Transmiterea pe cale succesorală a dreptului de a formula cerere de restituire a unui imobil în baza Legii nr. 10/2001, drept născut în patrimoniul defunctului. Depunerea notificării de către moștenitori în termenul prevăzut de lege. Calitatea de persoană îndreptățită.
Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.
Index alfabetic : notificare
- persoană îndreptățită
- moștenitor legal
- vocație succesorală
Legea nr. 10/2001, art. 3, art. 4
În procedura de restituire reglementată de Legea nr. 10/2001, calitatea de persoane îndreptățite o au, potrivit art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, persoanele fizice sau persoanele juridice care au avut calitatea de proprietari ai bunului imobil la data preluării, precum și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Din dispozițiile legale menționate rezultă că, în privința calității de moștenitor, legea specială nu are dispoziții derogatorii, astfel că și în această procedură se aplică normele de drept comun în materia succesiunii legale sau testamentare.
În calitate de moștenitor legal, succesibilul dobândește nu numai bunurile înscrise în certificatul de moștenitor, dar și vocația de a dobândi bunuri viitoare sau creanțe care ar fi aparținut autorului său. În această ultimă categorie intră și bunurile care fac obiectul Legii nr. 10/2001, iar cererea de restituire are valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestui act normativ.
Chiar dacă dreptul de a depune notificarea s-a născut în patrimoniul defunctului, acest drept este transmis moștenitorilor, care își pot valorifica vocația succesorală la restituirea imobilului prin depunerea cererii înainte de trecerea termenului înlăuntrul căruia se putea face notificarea, justificându-și astfel calitatea de persoane îndreptățite.
Secția I civilă, decizia nr. 1534 din 6 martie 2012
Reclamanta B.C. a chemat în judecată Municipiul Ploiești, prin primar, Primăria Municipiului Ploiești, prin primar și Primarul Municipiului Ploiești solicitând anularea dispoziției nr. 9183/2009, obligarea primarului să soluționeze notificarea nr.310/2002, în sensul admiterii pretențiilor menționate în notificare, respectiv să restituie în natură imobilul, dacă acest lucru este posibil sau să acorde măsuri reparatorii prin echivalent și să constate calitatea contestatoarei de persoană îndreptățită la a formula notificare în condițiile Legii nr. 10/2001.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că împreună cu mătușa sa au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a imobilului din Ploiești, iar prin dispoziția nr. 9183/2009 s-a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent doar mătușii sale, pe motiv că persoana îndreptățită nu era B.C., ci defunctul său tată, care a decedat după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel că, dreptul de a formula notificarea aparținea numai acestuia.
A învederat că soluția de respingere a notificării sale contravine dispozițiilor art. 3 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care a fost atașat la notificare și certificatul de moștenitor nr. 121/2001, prin care făcea dovada calității sale de persoană îndreptățită, fiind respectate dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001. Reclamanta a susținut că au fost respectate și dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, înăuntrul căruia se putea formula notificarea de către persoana fizica îndreptățită sau de moștenitorii acesteia, situație în care se impune admiterea cererii sale.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 954 din 29.07.2010 a respins contestația, ca neîntemeiată, reținând că imobilul revendicat în baza Legii nr. 10/2001 a aparținut numitei V.S.F., care a lăsat ca moștenitori legali pe R.G.- fiică și pe C.D. - fiu, autorul reclamantei din prezenta cauză, astfel cum a rezultat din cuprinsul certificatului de moștenitor aflat la dosar.
S-a stabilit având în vedere certificatul de moștenitor nr. 121/2001, că după autorul reclamantei, decedat la data de 6.04.2001, au rămas ca moștenitori: C.C.M - soție supraviețuitoare și C.B.R. - fiică. Verificând cuprinsul acestui înscris, instanța a constatat că D.C. a decedat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, așa încât dreptul de a depune notificare s-a născut în patrimoniul acestuia, în calitatea sa de succesibil al defunctei V.S.F., mama sa.
Pe cale de consecință, instanța a conchis că persoana îndreptățită să solicite restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Ploiești, era autorului reclamantei, aceasta putând continua procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, dispozițiile art. 4 alin.(3) din Legea nr. 10/2001 nefiind incidente în speță.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care a arătat că hotărârea este dată cu încălcarea prevederilor imperative ale Legii nr. 10/2001.
