Teren expropriat. Cerere de măsuri reparatorii
fondată pe disspozițiile Legii nr. 10/2001.
Cuprins pe materii. Drept civil. Drept procesual civil.Dreptul
de proprietate. Teren expropriat.Măsuri
reparatorii. Contestație. Calitate procesuală pasivă.
Expertiză.
Index alfabetic.
Drept civil. Drept procesual civil.
- Imobil/Teren expropriat
- Contestație. Admisibilitate.
- Măsuri reparatorii.
- Calitate procesuală pasivă.
- Expertiză.
Legea nr.
10/2001: art. 10-11, art.
21(1), art. 23 (1), art.
24(2)
Legea nr.
15/1990: art. 20(2)
C.pr.civ.: art. 207-211
- Societatea comercială privatizată, deținătoare a
imobilului/terenului preluat de stat prin expropriere are calitate
procesuală pasivă și obligația de a răspunde la
notificarea ce i s-a adresat de persoanele îndreptățite(art. 21 alin.(1) din Legea nr.
10/2001 și art. 20 alin.(2) din Legea nr. 15/1990).
- Are calitate procesuală pasivă, alături de societatea
comercială privatizată, și instituția publică
implicată în privatizare.
- În lipsa răspunsului la notificarea ce i s-a adresat, pentru
măsuri reparatorii, în termenul prevăzut de art.
23 alin(1) din Legea nr. 10/2001, este
admisibilă – iar nu prematură – contestația adresată
tribunalului, prin care se solicită stabilirea măsurilor
reparatorii.
- Raportul de expertiză întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 207-211 C.pr.civ.
constituie o probă legală, chiar dacă nu a fost comunicat
părților, legea neprezentând
obligativitatea acestei comunicări.
- Măsurile reparatorii în natură sau în echivalent se
stabilesc în raport cu natura și legalitatea exproprierii.(art. 10-11 și art. 24
alin. (2) din Legea nr. 10/2001).
NOTĂ. Textele din Legea nr.
10/2001 invocate în motivarea deciziei se regăsesc, în parte, sub
altă numerotare în Legea republicată în M-Of.
Partea I nr. 789 din 2 septembrie 2005.
Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia nr. 3120 din 19 aprilie
2005.
Prin notificarea formulată la 14 august
2001, B.E. și alții, în calitate de moștenitori ai autorilor
G.G. și G.M., acordarea de măsuri raparatorii
în echivalent, sub forma despăgubirilor bănești, pentru terenul
în suprafață totală de 8000 m2 situat în Bârsești, județul Gorj,
preluat abuziv prin Decretul nr. 383/1963.
Întrucât unitatea deținătoare a
terenului S.C, LAFARGE ROMNCIM S.A. nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 alin. 1 din Legea nr.
10/2001, aceleași solicitări au fost reiterate și prin
acțiunea formulată la 5 martie 2003, în contradictoriu cu societatea
comercială menționată și cu Agenția de Privatizare
și Administrare a Participațiilor Statului.
Tribunalul Gorj,
secția civilă, prin sentința nr. 267
din 2 octombrie 2003, a respins excepția lipsei calității
procesuale pasive invocată de pârâta S.C. Lafarge
Romcim S.A., a admis acțiunea în parte și a
dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent de
819.905.000 de lei,
Prima instanță a reținut
că terenul, care a fost preluat cu titlu valabil, este evidențiat în
patrimoniul societății pârâte, privatizată cu respectarea
dispozițiilor legale, și nu poate fi restituit în natură
întrucât lucrările, pentru care s-a dispus exproprierea ocupă
întreaga suprafață, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001.
Cu aceeași motivare, Curtea de Apel
Craiova, secția Civilă, prin decizia nr.
630 din 26 martie 2004, a respins ca nefondate
apelurile declarate de reclamanți și cele două pârâte.
În cauză, au declaratrecurs
atât reclamanții precum și pârâtele S.C. Lafarge
Romcim S.A. și Autoritatea pentru Privatizare
și Administrarea Participațiilor Statului.
În recursul lor reclamanții susțin,
în esență, că hotărârea a fost dată cu aplicarea
greșită a legii, întrucât, potrivit art. 24
alin. 2 din Legea nr. 10/2001, măsurile
reparatorii trebuiau stabilite sub forma despăgubirilor bănești,
terenul aflându-se în intravilanul localității și având ca
destinație construcția de locuințe.
Invocând același temei de modificare a
hotărârii atacate, recurenta S.C. Lafarge Romcim S.A. susține că în mod greșit
instanțele nu au reținut lipsa calității sale procesuale
pasive întrucât, potrivit Legii nr. 10/2001, în cazul
societăților comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor
legale, notificarea se adresează nu deținătorului imobilului, ci
instituției publice implicată în privatizare, în speță
A.P.A.P.S. actuala A.V.A.S.
