A.B. SRL, conform
contractului de vânzare-cumpărare nr. 3xx/2001 (13.787 mp), către
P.G., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 5xx/2000 (4.285 mp)
și SC K.L. SRL, potrivit actului de vânzare nr. 8xx/2000 (6.599mp).
Prin probele administrate, s-a făcut dovada faptului că statul a
preluat imobilul aparținând autorilor reclamanților, în mod abuziv,
încălcând regimul constituțional al ocrotirii proprietății,
prin obligația impusă proprietarilor de a preda bunurile,
situație în care s-a constatat incidența art. 2 din Legea
10/2001.
De asemenea, s-a probat împrejurarea că autorii reclamanților au avut
calitatea de proprietari ai construcțiilor identificate în
procesele-verbale încheiate la 6 iulie 1949 și 12 august 1949
(astfel cum au fost detaliate) și a terenului aferent acestora, bunuri
care alcătuiau moșia Crevedia.
În condițiile în care construcțiile solicitate de reclamanți nu
mai există în materialitatea lor, iar terenul aferent lor face
obiectul unor contracte de vânzare încheiate înainte de intrarea în vigoare a
Legii nr. 10/2001, acte de înstrăinare cu privire la care nu s-a constatat
nulitatea absolută, în condițiile prevăzute de art.
45 din Legea nr. 10/2001, conform art. 18 lit. c) din acest act normativ,
imobilul solicitat nu poate fi restituit în natură, motiv pentru
care a fost respinsă cererea sub acest aspect, iar măsurile
reparatorii, potrivit cererii părților exprimată prin
acțiunea introductivă, au fost stabilite sub forma
despăgubirilor al căror cuantum se va efectua conform prevederilor
Titlului VII din Legea nr. 247/2005, de către Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor.
În raport de considerentele expuse, instanța de apel a apreciat că
acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată și în
mod nelegal prima instanță a dispus respingerea cererii.
Având în vedere situația de fapt expusă,
instanța a constatat dreptul reclamanților la măsuri
reparatorii
constând în despăgubiri pentru imobilele identificate în
dispozitivul deciziei, admițându-se apelul și schimbându-se în tot
sentința apelată, în sensul celor arătate.
Împotriva acestei decizii, pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice a promovat recurs întemeiat pe motivul de nelegalitate
prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul
învederează că măsurile reparatorii constând în despăgubiri
se acordă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor, potrivit prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005,
astfel încât recurentul că nu are calitate procesuală pasivă în
cauză.
Potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,
notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul
juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989, republicată, cu modificările și
completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul
arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei
legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire
Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,
însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile
investite cu soluționare notificărilor, a cererilor de retrocedare
sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrație publice
centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor,
după caz, situația juridică actuală a imobilului
obiect al restituirii și de întreaga documentație aferente acestora,
inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate
depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în
arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive
a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.
Urmare a modificărilor și completărilor
aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, competența privind
modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor
reparatorii, revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,
care emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul
despăgubirilor ce vor consta în titluri de
despăgubiri.
Evaluarea făcută prin expertiză
tehnică în cadrul procedurii contestației întemeiate pe
dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 este provizorie și nu
leagă Comisia Centrală în procedura stabilită prin art. 16
alin.(1)-(2), finalizată prin emiterea raportului de evaluare ce va
conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi
acordate titlurile de despăgubire.
Analizând și dispozițiile art. 16 din Titlul
VII al Legii nr.247/2005, instanța a constatat că, pe baza
situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de
despăgubiri, urmează ca Secretariatul Comisiei Centrale să
procedeze la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1)-(2) în
privința legalității respingerii cererii de restituire în
natură. Împotriva aceste proceduri și a dispozițiilor emise de
către Comisia Centrală, persoana interesată are deschisă
calea de atac în fața instanței de contencios administrativ.
