Recurs. Semnarea
cererii de recurs de o altă persoană decât reprezentantul legal. Dovedirea
faptului că persoana care a semnat recursul a fost împuternicită de ministru să
semneze în locul său. Invocarea dispoziţiilor Legii nr.
182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. Nulitate.
Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recursul. Semnarea cererii de recurs de o altă persoană decât ministrul apărării. Dovedirea faptului că persoana care a semnat recursul a fost împuternicită de ministru să semneze în locul său. Invocarea dispoziţiilor Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. Nulitate.
Index alfabetic. Drept procesual civil.
- Recurs.
- Semnarea cererii de recurs de o altă persoană
- Nulitate.
C. proc. civ : art. 261 alin. 1 art. 3021 alin. 1 lit. d), art. 312 alin. 1
Legea nr. 182/2002: art. 9 lit. a)
Cunoașterea de către instanţe a persoanelor împuternicite de un ministru să semneze cererile adresate acestora nu poate fi de natură să încalce vreunul din obiectivele enunţate de Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. Faptul că, potrivit art. 9 lit. a) din lege, protecţia informaţiilor clasificate vizează protecţia juridică, nu poate conduce la o altă concluzie de vreme ce, și în speţă, nu s-a considerat că este secret actul prin care ministrul l-a delegat pe șeful direcţiei juridice. În aceste condiţii, cu atât mai mult nu poate avea o asemenea natură actul prin care cel împuternicit de ministru își transmite acest drept. Acest act nu poate constitui un secret de serviciu, în sensul art. 15 lit. e) din lege care definește informaţiile secrete de serviciu ca fiind informaţiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat.
Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4555 din 5 iunie 2007.
Prin decizia civilă nr. 349 din 12 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel București -Secţia a IV-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamantul T.G. împotriva sentinţei civile nr. 1009 din 8 decembrie 2004 a Tribunalului București, Secţia a V-a civilă. Sentinţa a fost desfiinţată și cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în cele câteva fraze ce compun motivarea în fapt și în drept a sentinţei nu se face o analiză exhaustivă a temeiurilor juridice invocate, a probelor administrate și nici nu se înlătură justificat susţinerile reclamantului și probele administrate.
Lipsa motivării, în forma și limitele circumscrise de art. 261 alin. 1 C. proc. civ., este echivalentă necercetării fondului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Apărării.
La termenul din 27 februarie 2007, faţă de dispoziţiile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcţionarea Guvernului României și a ministerelor, conform cărora ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice și fizice din ţară și din străinătate, precum și injustiţie, Înalta Curte a pus în discuţie faptul că recursul a fost semnat de o altă persoană decât ministrul apărării și, în temeiul art. 133 alin. 2 C. proc. civ., a amânat judecata pentru împlinirea lipsurilor.
„Împlinirea lipsurilor" în acest caz viza dovedirea faptului că persoana care a semnat recursul a fost împuternicită de ministru să semneze în locul său - astfel încât cererea de recurs să fie considerată semnată, potrivit art. 3021 alin. 1 lit. d) C. proc. civ. - iar nu dovedirea calităţii de reprezentant a acestei persoane, conform art. 161 C. proc. civ., câtă vreme recursul a fost declarat chiar de minister iar nu de o persoană în numele ministerului.
Consilierul juridic al Ministerului Apărării a arătat că ministrul l-a împuternicit pe șeful Direcţiei Legislaţie și Asistenţă Juridică să reprezinte ministerul în justiţie iar acesta, la rândul său, l-a împuternicit pe cel care a semnat recursul în locul său, însă nu se poate face dovada care privește aceste ultim aspect deoarece actul de împuternicire emis de șeful Direcţiei Legislaţie și Asistenţă Juridică este secret.
Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate prevede, în art. 1, că scopul legii este protecţia informaţiilor clasificate și a surselor confidenţiale ce asigură acest tip de informaţii. Protejarea acestor informaţii se face prin instituirea sistemului naţional de protecţie a informaţiilor.
Conform art. 4 din lege, principalele obiective ale protecţiei informaţiilor clasificate sunt:
a) protejarea informaţiilor clasificate împotriva acţiunilor de spionaj, compromitere sau acces neautorizat, alterării sau modificării conţinutului acestora, precum și împotriva sabotajelor ori distrugerilor neautorizate;
b) realizarea securităţii sistemelor informatice și de transmitere a informaţiilor clasificate.
Cunoașterea de către instanţe a persoanelor împuternicite de un ministru să semneze cererile adresate acestora nu poate fi de natură să încalce vreunul din obiectivele enunţate. Faptul că potrivit art. 9 lit. a) din lege, protecţia informaţiilor clasificate vizează protecţia juridică, nu poate conduce la o altă concluzie de vreme ce, și în speţă, nu s-a considerat că este secret actul prin care ministrul l-a delegat pe șeful direcţiei juridice. In aceste condiţii, cu atât mai mult nu poate avea o asemenea natură actul prin care cel împuternicit de ministru își transmite acest drept. Acest act nu poate constitui un secret de serviciu, în sensul art. 15 lit. e) din lege care definește informaţiile secrete de serviciu ca fiind informaţiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat.
Având în vedere cele mai sus arătate, în condiţiile art. 312 alin. 1 C. proc. civ. recursul a fost anulat pentru că nu au fost respectate cerinţele art. 3021 lit. d) C. proc. civ.
În raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. instanţa l-a obligat pe recurent la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimatul reclamant.