Cerere având ca obiect
anularea unui certificat de proprietate emis în temeiul H.G. nr. 834/1991.
Limitele de învestire ale instanței de contencios administrativ.
Legea
nr. 554/2004, art. 1
H.G.
nr. 834/1991
Cuprins
pe materii: Drept administrativ
Indice
alfabetic: certificat de proprietate
Drept de
proprietate
Interes
legitim
Procedura
contenciosului administrativ
Examinarea de către instanța de
judecată a interesului legitim și, implicit, a temeiniciei cererii
având ca obiect anularea unui certificat de proprietate emis în temeiul H.G.
nr. 834/1991, realizată în cadrul procedurii contenciosului administrativ,
trebuie să se facă numai în limitele verificării
legalității emiterii actului administrativ atacat, fără a
fi pus în discuție, în fond și în mod direct , dreptul de proprietate
al uneia sau al alteia dintre
părți.
Decizia nr. 3282 din 7
iunie 2011
Prin acțiunea înregistrată
- anularea certificatului
de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr.
10944/11.08.2008 eliberat de Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea
pârâtei S.C. „UTT" S.A., în temeiul H.G. nr. 834/1991 și al H.G. nr.
386/2007, cu privire la terenul de
- anularea
tuturor actelor care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a
dreptului de proprietate asupra terenurilor;
-
anularea actelor emise în procedura
prealabilă;
- restabilirea
situației anterioare de carte funciară în sensul radierii din CF nr.
15393 Timișoara a dreptului de proprietate al pârâtei S.C. „UTT" S.A.
asupra parcelei nr. top. 28669/1, înscris cu titlu de atestare conform H.G. nr.
834/1991 și al HG nr. 386/2007 și al reînscrierii dreptului de
proprietate al Statului Român;
- obligarea
pârâților în solidar la plata de despăgubiri în sumă de
1.000.000 euro, constând în valoarea prejudiciului cauzat ca urmare a
avizării de către Primar a atestării dreptului de proprietate în
favoarea pârâtei S.C. „UTT" S.A. și a emiterii de către
Ministerul Finanțelor Publice a certificatului de atestare a dreptului de
proprietate în favoarea aceleiași pârâte.
În motivarea cererii, reclamanta MA arată că a
deținut în coproprietate devălmașă împreună cu fostul
soț CV cota de ˝ parte din
terenul intabulat inițial în C.F. nr. 16846 Timișoara, nr. top.
1796/2, teren din care s-a transcris o parte în C.F. nr. 15393 Timișoara
și 120452 Timișoara. Cealaltă cotă de 1/2 din același
imobil a aparținut numiților TV și soțului ei TC. Imobilul
a fost expropriat în întregime, atât cota sa și a fostului soț, cât
și cota soților TV și TC, în baza Decretului nr. 437/1979,
fără plata unei despăgubiri, deci cu încălcarea art. 481
Cod civil, astfel că titlul statului nu este valabil, formulând, în
temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, notificări pentru restituirea în
natură.
A mai arătat reclamanta că, ulterior preluării
imobilului de către stat s-au efectuat mai multe operațiuni de carte
funciară, dezmembrări și unificări cu alte parcele,
așa încât suprafețele în litigiu au fost transnotate
în C.F. nr. 120452 Timișoara, nr. top. 28665/1/1/1/1/1 (suprafața de
98 mp) și în C.F. nr. 15393 Timișoara, nr. top. nou 28669/1
(suprafața 1540 mp). Restituirea acestor suprafețe de teren în
natură era posibilă, întrucât nu sunt ocupate de construcții,
servituți legale sau alte amenajări de utilitate publică, în
înțelesul art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată.
În continuare, s-a susținut că pârâta S.C. „UTT"
S.A. a avut un drept de folosință asupra terenului, dar la data
notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 proprietatea o
deținea Statul Român, astfel că restituirea în natură era
obligatorie, conform art. 1 alin. 1 și art. 9 din Legea nr. 10/2001
republicată.
