Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Suspendarea judecății când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. Caracterul facultativ al măsurii.

 

Codul de procedură civilă, 244 alin. pct. 1

Cuprins pe materii: Drept procesual civil

Indice alfabetic: judecată

                             Suspendare

                            

Adoptarea măsurii suspendării judecării cauzei în temeiul art. 244 alin. pct. 1 din Codul de procedură civilă depinde de aprecierea instanței, care este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze ci și oportunitatea suspendării judecății.

 

Decizia nr. 2331 din 19 aprilie 2011

 

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamanta SC V Argeș SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice-prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, a solicitat anularea Deciziei nr.133/18.08.2010, a Deciziei de impunere nr.902/14.05.2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr.41466/14.05.2010, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș.

Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 244 pct.1 din Codul de procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr.3/04.08.2009, cât și a Raportului de inspecție fiscală nr.18838/03.08.2009.

Prin Încheierea de ședință din data de 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel Pitești a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 244 pct.1 din Codul de procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr.837/46/2010, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Argeș a reținut, în esență, că actele administrative contestate obligă reclamanta la plata sumei de 430.049 lei TVA și 81.180 lei majorări de întârziere, sume calculate în baza accizelor , al căror cuantum nu este definitivat.

De, asemenea, Curtea de apel a constatat că nu ar putea face aprecieri asupra legalității actelor fiscale din cauză, în condițiile în care nu este soluționat litigiul precedent, având în vedere și faptul că litigiul inițial ar putea să se finalizeze cu o variantă modificată de plată a accizelor, caz în care s-ar modifica și obligația de plată a TVA și a accesoriilor aferente.

Având în vedere că prin Sentința nr.l62/F-CONT/15.02.2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a dispus obligarea pârâtei ANAF să soluționeze contestația reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr.3/04.08.2009, cât și faptul că prin Decizia nr.l33/l8.08.2010 se reține obligația de plată a TVA aferente accizelor datorate în baza Deciziei de impunere nr.3/04.08.2009, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.244 pct.1 din Codul de procedură civilă.

Prin Încheierea de  ședință  din data de  15 decembrie  2010, Curtea de Apel Pitești a admis cererea formulată de reclamanta SC V Argeș, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice-prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere nr.902/14.05.2010, până la soluționarea irevocabilă a cauzei de fond.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut în esență, că prin Încheierea de ședință din 24 noiembrie 2010 s-a dispus suspendarea soluționării cauzei, însă în privința cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr.902/14.05.2010 s-a fixat termen de judecată la data de 15 decembrie 2010 pentru când reclamanta a fost obligată plătească cauțiunea, în limitele impuse de legiuitor.

Totodată, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, având în vedere dependența plății TVA și accesoriilor ce fac obiectul cauzei, de plata accizelor nesoluționată irevocabil, o eventuală executare silită conducând la blocarea activității reclamantei., fără a fi stabilită o culpă în sarcina acesteia.

Ministerul Finanțelor Publice-prin Direcția Generală a Finanțelor Publice  Argeș, în termen legal  a declarat  recurs atât împotriva Încheierii de ședință din data de 24 noiembrie 2010,  cât și a Încheierii de ședință din data de 15 decembrie 2010, pronunțate de Curtea de Apel Pitești - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în cauza  de fond, având ca obiect  contestația  formulată de  reclamanta  SC Vinalcol Argeș SA.

Recursul declarat  împotriva Încheierii  din data de  24 noiembrie  2010 prin care, în  temeiul  art. 244 pct.1  Cod procedură civilă s-a dispus suspendarea soluționării cauzei de față, până la soluționarea  irevocabilă  a dosarului  nr. 837/46/2010, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurentul-pârât, invocând  motivul de nelegalitate prevăzut de  art. 304 pct.9 Cod procedură civilă a susținut  că  în mod nelegal  s-a dispus  suspendarea soluționării cauzei, pe  temeiul  arătat, arătând că, în realitate, ceea ce  urmărește  reclamanta  nu este  decât  prelungirea  fără  justificare a achitării obligațiilor  bugetare stabilite  în sarcina sa.