A susținut că din interpretarea dispozițiilor art. 3 alin.(1) și art. 4 alin.(2) din Legea nr. 10/2001 rezultă că cererea de acordare a măsurilor reparatorii se poate formula și de către moștenitorii persoanei fizice îndreptățite, nefăcându-se distincție între moștenitorii autorilor decedați înainte de intrarea în vigoare a legii și cei decedați ulterior.
A precizat că a formulat notificarea la data de 11.02.2001, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit prin OUG nr. 109/29001 și OUG nr. 145/2001.
De asemenea, a învederat că atât timp cât legea nu face nicio distincție, din coroborarea art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu art. 3 alin.(1) și art. 4 alin.(2) din același act normativ, rezultă că prin „persoana îndreptățită" se înțelege, atât persoana fizică îndreptățită, cât și moștenitorii acesteia, iar termenul de 6 luni se aplică în ambele situații.
Astfel, nu poate fi luată în considerare interpretarea dată prin dispoziția primarului nr. 9183/2009, în sensul că dreptul de a depune notificarea s-a născut în patrimoniul defunctului și nu poate fi transmis la moștenitori, întrucât s-ar ajunge în situația în care, dacă persoana îndreptățită ar deceda după intrarea în vigoare a legii, dar înainte de trecerea termenului înlăuntrul căruia se poate face notificarea, moștenitorii să nu poată să-și exercite drepturile.
Curtea de Apel Ploiești, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr.3 din 12.01.2011 a admis apelul, a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis contestația în parte, a constatat calitatea contestatoarei de persoană îndreptățită de a formula notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001.
A anulat în parte dispoziția nr. 9183/2009 emisă de Primarul municipiului Ploiești, în sensul că a constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Ploiești, compus din teren în suprafață de 325 mp și construcție în suprafață de 111,13 mp (în prezent demolată), menținând restul prevederilor dispoziției. Totodată, a respins capetele de cerere din acțiune privind restituirea în natură a imobilului și obligarea pârâtului Primarul municipiului Ploiești să soluționeze notificarea nr. 310/2002.
Curtea a reținut că prin dispoziția nr. 9183/2009 emisă de Primarul municipiului Ploiești, s-a respins cererea formulată de către B.C., prin care solicita măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Ploiești, motivat de faptul că aceasta îl moștenește pe D.C., persoana care a decedat după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar dreptul de a depune notificarea s-a născut în patrimoniul defunctului.
În baza aceleiași dispoziții s-a propus în favoarea numitei R.G. acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru imobilul menționat anterior, fiind respinsă solicitarea acesteia de restituire a bunului în natură, întrucât pe terenul revendicat s-a realizat utilitatea publică, fiind ocupat în prezent de o arteră de circulație rutieră și pietonală, de blocuri de locuințe și amenajările aferente, iar construcția a fost demolată.
Conform art. 3 alin.(1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. Pe de altă parte, art. 4 alin.(2) din același act normativ, stipulează că de prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanei fizice îndreptățite.
Din interpretarea coroborată a acestor două texte, rezultă că au calitatea de persoane îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001, atât persoana fizică proprietară a imobilului la momentul preluării sale abuzive, cât și moștenitorii legali sau testamentari ai acesteia, în ipoteza în care ea a decedat.
Prin urmare, obligația ce incumbă persoanei care formulează notificarea pentru a putea succede, este aceea de a dovedi calitatea de moștenitor legal sau testamentar, deoarece prin aceasta probează aptitudinea de a succede și vocația succesorală.
În speță, imobilul în litigiu, compus din teren în suprafață de 325 mp și construcția aflată pe acesta, situat în Ploiești, a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4498/1967 de V.F. Ulterior imobilul a fost expropriat, astfel cum rezultă din anexa la Decretul Consiliului de Stat nr. 171/1979, iar prin declarația autentificată din 10.09.2007 de B.N.P. P.M.T. și P.A. contestatoarea a precizat că pentru acest bun nu s-au încasat despăgubiri, Consiliul Județean Prahova învederând totodată prin adresa nr.5300/2009 că nu există documente în arhiva sa care să ateste dacă pentru acest bun s-au primit sau nu despăgubiri.
Din declarația autentificată sub nr. 559/2003 de BNP P.I. și din alte înscrisuri depuse la dosar, rezultă că numita V.F. a fost cunoscută și sub numele de S.F., iar urmare a renumerotării, imobilul în litigiu, care se afla la nr. 28 pe str. R., în prezent, este identificat la nr. 40.
