Cerere având ca obiect clarificarea situației privitoare la cetățenia unei persoane. Caracterul acțiunii.
Legea nr. 21/1991, art. 5 și art. 34
Legea nr. 554/2004, art. 1
Codul de procedură civilă, art. 111
Acțiunea având ca obiect obligarea autorității competente la eliberarea unui act administrativ din care să rezulte că reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 34 coroborat cu art. 5 lit. a) din Legea nr.21/1991, cetățeniei române este o acțiune de competența instanței de contencios administrativ iar nu o acțiune în constatare reglementată de art. 111 din Codul de procedură civilă.
Decizia nr. 3177 din 1 iunie 2011
Notă: instanța a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 21/1991, a cetățenei române, în forma republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 98 din 06/03/2000, cu modificările și completările ulterioare. Ulterior, Legea nr. 21/1991 a fost republicată, în Monitorul Oficial, Partea I nr. 576 din 13/08/2010.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția VIII-a Contencios administrativ și Fiscal, reclamanta FN a solicitat,în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Pașapoarte și Inspectoratul Național Pentru Evidența Persoanelor, obligarea acestora din urmă la eliberarea unui act din care să rezulte că îndeplinește prevederile art.34 coroborat cu art.5 lit.a) din Legea nr.21/1991, respectiv că este cetățean român.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că s-a născut la 5.01.1946 în localitatea Hațeg, județul Hunedoara, cu numele de Drummer Nurit, iar în 1950 a emigrat împreună cu familia în Israel, primind cetățenia israeliană la 5.04.1950.
A mai susținut reclamanta că, prin Decretul nr.125/1948, dovada pierderii cetățeniei române se făcea în cazurile în care se pierdea cetățenia română prin dobândirea unei cetățenii străine cu certificatul eliberat de Ministerul justiției și nici reclamanta nici părinții săi nu au renunțat la cetățenia română.
În fine, arată reclamanta că a anexat actele necesare la cererile adresate pârâților, iar răspunsul primit de la D.G.P. este de fapt un refuz de a elibera un document din care să rezulte că și-a păstrat cetățenie română.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), înființată ca urmare a fuzionării cu INEP, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței și excepția lipsei calității procesuale pasive a DEPABD.
A susținut că dispozițiile Legii nr.21/1991 privind cetățenia română, republicată, reglementează modalitatea de acordare, pierdere și redobândire a cetățeniei române, iar activitatea de clarificare a cetățeniei, este un atribut exclusiv al Direcției Generale de Pașapoarte.
A susținut că DEFABD și respectiv serviciile comunitare de Evidență a Persoanelor emit acte de identitate în baza documentelor prezentate de solicitanți, așa cum sunt prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr.97/2005 aprobată prin Legea nr.290/2005.
Pârâta Direcția Generală de Pașapoarte prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, întrucât unei persoane care se pretinde cetățean român-dau nu dispune și nu poate obține mijloace de probă pentru dovedirea acestei calități, nu i se poate recunoaște această calitate pe calea unei acțiuni în constatare.
Totodată, a mai invocat excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că exercitarea acțiunii în constatare este reglementată de art.111 Cod procedura civilă, fiind o acțiune subsidiară la care se poate recurge numai în cazul în care partea interesată nu are la dispoziție o acțiune în realizarea dreptului.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a Contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.1750 din 19 aprilie 2010 a respins excepția necompetenței materiale a instanței.
Totodată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei FN în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Pașapoarte, cu sediul în București și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut ca fiind întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.21 alin.1 din Legea nr.21/ 1991 republicată, dovada cetățeniei române se face cu buletinul de identitate, sau, după caz cu cartea de identitate, pașaport, ori cu certificat iar în cazul în care cetățenia română a fost dobândită ca urmare a aprobării cererilor de acordare, ori de redobândire a cetățeniei române prin ordin al ministrului justiției, la propunerea Comisiei pentru Cetățenie.
Conform textului invocat, cetățenia română poate fi consecința aprobării cererii de acordare sau redobândire a cetățeniei române, acestea fiind singurele modalități consacrate legislativ.
Instanța a mai reținut că potrivit art.111 Cod procedura civilă, partea care are interes, poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept,astfel că cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Prin urmare, respectarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr.21/ 1991, este imperativă, partea interesată fiind obligată să urmeze procedura stabilită prin acest act normativ.
