Terenuri alăturate. Delimitarea terenului societăţii comerciale privatizate, de terenul aparţinând primăriei localităţii. Acţiune de obligare a primăriei de a semna un proces verbal de delimitare a terenurilor, în vederea eliberării certificatului de atestare a proprietăţii reglementat prin H.G. nr. 834/1991
Cuprins pe materii : Dreptul real. Dreptul de proprietate. Teren pretins de o societate comercială privatizată în temeiul H.G. nr. 834/1991. Cerere de delimitare faţă de terenul învecinat, aparţinând primăriei localităţilor în vederea obţinerii actului de atestare a dreptului de proprietate
Index alfabetic : Dreptul civil
- terenuri învecinate
- delimitare (în vederea obţinerii certificatului de atestare a proprietăţii conform H.G. nr. 834/1991
H.G. nr. 834/1991
Societatea comercială privatizată, ce pretinde că este proprietara unui teren, are acţiune în revendicare împotriva unităţii deţinătoare – în speţă primăria localităţii – iar nu acţiunea fondată pe art.1073 și art. 1077 C.civ., de obligare la semnarea unui proces verbal de delimitare faţă de terenul învecinat în vederea obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate în baza H.G. nr. 834/1991.
Notă: În lipsa certificatului de atestare a proprietăţii, rămâne a se examina, dacă se poate exercita acţiunea în revendicare la care se referă decizia rezumată
I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,
decizia nr. 4520 din 30 mai 2005
La 17 martie 2003, reclamanta Societatea Comercială de Întreţinere și Reparaţii Vagoane de Călători „CFR” SIRV Mărășești SA a chemat în judecată pe pârâta Primăria Mărășești, pentru a fi obligată să semneze procesul verbal de vecinătate, întocmit în conformitate cu HG nr.834/1991, pentru terenul în suprafaţă de 41.705 m2 situat în Mărășești, proprietatea sa, pe limita de vecinătate înscrisă în schiţa de delimitare între punctele 13-15; 22-24.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că nu i se poate emite certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul menţionat, întrucât Primăria Mărășești refuză să semneze procesul verbal de vecinătate în vederea definitivării documentaţiei impusă de Hotărârea nr.834/1991 și criteriile comune M.E.F. - M.L.P.A.T nr.2665/1C/311 din 28 februarie 1992, cu modificările ulterioare, de către ministerul de resort.
Prin sentinţa civilă nr.982 din 19 noiembrie 2003, Judecătoria Panciu, judeţul Vrancea a admis în parte cererea reclamantei și a dispus obligarea pârâtei să semneze procesul verbal pentru 1.750 m2 din terenul situat în Mărășești str.Doinei nr.8 judeţul Vrancea între punctele 22/1,22/2,22/3,22/4. Instanţa a reţinut că potrivit art.4 lit.b și anexa nr.1 pct.3 din criteriile comune ale M.E.F.-M.L.P.A.T. nr.2665/1, documentaţia în vederea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate trebuie să includă și recunoașterea limitei suprafeţei de teren de către vecini, materializată într-un proces verbal de bună vecinătate cu schiţa conturului suprafeţei și punctele de frângere, în acest caz terenul având o suprafaţă de 1.750 m2 care face parte din totalul celor 36.400 m2 , pentru care reclamanta a solicitat obţinerea certificatului menţionat.
Oficiul Judeţean de Cadastru Agricol Vrancea, astfel cum rezultă din conţinutul adresei nr.818 din 17 martie 1999, a reţinut că în lucrarea de cadastru funciar a orașului Mărășești, în tarlaua nr.25, parcela nr.1735, figurează înscris ca posesor Ministerul Transporturilor și Telecomunicaţiilor, cu vecinătăţile: Primăria Mărășești (str.Doinei).
În drept, instanţa și-a motivat admiterea acţiunii conform art.1073 din Codul civil.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Primăria orașului Mărășești, arătând că a refuzat semnarea procesului verbal de vecinătate faţă de împrejurarea că, în schiţa conturului suprafeţei, sunt incluși și 5.298 m2 aparţinând domeniului privat al orașului Mărășești, teren înscris în CF sub nr.951/2002 și care este ocupat de două magazii metalice ce au aparţinut CONSUM COOP Mărășești și care au fost înstrăinate SC Fibre Raina SRL Mărășești.