Reclamanta a mai arătat că, încălcând prevederi
legale imperative, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice București a
emis în favoarea pârâtei S.C. „UTT" S.A., certificatul de atestare a
dreptului de proprietate atacat, deși imobilul în discuție era
indisponibilizat prin efectul legii și avea obligația să
verifice în prealabil dacă acest imobil era revendicat sau nu, aceasta
constituind o cerință a cărei îndeplinire era obligatorie,
înainte de emiterea certificatului.
Certificatul în discuție s-a emis în 11.08.2008, după
data de 12.06.2008 când reclamanta a depus
Pârâta S.C. „UTT" S.A. și-a întabulat
dreptul de proprietate la data 16.10.2008 când contestația reclamantei era
pe rolul instanței, pârâta având cunoștință la data
atestării dreptului de proprietate atât de cererea de retrocedare, cât
și de indisponibilizarea imobilului în temeiul art. 21 alin. ultim din
Legea nr. 10/2001 republicată, dar, fiind de rea-credință, a
făcut demersurile pentru dobândirea acestui drept, în scopul de a
împiedica restituirea în natură.
A mai susținut reclamanta că certificatul de atestare
a dreptului de proprietate al pârâtei S.C. UTT S.A., emis în baza
Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 și a Hotărârii de Guvern nr.
386/2007 este nul absolut, neputând produce niciun efect, iar înscrierea
dreptului de proprietate al sus-numitei pârâte în cartea funciară s-a
făcut în baza unui titlu nul, fiind lovite de nulitate și toate
actele care au stat la baza emiterii acestui certificat, precum și actele
emise în procedura prealabilă constând în răspunsul la plângerea pe
care am formulat-o conform art. 7 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.
A mai arătat că a luat la cunoștință
despre existența certificatului de atestare a proprietății
atacat, cu prilejul depunerii de către pârâta SC UTT SA în dosarul nr.
5185/30/2008 al Tribunalului Timiș, la termenul de judecată din
4.11.2008, a unui extras al cărții funciare nr. 15393 Timișoara,
datând din 22.10.2008, în care figura ca proprietară a terenului în
temeiul H.G. nr. 386/2007 și H.G. nr. 834/1991, certificatul ce nu i s-a comunicat decât la data de 11.05.2009, în
baza cererii pe care a depus-o
Reclamanta a susținut că în 4.12.2008 a depus la
pârâtul Ministerul Finanțelor Publice București plângerea
prealabilă, solicitând revocarea certificatului de atestare a dreptului de
proprietate în litigiu, plângere la care a primit răspuns la începutul
lunii ianuarie 2009, în sensul că actul atacat nu ar constitui un act
administrativ a cărui validitate să se verifice pe calea
contenciosului administrativ.
La termenul de judecată din 7.09.2009, reclamanta MA a
depus la dosar o precizare de acțiune, prin care a arătat că
solicită anularea certificatul de atestare al dreptului de proprietate
asupra terenurilor seria M03 nr. 10944/11.08.2008 eliberat de pârâtul
Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și
Finanțelor) în favoarea pârâtei S.C. „UTT" S.A. în temeiul H.G. nr.
834/1991 și al H.G. nr. 386/2007 cu privire la terenul de 19.795 mp
înscris în C.F. nr. 15393 Timișoara nr. top. 28669/1 și anularea
actelor administrative care au stat la baza emiterii acestui certificat,
respectiv documentația depusă
Reclamanta a mai solicitat și anularea adresei nr.
195083/23.12.2008 a Ministerului Finanțelor Publice București prin
care i s-a soluționat plângerea prealabilă.
La termenul de judecată din 09.03.2010, reclamanta MA
a mai depus la dosar o precizare de acțiune, prin care a arătat
că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârât pe
Ministerul Finanțelor Publice București, ca și reprezentant al
Statului Român și nu în nume propriu, întrucât anterior atestării
dreptului de proprietate al pârâtei S.C. UTT S.A., proprietar era Statul Român,
acesta urmând să fie beneficiarul dreptului a cărui restabilire o
solicită.
Prin sentința nr. 226 din 26 aprilie 2010, Curtea de
Apel Timișoara -Secția contencios
administrativ și fiscal a respins excepția
inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâții
Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și S.C.
