Persoană juridică în dizolvare. Capacitate de folosinţă și de exerciţiu. Calitate procesuală
Cuprins pe materii : Drept civil. Drept procesual civil. Reglementări prin Decretul nr. 31/1954 referitoare la persoanele juridice. Societate comercială în dizolvare. Capacitatea de folosinţă și de exerciţiu. Calitatea procesuală
Index alfabetic : Persoane fizice și juridice
- persoană juridică (în dizolvare)
- capacitate de folosinţă și de exerciţiu (cazul persoanei juridice în dizolvare)
- calitate procesuală (cazul societăţii comerciale în dizolvare)
Decretul nr. 31/1954, art. 40, art. 51
Legea nr. 31/1990, art. 252 alin. (3)
Persoană juridică – în speţă o societate comercială – încetează a avea fiinţă prin dizolvare, conform art. 40 din Decretul nr. 31/1954, dar, în vederea realizării activului și a plăţii pasivului, la care se referă art. 51 din același decret, se poate acţiona, însă prin lichidator, iar nu în nume propriu, caz din urmă în care societatea comercială nu are calitate procesuală.
I.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală,
decizia nr. 5302 din 16 iunie 2005
La 23 mai 2003, reclamanta Societatea Comercială Deuro Impex SRL a chemat în judecată pe pârâtul P.D. pentru a fi obligat să-i predea un înscris original necesar întabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra unui imobil, situat în Otopeni, judeţul Ilfov.
Prin sentinţa civilă nr. 2171 din 4 septembrie 2003 Judecătoria Buftea a respins acţiunea ca fiind introdusă de către o persoană lipsită de capacitate procesuală activă, constatând că reclamanta a fost dizolvată prin sentinţa civilă nr. 3725 din 14 martie 2002 pronunţată de Tribunalul București.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 27 din 13 ianuarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel București, secţia a IV-a civilă.
Reclamanta a declarat recurs susţinând că excepţia în temeiul căreia a fost soluţionată cauza nu a fost invocată de partea adversă sau de către instanţă din oficiu și nici nu a fost pusă în discuţia părţilor, ceea ce atrage incidenţa cazurilor de casare invocate, întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 129 Cod procedură civilă referitoare la principiul contradictorialităţii procesului civil, iar hotărârea dată în apel conţine astfel motive contradictorii, faţă de natura pricinii, dat fiind că lipsa capacităţii de folosinţă sau de exerciţiu nu duce la lipsa capacităţii procesuale active.
Recursul nu este întemeiat.
Dizolvarea constituie un mod de încetare a persoanei juridice potrivit art. 40 din Decretul nr. 31/1954 având ca efect intrarea în lichidare potrivit art. 51 din același act normativ.
Așadar, efectul esenţial al dizolvării este lichidarea persoanei juridice, la finalizarea căreia persoana juridică respectivă a încetat, moment în care încetează atât capacitatea de folosinţă, cât și capacitatea de exerciţiu; însă, pe durata lichidării, persoana juridică are o capacitate de folosinţă limitată la aptitudinea de a avea drepturile și obligaţiile necesare realizării activului și plăţii pasivului, iar capacitatea de exerciţiu, a persoanei juridice aflată în lichidare, se realizează prin intermediul lichidatorilor.
Capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligaţii în plan procesual, încetând la data încetării persoanei juridice însăși.
Capacitatea procesuală de exerciţiu constă în aptitudinea persoanei juridice de a-și valorifica singură drepturile procedurale și de a-și îndeplini singură obligaţiile procedurale, deci de a sta în judecată.
În raport cu cele arătate, rezultă că, la data introducerii acţiunii, reclamanta, dizolvată judiciar, era lipsită de capacitate procesuală de exerciţiu, neputând sta în judecată în nume propriu.
Ca urmare, instanţele au rezolvat corect problema capacităţii procesuale a reclamantei, respingând acţiunea pe cale de excepţie.
Excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu poate fi invocată în orice stare a pricinii, inclusiv din oficiu de către instanţa de judecată, cu obligaţia de a fi pusă în discuţia părţilor, ceea ce s-a și întâmplat în cauză, din practicaua sentinţei de primă instanţă rezultând că tribunalul a pus în discuţia părţilor excepţia arătată, iar reclamanta, prin avocat, a pus atât concluzii orale cât și concluzii scrise asupra acesteia.
Astfel fiind, recursul a fost respins.