Cerere de retrocedare a unui imobil formulată în temeiul O.U.G. nr. 94/2000. Condiţie de admisibilitate.
O.U.G. nr. 94/2000, art. 1
O condiţie esenţială de admisibilitate a cererii de restituire a unui imobil, formulată în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, este aceea ca imobilul solicitat să se fi aflat în proprietatea cultului religios la momentul preluării abuzive.
În situaţia în care la momentul preluării, proprietarul imobilului era o societate comercială la care cultul religios a avut calitatea de acţionar, această condiţie nu este îndeplinită, caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 1 din OUG nr. 94/2000 nepermiţând extinderea obiectului acestuia de reglementare la alte persoane decât cele expres prevăzute în conţinutul său, respectiv cultele religioase.
Decizia nr. 1980 din 5 aprilie 2011
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Tg.-Mureș, reclamanta Eparhia X, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România anularea Deciziei nr.1848/23.09.2008 emisă de această autoritate, prin care a fost respinsă cererea de retrocedare și obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură, totală sau parţială, a imobilului situat în municipiul TM, la adresa anume indicată.
Reclamanta a susţinut că decizia atacată este nelegală întrucât s-a menţionat în cuprinsul acesteia că obiectul cererii îl constituia Sanatoriul și terenul aferent de 3855 mp, proprietatea societăţii comerciale pe acţiuni Sanatoriu TM SA, societate a căror acţionari erau trei culte religioase.
De asemenea, s-a menţionat că deși în cartea funciară apare ca proprietar Sanatoriul TM, unul dintre principalii acţionari ai acestei societăţi a fost Eparhia X, alături de Eparhia Y și Arhiepiscopia Z.
S-a invocat și existenţa unui drept de ipotecă în favoarea împrumutătorilor, respectiv Fondul de pensie a Eparhiei X, a celui Z, respectiv Y cu menţiunea că prin Deciziunea nr.8719/1930 a fost intabulat dreptul de ipotecă asupra imobilelor în favoarea Casei de Economii SA TM pentru suma de 1600000 lei cap. de împrumut cu prioritatea rangului serial faţă de dreptul de ipotecă intabulat prin Deciziunea 6801/1928.
În fine, s-a susţinut că preluarea imobilului de către stat a fost abuzivă deoarece reclamanta nu a primit despăgubiri conform HG 1094/2005 privind modificarea HG 1164/2002.
Pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin întâmpinare formulată a solicitat respingerea acţiunii.
În esenţă, pârâta a susţinut că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile OUG nr.94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.501/2002, în vigoare la data emiterii deciziei, arătând și faptul că la momentul preluării imobilului, proprietar tabular al acestuia era Sanatoriul TM SA, nicidecum reclamanta.
Curtea de Apel Târgu-Mureș - Secţia comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentinţa nr. 14 pronunţată în data de 27 ianuarie 2009, a respins acţiunea formulată de Eparhia X privind anularea Deciziei nr.1848 din 23 septembrie 2008 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, reţinând următoarele:
Instanţa a constatat că a fost sesizată cu verificarea legalităţii deciziei 1848/2008, sens în care a analizat condiţiile prevăzute de OUG nr.94/2000 (rep. în MOf.nr.797/2005) pentru retrocedarea imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 din OUG nr.94/2000 rep. "imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art.2, se retrocedează foștilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă”.
Stabilind că retrocedarea se poate efectua numai în condiţiile prevăzute de OUG nr.94/2000 republicată, instanţa a menţionat că verificând extrasele CF aflate la dosar a rezultat că proprietar al imobilului a fost o societate comercială, respectiv Sanatoriul TM SA și nu un cult religios, astfel că OUG nr.94/2000 rep. este inaplicabilă în speţă, întrucât vizează imobile ale cultelor religioase, nu ale societăţilor comerciale din România.
Este evident că este neîndeplinită chiar prima condiţie prevăzută de legiuitor și anume aceea ca imobilul să fi aparţinut unui cult religios.
A mai stabilit instanţa de fond că Eparhia X era doar acţionar al societăţii Sanatoriul TM SA, și aceasta alături de Episcopia Y și Arhiepiscopia Z
La data preluării imobilului în cauză (01.12.1948) legea generală care reglementa regimul juridic al societăţilor și asociaţiunilor comerciale era reprezentată de Codul comercial al Regatului României din data de 15.06.1906.
