Proprietatea dependințelor - de la demisolul și subsolul construcției – aferente apartamentelor acelei construcții. Titularul dreptului de proprietate
Cuprins pe materii : Dreptul civil. Dreptul de proprietate. Proprietatea dependințelor de la demisolul și subsolul construcției. Titularul dreptului de proprietate
Index alfabetic : Drept civil
- accesoriile apartamentului
- dreptul de proprietate
C.civ., art. 482, art. 488
Proprietarul apartamentului are și proprietatea dependințelor, inclusiv – în speță – asupra acelora situate la demisolul și subsolul construcției, care sunt accesorii în sensul rezultând din art. 482 și 488 C.civ.
I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4079 din 17 mai 2005
La 13 februarie 2004 C.D. a acționat în judecată Primăria Municipiului București și Municipiul București, solicitând instanței să constate că acesta este proprietarul subsolului format dintr-o cameră și 3 pivnițe anexe, precum și al demisolului format din 3 camere și casa scării aferente unui apartament – precizat în acțiune - și să fie obligate pârâtele să lase reclamantului deplina proprietate și posesie a acestui spațiu.
În motivarea acțiunii s-a susținut că deși prin hotărâri judecătorești irevocabile s-a stabilit că reclamantul în calitate de succesor al autorului său C.G. este proprietarul imobilului, naționalizat în baza Decretului nr.92/1950, fără temei legal, iar spațiul în litigiu este aferent apartamentului nr.1 restituit prin hotărâre judecătorească reclamantului, acesta s-a aflat în imposibilitate de a efectua înscrierea proprietății sale în cartea funciară, deoarece nu au fost menționate ca atare în sentința nr.187/2000 a Tribunalului București.
Prin sentința nr.1566 din 2 martie 2004, Judecătoria Sectorului 1 București a admis acțiunea și a constatat că reclamantul este proprietarul spațiilor de la subsolul și demisolul imobilului aferente apartamentului nr.1.
Instanța a reținut că autorul reclamantului, căruia nu i-au fost incidente dispozițiunile Decretului nr.92/1950 - făcând parte din categoriile socio-profesionale exceptate - nu a pierdut niciodată proprietatea spațiului în discuție, acest drept fiind transmis pe cale succesorală reclamantului. În considerarea celor arătate, prin sentința nr.187din 2 martie 2003 Tribunalul București a obligat Consiliul General al Municipiului București să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie apartamentele 2 și 6 de la etajul I și terenul aferent în suprafață de 253,08 mp, iar prin sentința nr.111 din 10 ianuarie 1995 Judecătoria Sectorului 1 București a obligat Consiliul Local al Municipiului București și S.C. Herăstrău Nord SA să lase aceluiași reclamant în deplină proprietate și posesie apartamentele 3 și 4 ale aceluiași imobil precum și dependințele aferente apartamentului nr.3, situate la demisol. Printr-o altă sentință nr.11849 din 29 noiembrie 1996, aceeași judecătorie a obligat Consiliul Local al Municipiului București să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie o suprafață de 81,92 mp teren.
S-a conchis (prin sentința nr.1566 din 2 martie 2004) că reclamantul nepierzând proprietatea spațiilor în discuție – subsolul și demisolul, dovadă fiind hotărârile pronunțate în precedent – acțiunea în revendicarea acestora în contradictoriu cu Primăria Municipiului București este întemeiată.
Prin decizia civilă nr.324 A din 20 mai 2004, Curtea de Apel București a admis apelul Municipiului București și a schimbat sentința, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, pe considerentul că din procesul verbal nr.60413/1940 emis de Comisia pentru înființarea Cărților funciare, din copia procesului verbal de înscriere a proprietății din dosarul 60413/1940 emis de Comisia pentru înființarea Cărților Funciare București, din releveul apartamentului, din planul subsolului și demisolului - înscrisuri de care reclamantul a înțeles să se folosească în dovedirea acțiunii - nu rezultă dreptul său de proprietate asupra spațiilor revendicate deoarece demisolul nu se evidențiază, iar subsolul nu este individualizat prin suprafață.