Recurenta Autoritatea pentru Privatizare
și Administrarea Participațiilor Statului, critică decizia
pronunțată în apel, după cum urmează:
- instanța de control judiciar nu a
reținut încălcarea de către tribunal, a dispozițiilor art. 129 și respectiv 86 (1) din Codul de
procedură civilă, urmare necomunicării
raportului de expertiză dispus în cauză, atât cu privire la terenuri
cât și la construcție;
- în mod greșit nu s-a admis
excepția privind lipsa calității sale procesuale pasive în
condițiile în care societatea deținătoare a imobilului
era cea obligată, potrivit legii, să emită dispoziție
motivată cu privire la acordarea măsurilor reparatorii prin
echivalent, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă;
- acțiunea este prematur introdusă
și deci inadmisibilă în condițiile în care reclamanții nu
au parcurs procedura administrativă prealabilă prevăzută de
lege, în cauză nefiind emisă o decizie sau
dispoziție motivată care să se pronunțe asupra
notificării;
- instanțele au încălcat
dispozițiile art. 1291 alin. 6 din
Codul de procedură civilă, acordând reclamanților, ceea ce nu au
cerut întrucât acțiunea se referea în principal la restituirea în
natură iar în subsidiar la acordarea despăgubirilor
bănești.
Recursurile sunt nefondate.
Imobilul în litigiu, teren în
suprafață totală de 6530,50 mp, a fost
expropriat prin Decretul Consiliului de Stat nt.
383/1963.
Ca atare, dispozițiile aplicabile în
cauză sunt cele ale art. 11 din Legea nr. 10/2001 care, spre deosebire de caracterul de
normă generală al art. 10, au natura unei
norme speciale, nefiind aplicabile decât preluărilor
abuzive în forma exproprierii.
Și în cazul imobilelor expropriate,
principiul îl constituie restituirea în natură, restituirea prin
echivalent prezentând diferențe de reglementare după cum măsura
reparatorie privește imobile care aveau sau nu destinația de
locuință la data exproprierii.
Sub aspectul “tipului de echivalent” acordat
persoanei îndreptățite în situațiile vizate de dispozițiile
alineatului 4 al art. 11 din lege, - cazul în
speță - măsurile reparatorii constau numai în acordarea de titluri
de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în
acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe
piața de capital, în funcție de opțiunea persoanei
îndreptățite.
Prin urmare, spre deosebite de imobilele
susceptibile de restituire în echivalent la care se referă art. 24 (2) din lege, pentru care măsura reparatorie
se poate acorda și sub forma unor despăgubiri bănești,
imobilele expropriate care nu se pot restitui în natură, nu pot face
obiectul unor măsuri reparatorii de acest gen.
În ce privește recursul formulat de S.C. Lafarge Romcim S.A., în mod
corect au apreciat instanțele asupra calității procesuale pasive
a acestei pârâte, - în acord cu dispozițiile art.
21 (1) din lege, - avându-se în vedere calitatea sa de persoană juridică
deținătoare, precum și faptul că regimul juridic al
bunurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale este guvernat
de dispozițiile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, conform cărora aceste bunuri sunt
proprietatea societăților comerciale în al căror patrimoniu se
află.
Nefondate sunt și criticile formulate de recurenta
pârâtă Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea
Participațiilor Statului, actuala Autoritate pentru Valorificarea
Activelor Statului.
Astfel, în sistemul procedural existent
expertiza se înfățișează ca un mijloc de probă a
cărui particularitate rezidă esențialmente
în caracterul tehnic al constatărilor făcute de expert.
Pentru a se garanta dreptul la apărare al
părților, art. 207-211 Cod procedură
civilă, instituie obligația acestuia de a-și depune lucrarea la
dosar cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată,
părților fiindu-le recunoscut dreptul
de a pune întrebări.
De asemenea, când pentru efectuarea expertizei
este nevoie de o lucrare la fața locului, aceasta nu poate fi
făcută decât după citarea părților, prin carte
poștală recomandată.
Nicăieri însă, în codul de
procedură civilă, nu se prevede obligativitatea comunicării
raportului de epxertiză, art.
129 (1), invocat de recurentă, instituind deopotrivă, îndatorirea
părților de a urmări desfășurarea și finalizarea
procesului.
În ceea ce privește calitatea
procesuală pasivă a pârâtei A.V.A.S., aceasta este atrasă de
implicarea sa în procesul de privatizare al societății
deținătoare, ambele pârâte fiind ținute să
răspundă în legătură cu modalitățile de acordare
a măsurilor reparatorii prevăzute expres de lege.
Sunt nefondate de
asemenea și criticile vizând prematuritatea
și respectiv inadmisibilitatea acțiunii în condițiile în care
instituțiile notificate nu s-au conformat dispozițiilor art. 23 alin. 1 din Legea nr.
10/2001, în sensul de a se pronunța, în termen de 60 de zile, prin decizie
sau dispoziție motivată.
Astfel, cazul dedus recursului de
față pune în discuție și situația în care
lipsește răspunsul persoanei juridice notificate, lipsă
datorată conduitei culpabile a acesteia, conduită ce nu poate
afecta interesele persoanelor îndreptățite și nici să le
lipsească, în fapt, de posibilitatea de a-și apăra drepturile
recunoscute de lege.
De asemenea, se constată că
instanțele au soluționat litigiul în raport de cererile persoanelor
îndreptățite, în limitele sesizării și în cadrul procesual
strict, fixat prin dispozițiile Legii nr.
10/2001, potrivit căreia în cazul în care restituirea în natură nu este
posibilă se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent, modalitate
reparatorie antamată de reclamanți în chiar
cuprinsul cererii introductive.
Față de cele ce preced, recursurile
au fost respinse, ca nefondate.