Obligarea unei autorităţi publice la emiterea unei act administrativ sub sancţiunea plăţii de penalităţi pentru fiecare zi de întârziere. Nelegalitate.
Legea nr. 554/2004, art. 24
Din economia textului de lege cuprins în art. 24 din Legea nr. 554/2004, rezultă faptul că se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere iar reclamantul are dreptul la despăgubiri, numai în cazul în care termenul de executare a unei hotărâri definitive și irevocabile, pronunţate de o instanţă de contencios administrativ, nu este respectat.
Astfel fiind, obligarea unei autorităţi publice la plata de penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii ce urmează a fi executată, este nelegală.
Decizia nr. 739 din 14 februarie 2012
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel București -Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta IS a solicitat, în contradictoriu cu parata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la selectarea dosarului de despăgubiri aferent Deciziei Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului nr.228/27.09.2005 și transmiterea acestuia unui evaluator sau unei societăţi de evaluatori în termen de 10 zile de la pronunţarea hotărârii judecătorești, în vederea întocmirii raportului de evaluare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 lei/zi întârziere și sub sancţiunea plaţii unei amenzi de către conducătorul autorităţii, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtei, în termen de 20 zile de la comunicarea, respectiv înregistrarea raportului de evaluare la Secretariatul Comisiei Centrale, să emită titlul de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat de Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 lei/zi întârziere si sub sancţiunea plaţii unei amenzi de către conducătorul autorităţii, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 25.09.2001 a depus notificarea nr.566, prin executor judecătoresc, prin care a solicitat restituirea în natura a unui teren în suprafaţa de 700 mp iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a emis Decizia nr.228/27.09.2005 prin care a fost respinsa cererea de restituire în natură a terenului sus menţionat și a propus acordarea de masuri reparatorii, conform Legii nr.10/2001, pentru acest teren, evidenţiat actualmente în patrimoniul S.C. Mangalia S.A, dosarul fiind transmis la data de 30.09.2005 și înregistrat la Secretariatului Comisiei Centrale sub nr. 2505/CC.
În concluzie, reclamanta a susţinut că dosarul său de despăgubire este complet, iar prin atitudinea sa pârâta încalcă termenul rezonabil de soluţionare a acestuia, invocând jurisprudenţa naţională și jurisprudenţa CEDO.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiate, arătând că dosarul aferent deciziei 228/27.09.2005 a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Legea 247/2005, precizând că în cadrul acestei proceduri sunt prevăzute mai multe etape. în cauză, etapa transmiterii și înregistrării dosarului a fost parcursă, în sensul că dosarul aferent deciziei menţionate a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr.2505/CC.
Dosarul a fost analizat în privinţa respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat și în urma analizării s-a constatat că există inadvertenţe în privinţa suprafeţei terenului notificat, caz în care s-a solicitat Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului să motiveze propunerea de acordarea a măsurilor reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 700 mp.
În concluzie, pârâta a susţinut că soluţionarea acestor dosare se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII din Legea 247/2005 și nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptăţită și neputându-se trece peste etapele prevăzute de Legea nr.247/2005, în speţă, nu se poate reţine un refuz al Comisiei de a soluţiona cererea reclamantei.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, prin Președinte, arătând că emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire este condiţionată de clarificarea aspectelor legate de suprafaţa terenului notificat, iar această entitate avea obligaţia de a transmite dosarul aferent deciziei emise, conţinând întreaga documentaţie, care a stat la baza soluţionării notificării formulate de reclamantă în baza Legii nr.10/2001.
Pârâta a formulat și cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 700 mp, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Decizia nr.228/2005 a AVAS, iar în situaţia în care nu se face această dovadă, apreciază că nu poate fi obligată Comisia la emiterea unei decizii, în care să fie consemnată și valoarea aferentă acestor terenului în suprafaţă de 700 mp, obligaţie ce se situează în afara cadrului legal reglementat de Titlul VII din Legea nr.247/2005.
Chemata în garanţie Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii cererii de chemare în garanţie, faţă de dispoziţiile art.60 din Codul de procedură civilă, întrucât din cuprinsul acesteia nu rezultă că pretenţiile pârâtei sunt cert determinate, caz în care cererea nu are un obiect cert si determinat si nu este circumscrisa prevederilor art. 18 alin.(5) din Legea nr.554/2004. Pe fond, solicită respingerea cererii de chemare în garanţie, arătând că dosarul în care a emis decizia este completat cu toata documentaţia legală și corect s-a stabilit calitatea reclamantei de persoana îndreptăţită și dreptul la despăgubirile legale in condiţiile Legii nr.10/2001 și Legea nr.247/2005.
Prin sentinţa nr.2340 din 25 martie 2011, Curtea de Apel București - Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a respins cererea reconvenţională și cererea de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, formulate de pârâtă, ca neîntemeiate.
