Proprietate. Monede din aur confiscate prin hotărâre judecătorească penală. Cerere de restituire.
Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Monede din aur confiscate prin hotărâre judecătorească penală. Cerere de restituire.
Index alfabetic. Drept civil.
- Monede din aur confiscate prin hotărâre judecătorească penală;
- Restituire monede;
- Proprietate.
OUG. nr. 190/2000 republicată.
Potrivit OUG nr. 190/2000, republicată, preluarea bunurilor prevăzute în art.4 („orice cantitate de bijuterii și obiecte, monede, inclusiv lingouri și bare din metale preţioase și aliajele lor, precum și pietre preţioase”), făcută în baza unuia din actele normative avute în vedere, constituie condiţie suficientă pentru a se dispune restituirea către foștii proprietari sau moștenitorilor ori, după caz, succesorilor de drept.
Aceasta semnifică și faptul că restituirea operează indiferent de modul concret de preluare, incluzând în categoria bunurilor restituibile și pe cele preluate prin confiscare dispusă prin hotărâre judecătorească penală dacă fapta care a atras condamnarea era prevăzută ca infracţiune în unul din actele normative enumerate prin noul text al legii.
Î.C.C.J., Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4608 din 31 mai 2005.
La 3 septembrie 2003 reclamanta V.D. a chemat în judecată pe pârâţii Banca Naţională a României și Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice pentru a se constata preluarea abuzivă de către Statul Român a 169 monede din aur, 0,80 grame aur brut și 8 monede ducaţi mari și mici și predarea lor către Sucursala Sibiu a Băncii Naţionale a României, obligarea pârâtei Banca Naţională a României să-i restituie bunurile de mai sus și, pentru cele care nu pot fi restituite în natură, obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata contravalorii conform preţurilor practicate de B.N.R. la data judecăţii.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că este moștenitoarea lui G.N., iar bunurile pretinse au constituit proprietatea acestuia, fiindu-i confiscate abuziv prin sentinţa penală nr. 2390 din 7 decembrie 1961 pronunţată de Tribunalul raional Sibiu, hotărâre prin care autorul său a fost condamnat pentru deţinere de metale preţioase fără autorizare legală în baza art.1, a art. 2 și a art. 38 din Decretul nr.210/1960 și art.268 alin. 2 din Codul penal.
Prin sentiţa civilă nr. 7442 din 26 noiembrie 2003, Judecătoria Sibiu a admis acţiunea în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, a constatat că au fost preluate abuziv din proprietatea antecesorului reclamantei 169 monede din aur, 0,80gr. aur brut și 8 ducaţi și a obligat pe pârât la plata contravalorii acestor bunuri în sumă de 415.494.789,45 lei.
Apelul declarat de Direcţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, mandatată de Ministerul Finanţelor Publice, a fost admis prin decizia civilă nr.670/A din 28 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia civilă, sentinţa primei instanţe fiind schimbată în parte în sensul respingerii acţiunii reclamantei împotriva Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice și admiterii aceleași acţiuni împotriva pârâtei Banca Naţională a României, cu consecinţa obligării celei din urmă pârâte de a plăti reclamantei suma de 415.494.785,45 de lei reprezentând contravaloarea a 169 monede din aur, 0,80 grame aur brut și 8 ducaţi.
La apelul arătat a aderat Banca Naţională a României – Sucursala judeţeană Sibiu, cererea de aderare la apel fiind respinsă prin aceeași decizie a instanţei de apel.
Cu privirea la cererea de aderare la apel, instanţa a statuat că sunt incidente dispoziţiile art.341 alin. (1) introdus în O.U.G. nr.190/2000 prin Legea nr.261/2002, deoarece preluarea de către stat, chiar dispusă printr-o hotărâre penală, este abuzivă, fiind consecinţa aplicării Decretului nr.210/1960, act normativ samavolnic, care încălca Constituţia României de la acea dată, dispoziţiile art.481 din Codul civil, Declaraţia Universală a Dreptului Omului și tratatele internaţionale la care România era parte.
Banca Naţională a României a declarat recurs prin Sucursala judeţeană Sibiu susţinând că decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea legii, caz de casare prevăzut prin art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea recursului se arată că în mod greșit instanţa de apel a calificat cererea reclamantei ca încadrându-se în prevederile art. 26 din O.U.G. nr. 190/2000 republicată în sensul că preluarea bunurilor ar fi fost abuzivă, când de fapt confiscarea obiectelor din metale preţioase aparţinând antecesorului reclamantei s-a făcut în baza unei sentinţe penale, care constituie titlu valabil în favoarea statului, dispoziţiile acesteia nefiind schimbate prin intermediul vreunei căi de atac ordinare sau extraordinare și fiind consecinţa constatării încălcării de către G.N. a dispoziţiilor art. 1 și art. 2 din Decretul nr. 210/1960 prin neîndeplinirea obligaţiei de predare a obiectelor din metale preţioase, care nu erau libere la deţinere, ceea ce constituia infracţiunea prevăzută și pedepsită prin art. 38 din Decretul nr. 210/1960 și prin art. 268 din Codul penal în vigoare la acea dată.