Prin decizia civilă nr.565 A din 10 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a VII-a, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant în temeiul art.2811 C.pr.civ. prin care solicită înlăturarea dispozițiilor potrivnice din decizia nr.324 A/2004 – referitoare la faptul că acesta nu a probat dreptul de proprietate asupra spațiilor revendicate, susținerea instanței fiind contrazisă de probele administrate.
Împotriva acestor decizii, a declarat recurs reclamantul arătând că decizia Curții de Apel București este lipsită de temei legal deoarece procesul-verbal nr.60413/1940 și schița de plan evidențiază și individualizează încăperile în litigiu de la subsol și demisol cu suprafețele corespunzătoare. Că, de vreme ce s-a statuat, cu autoritate de lucru judecat, că reclamantul este proprietarul imobilelor, fiind pus în posesie, este firesc că el deține și proprietatea subsolului și demisolului accesorii ale apartamentului. Toate încăperile de la subsol și demisol se identifică cu încăperile existente în extrasul de CF nr.60413/1940 și schița de plan existentă la dosar.
În raport cu aceste probe, s-a solicitat admiterea recursului și reiterarea soluției instanței de fond prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantului asupra încăperilor de la subsol și demisol.
Recursul este fondat.
Instanța de apel a respins pe fond acțiunea reclamantului cu motivarea potrivit căreia în procesul verbal de înscriere a proprietății nr.60413 din 1940 demisolul nu apare, în timp ce subsolul nu este individualizat.
Cele reținut de instanța de apel în motivarea deciziei sunt în contradicție cu probatoriile administrate de reclamant și la care se face referire.
Instanța omite să observe că în procesul verbal nr.60413/1940 se individualizează subsolul, ca de altfel întreg imobilul, iar totalitatea încăperilor ce figurează la subsol structurează de fapt și demisolul . În schița de plan depusă la dosar pentru documentația de cadastru sunt menționate încăperile din procesul verbal de înscriere în CF 60413/1940 cu suprafața aferentă.
Prin hotărârile depuse la dosar (sentința nr.111 din 10 ianuarie 1995 a Judecătoriei sector 1 București, sentința nr.187 F/2 martie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 București, rămasă definitivă prin decizia nr.2869 din 5 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă și sentința nr.11849/29 noiembrie 1996 a Judecătoriei sectorului 1 București) s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamantul recurent este proprietarul imobilului apartamentelor 1,2,3,4,6 și a dependințelor de la subsol precum și asupra terenului în suprafață de 153,08 mp și respectiv 8l,92 mp.
Față de cele statuate prin hotărârile judecătorești al căror suport l-au constituit aceleași acte de proprietate folosite de reclamant în cauza de față, la care se adaugă și procesul verbal de punere în posesie asupra imobilului – teren și construcție, apare ca non sens să nu i se recunoască acestuia dreptul de proprietate asupra subsolului și demisolului – unde se găsesc dependințele, așa cum se precizează prin sentința nr.111 10 ianuarie 1995 a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Depozițiile martorilor, foști chiriași se coroborează cu adresa nr.3202/2004 emisă de Serviciul Fond Funciar al Primăriei Municipiului București din care rezultă că dependințele apartamentelor situate la parter (a se vedea și sentința nr.111/10 ianuarie 1995 și nr.187/2000 ale Judecătoriei sector 1) se află la demisol și subsol
Caracterul accesoriu al dependințelor (de la subsol și demisol) față de apartamentele restituite reclamantului, motivează suficient, prin destinația lor, recunoașterea dreptului de proprietate asupra lor și aceasta cu atât mai mult cu cât intrarea la subsol și demisol se face prin apartamentul nr.1 parter. Actul de naționalizare a imobilului nu menționează expres subsolul și demisolul deoarece încorporând dependințele apartamentelor de la parter și intrarea făcându-se prin apartamentul nr.1, s-a considerat că trecerea lor în proprietatea statului s-a făcut în virtutea raportului de accesorialitate.
Din perspectiva celor mai sus arătate, recursul a fost admis, s-a respins apelul declarat de Primăria Municipiului București și s-a menținut statuările sentinței civile nr.1566 din 2 martie 2004 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București.