Pe de altă parte, prin art.1 alin. (1) din Titlul
VII al Legii nr. 247/2005 sunt reglementate sursele de finanțare,
cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente
imobilelor care nu mai pot fi restituire în natură. În acest sens, art. 13
alin. (1) precizează că pentru analizarea și stabilirea
cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit
prevederilor Legii nr. 247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei
Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,
iar conform ari. 13 alin. (5), secretariatul acestei comisii se asigură de
către Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților.
Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce
urmează.
Prin cererea formulată la 4.07.2008, în aplicarea
efectelor Deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Secțiile Unite ale
Înaltei Curți de Casație și Justiție, intimații
reclamanți au solicitat instanței de judecată soluționarea
pe fond a pretențiilor ce fac obiectul notificării din 8.11.2001
adresate unității deținătoare SC C. SA în termenul legal
prevăzut de Legii nr. 10/2001, (acordarea de măsuri reparatorii
pentru terenul în suprafață de 24.671 mp și a conacului
și celorlalte construcții – demolate, potrivit precizării
cererii), întrucât entitatea notificată a refuzat în mod nejustificat
emiterea deciziei motivate de soluționare a notificării, deși
anterior acțiunii de față s-a pronunțat sentința
civilă nr. 770/2007 de Tribunalul Dâmbovița prin care s-a dispus
obligarea sa în acest sens.
Din punct de vedere al cadrului procesual pasiv, Înalta
Curte constată că intimații reclamanți, prin cererea
depusă la prima instanță, au precizat și completat cererea
inițială; astfel, în ce privește pârâta chemată în
judecată – SC C. SA au învederat că denumirea corectă a acesteia
este SC C.C. SA, arătând, totodată, că alături de pârâta
inițială înțeleg să cheme în judecată în calitate de
pârâți și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice
și Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților, fără ca însă reclamanții să
motiveze în vreun fel calitatea procesuală pasivă a acestora,
iar instanța a dispus introducerea în cauză a entităților
chemate în judecată în calitate de pârâți.
Prin soluția pronunțată de prima
instanță, între altele, a fost admisă excepția lipsei
calității procesuale pasive a Autorității Naționale
pentru Restituirea Proprietăților potrivit considerentelor
arătate.
În ce privește prezența procesuală a
recurentului pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel
cum rezultă din expozeul prezentei decizii, în fața instanței de
apel, în primul ciclu procesual, acest pârât a invocat excepția lipsei
calității sale procesuale pasive, în susținerea
căreia s-a prevalat de dispozițiile art. II din Legea 302/2009 prin
care au fost modificate dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr.
10/2001, astfel că a invocat că în cauză operează o
transmitere legală de calitatea procesuală pasivă în favoarea
AVAS care îl va substitui în proces.
La termenul din 24.10.2010, instanța de apel a dispus
scoaterea din cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor
Publice și introducerea în cauză a Autorității pentru
Valorificarea Activelor Statului.
Recursul formulat de AVAS a fost admis prin decizia
civilă nr. 7147 din 14 octombrie 2011a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, Secția I civilă, care a statuat că
dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente în
speță, situație în care s-a apreciat că în mod nelegal Ministerul
Finanțelor Publice a fost scos din cauză și ca atare, nelegal
s-a constatat preluarea calității sale procesuale pasive de
către AVAS care a fost citată în cauză în calitate de
intimată pârâtă; drept urmare, s-a casat decizia instanței de
apel întrucât calea de atac a fost soluționată în contradictoriu cu o
persoană fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași decizie de casare, instanța de
recurs a mai stabilit că pentru soluționarea cererii de acordare a
măsurilor reparatorii, în cauză sunt incidente dispozițiile art.
21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dată fiind împrejurarea că la
momentul formulării notificării către SC C.C. SA, aceasta era o
societate cu capital majoritar de stat, structura capitalului social fiind
aceeași și la 1.04.2003, astfel cum s-a reținut că
rezultă din întâmpinarea formulată de aceasta la prima
instanță.