Instanța de apel a stabilit că de pe urma defunctei S.F., proprietara imobilului preluat abuziv, au rămas ca moștenitori la decesul acesteia, intervenit în anul 1995, R.G. și C.D., în calitate de descendenți de gradul I, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 31/2003.
Ulterior, respectiv la data de 14 aprilie 2001, a decedat și numitul C.D., având ca moștenitori pe contestatoarea C.C. (în prezent B., ca urmare a căsătoriei), în calitate de fiică și C.C.M., în calitate de soție supraviețuitoare, conform certificatului de moștenitor nr. 121/2001.
Potrivit art. 21 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 22 ca urmare a republicării actului normativ, persoanele îndreptățite să ceară restituirea imobilelor preluate abuziv de stat trebuie să notifice unitatea deținătoare, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 și OUG nr. 145/2001.
Prin urmare, termenul de notificare, prelungit succesiv, a fost de 12 luni și s-a calculat de la data de 14.02.2001, când legea a intrat în vigoare, expirând la 14.02.2002.
Curtea a reținut că, în cauză, unul dintre moștenitorii fostei proprietare a imobilului, respectiv D.G., a decedat la 6.04.2001, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, dar înainte de expirarea termenului pentru depunerea notificării. în condițiile în care contestatoarea din prezența speță, în calitate de fiică a defunctului a acceptat succesiunea autorului său la data de 16 iunie 2001 și în termenul legal a formulat notificarea la data de 11.02.2002, pentru acordarea de măsuri reparatorii vizând imobilul în litigiu, alături de R.G. (celălalt moștenitor al proprietarei S.F.), este evident că ea este persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001, să beneficieze de dispozițiile acestui act normativ, soluția pronunțată de prima instanță sub acest aspect făcându-se cu aplicarea greșită a prevederilor legale incidente raportului juridic dedus judecății.
În ceea ce privește modalitatea de restituire, deși Legea nr. 10/2001, prin dispozițiile art.2 și art. 7, instituie ca regulă acordarea bunului în natură, cu titlu de excepție prevede măsuri reparatorii prin echivalent, atunci când există imposibilitatea obiectivă de restituire a imobilului în natură.
Instanța de apel a statuat că întrucât, în speță, pe terenul în litigiu s-a realizat utilitatea publică (așa cum reiese din dispoziția nr.9183/2009), în sensul că este ocupat de o arteră de circulație rutieră și pietonală, blocuri de locuințe și amenajări aferente, iar construcția amplasată pe teren a fost demolată, restituirea în natură a acestuia nu este posibilă, motiv pentru care urmează a se stabili dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii prin echivalent, alături de R.G. pentru imobilul solicitat.
Curtea a apreciat că în virtutea plenitudinii sale de competență s-a pronunțat asupra tuturor solicitărilor contestatoarei vizând notificarea pe care a formulat-o în baza Legii nr. 10/2001, astfel încât nu se mai impune respingerea cererii acesteia de obligare a Primarului municipiului Ploiești să soluționeze notificarea nr. 310/2002 cu atât mai mult cu cât acesta și-a expus punctul de vedere asupra acestei notificări prin dispoziția atacată.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții Primarul municipiului Ploiești, Primăria municipiului Ploiești, prin primar și Municipiul Ploiești, criticând-o în temeiul dispoz.art.304 pct.9 C.pr.civ. pentru greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 3 alin.(1) lit. a) și art.4 alin.(2) din Legea nr. 10/2001.
Au arătat că au calitatea de persoane îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001 persoana fizică proprietară a imobilului în momentul preluării abuzive sau moștenitorii acesteia, în ipoteza în care ea a decedat.
În speță imobilul a fost preluat de stat de la proprietara S.F., aceasta figurând la poz. 14 din Decretul de expropriere nr. 171/1979 și, prin urmare această persoană era îndreptățită la restituire.
Întrucât la data intrării în vigoare a legii speciale de reparație această persoană era decedată, dreptul de a formula notificarea s-a transmis moștenitorilor acesteia R.G. și C.D., tatăl contestatoarei B.C. Autorul contestatoarei nu a formulat notificare, astfel încât contestatoarea nu avea dreptul de a depune notificare.
Analizând recursul în limita criticilor formulate, Înalta Curte exercitând controlul judiciar din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., a constatat că recursul nu este fondat, pentru următoarele argumente:
Reclamanta a notificat Primăria municipiului Ploiești împreună cu mătușa sa, solicitând prin notificarea nr. 310/ 2002 restituirea în natură a imobilului din Ploiești, în temeiul Legii nr. 10/2001.