Concluzionează prima instanță, reținând că modalitatea de dovedire a cetățeniei române invocată de reclamantă este cea prin naștere,astfel că aceasta are la îndemână o acțiune în realizarea dreptului său pretins de cetățean român, anume având ca obiect obligația de a face a autorităților române competente de a emite acte doveditore în acest sens.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamanta FN criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, recurs întemeiat pe art.304 pct.8 și 9 Cod procedura civilă și art.3041 Cod procedura civilă.
Recurenta-reclamantă susține, în esență, prin motivele de recurs formulate că instanța de fond a interpretat în mod greșit cererea de chemare în judecată pentru că acțiunea sa nu este o acțiune în constatare și deci nu a solicitat să se constate că este cetățean român, ci a solicitat ca pârâtele să fie obligate să-i elibereze un act administrativ din care să rezulte că îndeplinește condițiile prevăzute de art.34 coroborat cu art.5 lit.a) din Legea cetățeniei române nr.21/1991.
Cu alte cuvinte, recurenta-reclamantă, care se consideră că este cetățean român, astfel că nu cere a se constata că este cetățean român, solicită clarificarea cetățeniei române, care de fapt este un răspuns la verificarea statutului juridic al unei persoane în raport cu un stat, în speță România, cerere îndreptățită cu atât mai mult cu cât ea s-a născut în România și a emigrat din România în Israel.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, excepție soluționată de către prima instanță, prin admiterea ei recurenta-reclamantă susține că s-a dat o rezolvare greșită acesteia, întrucât direcția respectivă are calitate procesuală pasivă, aceasta împreună cu Direcția Generală de Pașapoarte fiind singurele organe ale administrației de stat din România care au atribuția de a elibera un document de natura celui solicitat prin prezenta acțiune, potrivit dispozițiilor art.29 și 35 din Legea nr.248/2005 și art.5 alin.1 lit.b) și art.14 alin.1 lit.e1) din O.G. nr.84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor.
Intimata Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Recursul este fondat.
Astfel cum corect susține recurenta-reclamantă, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea intimaților-pârâți de a-i elibera un act din care să rezulte că îndeplinește prevederile art.34 coroborat cu art.5 lit.a) din Legea nr.21/1991 a cetățeniei române și anume faptul că este cetățean român, cetățenie dobândită prin naștere.
De altfel, recurenta-reclamantă dorește să-și clarifice situația privind cetățenia română, dat fiind că s-a născut în România în localitatea Hațeg, județul Hunedoara, la data de 5.01.1946, iar în anul 1950 a emigrat împreună cu părinții săi în Israel, cu certificatul de călători nr.5855 din 17.02.1950 eliberat de Ministerul Afacerilor Interne, dobândind cetățenia israeliană la data de 5.04.1950 când a împlinit vârsta de 4 ani.
Aceasta este interesată în a-și clarifica situația privind cetățenia română dobândită prin naștere, pentru a se putea prevala de dispozițiile art.101 din Legea nr.21/1991, cu toate modificările la zi, care reglementează posibilitatea de a i se acorda cetățenia română, la cerere, în cazul în care „a pierdut cetățenia română din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor”.
Așadar, critica recurentei-reclamante cum că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății considerând că obiectul cererii de chemare în judecată este acela de a se constata că este cetățean român este întemeiată, demersurile făcute de aceasta pentru clarificarea situației privind cetățenia română fiind făcute tocmai în ideea de a solicita ulterior redobândirea acesteia.
Așa fiind, calificând greșit obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind o acțiune în constatare, potrivit prevederilor art.111 Cod procedura civilă, pe care a respins-o considerând că este inadmisibilă, instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, analizând cauza pe excepție și nu pe fondul ei.
Dat fiind faptul că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, fiind necesară și administrarea de noi probatorii în raport de obiectul cererii de chemare în judecată – acela de a i se elibera de către intimații-pârâți un act din care să rezulte că îndeplinește condițiile prevăzute de art.34 coroborat cu art.5 lit.a) din Legea nr.21/1991 a cetățeniei, în vederea clarificării situației cetățeniei române, având în vedere și dispozițiile art.312 alin.3 Cod procedura civilă și constatând că recursul formulat este fondat, instanța de control judiciar apreciază că se impune, urmare admiterii recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță spre rejudecare.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, instanța de fond urmează a proceda la reanalizarea acesteia, dat fiind că din considerentele sentinței atacate cu recurs nu rezultă care au fost argumentele instanței de fond care au dus la admiterea acestei excepții, practic sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția de admitere a excepției.