Prin aceeași sentinţă, a obligat pârâta să trimită dosarul unui evaluator sau unei societăţi de evaluare, în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 20 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, sub sancţiunea plăţii de penalităţi de 50 lei pe fiecare zi de întârziere, și să emită titlul de despăgubire în termen de 20 de zile de la însușirea raportului de expertiză de către CCSD, sub sancţiunea plăţii de penalităţi de 50 lei/zi de întârziere, respingând cererea reclamantei privind plata amenzii.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a solicitat, în temeiul Legii 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţa de 700 mp situat in Mangalia, str. Teilor, nr. 21, judeţul Constanţa, iar prin decizia nr. 228/27.09.2005 Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a propus acordarea de măsuri reparatorii conform Legii nr.10/2001, dosarul aferent deciziei fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr.2505/CC.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie a AVAS, formulată de pârâtă, prima instanţă a reţinut că dosarul nr.2505/CC în care s-a emis de către aceasta decizia motivată nr.228/2005 este completat cu toata documentaţia, stabilindu-se în mod legal calitatea de persoana îndreptăţită a reclamantei și dreptul la despăgubirile legale in condiţiile Legii nr. 10/2001 și Legea nr.247/2005.
Prin înregistrarea dosarului conţinând aceasta decizie motivată cu toate documentele aferente la Comisiei Centrala sub nr.2505/CC, a fost declanșata procedura administrativa speciala de acordare a despăgubirilor prevăzuta de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Cu referire la cererea reconvenţională formulată de pârâtă, prima instanţă a reţinut, de asemenea, că reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 700 mp, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin decizia menţionată, conform actelor de vânzare cumpărare depuse la dosar. Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că pârâta avea obligaţia legala să înainteze dosarul evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, potrivit dispoziţiilor art.16 alin (5) din Titlul VII al Legii 247/2005, evaluatorul în momentul întocmirii raportului de evaluare are posibilitatea de a identifica, la faţa locului, suprafaţa imobilului ce face obiectul notificării și dovedită prin actele depuse la AVAS și care au stat la baza emiterii deciziei motivarea, dosarul de despăgubiri conţinând toate actele necesare evaluării.
Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a aplica prevederile Legii 247/2005 în privinţa soluţionării dosarului nr.2505/CC, în sensul parcurgerii etapelor ulterioare analizării dosarului pentru evaluare și stabilirii despăgubirilor cuvenite reclamantei, încălcându-se astfel prevederile art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului și ale art.1 din Protocolul Adiţional nr.1, prin depășirea unui termen rezonabil de soluţionare a dosarului reclamantei și încălcării obligaţiei statului de a respecta dreptul de proprietate al acesteia.
Așa fiind, emiterea titlului de despăgubire se va realiza, în baza art.16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, după efectuarea raportului de evaluare, împotriva căruia partea poate formula obiecţiuni sau se poate dispune efectuarea unei contraexpertize, în termen de 20 de zile de la însușirea raportului de expertiză de către pârâtă, sub sancţiunea plăţii de penalităţi de 50 lei/zi de întârziere, conform art. 18 alin. 5 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la cererea reclamantei referitoare la plata amenzii, prima instanţă a reţinut că, potrivit art.24 alin.(2) din Legea nr. 554/2004, amenda se stabilește dacă termenul stabilit de instanţă nu este respectat, or, în speţă, nu a fost stabilit un asemenea termen care să nu fi fost respectat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru motivele pe care le-a încadrat în prevederile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod greșit instanţa de fond a respins cererea reconvenţională formulată prin care s-a solicitat obligarea reclamantei să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 700 mp pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Decizia nr.228/27.09.2005 a A.V.A.S.
Totodată, recurenta a criticat și soluţia instanţei de fond privind respingerea cererii de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului susţinând că în măsura în care aceasta nu și-a executat obligaţia de a transmite întreaga documentaţie care a stat la baza soluţionării notificării formulate de reclamantă în baza Legii nr.10/2001, nu va putea să emită decizia conţinând titlu de despăgubire.
A mai susţinut recurenta, în esenţă că instanţa de fond, în mod netemeinic și nelegal a obligat pârâta să transmită unui evaluator autorizat în termen de 20 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinţei și emiterea titlului de despăgubire în termen de 20 de zile de la însușirea raportului de evaluare, fără a avea în vedere respectarea procedurii administrative prevăzute de dispoziţiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 cât și Normele de aplicare aprobate prin HG nr.1095/2005.
Recurenta – pârâtă a criticat sentinţa instanţei de fond în sensul că, aceasta a apreciat în mod netemeinic că în speţă ar fi fost încălcat principiul termenului rezonabil pentru emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei, fără a avea în vedere instituirea procedurii administrative obligatorii și nici a criteriilor stabilite de către jurisprudenţa Curţii Europene în materie de termen rezonabil.
Soluţia instanţei de fond a mai fost criticată și pentru obligarea la plata de penalităţi de 50 lei pe fiecare zi de întârziere apreciind această sarcină ca fiind prea oneroasă, având în vedere faptul că dosarul respectiv nu este complet iar emiterea titlului de despăgubire se face numai după parcurgerea procedurii administrative.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispoziţiilor legale incidente în cauză cât și în temeiul art.3041 Cod procedură civilă Înalta Curte, constată că recursul formulat este fondat și urmează a fi admis, cu consecinţa modificării în parte a sentinţei atacate, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Cu privire la soluţia dată cererii reconvenţionale formulată de pârâtă, ca nefondată.