Prima instanţă a mai reţinut, faţă de apărările de fond ale reclamantei că este imposibil ca o persoană să aibă în același timp și calitatea de proprietar al imobilului și pe aceea de creditor ipotecar, întrucât cele două calităţi, se exclud reciproc.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, cu referire la art. 3041 Cod procedură civilă, a promovat recurs reclamanta. Recurenta-reclamantă a criticat hotărârea primei instanţe, în esenţă, sub următoarele aspecte:
- greșit a apreciat instanţa de fond că cererea de retrocedare respinsă prin Decizia nr. 1848/2008 de autoritatea pârâtă nu se încadrează în prevederile OUG nr. 94/2000, în condiţiile în care singura opţiune de a depune o astfel de cerere a rămas acest act normativ, fiind real că imobilul în discuţie a fost naţionalizat de la proprietarul Sanatoriul TM SA, însă reclamanta, în calitate de acţionar al societăţii respective, nu a avut posibilitatea de a utiliza procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, republicată;
- la data preluării imobilului, legea generală care reglementa regimul juridic al societăţilor și asociaţiunilor comerciale era reprezentată de Codul comercial din 1906, din modalitatea de funcţionare a societăţilor rezultând că și acţionarii au posibilitatea de a depune cereri de retrocedare la comisiile competente și de a obţine dispoziţii de restituire în natură totală sau parţială.
Recurenta-reclamantă a solicitat modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată și precizată și a constatării calităţii sale de persoană îndreptăţită în privinţa revendicării imobilului în discuţie, cu consecinţa obligării pârâtei-intimate la emiterea unei dispoziţii de restituire a acestuia.
La data de 17 noiembrie 2009 recurenta-reclamantă a solicitat instanţei de recurs să sesizeze Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a art. 1 din OUG nr. 94/2000, invocată, ceea ce s-a și realizat prin Încheierea din 12 februarie 2010.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1494 din 18 noiembrie 2010, a respins ca inadmisibilă excepţia invocată, reţinând în esenţă, că autorii excepţiei au criticat formularea actuală a prevederilor art. 1 din OUG nr. 94/2000, pretinsa neconstituţionalitate a textului de lege criticat fiind determinată exclusiv de o omisiune legislativă care, însă, nu poate fi complinită de instanţa de contencios constituţional.
Recursul nu este fondat.
Analizând hotărârea primei instanţei faţă de criticile recurentei-reclamante, în raport de actele și lucrările dosarului și de prevederile legale incidente din materia supusă examinării, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage modificarea sau casarea sentinţei recurate în considerarea celor în continuare arătate.
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a Deciziei nr. 1848/23 septembrie 2008 de respingere a cererii sale de retrocedare, emisă de intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România și de constatare a calităţii de persoană îndreptăţită a Eparhiei X în privinţa imobilului descris în acţiune, situat în localitatea TM.
Înalta Curte, în acord cu cele reţinute atât în cuprinsul actului administrativ contestat cât și în sentinţa primei instanţe, apreciază că cererea de retrocedare a recurentei-reclamante în mod legal a fost respinsă, nefiind incidente prevederile OUG nr. 94/2000 republicată.
Astfel cum, cel puţin în manieră indirectă, s-a statuat și în Decizia Curţii Constituţionale pronunţată în cauză, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă prin acţiunea formulată a solicitat, practic, extinderea obiectului de reglementare al legii și la alte persoane decât cele expres prevăzute, respectiv la cultele religioase care au avut calitatea de acţionari la societăţi comerciale, calitate necontestată de altfel în cauză.
O astfel de interpretare nu este însă posibilă raportat, pe de-o parte, la textul de lege din cuprinsul OUG nr. 94/2000, republicată, evocat și de judecătorul fondului, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor de mai sus, iar pe de alta la situaţia de fapt concretă a cauzei dovedită și de asemeni necontestată.
La momentul preluării de către statul român a imobilului proprietarul tabular al acestuia era Sanatoriul TM recurenta-reclamantă fiind doar unul dintre acţionarii societăţii Sanatoriul TM SA, cum de altfel a afirmat și în cuprinsul recursului promovat.
Potrivit reglementării aplicabile la data preluării imobilului (1 decembrie 1948), respectiv art. 78 din Codul Comercial al Regatului României din 15 iunie 2006, societăţile comerciale, astfel cum era și Sanatoriul TM SA, constituiau o persoană juridică distinctă de aceea a acţionarilor săi, ceea ce demonstrează că recurenta-reclamantă, participând numai la beneficiile și pierderile cuvenite asociatului nu a deţinut niciodată în proprietate imobilul solicitat la retrocedare.
Calitatea de proprietar al unui imobil din patrimoniul societăţii nu putea fi dobândită de recurenta-reclamantă în virtutea calităţii sale de acţionar al societăţii Sanatoriul TM.
Reţinând așadar că instanţa de fond ca și autoritatea intimată, emitentă a deciziei atacate, au realizat o corectă interpretare a prevederilor OUG nr. 94/2000, republicată, potrivit cu care cerinţa esenţială pentru ca restituirea să fie posibilă este ca imobilul solicitat să se fi aflat în proprietatea cultului religios la momentul preluării abuzive, nefiind posibilă lărgirea cadrului de aplicare a acestor texte imperative, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat.