Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Prescripția achizitivă. Teren, atribuit, în fapt, de administrația locală, pe care persoana a edificat o locuință.

 

Cuprins pe materii. Drept civil. Dreptul de proprietate. Prescripția achizitivă. (uzucapiune). Accesiune. Superficie.

 

Index alfabetic. Drept civil.

-          Prescripție achizitivă.

-          Accesiune.

-          Superficie.

 

Legea nr. 9/1998

C.civ. : art. 492; art. 1864 și urm.

 

           

 

Posesorul terenului atribuit în baza Legii nr. 9/1968 pentru construirea unei locuințe, omițându-se însă perfectarea formelor legale, nu poate dobândi dretpul de proprietate asupra terenului prin prescripțai achizitivă, reglementată prin art. 1846 și urm. din C.civ., când dposesia s-a exercitat cu acordul proprietarului.

 

Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2291 din 22 martie 2005

 

 

Prin cererea înregistrată la data de 1 aprilie 2003, reclamanții C.V. și C.A. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța prin primar, solicitând  să se constate dobândirea, pe calea uzucapiunii de 30 ani, a dreptului  de proprietate asupra unui imobilul situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 169,25 mp și casă de locuit.

            În motivarea acțiunii reclamanții arată că: la solicitarea lor, fostul Consiliu Popular al Municipiului Constanța le-a aprobat atribuirea unui teren pentru construirea unei case; deși au depus documentația necesară emiterii deciziei de atribuire a terenului în folosință, această decizie și autorizația de construire a locuinței nu au fost însă emise; pe baza acordului de principiu, au construit o locuință compusă din 4 camere și dependințe precum și anexe gospodărești; stăpânesc continuu, neîntrerupt, netulburat public și sub nume de proprietar terenul în suprafață de 169,25 mp precum și casa de locuit.

            În drept, acțiunea este întemeiată pe art. 645, art. 1837, art. 1846 și art. 1890 Cod civil.

            Pârâții au depus o întâmpinare prin care au invocat lipsa calității lor procesual pasive și, pe fond, au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că reclamanții sunt simpli detentori precari ai imobilului.

            Judecătoria Constanța, prin încheierea din 2 iunie 2003, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, iar prin sentința civilă  nr.13889 din 27 octombrie 2003 a admis acțiunea, a constatat că reclamanții au dobândit, pe calea uzucapiunii de 30 ani, dreptul de proprietate asupra terenului și  pe calea accesiunii imobiliare, dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe acest teren

            Instanța a reținut că reclamanții, prin probele pe care le-au administrat, au făcut dovada că au exercitat o posesie propriu-zisă cu  un caracter continuu, neîntreruptă, netulburată public și sub nume de proprietar, iar nu o detenție precară.

            În consecință, reține instanța, exercitarea posesiei în condițiile prevăzute de art.1847 Cod civil pe o perioadă de 30 ani, conduce la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului. Că în conformitate cu prevederile art.492 Cod civil, reclamanții au dobândit prin accesiune și proprietatea construcției, pe care au edificat-o pe teren.

            Împotriva sentinței  au declarat apel pârâții Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța, invocând faptul că în mod greșit, cu ignorarea prevederilor art.19 din Legea nr.215/2001, instanța a respins excepția lipsei lor de calitate procesual pasivă prin încheierea din 2 iunie 2003.

            Pe fond, apelanții susțin că, prin ignorarea probelor, instanța a reținut greșit că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 Cod civil și, în aceste condiții, reclamanții neavând un titlu de proprietate, asupra terenului, nici dispozițiile art.492 Cod civil cu privire la construcție, nu se pot aplica.

            Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr.538/C din 19 mai 2004, a respins ca nefondat apelul, reținând, cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive, ca instanță de fond, a reținut corect, având în vedere prevederile art. 18, art. 19, art. 21 din Legea nr. 215/2001, coroborate cu             art. 38 alin.1 și art. 67 din aceeași lege, că litigiile de drept privat, care pun în discuție dreptul de proprietate al bunurilor (care fac parte din domeniul privat), unitatea administrativă teritorială (singura care are patrimoniu și Consiliul local, ca autoritate publică, sunt subiecții raportului juridic dedus judecății.

            Cu privire la susținerile pe fondul cauzei, instanța de apel a constatat că instanța de fond în mod corect a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1846 Cod civil.

            Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâții susținând că, în rezolvarea acțiunii pe fond, s-au ignorat probele esențiale ale cauzei (expertiza, certificatul fiscal, fișa imobilului, chitanța de plată a taxei de folosință a terenului și că au fost aplicate greșit dispozițiile art.1847 și 1852 Cod civil.

            Recursul este fondat.

Astfel, se  constată că instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi care erau hotărâtoare pentru soluția ce trebuia pronunțată în cauză. S-a reținut corect că, prin adresa nr. 4032 din 10 noiembrie 1969, a fostului Consiliu Popular al Municipiului Constanța, s-a aprobat atribuirea unui teren pentru construirea unei locuințe de către reclamant.

Instanța nu s-a pronunțat, însă, în legătură cu adresa nr.5460 din 10 septembrie 1982 a fostului Consiliu Popular al Municipiului Constanța, către reclamant, în care se arată că, după ce i s-a atribuit un teren, pentru construirea unei case de locuit, în condițiile Legii nr. 9/1968, acesta nu s-a mai prezentat pentru perfectarea formelor legale.

În aceste împrejurări, posesia este o stare de fapt ce constă în exercitarea asupra unui imobil a unei puteri și stăpâniri materiale, ce se manifestă prin acte de folosință, de conservare, dar este esențial ca aceste activități să fi fost exercitate de cel ce invocă uzucapiunea pentru sine, iar nu cu acordul proprietarului, cum s-a petrecut în cazul în speță.

Prescripție achizitivă este întemeiată pe faptul posesiei, iar pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate, posesia trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art.1847 Cod civil. Conform acestui text de lege, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată public și sub nume de proprietar.

În cazul în speță, după cum rezultă din actul mai înainte analizat, posesia nu s-a exercitat în nume de proprietar și, ca atare, conform art.1853 alin.2 Cod civil, nu este o posesie utilă.

În cauză, nu există nici una din situațiile menționate în art.1858 Cod civil ca să poată fi schimbată posesiunea, exercitată de către reclamant, într-o posesie utilă.

În consecință, nefiind îndeplinită una din condițiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească posesia, nu se poate considera că a operat uzucapiunea în favoarea reclamantului asupra imobilului în litigiu.

Astfel fiind, s-a admis recursul, s-a modificat decizia recurată în sensul că s-a admis apelul declarat de către pârâți și pe fond s-a respins acțiunea.