Remunerație
compensatorie pentru copia privată. Obligația de plată a
importatorului de suporturi/aparate
Cuprinsul pe materii : Dreptul proprietății intelectuale. Drept de autor.
Index pe materii : Dreptul proprietății intelectuale.
-
Drept de autor ;
-
Remunerație compensatorie pentru copia
privată.
Legea nr.8/1996 : art.8,
art. 34 alin. 1, art.107 alin. 1
Potrivit art.107 alin.1 din Legea nr.8/1996, autorii operelor susceptibile de a fi reproduse prin
înregistrări sonore sau audiovizuale pe orice tip de suport, precum
și cei ai operelor susceptibile de a fi reproduse pe hârtie, direct ori
indirect, în condițiile prevăzute la art. 34 alin. (1), au dreptul,
împreună cu editorii, producătorii și cu artiștii
interpreți sau executanți, după caz, la o remunerație
compensatorie pentru copia privată, conform art. 34 alin. (2).
Aliniatul 2 al aceluiași articol prevede că
remunerația compensatorie pentru copia privată se plătește
de fabricanții și/sau importatorii de suporturi/aparate,
prevăzute la art. 34 alin. (2).
Importatorul
produselor ce reprezintă suporturile pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale precum și aparatele ce permit realizarea de copii este obligat să plătească remunerația chiar
dacă nu beneficiază în mod direct de folosirea lor.
I.C.CJ. Sectia civila si
de proprietate intelectuală,
decizia nr. 1861 din 27 februarie
2007
Prin sentința civilă nr. 406 din 15 martie 2006, Tribunalul
București – Secția a III-a Civilă a admis acțiunea
formulată de reclamanta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din
România – Asociația pentru Drepturi de Autor în contradictoriu cu pârâta
SC P.E.I SRL București și a obligat-o pe pârâtă să
plătească reclamantei suma de 304025,51 RON reprezentând
remunerația compensatorie pentru copia privată, plus 42761 RON
reprezentând dobânda legală aferentă perioadei 01 ianuarie 2004
– 20 iunie 2005.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că pârâta, care este o
societate ce are ca obiect de activitate importul și comercializarea de
echipamente electronice, a importat în perioada 01 ianuarie 2004 – 20 iunie
2005 aparate ce permit reproducerea înregistrărilor sonore și
nu a plătit reclamantei procentul de 5% prevăzut de art. 34 alin. 2
din Legea nr. 8/1996 din valoarea acestor importuri, procent reprezentând
remunerația compensatorie pentru copia privată. S-a mai reținut
că reclamanta a funcționat ca unic organism de colectare a
remunerației private pentru copia privată în domeniul înregistrărilor
sonore până la data de 20 iunie 2005 și a obligat-o pe pârâtă,
căreia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 107 alin. 12 și
alin. 5 din Legea nr. 8/1996, să-i plătească reclamantei
suma stabilită prin expertiza contabilă administrată în
cauză.
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel.
Curtea de Apel București – Secția a IX-a Civilă și pentru
cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 174 A din 22
septembrie 2006, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
Instanța de control judiciar a motivat că obiectul cererii de chemare
în judecată este plata unei sume de bani iar pentru determinarea
cuantumului exact al sumei reclamanta a indicat drept criteriu concluziile
raportului de expertiză, nefiind necesară o precizare ulterioară
expresă din partea acesteia. Instanța de apel a mai reținut
că actele care au stat la baza efectuării expertizei i-au fost puse
la dispoziție expertului chiar de pârâtă, că
aparatele/suporturile importate, în raport cu a căror valoare expertul a
aplicat procentul de 5%, se încadrează în categoria celor care permit
reproducerea operelor înregistrate sonor și că, deși pârâta a
indicat în cererea de apel că ar exista în raportul de expertiză
și aparate care nu ar permite reproducerea operelor înregistrate sonor, nu
a precizat sau argumentat care ar fi acele aparate și de ce nu s-ar
încadra în ipoteza normei legale.
