- Obligarea unei autorităţi publice la plata către funcţionarul public eliberat in mod nelegal din funcţia publică deţinuta a drepturilor salariale aferente acestei funcţii până la data reîncadrării efective. Contestarea cuantumului sumei de plata stabilita prin titlu executor. Instanţa competentă să judece litigiul.
Codul de procedură civilă, art. 399, 400
2. Stimulente. Condiţiile în care acestea sunt incluse în calculul despăgubirilor acordate.
Legea nr. 188/1999, art. 106 alin. (1)
1.Cererea prin care o autoritate publică solicită instanţei anularea actelor de executare silită ca urmare a contestării cuantumului sumei de plată stabilită în sarcina sa prin titlu executoriu – hotărâre judecătorească prin care, ca urmare a anulării actului administrativ de eliberare a unei persoane dintr-o funcţie publică de conducere, s-a dispus reintegrarea respectivei persoane și plata către aceasta a drepturilor salariale aferente funcţiei până la data reîncadrării efective – are natura unei contestaţii la titlu, în sensul art. 399 alin. (1) teza a 2-a din Codul de procedură civilă, instanţa competentă să o judece fiind, în raport cu dispoziţiile art. 400 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.
2. Întinderea drepturilor bănești cuvenite funcţionarului public nelegal eliberat din funcţia publică se stabilește, în considerarea dispoziţiilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cu luarea în calcul a tuturor drepturilor bănești de care acesta ar fi beneficiat dacă nu s-ar fi emis actul anulat. De aceea, dacă până la momentul în care raportul de serviciu al funcţionarului public a încetat nelegal, acesta a beneficiat în mod constant de stimulente, acestea trebuie incluse în cuantumul obligaţiei de despăgubire stabilită în sarcina autorităţii emitente a actului administrativ anulat.
Decizia nr. 116 din 13 ianuarie 2012
Notă: Instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcţionarului public, republicată în M.Of. nr. 365 din 29. 05.2007 cu modificările și completările ulterioare.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, contestatoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite începute de către intimatul RD în dosarul de executare nr.565/2009 și a somaţiei nr.565/04.03.2009, prin care se solicită efectuarea plăţii sumei de 435.741 lei, în baza sentinţei civile nr.2796/07.11.2007 pronunţată de către Curtea de Apel București - Secţia a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, solicitând anularea executării silite și a formelor de executare îndeplinite de executorul judecătoresc în dosarul de executare menţionat.
În motivarea acţiunii, autoritatea reclamantă a susţinut că, prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.2796/07.11.2007 pronunţată de către Curtea de Apel București, s-a dispus obligarea pârâţilor doar la plata drepturilor bănești corespunzătoare funcţiei publice de conducere de la 18.08.2005 până la reintegrarea efectivă.
Astfel, a precizat reclamanta, pentru perioada 18.05.2005-13.11.2008, drepturile salariale corespunzătoare funcţiei publice de comisar general adjunct sunt de aproximativ 130.000 lei, reprezentând salariu brut (inclusiv spor de vechime și indemnizaţia de conducere), din care trebuie reţinute impozitul pe salarii, contribuţiile de sănătate, CAS și contribuţia pentru șomaj.
De asemenea, contestatoarea a susţinut că, în această categorie a drepturilor bănești corespunzătoare funcţiei publice, nu sunt incluse și stimulentele acordate funcţionarilor publici în temeiul art.20 din Legea nr.6/2007, a HG nr.1538/2003 și a HG nr.533/2007, iar prevederile cap.4 pct.9 din HG nr.1538/2003 prevăd doar posibilitatea ca, în funcţie de criteriile menţionate expres în cap.3 pct.8 din HG nr.1538/2003, funcţionarii publici să poată beneficia de aceste drepturi. Pe de altă parte, stimulentele nu pot fi acordate decât în condiţiile în care se contribuie direct la constituirea fondului de stimulente.
Așadar, având în vedere atât caracterul facultativ de acordare a stimulentelor, cât și faptul că acestea nu sunt prevăzute în titlul executoriu, reclamanta a apreciat că în mod nejustificat se solicită și plata acestora.
Totodată, întrucât prin titlul executoriu nu a fost obligată la plata drepturilor bănești aferente funcţiei, actualizate, reclamanta a considerat că nu-i revine obligaţia de a efectua plata acestor drepturi actualizate cu indicele de inflaţie sau după caz, în modalitatea calculată de către intimat.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București, întrucât contestaţia la executare vizează lămurirea întinderii titlului executoriu, iar potrivit art.400 alin.2 din Codul de procedură civilă, instanţa competentă să soluţioneze o astfel de contestaţie este instanţa ce a pronunţat hotărârea ce se execută, respectiv Curtea de Apel București- Secţia a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, iar pe fond, a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca nefondată.
