Protecția dreptului de autor asupra unui text publicitar. Condiții.
Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul proprietății intelectuale. Drept de autor.
Index alfabetic : drept de autor
- operă literară
- text publicitar
Legea nr. 8/1996, art. 7, art. 8
În domeniul materialelor publicitare scrise, în mod obișnuit, protecția ar putea fi acordată materialului ca întreg (catalog, broșură sau un alt suport, conținând text, grafică etc., într-un anumit mod de dispunere a datelor și informațiilor), în condițiile art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996.
Cu toate acestea, în măsura în care se pretinde protecție doar asupra textului publicitar, independent de întreg, este importantă modalitatea de redare a caracteristicilor tehnice a produsului promovat ori a altor date necesare expunerii produsului, iar originalitatea reprezintă o cerință pentru recunoașterea protecției unei creații intelectuale, ca reflectare a personalității autorului.
Astfel că, în măsura în care un text pretins a fi copiat nu conține relatarea de date tehnice privind produsele promovate, ci doar explicarea într-un mod artistic a utilității acestor produse, constituind o prezentare generică, nu este întrunită cerința originalității pentru a se recunoaște protecția lucrării în sensul Legii nr. 8/1996, întrucât reproducerea elementelor banale, chiar dacă fac parte dintr-o operă originală, nu constituie o încălcare a dreptului de autor.
Secția I civilă, decizia nr. 7679 din 14 decembrie 2012
Prin sentința civilă nr. 621 din 29.04.2009, Tribunalul București, Secția a III-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta SC 360 M. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, admițând excepția cu acest obiect, apreciind că numai o persoană fizică poate avea calitatea de autor în sensul art. 3 din Legea nr. 8/1996, iar reclamanta persoană juridică nu a învederat care dispoziție legală îi conferă dreptul de a beneficia de protecția legii și nu există nici dovada unei cesiuni legale sau convenționale către reclamantă.
Prin decizia civilă nr. 220A din 10.12.2009, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței menționate, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că excepția nu a fost supusă dezbaterii părților, în condiții de contradictorialitate, pentru a permite exercitarea deplină a dreptului la apărare.
Prin sentința civilă nr. 747 din 27.04.2011 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată.
În motivarea sentinței, s-a reținut că pe broșura editată de către reclamantă și care conține mai multe texte publicitare prin care se promovează produsul încălzitor de terasă „E”, texte asupra cărora reclamanta solicită să se constate drepturile sale de autor, apare menționat numele reclamantei S.C. 360 M.S. S.R.L.
În favoarea reclamantei operează prezumția instituită de Legea nr. 8/1996, în sensul că, până la proba contrară, autor este acela al cărui nume apare alături de operă, cu atât mai mult cu cât nimeni nu a contestat calitatea de autor a reclamantei.
În ceea ce privește textul „Un nou concept de încălzire exterioară pentru restaurante, cafenele, terase și grădini”, din catalogul expozițional nov. 2007, tribunalul a constatat că nu poate constitui obiect al dreptului de autor, deoarece nu implică niciun fel de efort creativ, reprezentând o simplă propoziție prin care este prezentat un produs nou pe piața din România.
Textele din broșura „E.” a reclamantei, privind încălzitorul de terasă „E”, care de asemenea prezintă o serie de informații cu privire la produs, pot constitui obiect al protecției prin drept de autor, chiar dacă nu sunt deosebit de originale: „Încălzitorul de terasă model personal vă oferă căldura necesară pentru a petrece pe terasă zilele răcoroase de primăvară și serile de toamnă târzie, indiferent de vremea și temperatura de afară. De culoare alb crem, încălzitorul de terasă personal face posibilă încadrarea în orice mediu ambient: hotel, pensiune, restaurant, cafenea sau chiar grădina dvs. personală. Vi-l recomandăm pentru spații acoperite unde este ferit de umezeală, eliminându-se astfel pericolul ruginirii premature. Este potrivit pentru construcții din lemn, încadrându-se perfect din punct de vedere estetic și funcțional”.
Referitor la textele menționate, tribunalul a constatat că în broșura ”B. 2008 Sisteme de încălzire” există textul: „Un nou concept de încălzire exterioară, încălzitor care îți oferă căldura necesară pentru a putea petrece pe terasă zilele răcoroase de primăvară și serile de toamnă târzie, indiferent de vremea de afară. Poți amenaja util și confortabil terasa, grădina, restaurantul sau cafeneaua. Încălzesc prin raze infraroșii, asemenea soarelui și se pot utiliza până la o temperatură de -15 grade Celsius. Încălzirea cu aceste echipamente este una eficientă atât din punct de vedere al designului cât și din perspectiva costurilor”.