Prin decizia nr.184 de la 18 februarie 2004, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a admis apelul, a schimbat sentinţa judecătoriei și, în rejudecare, a respins acţiunea ca nefondată. Instanţa de control judiciar a apreciat că, deși H.G. nr.834/1991 stabilește că procesul verbal de bună vecinătate este necesar pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, intentarea unei acţiunii având ca obiect: obligaţia de a face reprezintă o cale ocolită, indirectă, de dobândire a unui drept real, de proprietate a reclamantei asupra terenului în litigiu și de eludare a modalităţilor juridice prin care acesta poate fi dobândit pe calea acţiunii în revendicare și grăniţuirea proprietăţilor.
Decizia Curţii de Apel Galaţi a făcut obiectul criticilor promovate prin recursul declarat de către reclamanta Societatea Comercială de Întreţinere și Reparaţii Vagoane de Călători „CFR” SIRV Mărășești SA, în sensul că prin interpretarea greșită a actului juridic dedus judecăţii, instanţa a respins acţiunea împiedicând-o astfel la realizarea dreptului.
De asemenea a formulat critici ce vizează ignorarea interesului reclamantei, favorizarea relei - credinţe a pârâtei Primăria orașului Morărești și, în cadrul acestora, a făcut referire la imposibilitatea instanţei de a proceda la compararea titlurilor într-o acţiune având ca obiect obligaţia de a face.
Motivele de recurs nu subzistă în sensul încălcării legalităţii, de către instanţa de apel care, în rejudecare, urmare admiterii acestei căi de atac a respins acţiunea.
Reclamanta a ales greșit modalitatea de a se adresa în justiţie cu o acţiune având ca obiect: obligaţia de a face, mai precis obligarea pârâtei la semnarea procesului-verbal de vecinătate întocmit în conformitate cu prevederile H.G. nr.834/1991 pentru terenul în suprafaţă de 41.705 m2 proprietatea acesteia, iar instanţa graţie principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, în limita investirii are îndatorirea de a se pronunţa cu privire la pretenţiile reclamantului în cadrul procesului fixat de acesta.
Potrivit prevederilor art.1 din Hotărârea nr.834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat „terenurile aflate în patrimoniul societăţilor cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfășurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărârea guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, iar pentru societăţile comerciale înfiinţate prin decizia organului administraţiei locale de stat, de către autoritatea publică judeţeană.
In atribuţiile comisiilor care evaluează terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat intră și activităţi legate de participarea la delimitarea prin bornare a suprafeţei de teren aferente fiecărei societăţi comerciale cu capital de stat (art.4 lit.b din Criteriul nr.2665 din 28 februarie 1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat publicat în M.Of. nr.54 din 31 martie 1992), iar în conformitate cu pct.9 din anexa la criteriul menţionat, operaţiunile topografice în vederea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, presupun și recunoașterea limitei suprafeţei incintei de către comisia constituită conform art.2, în prezenţa vecinătăţilor societăţii comerciale cu capital de stat și consemnarea acesteia într-un proces verbal care va conţine schiţe cu conturul incintei și numărul punctelor de înfrângere.
Este de observat că emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru terenurile cu regimul juridic mai sus arătat revine ministerului de resort și reprezintă un act administrativ de autoritate, așa încât între ministerul emitent și beneficiarul certificatului nu există un raport juridic de natură civilă, care să poată fi valorificat pe calea unei acţiuni având ca obiect o obligaţie de a face.
Pentru a avea un raport obligaţional, a cărui nerespectare să fie contestată de creditor, conform art.1077 din Codul civil, prin intermediul instanţei de judecată care să dispună în sensul autorizării acestuia să aducă la îndeplinire această obligaţie, în contul debitorului este necesar ca între părţi să existe în conţinutul acestuia, un drept de creanţă aparţinând creditorului și obligaţia corespunzătoare acestui drept, care incumbă debitorului.
În cazul concret dedus judecăţii, acest raport nu se descrie pe tărâmul obligaţional și nu poate fi valorificat în instanţă printr-o acţiune întemeiată pe o obligaţie de a face, în esenţă, constitutivă pe drepturi.
De vreme ce dreptul reclamantei nu este realizat, acţiunea având ca temei obligaţia de a da, nu se poate valorifica în interesul acesteia, întrucât părţile își contestă chiar dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, situaţie care presupune alte modalităţi specifice, respectiv acţiunea în revendicare, în realizarea dreptului.
In limitele investirii, cu respectarea principiului disponibilităţilor, instanţa a calificat corect raportul juridic cu care a fost sesizată, așa încât toate motivele de recurs sunt nefondate și au fost respinse.