Totodată, instanța de casare a stabilit că
la momentul rejudecării apelului se vor administra probe pentru dovedirea
existenței celor trei contracte de vânzare-cumpărare prin care SC
C.C. SA ar fi vândut terenul în litigiu, urmând a se avea în vedere
împrejurarea că din înscrisurile cauzei a rezultat că unitatea
căreia i-a fost adresată notificarea - SC C.C. SA - se afla în
procedura falimentului, începută la data de 15.04.2004 și
finalizată la 11.12.2008.
Cu respectarea dispozițiilor art. 315 C.proc.civ.,
în rejudecare, instanța de apel, în ședința publică din
data de 23 februarie 2012 a dispus citarea în cauză în calitate de
intimat-pârât a Ministerului Finanțelor Publice București; de asemenea,
s-au solicitat relații de la Oficiul Național al Registrului
Comerțului, din care reieșit că intimata-pârâtă SC C.C. SA
este radiată din 30.01.2009, procedura insolvenței fiind,
într-adevăr, finalizată.
Drept urmare, la termenul din 3.05.2012 curtea de apel a
invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de
folosință (și de exercițiu) a intimatei pârâte,
excepție care a fost admisă la același termen.
După adoptarea acestei măsuri, entitatea
notificată a fost eliminată din cadrul procesual al cauzei și,
astfel, Ministerul Finanțelor Publice a devenit singurul pârât al
pricinii.
De asemenea, instanța de rejudecare a dispus
depunerea la dosar și a contractelor de vânzare-cumpărare
menționate în raportul de expertiză topo efectuat în cauză,
fiind astfel depuse în copie trei contracte: contractul autentificat sub nr.
3xx/2001 de BNP F.E.G., sub nr. 5xx/2000 și sub nr. 8xx/2000 de BNP G.D.,
dovedindu-se astfel că întreaga suprafață de teren (24.671 mp ce
face obiectul pricinii) era înstrăinată la data intrării în
vigoare a Legii nr. 10/2001, construcțiile fiind demolate.
Înalta Curte constată că, în condițiile în
care entitatea deținătoare nu și-ar fi pierdut capacitatea
procesuală de folosință pe parcursul soluționării
pricinii ca urmare a radierii ei după închiderea procedurii insolvenței,
calitatea procesuală pasivă în cauză îi revenea, conform legii,
așa
cum
deja s-a statuat în decizia de casare.
Calitatea de entitate competentă să emită
dispoziția motivată de soluționare a notificării decurge
din dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea 10/2001, chiar în
condițiile în care terenurile solicitate prin notificare erau deja
înstrăinate, date fiind prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr.
10/2001 care dispun: „(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și
în cazul imobilelor înstrăinate de persoanele juridice prevăzute la
art. 21 alin. (1), (2) și (4).”
Pe de altă parte, cererea de față fiind
formulată în aplicarea efectelor Deciziei nr. XX/2007, raportul juridic
dedus judecății purta între entitatea notificată (SA C.C. SA)
și titularii notificării ce se pretind persoane
îndreptățite la măsuri reparatorii (intimații
reclamanți), notificarea fiind adresată acesteia și
fără a fi fost înaintată unei alte entități până
la momentul radierii și a dispariției sale ca subiect de drept.
Pentru o astfel de ipoteză a radierii persoanei
juridice învestite cu soluționarea notificării produsă după
intrarea în vigoare a legii speciale, Legea nr. 10/2001 nu conține o
dispoziție expresă, însă, se constată că pentru
situația încetării activității persoanei juridice anterior
intrării în vigoare a legii reparatorii, la art. IV alin. (1) din Titlul I
al Legii nr. 247/2005 se prevede în următorul sens:
„(1) În cazul în care, la data intrării în vigoare a prezentei legi,
societatea comercială prevăzută la art. 20 alin. (1) și (2)
din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu
modificările aduse prin prezentul titlu, și-a încetat activitatea ca
persoană juridică, competența de soluționare a cererii de
restituire revine entității care a exercitat, în numele statului,
calitatea de acționar la respectiva societate comercială.”