În procedura de restituire inițiată de reclamantă prin notificare, calitatea de persoane îndreptățite o au, potrivit art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, persoanele fizice sau persoanele juridice care au avut calitatea de proprietari ai bunului imobil la data preluării (art.3) precum și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite [art. 4 alin. (2)].
Din dispozițiile legale menționate rezultă că, în privința calității de moștenitor, legea specială nu are dispoziții derogatorii astfel că și în această procedură se aplică normele de drept comun în materia succesiunii legale sau testamentare.
În speță, potrivit certificatului de moștenitor nr. 121 din 27 iunie 2001 eliberat de BNP T.M., la decesul defunctului C.D., acesta din urmă descendent de gradul I al fostei proprietare a imobilului S.F., succesiunea s-a transmis către reclamanta B. (fostă C.) C. în calitate de moștenitor legal, fiind fiica autorului său predecedat.
În această calitate de moștenitor legal a dobândit nu numai bunurile înscrise în certificatul de moștenitor anterior menționat, dar și vocația de a dobândi bunuri viitoare sau creanțe care ar fi aparținut autorului său. În această ultimă categorie intră și bunurile care fac obiectul Legii nr. 10/2001 și în legătură cu care legiuitorul a prevăzut că succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii.
Cererea de restituire are deci valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestui act normativ, atât practica judiciară, cât și doctrina statuând constant că vocația la restituire este restrânsă doar cu privire la persoanele ce au renunțat expres la moștenire, legea acoperind ipoteza celor care nu au făcut acte de acceptare a moștenirii.
Reclamanta, ca moștenitoare legală a tatălui său C.D., calitate atestată de certificatul de moștenitor depus la dosarul cauzei, a dobândit prin transmisiune succesorală nu numai bunurile înscrise în certificatul de moștenitor dar și vocația la restituire pe care tatăl său o dobândise odată cu acceptarea succesiunii fostei proprietare, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.31/2003 eliberat de BNP P.I. unde se menționează că moștenitorii defunctei S.F. sunt tatăl reclamantei C.D. (fiu) și mătușa reclamantei R.G. (fiică).
Reclamanta B.C. și-a valorificat această vocație de a succede în drepturi pe autorul său, odată cu depunerea notificării de restituire a imobilului, în data de 11.02.2002, cerere formulată în termenul legal stabilit de legea specială de reparație.
Reținând în același timp, potrivit pct. 22.1 lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007, preeminența puterii doveditoare a certificatului de moștenitor precum și art. 85 alin.(l) din Legea nr. 36/1995, republicată, până la anularea sa prin hotărâre judecătorească certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și constatând că în speță nu au fost înlăturate prin hotărâre judecătorească certificatele de moștenitor depuse de reclamantă, în mod corect s-a stabilit că aceasta are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul care a aparținut defunctei S.F. și pentru care a formulat notificarea în nume propriu în termenul stabilit de dispozițiile art. 21 alin.(l) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 22 după republicarea actului normativ.
Interpretarea dată de pârâți prin motivele de recurs, în sensul că dreptul de a depune notificarea s-a născut în patrimoniul defunctului și nu poate fi transmis la moștenitori, este contrară dispozițiilor de ansamblu ale Legii nr. 10/2001 și spiritului acesteia întrucât s-ar ajunge la situația în care, dacă persoana îndreptățită a decedat după intrarea în vigoare a legii, dar înainte de trecerea termenului înlăuntrul căruia se poate face notificarea, moștenitorii săi acceptanți să nu poată să-și exercite drepturile și să-și valorifice vocația succesorală la restituirea imobilului.
Or, prin dispoz.art.4 alin.(3) din Legea nr. 10/2001 sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul acestei legi chiar și succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, deci cu atât mai mult legiuitorul nu a avut în vedere înlăturarea de la beneficiul legii a moștenitorilor acceptanți, singura excepție fiind în situația succesibililor care au renunțat expres la moștenire.
Prin urmare, reținând că reclamanta are vocație la restituirea imobilului ce a aparținut defunctei S.F. și că a valorificat acest drept în termenul stabilit de lege, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente - art. 4 alin.(2) din Legea nr. 10/2001, astfel că nu poate fi reținută incidența în cauză a motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte a constatat că recursul pârâților nu este fondat și l-a respins, conform art. 312 alin.(1) C.proc.civ.