Recurs formulat tardiv. Cerere de repunere în
termen formulată cu depășirea termenului prevăzut de art.
103 alin. 2
Cuprins pe materii :
Drept procesual civil; Căi de atac; Termen de declarare a
recursului; Cerere de repunere în termen ; Termen de formulare a cererii ;
Index alfabetic :
drept procesual civil
-Termen de recurs
- Comunicarea actelor procedurale
-Tardivitate
-Cerere de repunere în termen
Cod procedură civilă, art. 103, art.
301
Termenul de recurs este un termen legal imperativ, astfel încât
nerespectarea lui va atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de
atac, cu consecința respingerii recursului ca tardiv formulat. Cererea de
repunere în termenul de exercitare a recursului trebuie formulată în
termenul prevăzut de art. 103 alin. 2 Cod procedură civilă,
făcându-se dovada acelei împrejurări mai presus de voința
părții care au împiedicat-o să efectueze actul
procedural în termenul prevăzut de lege.
I.C.C.J. Secția Civilă și de
Proprietate Intelectuală, decizia civilă nr. 1859 din 27 februarie
2007
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București
reclamanta R. SA a chemat în judecată pe pârâta SC L.I.T. CO LTD SRL
pentru a se dispune confiscarea mărfurilor contrafăcute importate de
către pârâtă și distrugerea acestora, a mai solicitat obligarea
pârâtei la încetarea imediată a oricăror activități de
import, stocare, distribuire, vânzare de produse care poartă în mod ilegal
mărcile „A”.
Tribunalul București, Secția a III-a civilă prin sentința
civilă nr.633 din 24 iunie 2004 a respins acțiunea ca
neîntemeiată.
Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și
pentru cauze privind proprietatea intelectuală prin decizia nr.2124 din 9
iunie 2005 a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința
în sensul că a admis în parte cererea reclamantei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, recurs motivat și
înregistrat la Curtea de Apel București la 12 iunie 2006.
Cererea de recurs a fost însoțită și de o cerere de repunere în
termenul de recurs, înregistrată tot la curtea de apel, la aceeași
dată.
Cererea de repunere în termenul de recurs a fost motivată în drept pe
dispozițiile art.103 Cod procedură civilă, iar în fapt pe
împrejurarea că pârâta nu a putut să-și exercite dreptul de a
declara recurs în termen deoarece procedura de comunicare a deciziei către
aceasta s-a făcut prin afișare la sediul societății și
s-au încălcat astfel dispozițiile art.921 Cod
procedură civilă deoarece la sediul societății existau
persoane care să primească comunicarea.
Pârâta a mai precizat că a luat cunoștință că decizia
nr.212A din 9 iunie 2005 a rămas definitivă și irevocabilă
la 24 mai 2006, când reprezentantul unității s-a prezentat la Oficiul
Poștal Vitan pentru a ridica mandatul ce conținea procesul verbal de
contravenție nr.42 din 12 mai 2006, trimis de Autoritatea Națională
a Vămilor
Cererea de repunere în termen este tardivă față de data
anunțată de pârâtă ca fiind cea la care a luat
cunoștință de decizia nr.212A din 9 iunie 2005 a Curții de
Apel București, recte 23 mai 2006, cum rezultă din adresa
Poștei, cu nr.1980 din 13 decembrie 2006 prezentată de
recurentă.
Termenul de 15 zile prevăzut de art.103 alin.2 Cod procedură
civilă, socotit de la data de 23 mai 2006 (ca fiind data încetării
împiedicării într-o interpretare mult extinsă și
îngăduitoare a textului de lege) s-a îndeplinit la 8 iunie 2006, într-o zi
de vineri când a fost ultima zi când se mai putea formula o cerere de repunere
în termen.
Cererea înregistrată la 12 iunie 2006 și expediată prin
poștă la 9 iunie 2006 se situează peste termenul prevăzut
de art.103 alin.2 Cod procedură civilă.
Respingând ca tardivă cererea de repunere în termenul de recurs s-a
constatat, pe cale de consecință, că recursul declarat la 12
iunie 2006 de pârâtă împotriva deciziei nr.212 A/2005 a Curții de
Apel București – Secția a IX-a civilă a depășit
termenul de 15 zile prevăzut de art.301 Cod procedură civilă în
raport de data comunicării deciziei atacate, 1 august 2005.
De reținut este și faptul că documentul prezentat în
justificarea cererii de repunere în termenul de recurs nu face
dovada actelor ce i-au fost comunicate pârâtei cu „recomandata
nr.42311 la 23 mai 2006.
Dar și în ipoteza în care s-ar fi înmânat hotărârea în
discuție sau date despre aceasta, solicitarea de repunere în termen
se situează peste termenul de 15 zile în care putea fi primită.
Osebit însă de excepția mai sus arată cererea de repunere în
termenul de recurs este și nefondată sub două aspecte.
În primul rând prin cererea de repunere în termenul de recurs nu se face
dovada că pârâta a fost împiedicată printr-o împrejurare mai
presus de voința ei să declarare recurs.
Pârâta a fost legal citată pe tot parcursul judecării apelului,
cu respectarea dispozițiilor art.88-921 Cod procedură
civilă.
Din dovezile existente rezultă că citația s-a afișat pe
ușa principală a sediului pârâtei pentru motivul că nici o
persoană nu a fost găsită.
În același mod, cu afișarea actului pe locuința
principală, în lipsa unei persoane care să primească actul
procedural, s-a procedat și la comunicarea deciziei nr.212/A din 9 iunie
2005.
Potrivit art.921 Cod procedură civilă
„comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se
poate realiza prin afișarea în cazul persoanelor juridice, precum și
al asociațiilor sau societăților care, potrivit legii, pot sta
în judecată, cu excepția cazurilor în care se refuză primirea
sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul
acestora”.
Cu respectarea acestui text, agentul procedural a procedat în mod corect
când a afișat actul procedural la sediul pârâtei, negăsind nici o
persoană care să primească documentul, textul mai sus
citat permițând afișarea în acest caz.
Deși pârâta a invocat că s-a procedat la afișare „deși
se afla cineva la recepție” nu a făcut dovezi în acest sens.
De altfel se constată că maniera afișării
hotărârii instanței, prevăzute expres de lege pentru cazul mai
sus reținut, nu poate fi echivalentă cu un caz de împiedicare a
pârâtei „mai presus de voința sa” cum prevede dispoziția din art.103
alin.2 Cod procedură civilă.
Pârâta nu a prezentat dovezi pentru a justifica motive „mai presus de voința
sa” (și deci care sunt peste diligențele minime ale unei
părți cu reprezentare juridică calificată, în administrarea
propriei cauze), care să fi împiedicat să se mai intereseze de
soluția dată în judecarea căii de atac promovată de
aceasta.
La această lipsă de diligență din partea pârâtei se mai
constată că hotărârea Curții de Apel a fost
comunicată părților în proces inclusiv pârâtei cu respectarea
dispozițiilor procedurale incidente mai sus-enunțate.
Pentru considerentele reținute s-a respins cererea de repunere în
termen și, respectiv, cererea de recurs, ca tardiv formulate.