Drept urmare, ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet, Înalta Curte constată că nimic nu se opune ca
și în cazul în care momentul încetării activității
persoanei juridice prevăzute de art. 21 alin. (1 ) [fost art. 20 alin.
(1)] se plasează după intrarea în vigoare a legii și, mai mult
decât atât, după învestirea sa cu soluționarea unei notificări
formulate cu respectarea dispozițiilor legale, soluționarea
notificării să revină și în acest caz aceleiași
entități ca cea indicată prin norma citată, deoarece
altfel, subiectul pasiv al raportului de restituire nu ar putea fi identificat,
ceea ce este inacceptabil din perspectiva art. 3 Cod civil 1865.
Ca
atare, prin analogia legii, Înalta Curte apreciază că, în cauză,
competența soluționării notificării intimaților
reclamanți revine acționarului în numele statului la fosta societate
SC C.C. SA, anume, Agenția Domeniilor Statului care a avut calitatea de
acționar majoritar cu o cotă de participație de 98,4135%, astfel
cum reiese din adresa emisă de Oficiul Național al Registrului
Comerțului.
Totodată,
același tip de raționament [analogia legii - cu dispozițiile
art. 27 alin. (1)- (4) din Legea nr. 10/2001, republicată], indică
soluția potrivit căreia de la data pronunțării prezentei
decizii (ca moment al identificării persoanei juridice cu competență
în soluționarea notificării și al luării la
cunoștință de către intimații reclamanți despre
aceasta) aceștia au un nou termen cu cel prevăzut de art. 22 alin.(1)
din Legea nr. 10/2001, republicată pentru a adresa notificarea către
Administrația Domeniilor Statului, entitate desemnată prin dispozițiile
legii în vederea soluționării notificării.
În
consecință, față de cele arătate, reiese că
excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de
recurent este întemeiată, întrucât nici la data atragerii sale în proces
de către reclamanți prin cererea completatoare din 17.09.2008 (fără o justificare și motivare în temeiul
dispozițiilor legii speciale) nu avea vreo competență în
legătură cu soluționarea notificării și nici ulterior
după radierea persoanei juridice notificate. În același
timp, se impune precizarea că asupra excepției lipsei
calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice nu
există autoritate de lucru judecat, față de temeiurile scoaterii
din cauză acestui pârât reținute de instanța de apel în primul
ciclu procesual, art. II din Legea nr.302/2009, act normativ neincident,
întrucât raportul juridic dedus judecății nu este guvernat de
dispozițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, ci de art. 21 alin. (1),
normă în raport cu care se identifică și părțile între
care poartă acest raport și, implicit, se verifică și
calitatea procesuală pasivă.
În plus, Înalta Curte constată că
dispozițiile art. 28 din Legea nr. 10/2001, invocate de intimații
reclamanți (pentru a legitima chemarea în proces a Ministerului
Finanțelor Publice) nu sunt incidente, deoarece aceștia nu se aflau
în situația de a nu fi cunoscut unitatea deținătoare și de
a se fi adresat, în termenii acestei norme, cu o solicitare în acest sens
primăriei în a cărei rază teritorială se află terenul;
dimpotrivă, reclamanții au avut cunoștință de unitatea
deținătoare ca fiind SC C.C. SA (ceea ce a fost confirmat și
prin probele cauzei de față) au formulat în termen legal notificarea
pe care au adresat-o acesteia, însă entitatea legal învestită nu a
soluționat-o până la momentul încetării sale ca subiect de
drept.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte,
în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) raportat la art. 304 pct. 9
C.proc.civ. a admis recursul pârâtului, a modificat în tot decizia
recurată în sensul că s-a admis excepția lipsei
calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice,
fiind schimbată în parte sentința; drept urmare, cererea
formulată împotriva pârâtului Ministerului Finanțelor Publice a fost
respinsă pe calea acestei excepții; au fost păstrate celelalte
dispoziții ale sentinței.