În opinia  recurentei nu sunt întrunite  cerințele art. 244  pct.1 Cod procedură civilă în condițiile în care, în dosarul  menționat, aflat în curs de soluționare în recurs, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a  pronunțat o  hotărâre prin care  s-a admis  în parte acțiunea reclamantei SC V și a fost obligată  recurenta  să  soluționeze  contestația acesteia  împotriva unei  decizii  de   impunere  din  2009 (nr. 3/4 august  2009).

Nu există nici o legătură, în sensul art. 244 Cod procedură civilă între această cauză și  dosarul  de față, în opinia recurentului.

Recursul declarat de același recurent împotriva  Încheierii din  15 decembrie  2010

Recurentul Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală a Finanțelor Publice a atacat cu recurs și Încheierea din 15 decembrie  20110, pronunțată de   instanța de fond, în  același  dosar, prin care, în temeiul  art. 15 din  Legea nr. 554/2004, republicată, s-a dispus  suspendarea  executării  Deciziei  nr. 902/14 mai  2010.

Invocând  prevederile  art. 304  pct. 9 Cod procedură civilă  cu referire la  art. 3041 Cod procedură civilă, recurentul a criticat și această  soluție, sub  următoarele  aspecte:

-instanța a stabilit  o  insuficientă cauțiune (10.345 lei), suma ce se impunea a fi depusă cu acest titlu fiind de 20% din  suma contestată;

-nu sunt  îndeplinite  cerințele  art. 15 din  Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate.

Nu s-a dovedit în cauză existența unei îndoieli puternice asupra  legalității  actelor  administrativ fiscale contestate și în  plus, recurentul a remarcat că instanța de fond, în motivarea cererii de  suspendare a analizat practic fondul cauzei ceea ce  evident  nu este  admisibil în procedura  sumară a suspendării executării  actelor  administrativ fiscale.

Apărările  intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă S.C. V S.A. a formulat  întâmpinare la recursurile declarate de  recurentul-pârât, solicitând, în esență,  respingerea  acestora ca  nefondate, dată  fiind  aplicarea  corectă  de către  prima instanță a textelor de lege incidente.

Soluția  și  considerentele  instanței de recurs

Recursurile  sunt  fondate.

Înalta Curte, examinând încheierile  atacate raportat la actele și  lucrările dosarului și față de prevederile legale aplicabile, apreciază că au fost pronunțate cu greșita aplicare a legii  astfel că  se  impune  casarea lor, în limitele și pentru considerentele în continuare arătate, cu consecința trimiterii  cauzei  spre  continuarea  judecății, în temeiul  art. 312 alin.2  Cod procedură civilă, cu  referire la  art. 2441 și 245 Cod procedură civilă și art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.

Asupra recursului promovat împotriva Încheierii din 24 noiembrie  2010

Prin această încheiere, astfel cum s-a arătat deja în expunerea rezumativă a considerentelor primei instanțe judecătorul  fondului, făcând aplicarea  prevederilor  art. 244 pct.1 Cod procedură civilă a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea  irevocabilă a  dosarului 837/46/2010 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Contrar celor  reținute de  prima instanță și în acord cu  susținerile  recurentului  pe  acest aspect, Înalta Curte  reține că  nu se  impunea în cauză suspendarea  soluționării  cauzei  pe temeiul  art. 244 pct.1 Cod procedură civilă.

Cu toate  că  între părți, în mod  evident  există mai multe  litigii în curs, astfel cum a stabilit  și instanța de  fond, ceea ce  desigur că  generează și apariția unor  legături  în sensul  în care     s-ar putea susține și  existența unei  „influențe”, Înalta Curte apreciază că esențial, în sensul  instituției  art. 244 pct.1 Cod procedură civilă, este caracterul  său facultativ.