Ca urmare, mai susţine recurenta, au fost încălcate de către instanţa de apel dispoziţiile art.22 alin.1 din Codul de procedură penală, care prevăd că hotărârea instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăţiei acesteia, caz în care nu poate fi vorba de încălcarea art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art.26 alin. (1) din O.U.G. nr. 190/2000, republicată în temeiul art. III din O.G. nr.24/2003, persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale preţioase, aliaje ale acestora și pietre preţioase de natura celor prevăzute la art. 4 au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, după anul 1946 și până în anul 1990, pot solicita restituirea acestora instanţelor de judecată de la domiciliul reclamantului, până la data de 31 decembrie 2003.
Textul legal redat a fost modificat prin art. I pct. 1 al Legii nr. 591/2004 primind următorul conţinut: „Persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale preţioase, aliaje ale acestora și pietre preţioase de natura celor prevăzute la art.4 au fost preluate în mod abuziv pot solicita restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază sau își au sediul, până la data de 31 decembrie 2006”.
Prin art. I pct. 2 al aceleași legi, după alin. (1) al art.26 au fost introduse alineatele 11 și 12, ultimul dintre ele prevăzând că „în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin preluare abuzivă se înţelege preluarea efectuată în baza următoarelor acte normative: „e) Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor preţioase și pietrelor preţioase.”
Rezultă, așadar, că noul conţinut al textului, redat în formele sale succesive, diferă sub aspectul reglementărilor de drept substanţial prin aceea că a fost înlăturată cerinţa ca preluarea abuzivă să fi constat în încălcarea reglementărilor în vigoare la data preluării, iar preluarea a fost definită drept abuzivă dacă s-a efectuat în baza anumitor acte normative, între care este enunţat și Decretul nr.210/1960.
Deosebirea este de esenţă, pentru că, în aplicarea noii legi pentru restituirea bunurilor obiect al reglementării, nu mai este necesar a se verifica caracterul abuziv al preluării prin raportare la legislaţia în materie aplicabilă la acea dată, însăși legea definind caracterul abuziv al preluării pentru simplul fapt că preluarea efectivă s-a făcut la acea dată în temeiul unuia dintre actele normative expres și limitativ enumerate.
Cu alte cuvinte, în noua concepţie a legii, preluarea unuia sau unora din bunurile prevăzute în art.4 din O.U.G. nr.190/2000 republicată („ orice cantitate de bijuterii și obiecte, monede, inclusiv lingouri și bare din metale preţioase și aliajele lor, precum și pietre preţioase”), care a fost făcută în baza unuia din actele normative avute în vedere, constituie condiţie suficientă pentru a se dispune restituirea către foștii proprietari sau moștenitorilor ori, după caz, succesorilor de drept.
Aceasta semnifică și faptul că restituirea operează indiferent de modul concret de preluare, incluzând în categoria bunurilor restituibile și pe cele preluate prin confiscare dispusă prin hotărâre judecătorească penală dacă fapta care a atras condamnarea era prevăzută ca infracţiune în unul din actele normative enumerate prin noul text al legii.
În concret, autorul reclamantei a fost condamnat pentru încălcarea dispoziţiilor art.1 și a art. 2 din Decretul nr. 210/1960, fapte prevăzute ca infracţiune prin art. 38 din același act normativ, măsura confiscării obiectelor din aur fiind expres prevăzută.
Așadar, restituirea dispusă de instanţe nu are semnificaţia dată prin recurs, aceea de încălcare a autorităţii hotărârii penale în faţa instanţei civile, ci reprezintă materializarea voinţei legiuitorului de readucere în patrimoniul foștilor proprietari a obiectelor preluate în temeiul unor anume acte normative, inclusiv ca efect al măsurii confiscării dispusă prin hotărâri judecătorești penale.
De altfel, ar fi constituit o vădită discriminare doar restituirea obiectelor preluate pe alte căi decât ca efect al hotărârilor penale în cazurile în care și persoanele condamnate și celor care nu au făcut obiectul unui proces penal li s-a imputat, ca temei al preluării de către stat, încălcarea acelorași prevederi legale în vigoare la data preluării.
Dispoziţiile legale noi, mai sus examinate, sunt aplicabile în cazul dedus acestei judecăţi fără a se încălca principiul neretroactivităţii legii civile, în virtutea regulii aplicării imediate a legii noi raporturilor juridice trecute, dar care produc efecte durabile în timp, generate uneori, cum este în prezenta speţă, de ineficacitatea de la un moment dat, prin voinţa legii însăși, a unor acte de preluare de către stat a unor bunuri din proprietatea privată.
Pentru toate cele ce preced recursul a fost respins ca nefondat.