Proprietate/locuinţe preluate de stat prin Decretul nr. 92/1950 și vândute chiriașilor cpnform Legii nr. 112/1995. Despăgubiri solicitate de persoanele îndreptăţite. Procedura reglementată prin Legea nr. 10/2001. Obligaţii ce revin prefecturilor.
Curprins pe materii: Drept civil. Dreptul de proprietate. Imobil/locuinţe preluate de stat prin Decretul nr. 52/1951. Despăgubiri solicitate de persoanele îndreptăţite. Procedură reglementată prin Legea nr. 10/2001. Obligaţii ce revin prefecturilor.
Index alfabetic. Drept civil.
- Imobil/locuinţe naţionalizate.
- Măsuri reparatorii.
- Despăgubiri.
Legea nr. 10/2001 : art. 36-40
Din dispoziţiile Capit. V al Legii nr. 10/2001, referitor la „Măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgibiri bănești” ( art. 36- 40) se desprinde concluzia că:
- până la adoptarea unei legi speciale, prefecturile au numai competenţa de a centaliza notificările ce li s-au adresat (art. 36 alin. 2), precum și ofertele de acordare a despăgubirilor, făcute prin deciziile sau dispoziţiile emise de unităţile deţinătoare sau primării (art. 36 alin. 3) și a le transmite, împreună cu materialele primite, Ministerului Finanţelor Publice (art. 37);
- nici-una din prevederile Legii nr. 10/2001 nu este în sensul obligării prefecturilor a face plata de despăgubiri chiar dacă evaluările s-au făcut de către experţi autorizaţi.
Î.C.C.J., secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6215 din 10 noiembrie 2004
La 26 noiembrie 2002, A.A. și N.D. au chemat în judecată Prefectura Municipiului București, solicitând ca pârâta să fie obligată la plata măsurilor reparatorii în echivalent pentru un imobil situat în București, care a fost proprietatea autorilor reclamanţilor, preluat de stat prin Decretul nr. 92/1950 și apoi vândut chiriașilor, potrivit Legii nr.112/1995.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că ei sunt singurii moștenitori ai proprietarei iniţiale și au notificat pârâta, care nu a răspuns în termenul legal. În drept reclamanţii au invocat prevederile Legii nr.10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1790 din 18 decembrie 2002, Tribunalul București, secţia a III-a civilă, a admis cererea și pârâta a fost obligată la plata sumei de 4.940.216.000 de lei cu titlu de despăgubiri.
S-a reţinut, în considerentele hotărârii, că, din expertiza efectuată în cauză, a rezultat că imobilul se compune din 5 apartamente înstrăinate chiriașilor în condiţiile Legii nr.112/1995, situaţie în care, conform art.18 din Legea nr. 10/2001, reclamanţilor, în calitate de persoane îndreptăţite, li se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, cuantumul acestora fiind stabilit prin raportul de expertiză.
Reţinând că pârâta nu a făcut reclamanţilor oferta de restituire prin plata despăgubirilor bănești, deși a fost notificată în acest sens, tribunalul, în baza art. 1 alin. 2, art. 2 și art. 24 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, a admis acţiunea și a obligat pârâta la plata despăgubirilor bănești, constând în valoarea imobilului.
Apelul declarat de Prefectura Municipiului București a fost admis de Curtea de Apel București, secţia a IV-a civilă, care, prin decizia civilă nr. 302 din 17 iunie 2003, a schimbat în tot sentinţa tribunalului în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.
Instanţa de apel a reţinut că pârâta nu are în administrare sau proprietate imobile; potrivit art. 37 din Legea nr. 10/2001competenţa pârâtei este de a primi cererile de despăgubiri bănești, de a centraliza notificările și ofertele de acordare a despăgubirilor bănești și de a le transmite Ministerului Finanţelor Publice; prin acceptarea raportului de expertiză tehnică extrajudiciară, fără a urma procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea despăgubirilor, instanţa de fond a încălcat prevederile art. 38-40 din lege care reglementează competenţa și procedura de stabilire și acordare a despăgubirilor bănești; potrivit art. 38 din lege, stabilirea despăgubirilor este în sarcina comisiei interministeriale ce urmează a fi constituită prin decizia primului-ministru.
Având în vedere că la dosar s-a depus adresa Ministerului Finanţelor Publice nr. 14379 din 14 martie 2003 cuprinzând 19 notificări care urmează a fi înaintate de comisia interministerială, printre care și cea formulată de intimaţii-reclamanţi, curtea de apel a apreciat că procedura de acordare a despăgubirilor bănești este în curs de soluţionare.
Recursul declarat de reclamanţi este nefondat.
Potrivit art. 36 din Legea nr. 10/2001 „despăgubirile bănești se acordă conform prevederilor prezentului capitol”, iar în capitol sunt incluse articolele 36 până la 40, care nu reglementează decât cadrul general în limitele căruia se vor stabili și plăti despăgubirile bănești cuvenite persoanelor îndreptăţite, întrucât art. 40 aduce precizarea că „pe baza evaluării despăgubirilor bănești, în termen de un an de la expirarea termenului de 12 luni prevăzut de lege pentru depunerea notificărilor, prin lege specială se vor reglementa modalităţile, cuantumul și procedurile de acordare a despăgubirilor bănești, care pot fi plafonate”.
Din interpretarea dispoziţiilor cuprinse în capitolul V din lege se desprinde concluzia că până la adoptarea legii speciale, la care se referă art. 40, prefecturile au competenţa de a centraliza notificările care se adresează prefecturilor conform art. 36 alin. 2, precum și ofertele de acordare a despăgubirilor prin deciziile sau dispoziţiile emise de unităţile deţinătoare sau primării, conform art. 36 alin. 3.
După centralizarea notificărilor și a ofertelor de acordare a despăgubirilor bănești, prefecturile vor transmite centralizatoarele, împreună cu materialele primite, Ministerului Finanţelor Publice, cum prevede art. 37 din lege.
Dispoziţiile legale cuprinse în capitolul V denumit „Măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești” și nici alte prevederi înscrise în Legea nr. 10/2001 nu instituie pentru prefecturi obligaţia de a plăti persoanei îndreptăţite despăgubirile bănești și aceasta impune concluzia că măsura dispusă de prima instanţă, aceea de a obliga prefectura la plata despăgubirilor bănești este nelegală, fără suport în reglementarea actuală a Legii nr.10/2001.
Instanţa de apel a făcut referire la experţii „atestaţi potrivit legii”, evocaţi în H.G. nr. 614/2001 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în vigoare la data introducerii acţiunii. Dar, chiar dacă lucrarea de evaluare a imobilului a fost efectuată în cauză de un expert autorizat, concluzia ce rămâne este aceea că, fără un text de lege care să oblige prefectura la plata despăgubirilor bănești, hotărârea prin care s-a dispus plata este nelegală și întemeiat s-a decis schimbarea ei.
Argumentul invocat de recurenţi, anume că adresa Ministerului Finanţelor Publice este ulterioară pronunţării sentinţei, nu schimbă concluzia mai sus enunţată, în sensul că prefectura nu are de la lege abilitarea de a efectua plăţi cu titlu de despăgubiri bănești către persoanele îndreptăţite.
Cu această motivare, care completează argumentele expuse în considerentele deciziei atacate, s-a respins ca nefondat recursul reclamanţilor.