Astfel, adoptarea acestei măsuri depinde de aprecierea  instanței care este  datoare să examineze  și să  aibă în vedere  nu numai  legătura dintre  cauze ci și  oportunitatea  suspendării  judecății.

Din această  perspectivă este evident că interesul  reclamantei-intimate, care a promovat o  multitudine de  cauze și apoi a  obținut  succesiv suspendarea executării actelor contestate sau a  soluționării  acestora, este  acela de a menține și de  a prelungi pe o durată  cât mai mare de timp incertitudinea referitoare la obligațiile  suplimentare de plată stabilite  în sarcina sa.

Fără a susține că judecata trebuie realizată  cu încălcarea  drepturilor procesuale ale tuturor părților implicate și în  conformitate cu prevederile legale incidente, Înalta Curte  apreciază că  un astfel de interes  nu se impunea a fi  proteguit  pe această  cale, cu atât mai mult  cu cât  cauza  juridică a tuturor  acțiunilor o reprezintă Decizia nr. 12/25 martie 2009, emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale  Argeș prin care au fost  anulate  deciziile  nr. 9/25 iunie  2008 și 11/2 octombrie  2008 de utilizator fiscal, cererea de suspendare a executării acestei  decizii fiind  irevocabil  respinsă (Decizia nr. 1322/8 decembrie 2009 a Curții de  Apel  Pitești).

Așadar, în considerarea  celor mai  sus arătate, se va admite  recursul  declarat împotriva acestei  încheieri, cu  consecința casării  măsurii  dispuse  și a trimiterii  cauzei la aceeași instanță  spre continuarea judecății.

Asupra recursului promovat împotriva Încheierii din 15 decembrie  2010

Examinând și această încheiere atacată cu recurs de către  recurentul-pârât, Înalta Curte  potrivit art. 3041 Cod procedură civilă  apreciază că  aceasta a fost  pronunțată cu  vădita  încălcare a  prevederilor  art. 2441 și 245 Cod procedură civilă astfel  că se  impune  analizarea regularității căii de  atac exercitate, cu prioritate din  această perspectivă.

Încheierea  din 15 decembrie 2010 prin care, în temeiul  art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, republicată s-a dispus suspendarea  executării  Deciziei nr. 902/14 mai  2010, a  fost pronunțată, fără îndoială, după ce, la un  termen  anterior, soluționarea  cauzei  în ansamblul ei fusese suspendată în temeiul art. 244 pct.1 Cod procedură civilă.

Odată ce cauza  a fost   suspendată  pe temeiul arătat, în sensul  și spiritul  prevederilor  art. 2441 și 245 Cod procedură civilă  care  reglementează calea de atac ce poate fi  exercitată împotriva  încheierii  de  suspendare a  judecării  procesului  și  respectiv modalitățile de  reîncepere a judecății, este  evident că nu  mai pot fi  efectuate acte noi  de procedură și  în  orice caz nu mai pot fi  adoptate  soluții care, la rândul lor, sunt  susceptibile de căi de atac.

Înalta Curte  apreciază așadar că  în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor sus menționate din Codul de procedură civilă, incidente în temeiul art. 28 alin.1 din Legea nr. 554/2004, republicată, prima instanță a trecut la soluționarea cererii de suspendare, cu citarea  părților în ședință  publică, în  condițiile  în care fusese deja suspendat cursul judecății în cauză, fiind irelevantă din perspectivă procesuală mențiunea  judecătorului fondului  în sensul  că termenul de judecată pentru această cerere de suspendare  a fost fixat la data la care  prima instanță  a rămas  în pronunțare  pe cererea de suspendare a judecății, pe temeiul art. 244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă.

Față de  temeiurile de drept analizate, de natură a antrena  casarea  și a acestei  încheieri, cu consecința  înlăturării măsurii  dispuse în  condiții de  vădită  încălcare a normelor de  procedură, celelalte  motive de recurs formulate de  recurentul-pârât, vizând  întrunirea cerințelor   prevăzute de  art. 14 și 15 din  Legea nr. 554/2004, republicată, n-au mai fost examinate.