Singurele elemente comune din textele celor două părți sunt „oferă căldura necesară pentru a putea petrece pe terasă zilele răcoroase de primăvară și serile de toamnă târzie, indiferent de vremea de afară”, în rest textele alese de reclamantă pe de o parte, și de către pârâtă, pe de altă parte, pentru broșurile proprii de promovare a produselor acestora fiind diferite, astfel că nu se poate vorbi de încălcarea drepturilor de autor ale reclamantei de către pârâta din cauză.
Tribunalul a constatat că în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 9 lit. f) invocate de pârâtă, privind excluderea de la protecție a simplelor fapte și date, dar nu se poate reține nici încălcarea drepturilor de autor ale reclamantei reglementate în art. 10 (drepturile morale) și art. 13 (drepturile patrimoniale), nefiind incidente, în consecință, dispozițiile art. 139, atât timp cât nu se reține vreo încălcare.
Prin decizia civilă nr. 249 din 25.10.2011, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul reclamantei împotriva sentinței menționate.
Instanța de apel a constatat că este formală critica privind lipsa unei argumentări în fapt și în drept a soluției, aceasta conținând motivele de fapt care au format convingerea instanței de fond și făcând totodată trimitere la textele legale aplicabile speței.
Apelanta critică, de fapt, modalitatea de soluționare a solicitării de constatare a încălcării de către pârâtă a drepturilor sale de autor, cu privire la textele publicitare care îi aparțin, referitoare la încălzitoarele de terasă marca „E”, cu consecința producerii prejudiciului.
În speță, textul apreciat de către instanța de fond ca fiind alăturat diferit de către părțile litigante, în broșurile proprii de promovare a produselor acestora - „oferă căldura necesară pentru a putea petrece pe terasă zilele răcoroase de primăvară și serile de toamnă târzie, indiferent de vremea de afară” - nu a fost reținut ca o prezentare simplă de fapte și date, care să îl excludă de la protecție, astfel cum a solicitat pârâta prin aplicarea art. 9 lit. f) din Legea nr. 8/1996, însă nici nu a fost considerat ca fiind deosebit de original, câtă vreme nu s-a reținut că a existat o încălcare a dreptului de autor al reclamantei.
Protecția dreptului de autor presupune reținerea originalității operei, astfel cum indică art. 7 din Legea nr. 8/1996. Originalitatea reprezintă indiscutabil, o condiție a protecției operei în cadrul dreptului de autor, însă aprecierea noțiunii constituie încă o problemă controversată, în funcție de genul operei exprimate.
În domeniul materialelor publicitare, cum este cel în speță, există o serie de particularități.
Originalitatea unei prezentări publicitare care depășește descrierea originii și caracteristicilor, trebuie apreciată prin manifestarea personalității autorului asupra individualizării produsului sau serviciului.
Pentru a putea fi reținută ca operă de creație intelectuală protejată, prezentarea publicitară trebuie să urmărească atingerea scopului de a favoriza alegerea consumatorului, prin elemente percutante în memoria acestuia, conținând un mesaj unic și memorabil, dincolo de percepția obișnuită a unei descrieri. Aceste elemente permit alegerea consumatorului potrivit gustului ori convingerii sale și în cunoștință de cauză, deoarece creează funcția distinctivă a reclamei publicitare, care atrage protecția prin dreptul de autor.
În cauză, textul în discuție, reținut ca fiind suprapus reclamelor părților litigante, nu îndeplinește caracteristicile de individualizare a produsului mai sus menționate, reprezentând o parte a unei prezentări generice și obișnuite, făcute încălzitoarelor de terasă, care nu are suficiente elemente de originalitate pentru a se fixa în memoria publicului consumator și a-i determina alegerea, cu excluderea altor opțiuni.
Prin urmare, privind în ansamblu reclamele publicitare ale părților, nu s-a putut reține mai mult decât o asemănare a modului de prezentare, prin imitația de către pârâtă a unei părți a descrierii reclamantei, parte nedeterminantă în particularizarea produsului, pentru a se putea constata încălcarea dreptului de autor și, pe cale de consecință, aplicabilitatea dispozițiilor art. 139 ale Legii nr. 8/1996.
Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., susținând următoarele:
Instanța de apel a încălcat prevederile art. 295 C.proc.civ., prin depășirea limitelor judecării căii de atac, stabilite prin motivele de apel. Astfel, instanța a rejudecat cauza și sub aspectul analizării textelor reclamantei prin prisma condițiilor de includere a unei opere la protecția conferită de dreptul de autor, deși reclamanta nu a formulat astfel de critici în motivarea apelului, neavând interes: motivarea primei instanțe era clară, în sensul includerii textelor în categoria operelor protejate.
Cu toate că instanța de control a respins apelul, din motivarea deciziei reiese faptul că nu menține sentința atacată, ci o modifică, în sensul că exclude de la protecția dreptului de autor textele reclamantei, ca fiind lipsite de originalitate.
