Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Teren expropriat. Cerere de restituire. Temeiul cererii

 

 

Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul de proprietate. Teren expropriat. Cerere de restituire. Temeiul cererii

 

Index alfabetic : Drept civil

-          expropriere (teren)

-          teren (expropriat)

-          restituire (teren expropriat)

 

Legea nr. 10/2001, art. 11

 

            Potrivit  prevederilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, conform cărora imobilele, care nu au primit afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea, se pot restitui persoanei îndreptățite, chiar dacă s-a dat o nouă declarație de utilitate publică prin hotărârea consiliului local.

 

 

I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 3973 din 13 mai 2005

 

 La 26 iunie 2002, reclamanta I.E. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul local al municipiului Craiova și Primăria Craiova prin primar, pentru ca, în temeiul Legii nr. 10/2001, să i se restituie suprafața de 300 mp teren situat în Craiova, cartierul Brazda lui Novac și să fie anulată dispoziția nr. 4774 din 28 mai 2002 emisă de primar.

Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 141/25 martie 2003, a admis în parte acțiunea, a anulat dispoziția emisă de Primăria municipiului Craiova, a obligat pârâții să restituie reclamantei suprafața de 284 mp teren identificată prin schița anexă la completarea raportului de expertiză.

Prin decizia civilă nr. 208 din 12 septembrie 2003, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul declarat de Consiliul local Craiova împotriva sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, raportat la motivele invocate, a reținut următoarele : terenul a fost expropriat în baza Decretului nr. 96/1985 pentru construcția de blocuri în cartierul Brazda lui Novac, care nu s-au realizat; expertiza tehnică evidențiază că, în prezent, terenul este liber de construcții numai o suprafață de 0,42 fiind afectată de un cămin de gaze;  faptul că printr-o declarație de utilitate publică, nr. 124/1997, terenul s-a inclus într-un plan de amplasament zonal, în lipsa unui plan de sistematizare a orașului,  nu-i schimbă regimul juridic, el rămânând în proprietatea privată a municipiului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Consiliul local al municipiului Craiova, considerând-o netemeinică și nelegală, întrucât: suprafața de teren solicitată nu poate fi restituită în natură, terenul fiind ocupat în totalitate de utilități publice realizate, iar conform planului urbanistic zonal, este rezervat realizării intersecției stradale; regimul juridic al terenului a fost stabilit ca efect al exproprierii și ulterior, prin hotărâre a consiliului local, s-a făcut o nouă declarație de utilitate publică.

Recursul nu este fondat.

În mod corect s-a stabilit, prin hotărârea atacată, că terenul, expropriat pentru cauză de utilitate publică – construire de blocuri - în prezent este liber, fără construcții, scopul pentru care s-a dispus exproprierea nefiind împlinit, cu excepția a 0,42 mp (cămin de gaze).

Așa fiind, raportat la prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele expropriate care nu au primit afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea se pot restitui integral persoanei îndreptățite, instanța a statuat corect și asupra faptului că noua declarație de utilitate publică, dată prin hotărârea consiliului local, nu schimbă regimul juridic al terenului și nu împiedică restituirea în natură.

Față de cele arătate,   recursul a fost respins.