În ședinţa publică de la data de 03.06.2009, contestatoarea a formulat cerere precizatoare prin care a arătat că a înţeles să conteste doar faptul că prin actele de executare sunt vizate și drepturi bănești neindicate în titlul executoriu, respectiv stimulentele și actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate.
La termenul de judecată din data de 10.06.2009, instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București, ca neîntemeiată, apreciind că cererea, așa cum a fost precizată, nu vizează înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, ci este îndreptată împotriva executării silite însăși, având în vedere și dispoziţiile art.400 alin.(2) coroborat cu art.399 alin.(2) din Codul de procedură civilă.
Prin sentinţa civilă nr.5145 din 17 iunie 2009, Judecătoria Sectorului 5 București a respins contestaţia la executare, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei civile nr.5145 din 17 iunie 2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 a declarat recurs contestatoarea ANAF, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului și modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată și a anularii executării silite și a actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc.
Prin decizia civilă nr.397 R din 24 februarie 2010, Tribunalul București- Secţia a IV-a Civilă a admis recursul declarat de recurenta-contestatoare Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în contradictoriu cu intimatul RD, a casat sentinţa recurată și a trimis cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Curţii de Apel București- Secţia a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că, deși debitoarea a solicitat anularea executării silite și a actelor de executare efectuate, în speţă este vorba despre o contestaţie la titlu, în sensul art.399 alin.1 teza a 2-a din Codul de procedură civilă, întrucât ceea ce se contestă în primul rând este înţelesul și aplicarea titlului executoriu, instanţa fiind chemată să lămurească dacă obligaţia stabilită prin titlul executoriu poartă și asupra stimulentelor calculate de executorul judecătoresc ca fiind incluse în drepturile bănești acordate prin titlu.
Având în vedere că titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, în conformitate cu dispoziţiile art.400 alin.(2) din Codul de procedură civilă, Tribunalul a apreciat că revine instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută, în speţă Curtea de Apel București- Secţia a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, competenţa de a soluţiona contestaţia la titlu de faţă.
Prin sentinţa civilă nr.3812 din 31 mai 2011, Curtea de Apel București- Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Administrare în contradictoriu cu pârâtul Rusu Dragoș, a constatat că dispozitivul sentinţei civile nr.2796/07.11.2007 pronunţate de Curtea de Apel București în dosarul 25746/2/2005 se referă și la stimulente ca drept salarial și a respins cererea de anulare a actelor de executare ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, deși dispozitivul și motivarea deciziei nr.2796 din 07 noiembrie 2007 a Curţii de Apel București sunt imprecise sub aspectul întinderii drepturilor bănești cuvenite reclamantului, interpretarea corectă trebuie să plece de la constatarea că singura raţiune care justifică obligarea la plata drepturilor salariale era aceea că, anulându-se actul prin care s-a adus atingere raporturilor de serviciu ale reclamantului, se impunea repunerea părţilor în situaţia anterioară. În consecinţă, drepturile bănești corespunzătoare funcţiei de conducere sunt toate drepturile bănești de care ar fi beneficiat funcţionarul public dacă nu s-ar fi emis actul anulat.
Curtea a constatat că, până la emiterea actului nelegal, reclamantul a beneficiat de aceste stimulente, astfel încât nu există niciun temei să se considere că dacă nu s-ar fi emis actul respectiv reclamantul nu ar fi beneficiat, în continuare, de aceste stimulente.
Totodată, instanţa de fond a apreciat că nu prezintă relevanţă faptul că creditorul nu a contribuit la constituirea fondului de stimulente în condiţiile în care această stare de lucruri nu poate fi imputată funcţionarului public, ci chiar instituţiei publice debitoare care a emis actul nelegal și l-a împiedicat pe reclamant să îndeplinească atribuţiile specifice funcţiei publice de conducere.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele inflaţiei, Curtea a reţinut că actele de executare sunt conforme cu dispoziţiile art. 3712 alin.(3) din Codul de procedură civilă, care permit actualizarea datoriei în faza de executare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, contestatoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal dispoziţiile art.304 pct.7 și 9 din Codul de procedură civilă.
Recurenta a combatut hotărârea atacată sub două aspecte, corespunzătoare celor două motive de modificare invocate.
1. Nemotivarea sentinţei
În dezvoltare, recurenta arată că instanţa nu a analizat contestaţia formulată în partea privitoare la emiterea actelor de executare cu încălcarea dispoziţiilor art. 3731 alin.(1) –(3) din Codul de procedură civilă; instanţa nu a observat că executarea silită a demarat fără încuviinţarea instanţei de judecată, deși între timp se pronunţase Decizia nr. 458/2009 a Curţii Constituţionale.
2. Aplicarea greșită a legii
Potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală , dispoziţiile art. 31 alin.(1) din Legea nr. 188/1999 și art. 11 din OG nr.6/2007 conduc la concluzia că stimulentele nu sunt incluse în drepturile bănești corespunzătoare funcţiei publice, acordarea lor fiind facultativă și condiţionată de contribuţia directă la constituirea fondului de stimulente.