Mai mult, excluzând de la protecție textele publicitare, instanța de apel a creat reclamantei o situație mai grea în propria cale de atac.
În mod greșit, instanța de apel a considerat că textele publicitare ale reclamantei nu reprezintă opere protejate în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, deoarece nu sunt originale.
Originalitatea materialelor publicitare nu trebuie analizată în funcție de anumite criterii determinate, astfel cum consideră instanța de apel, a căror neîntrunire conduce la neacordarea protecției prin dreptul de autor, fiind suficientă imprimarea individualității autorului. Aceste texte nu pot fi exceptate de la protecție prin simpla invocare a neprezentării de „elemente percutante” în memoria consumatorilor, cu atât mai mult cu cât o astfel de apreciere este extrem de subiectivă și niciodată precisă, întrucât nu se poate analiza cu exactitate impresia creată de un material publicitar asupra întregului public destinatar.
Pe de altă parte, în speță, textele invocate ca fiind copiate de către pârâtă nu se referă la prezentarea generică a produselor, sub aspectul relatării de date tehnice, ci la acele texte care au necesitat efort creativ din partea autorului, pentru a explica în mod artistic utilitatea produselor comercializate, ideile fiind alese tocmai pentru a crea o anumită imagine in mintea consumatorului și a favoriza alegerea acestuia.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat.
Recurenta reclamantă susține în mod corect faptul că prima instanță a apreciat că textul din broșurile de promovare concepute și distribuite de către reclamantă privind produsul încălzitor de terasă „E” poate constitui obiect al unui drept de autor, însă această apreciere a vizat întregul text, alcătuit din patru paragrafe, nu doar primul paragraf, pe care l-a reținut ca fiind comun cu cel din broșura „B.” distribuită de către pârâtă. În raport de această parte de text, prima instanță a conchis în sensul inexistenței vreunei încălcări a drepturilor reclamantei.
Față de criteriul de analiză aplicat de către tribunal pentru evaluarea încălcării, instanța de apel nu a cercetat dacă întregul text cu patru paragrafe face sau nu obiectul dreptului de autor, ci doar dacă partea de text comună este susceptibilă a conduce la o încălcare a dreptului invocat de către reclamantă, conchizând argumentat în sensul inexistenței acesteia, motiv pentru care a menținut soluția primei instanțe.
Astfel, nu pot fi primite susținerile din motivarea recursului în sensul depășirii limitelor învestirii instanței de apel - din perspectiva analizării existenței unei opere protejate - prin prisma dispozițiilor art. 295 C.proc.civ., în condițiile în care instanța a avut în vedere tocmai motivul de apel privind greșita apreciere de către tribunal a nedovedirii încălcării drepturilor reclamantei.
Se observă că motivul de apel pe acest aspect viza doar nemotivarea hotărârii primei instanțe în ceea ce privește inexistența încălcării dreptului de autor, iar instanța de apel a abordat chestiunea de fond privind încălcarea dreptului. Recurenta nu a reproșat instanței de apel depășirea limitelor învestirii decât în privința operei protejate, ca atare, acest aspect nu poate fi cercetat de către această instanță de control judiciar, în absența unor critici (ca, de altfel, nici în legătură cu aprecierea instanței de apel asupra motivării în fapt și în drept a sentinței).
Din moment ce instanța de apel nu a cenzurat concluzia primei instanțe privind dreptul de autor al reclamantei asupra întregului text, ci s-a raportat exclusiv la fragmentul comun în textul reclamantei și cel al pârâtei, cu finalitatea cercetării motivelor de apel, nu se poate considera că a depășit limitele învestirii și nici că ar fi creat reclamantei o situație mai grea în propria cale de atac.
De altfel, prima instanță nu a admis pretențiile reclamantei, nici măcar în parte, cu toate că reclamanta formulase o solicitare de constatare a dreptului său de autor asupra textelor publicitare printr-un capăt de cerere distinct de cel având ca obiect despăgubirile bănești pentru pretinsa faptă de încălcare a dreptului de autor. De asemenea, deși în considerentele sentinței se menționează că textele publicitare de prezentare a încălzitorului de terasă „E” pot forma obiect al dreptului de autor (fără a înfățișa argumentele pentru această apreciere), prima instanță nu a dat nicio eficiență acestei constatări generice și nemotivate în pronunțarea sentinței, în condițiile în care, după cum s-a arătat, a respins cererea prin raportare exclusiv la fragmentul regăsit în broșurile de prezentare ale părților.
Drept urmare, prin faptul că instanța de apel, în soluția de respingere a apelului, a completat considerentele tribunalului (considerând, fără vreo critică în recurs pe acest aspect, că sentința este motivată în fapt și în drept) pe aspectul lipsei încălcării dreptului de autor, nu a fost încălcat principiul non reformatio in pejus, criticile recurentei – reclamante fiind nefondate și în această privință.