Împotriva deciziei Curtii de Apel a declarat recurs pârâta SC P.E.I. SRL care a
susținut că:
1. Instanța de apel a acordat ceea ce nu a fost solicitat în mod concret
de către reclamantă ; aceasta trebuia să își precizeze
cuantumul pretențiilor după depunerea raportului de expertiză.
2.
Dispozițiile art. 107 alin. 2 din Legea nr. 8/1996 nu sunt
aplicabile în speța dedusă judecății întrucât
remunerația prevăzută de alin. 1 al art. 107 se
plătește numai în momentul punerii în circulație a aparaturii
și suporturilor și simplul import nu creează automat obligația
plății de către importator a remunerației.
Prevederile
art. 107 din Legea nr. 8/1996 duc la concluzia că în situația
în care cumpărătorul unui suport sau aparat nu îl folosește în
vederea reproducerii unei opere de artă nu încalcă dispozițiile
legii și, ca atare, comercializarea unor asemenea produse, în acest scop,
nu este supusă plății remunerației.
3. Instanțele de fond și apel, în mod neîntemeiat, au considerat
că expertul contabil a calculat în mod corect cuantumul sumei datorate ca
urmare a aplicării procentului de 5% deoarece acesta a avut la baza
efectuării expertizei o serie de anexe nesemnate de către
reprezentanții societății pârâte.
Analizând
hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de
recurs și în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale,
Înalta Curte a constatat că recursul nu este întemeiat pentru
următoarele considerente.
Prin petitul acțiunii, reclamanta a solicitat instanței
obligarea pârâtei la „plata procentului de 5% datorat UCMR-ADA din valoarea
importurilor de aparate și/sau suporturi ce permit reproducerea operelor
înregistrate sonor pentru perioada 01 ianuaie 2004 - 07 iunie 2005,
arătând că suma reprezentând cuantumul obligațiilor nu i-a fost
comunicată de pârâtă deși a fost notificată în acest sens
și, în consecință, va fi stabilită prin expertiză
judiciar-contabilă de specialitate în raport cu volumul suporturilor
și/sau aparatelor importate”. Reclamanta a mai arătat în acțiune
că solicită remunerațiile datorate de către pârâtă,
astfel stabilite, reactualizate conform OG nr. 9/2000 privind nivelul
dobânzii legale pentru obligații bănești iar la primul termen de
judecată a precizat că perioada pentru care cere plata
remunerației este 01 ianuarie 2004 - 20 iunie2005.
Reiese
astfel că obiectul cererii de chemare în judecată este suficient
determinat sau cel puțin determinabil pentru a îndeplini condițiile
formale prevăzute de art. 112 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură
civilă care dispune că „cererea de chemare în judecată va
cuprinde obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea
reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință”.
Reclamanta
a cerut obligarea pârâtei la plata sumei de bani datorate în temeiul art. 107
al Legii nr. 8/1996, precizând că suma solicitată este cea care va
rezulta din concluziile raportului de expertiză, întrucât la
momentul introducerii acțiunii nu deținea nici o informație cu
privire la cantitatea și valoarea produselor importate și, drept
urmare, nu avea posibilitatea de a estima cuantumul precis al sumei pretinse.
Susținerea pârâtei referitoare la faptul că reclamanta trebuia
să-și precizeze acțiunea conform concluziilor raportului de
expertiză nu poate fi primită deoarece reclamanta a indicat prin
chiar petitul acțiunii că suma pretinsă de la pârâtă este
cea care va rezulta din concluziile raportului de expertiză, la care nu a
formulat nici un fel de obiecțiuni.
Astfel fiind, critica pârâtei în sensul că instanța de apel a
reținut, în mod neîntemeiat, că reclamanta nu trebuia
să-și precizeze cererea de chemare în judecată după
depunerea la dosar a concluziilor raportului de expertiză contabilă
și că a acordat „ceea ce în concret nu a fost solicitat de
reclamantă”, nu este fondată.