Motivul de recurs ce vizează cererea reconvenţională prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantei să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 700 mp pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Decizia nr.228/27.09.2005 a A.V.A.S., nu poate fi reţinut.
Astfel cum a rezultat din materialul probator administrat în cauză cu ocazia judecării pe fond a cauzei, intimata-reclamantă a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 700 mp, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Decizia nr.228/27.09.2005 a A.V.A.S., acte care au fost verificate conform atribuţiilor legale cu ocazia soluţionării notificării formulate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.10/2001.
Astfel fiind, sub acest aspect soluţia de respingere a cererii reconvenţionale prin sentinţa recurată este întemeiată.
2. Cu privire la soluţia dată cererii de chemare în garanţie a A.V.A.S. formulată de recurenta-pârâtă în faţa instanţei de fond.
Recurenta - pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat instanţei de fond, chemarea în garanţie a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului pentru situaţia în care va cădea în pretenţii, susţinând că nu i-au fost comunicate toate documentele necesare conform pct.16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr.247/2005 aprobate prin HG nr.1095/2005 cu modificările și completările ulterioare.
Din probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că atât decizia motivată nr.228/27.09.2005 prin care s-a soluţionat notificarea reclamantei privind restituirea în natură a imobilului și s-au propus măsuri reparatorii, cât și întreaga documentaţie aferentă au fost comunicate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind înregistrat la data de 30.09.2005 sub nr.2505/CC.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că în mod corect instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie a A.V.A.S., în cauză aceasta îndeplinindu-și toate obligaţiile legale, prin înregistrarea dosarului la pârâtă, fiind declanșată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005.
3. Motivele de recurs subsumate criticii privind reţinerea încălcării principiului termenului rezonabil.
Intimata-reclamantă a suspus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură – teren în suprafaţă de 700 mp situat în Mangalia str. Teilor nr.21 judeţul Constanţa, în temeiul Titlului VII din Legea nr.247/2005, calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii, fiindu-i recunoscută prin Decizia nr.228/27.09.2005 emisă de A.V.A.S.
Prin această decizie a fost soluţionată notificarea nr.566/25.09.2001 formulată de reclamantă, respingându-se cererea de restituire în natură a imobilului – teren, conform art.29 din Legea nr.10/2001 rep.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor” din Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii și justiţiei, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei privind titlul de despăgubire. Cu toate acestea cererea întemeiată pe dispoziţiile legale mai sus menţionate, trebuie soluţionată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorităţii politice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare și până la momentul finalizării procedurilor judiciare, prin pronunţarea hotărârii judecătorești irevocabile.
Astfel, reclamanta a început procedurile de recuperare a bunului său prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu decizia nr.228/27.09.2005 a A.V.A.S. cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii a fost înregistrată la pârâtă sub nr.2505/CC la data de 30.09.2005.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul respectiv, procedură nefinalizată nici după sesizarea instanţei, conferă consistenţă concluziei instanţei de fond privind încălcarea principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăţilor Fundamentale.
Demersul recurentei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a solicita Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului - A.V.A.S. în completare documentele aferente Deciziei nr.228/27.09.2005, în condiţiile în care întregul dosar a fost înregistrat la 30.09.2005 reprezintă doar o tergiversare nejustificată a pârâtei de a soluţiona cererea reclamantei.
Astfel fiind, instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată, caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către Comisia Centrală și depășirea limitelor termenului rezonabil de soluţionare a cererilor prin prisma criteriilor stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În acest contest, soluţia Curţii de Apel București este legală și se impune a fi menţinută.
4. În ceea ce privește criticile recurentei – pârâte cu privire la obligarea la plata de penalităţi de întârziere în cazul neîndeplinirii în termenele stabilite a obligaţiilor de a trimite dosarul la evaluator și de a emite titlul de despăgubire, instanţa de control, judiciar le apreciază ca fiind fondate, acest capăt de cerere fiind greșit soluţionat de către instanţa de fond.
Potrivit dispoziţiilor art.24 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, modificată și completată prin Legea nr.262/2007, „executarea hotărârii definitive și irevocabile date în contencios administrativ, se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.
Numai în cazul în care termenul nu este respectat se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri, conform alin.(2) al art.24 din lege.
Din perspectiva acestor prevederi legale, rezultă că atâta timp cât textul de lege prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, în speţă să trimită dosarul unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare și să emită titlul de despăgubire, este nejustificată obligarea acesteia la plata de penalităţi pentru fiecare zi de întârziere începând cu data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art.312 alin.(19 și (3) Cod procedură civilă va admite recursul formulat și va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge cererea formulată de reclamanta – intimată de obligare la plata penalităţilor pentru fiecare zi de întârziere și va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.