În ceea ce privește includerea textelor publicitare în categoria operelor protejate, de natura celor enumerate în art. 7 din Legea nr. 8/1996, contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a apreciat, în mod corect, că originalitatea reprezintă o cerință pentru recunoașterea protecției unei creații intelectuale, ca reflectare a personalității autorului, după cum rezultă din interpretarea literală a dispozițiilor art. 7: „Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt:…”.
De asemenea, instanța de apel a reținut în mod corespunzător faptul că originalitatea trebuie raportată la genul operei create, în fiecare caz conturându-se criterii de apreciere a originalității, a căror aplicare la speță reprezintă atributul exclusiv al judecătorului de fond.
În cazul operelor literare, originalitatea se apreciază, în primul rând, în funcție de stilul autorului (totalitatea mijloacelor lingvistice folosite într-o manieră personală: construcția frazei, vocabularul utilizat, sintaxa etc.) și, dacă este cazul, de compoziție (structura operei). Dacă nu se relevă o notă specifică în concepția operei, lucrarea nu este originală, ci este considerată banală, impersonală, nepurtând amprenta distinctivă a personalității autorului.
În ipoteza operelor cu finalitate utilitară [de natura celor menționate în teza ultimă a lit. g) din art. 7 - opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice ori în art. 8 lit. b) - compilații de materiale sau date], este important efortul creator depus de către autor, pentru selectarea materialului și/sau dispunerea acestuia, judecătorul urmând a ține cont de gradul de libertate al autorului în alegerea mijloacelor de creație, în raport de constrângerile de ordin tehnic.
În toate situațiile, însă, nu este relevantă calitatea lucrării ori gradul de originalitate, fiind suficient ca originalitatea să existe, purtând amprenta personalității autorului.
În domeniul materialelor publicitare scrise, în mod obișnuit, protecția ar putea fi acordată materialului ca întreg (catalog, broșură sau un alt suport, conținând text, grafică etc., într-un anumit mod de dispunere a datelor și informațiilor), în condițiile art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996.
Cu toate acestea, în măsura în care se pretinde protecție doar asupra textului publicitar, independent de întreg, precum în speță, este importantă modalitatea de redare a caracteristicilor tehnice a produsului promovat ori a altor date necesare expunerii produsului, în sensul dacă acestea sunt sau nu înfățișate într-o manieră riguros exactă, după cum, în mod corect, s-a relevat prin considerentele deciziei de apel.
Chiar reclamanta arată, prin motivele de recurs, că textele invocate ca fiind copiate de către pârâtă nu conțin relatarea de date tehnice privind produsele promovate, ci explicarea în mod artistic a utilității produselor comercializate, demers ce a presupus un efort creativ din partea autorului, pretenția reclamantei, astfel formulată, nu se circumstanțiază unei simple descrieri a produselor promovate prin pliantul publicitar, pentru a fi aplicabile criteriile minimale descrise anterior pentru cazul operelor cu finalitate utilitară, ci tinde la recunoașterea unui efort creator apropiat de operele literare.
Acest fapt relevă necesitatea aplicării criteriilor arătate anterior pentru atare gen de opere, ținându-se, însă, cont de constrângerile presupuse de finalitatea comercială a operei, ce impun autorului respectarea anumitor cerințe (de exemplu, o anumită temă).
Autorul păstrează, însă, deplina libertate în alegerea mijloacelor lingvistice de exprimare, care pot conduce la crearea unei opere originale.
Or, în speță, fragmentul de text comun, avut în vedere de către instanțele de fond, este unul impersonal ca stil de exprimare, nu relevă o construcție aparte a frazei, o topică neobișnuită, un vocabular ieșit din comun etc. Mai mult, nu este utilizată nicio figură de stil, cuvintele fiind folosite în sensul propriu, fără a crea un efect artistic, astfel cum pretinde recurenta. Nu se creează un ambient imaginar, ci este descrisă funcția încălzitoarelor de terasă, aceea de a oferi căldură pe terasă în perioadele cu temperaturi scăzute.
Ca atare, în mod corect, a apreciat instanța de apel că textul analizat conține o prezentare generică și banală făcută încălzitoarelor de terasă, nefiind întrunită cerința originalității pentru a se recunoaște protecția lucrării în sensul Legii nr. 8/1996.
Întrucât reproducerea elementelor banale, chiar dacă fac parte dintr-o operă originală, nu constituie o încălcare a dreptului de autor, în mod corect, instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe, de respingere a pretențiilor reclamantei întemeiate pe dispozițiile art. 139 din Legea nr. 8/1996.
Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312 C.proc.civ., recursul a fost respins ca nefondat.