Nici
susținerea pârâtei vizând faptul că expertul n-ar fi calculat corect
cuantumul sumei datorate întrucât „ a avut la baza efectuării expertizei o
serie de anexe nesemnate de reprezentanții societății” nu poate
fi primită cât timp această „serie de anexe nesemnate” este
invocată doar generic și pur formal, fără a oferi date
concrete de
identificare a
respectivelor anexe și fără a preciza clar din ce motive
calculul expertului ar fi eronat.
Instanța
de apel în mod corect a reținut că actele care au stat la baza
efectuării expertizei au fost puse la dispoziția expertului chiar de
pârâtă, acesta coroborându-le cu facturile de export și cu
declarațiile vamale de import ale pârâtei, iar prin motivele de apel nici
nu s-a contestat faptul că expertul ar fi avut în vedere eventuale
importuri ce nu ar fi fost realizate de pârâtă, iar pârâta nu nu a
formulat nici un fel de obiecțiuni la raportul de expertiză în
fața instanței fondului.
Cu
privire la critica pârâtei referitoare la faptul că art. 107 din Legea nr.
8/1996 nu ar fi incident în speță, sunt de reținut
următoarele:
Potrivit art. 107 alin.1 din Legea
nr. 8/1996, autorii operelor susceptibile
de a fi reproduse prin înregistrări sonore sau audiovizuale pe orice tip
de suport, precum și cei ai operelor susceptibile de a fi reproduse pe
hârtie, direct ori indirect, în condițiile prevăzute la art. 34 alin.
(1), au dreptul, împreună cu editorii, producătorii și cu
artiștii interpreți sau executanți, după caz, la o
remunerație compensatorie pentru copia privată, conform art. 34 alin.
(2). Dreptul la remunerația compensatorie pentru copia privată nu
poate face obiectul unei renunțări din partea beneficiarilor.
Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că
remunerația compensatorie pentru copia privată se plătește
de fabricanții și/sau importatorii de suporturi/aparate,
prevăzute la art. 34 alin. (2).
Totodată, alin.3 dispune că
importatorii și fabricanții de suporturi și aparate,
prevăzute la art. 34 alin. (2), sunt obligați să se înscrie la
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în Registrul Național al Copiei
Private, și pot desfășura activitățile respective de
import sau de
producție numai după obținerea de la
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a certificatului de înregistrare.
Acest certificat se eliberează de Oficiul Român pentru Drepturile de
Autor, pe baza dovezilor privind obiectul de activitate declarat legal și
a Certificatului unic de înregistrare
la registrul comerțului, în termen de 5 zile de la
depunerea acestora.
Potrivit alin. 7 al art. 107 din aceeași lege, remunerația compensatorie pentru copia privată se calculează la valoarea în vamă, în
cazul importurilor și, respectiv, la valoarea facturată fără TVA, în cazul fabricanților. Remunerația este
scadentă la data de 25 a lunii
următoare efectuării
importului, respectiv facturării de către fabricanți.
În
raport cu dispozițiile legale redate, rezultă că simplul import al unor astfel de
produse duce automat la plata remunerației.
Lipsită de temei este și susținerea că nu este corect ca
importatorul produselor ce reprezintă suporturile pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale precum și aparatele ce permit realizarea de copii să plătească remunerația
întrucât nu beneficiază în mod direct de folosirea lor.
Această obligație de plată este impusă în mod expres, prin
Legea nr.8/1996 în sarcina importatorilor unor astfel de produse, scutirile de
la plata remunerației operând numai în cazul importatorilor
prevăzuți de art.108 din lege, din care însă pârâta nu a
făcut dovada că face parte.
Având în
vedere considerentele arătate, Înalta Curte a constatat că nu
sunt întemeiate criticile formulate de pârâtă, motiv pentru care, în
temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins recursul ca
nefondat.