Nici în privinţa actualizării drepturilor bănești cu indicele de inflaţie, recurenta nu este de acord cu soluţia primei instanţe, susţinând că aceasta excede titlului executoriu care vizează numai drepturile bănești corespunzătoare funcţiei publice de conducere.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Recursul este nefondat.
1. Argumente de drept relevante
Prin Decizia nr. 397 R din 24 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul București – Secţia a IV-a civilă, ca instanţă de recurs, s-a stabilit, cu titlu de „problemă de drept dezlegată” în sensul art. 315 alin.(1) Cod procedură civilă, că natura contestaţiei la executare formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este de contestaţie la titlu, potrivit art. 399 alin.(1) teza a II-a Cod procedură civilă, instanţa competentă să stabilească întinderea obligaţiei din titlul executoriu fiind cea care a pronunţat hotărârea ce se execută.
Tot cu titlu de „problemă de drept dezlegată” s-a reţinut că instanţei competente să soluţioneze contestaţia la titlu îi revine, potrivit art. 17 Cod procedură civilă, competenţa de a se pronunţa și asupra celorlalte „aspecte”, în realitate veritabile motive de contestaţie la executare propriu-zisă.
Curtea de Apel București, soluţionând contestaţia la executare cu care a fost astfel învestită a admis-o în parte, în sensul anterior arătat.
Această soluţie este corectă, ea fiind împărtășită și de instanţa de control judiciar, pentru considerentele expuse în continuare, ca răspuns la motivele de recurs formulate.
1. Referitor la nemotivarea sentinţei
Recurenta a solicitat modificarea sentinţei în temeiul motivului prevăzut de art. 304 pct.7 Cod procedură civilă, invocând faptul că nu au fost analizate neregularităţile comise în etapa executării silite, prin ignorarea dispoziţiilor art. 3731 alin.(1) –(3) din Codul de procedură civilă, în forma în vigoare după modificarea textului prin OUG nr. 42/15 mai 2009, adoptată ca efect al Deciziei Constituţionale nr. 458/31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 17 aprilie 2009,
Este real că motivarea instanţei, în această privinţă, este lacunară, Curtea de apel mărginindu-se să arate că cererea de anulare a actelor de executare este neîntemeiată.
Înalta Curte va suplini însă motivarea prin indicarea împrejurării, corect surprinse de intimat prin întâmpinare, că procedura încuviinţării executării silite, la care legiuitorul a revenit după publicarea deciziei Curţii Constituţionale menţionate, nu era în vigoare la data demarării executării silite prin somaţia nr. 565/4 martie 2009.
Cum potrivit art. 725 alin.(5) Cod procedură civilă:
„Actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus dispoziţiilor vechii legi”
rezultă că toate criticile referitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 3731 alin.(1) –(3) din Codul de procedură civilă sunt nefondate.
2.Referitor la întinderea obligaţiei stabilite prin titlul executoriu
Curtea de apel a fost chemată să lămurească sintagma „drepturi bănești corespunzătoare funcţiei publice de conducere”, cuprinsă în titlul executoriu: sentinţa civilă nr. 2796/7 noiembrie 2007 a Curţii de Apel București - Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală și Garda Financiară – Comisariatul General.
Prin sentinţa menţionată s-a admis acţiunea, s-a anulat Ordinul nr. 277/7 iunie 2005 emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală și s-a dispus reintegrarea reclamantului RD în funcţia publică de conducere de comisar general adjunct la Garda Financiară – Comisariatul General, pârâtele fiind obligate la „plata către reclamant a drepturilor bănești corespunzătoare funcţiei publice de conducere de la 18 mai 2005 până la reintegrarea efectivă”.
Dezlegarea dată de prima instanţă este legală, fiind în acord cu petitul acţiunii judiciare formulate de RD la data de 29 iulie 2005, soluţionate prin sentinţa ce reprezintă titlul executoriu și, mai ales cu dispoziţiile art. 106 alin.(1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, potrivit cărora:
„În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public.”
Cum nu s-a contestat că până la momentul eliberării din funcţie intimatul a beneficiat constant de stimulente, nu există nicio raţiune pentru a nu prezuma că, și pe viitor situaţia ar fi rămas neschimbată.
Corect a reţinut judecătorul fondului că este nerelevantă împrejurarea că intimatul nu a contribuit la constituirea fondului de stimulente, în condiţiile în care a fost împiedicat să o facă din culpa recurentei, care a emis actul de eliberare din funcţie în mod nelegal.
De asemenea, este la adăpost de orice critică și considerentul referitor la actualizarea creanţei în faza de executare silită, potrivit art. 3712 alin.(3) din Codul de procedură civilă, actualizare care se realizează de organul de executare independent de orice stipulaţie în acest sens cuprinsă în titlul executoriu.
Pentru considerentele expuse recursul a fost respins ca nefondat.