Răspunderea patrimonială a statului
pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Cuprins pe materii. Drept civil. Obligaţii. Răspunderea statului pentru erori judiciare.
Index alfabetic. Drept civil.
- Erori judiciare.
- Răspunderea statului
Constituţia României: art. 48
C.pr.penală: art. 504 și art. 505
Potrivit art. 48 alin. (3) teza I din Constituţie statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Astfel, principiul responsabilităţii Statului faţă de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare săvârșite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei să fie suportate de aceasta.
Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2220 din 9 martie 2007.
Prin cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 504 Cod procedură penală și înregistrată la data de 14 iulie 2004 la Tribunalul București reclamantul O.F.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceasta să fie obligat la plata sumei de 989.000.000 de lei daune materiale și morale.
În motivarea cererii a arătat că a fost arestat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, reţinându-se în sarcina sa săvârșirea infracţiunii prevăzută de art. 211 al. 2 lit. e Cod procedură penală cu aplicarea art. 13 Cod penal.
Prin Ordonanţa nr. 1249/P/1998 emisă la data de 9 septembrie 2002 a fost scos de sub urmărirea penală și s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de el sub aspectul săvârșirii infracţiunii prevăzută de art. 180 Cod penal în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d și lit. h din Cod procedură penală.
Reclamantul a mai arătat că a fost lipsit de libertate timp de aproximativ 6 luni, suferind un prejudiciu moral și material.
Prin sentinţa civilă nr. 394 din 14 aprilie 2005 Tribunalul București, secţia a III – a civilă, a admis în parte acţiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 20.000.000 lei cu titlu de daune morale. A respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care au fost cerute daune materiale.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut în esenţă că sunt întrunite dispoziţiile art. 504 și 505 C.pr.penală.
Reclamantul a fost arestat preventiv la data de 9 aprilie 1998 pentru săvârșirea infracţiunii de tâlhărie, arestare preventivă prelungită până la data de 3 septembrie 1998. La data de 9 septembrie 2002 Parchetul de pe lângă Tribunalul București a emis ordonanţa nr. 1249/P/1998 prin care reclamantul a fost scos de sub urmărire penală reţinând că potrivit actelor administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale nu au rezultat probe temeinice din care să rezulte că acesta ar fi sustras părţii vătămate bunuri sau alte sume de bani odată cu exercitarea asupra acestuia a actelor de violenţă.
Instanţa a apreciat că în perioada 9 aprilie 1998 – 3 septembrie 1998 reclamantul a fost în mod nelegal privat de libertate motiv pentru care a suferit un prejudiciu moral pe care l-a stabilit la 20.000.000 lei.
În ce privește capătul de cerere privind repararea prejudiciului material, instanţa l-a respins deoarece reclamantul nu și-a demonstrat pretenţiile.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul, Ministerul Finanţelor Publice, și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București – au declarat apel.
Reclamantul susţine în ce privește daunele materiale că a depus dovezi din care rezultă că înainte de arestare a lucrat și că în mod greșit instanţa a respins cererea sa pentru efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească eventualul venit mediu pe care nu l-a realizat în perioada arestării. De asemenea, a mai arătat că reţinerea sa a fost până în luna octombrie a anului 1998 și nu până în septembrie cum a reţinut instanţa și că fiind în anchetă penală nu s-a putut angaja, fiind privat și de alte posibilităţi de a câștiga.
Suma acordată ca daune morale este simbolică și nu poate repara prejudiciul suferit.
În apelul său Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, critică sentinţa deoarece arată că a fost acordată suma de 20.000.000 lei fără a fi probate aceste pretenţii, suma fiind exagerat de mare și depășește valorile nepatrimoniale care i-au lezat personalitatea, viaţa și sănătatea.
Ministerul Finanţelor Publice critică sentinţa pentru că a acordat suma de 20.000.000 lei cu titlu de daune morale, fără a se face dovada daunelor solicitate.
Prin decizia civilă nr. 570 A din 23 octombrie 2006 Curtea de Apel București, Secţia a III – a civilă și pentru cauze cu minori și familie a admis apelurile intimaţilor și a schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins acţiunea. A respins apelul reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărârea instanţa a reţinut în esenţă că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 504 alin. (1) Cod procedură penală deoarece în cauză nu este o eroare judiciară. Scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului a avut loc deoarece partea vătămată nu a formulat plângere prealabilă.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Recurentul-reclamant arată că despăgubirile acordate, de prima instanţă, de 20.000.000 lei sunt derizorii iar Curtea de Apel București, respingându-i apelul a pronunţat o hotărâre profund greșită.
Cât privește daunele morale, ele se justifică prin prejudiciul moral suferit datorită unei detenţii abuzive. A fost știrbit prestigiul moral în familie și în societate.
Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce vor urma.
Potrivit art. 48 alin. (3) teza I din Constituţie statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Astfel cum s-a decis în contenciosul constituţional prin decizia nr. 45/1998 principiul responsabilităţii Statului faţă de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare săvârșite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei să fie suportate de aceasta.
În speţă, din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, rezultă fără dubiu că reclamantul a fost victima unei erori judiciare căci prin Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală nr. 1249/P/1998 din 9 septembrie 2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a reţinut că nu sunt probe temeinice din care să rezulte vinovăţia reclamantului.
Prezumţia sa de nevinovăţie a fost grav încălcată prin faptul că a fost deţinut aproximativ 6 luni, pentru o faptă pentru care nu a fost găsit vinovat.
Greșit a reţinut instanţa de apel că nu există eroare judiciară deoarece lipsește plângerea prealabilă a părţii vătămate, căci Ordonanţa de scoatere de sub urmărirea penală este indubitabilă privitor la lipsa de vinovăţie a reclamantului.
Sunt întrunite elementele prevăzute de art. 504 alin. (1) Cod procedură penală pentru eroarea judiciară.
Daunele morale nu pot fi supuse unei cuantificări exacte.
În această materie operează pe deplin principiul reparaţiei integrale care guvernează răspunderea civilă delictuală.
Este evident că au fost lezate valori morale esenţiale ale reclamantului fiind afectată situaţia sa profesională, socială și familială. Așa fiind, iar reclamantul solicitând acesteia daune morale la valoarea de 1.000.000.000 de lei vechi urmează a fi acordate.
Cât privește daunele materiale acestea sunt o consecinţă directă a arestării preventive nejustificate.
De altfel, în faza de apel s-a efectuat o expertiză judiciară având obiectivul de a preciza de ce venituri a fost privat pe perioada detenţiei fiind stabilite la fila 100 dosar apel.
Reclamantul a depus înscrisuri din care rezultă că a avut serviciu, solicitarea sa pentru acordarea daunelor materiale fiind pe deplin justificată.
Așa fiind recursul a fost admis.