„UTT" și totodată a dispus, după cum urmează:
(i) A admis în parte acțiunea formulată de
reclamanta MA în contradictoriu cu pârâții S.C „UTT" S.A., Statul
Român -reprezentat de Ministerul Finanțelor
Publice și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de
Afaceri; a anulat în parte certificatul de
atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr.
10944/11.08.2008, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor,
respectiv pentru suprafața de 19.795 mp, aferentă parcelei cu nr.
topografic 28669/1; a anulat adresa cu nr. 195083/23.12.2008, emisă de
Ministerul Economiei și Finanțelor și a dispus restabilirea
situației anterioară de carte funciară, în sensul radierii din
Cartea Funciară nr. 15393 Timișoara a înscrierii dreptului de
proprietate al pârâtei S.C. „UTT" S.A. asupra parcelei cu nr. topografic
28669/1; a obligat
pârâta S.C. „UTT" S.A. la plata către reclamantă a sumei de
20.000 RON, cu titlul de despăgubiri și a respins în rest cererea de
despăgubiri formulată de reclamantă; a respins cererea de
anulare a actelor care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a
dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03, nr. 10944/11.08.2008,
emis de Ministerul Economiei și Finanțelor; a admis excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul
Timișoara, Primarul Municipiului Timișoara și Primăria
Municipiului Timișoara; a respins acțiunea formulată de
reclamantă în contradictoriu cu pârâții Municipiul
Timișoara,/Primarul Municipiului Timișoara și Primăria
Municipiului Timișoara, ca fiind formulată împotriva unor persoane
fără calitate procesuală pasivă; și a obligat
pârâta S.C. „UTT" S.A. la plata către reclamantă a sumei de 1828
RON, cu titlul de cheltuieli de judecată constând în contravaloarea
onorariului de avocat și a taxelor judiciare de timbru și timbrului
judiciar.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a
reținut, în esență,următoarele:
- reclamanta a solicitat anularea certificatului de atestare a
dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 10944/11.08.2008
eliberat de Ministerul Finanțelor Publice în favoarea pârâtei S.C. UTT
S.A. cu privire Ia terenul de 19.795 mp, înscris în Cartea Funciară nr.
nr. 15393 Timișoara, nr. top. 28669/1;
-motivul cererii de anulare
l-a constituit încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. 5 din Legea nr.
10/2001, care interziceau înstrăinarea, sub orice formă, a bunurilor
imobile care formau obiectul acestei legi, conform art. 21 alin. 5 din Legea
nr. 10/2001;
-instanța de fond a constatat
că, în speță, nu s-a contestat că terenul în
suprafață de
-
prima instanță nu și-a
însușit susținerea pârâtului Ministerul Economiei, Comerțului
și Mediului de Afaceri, în sensul că dreptul de proprietate al S.C. UTT
S.A. este preexistent emiterii acestui certificat și că acest act are
numai menirea de a confirma acest drept. Sub acest aspect, instanța a
constatat că dreptul de proprietate al S.C. „UTT” S.A. asupra terenului
respectiv a fost înscris în Cartea Funciară în baza acestui certificat de
atestare a dreptului de proprietate, iar pârâta S.C. „UTT” S.A. nu a invocat un
alt titlu de proprietate în afara acestui certificat;
-
conform înscrierii de Carte funciară,
imobilul respectiv a fost proprietatea Statului Român și a fost dat numai
în folosința antecesoarei reclamantei S.C. „UTT” S.A., nefiind constituit
un drept real în favoarea acesteia.
Pe de altă parte, s-a mai reținut că, în
condițiile în care terenul în litigiu făcea obiectul procedurilor
judiciare declanșate în baza Legii nr. 10/2001, art. 21 alin. 5 din
această lege interzicea orice înstrăinare a acestui bun de către
Statul Român, anterior finalizării acestor proceduri.
A concluzionat prima instanță în sensul că, în
mod nelegal, s-a stabilit prin certificatul de atestare a dreptului de
proprietate cu seria M03 nr. 10944/11.08.2008, emis de Ministerul Economiei
și Finanțelor, că pârâta S.C. UTT S.A. are în proprietate
suprafața totală de
Cât privește situația parcelei cu nr. topografic
28669/1 în suprafață de 19.795 mp, instanța de fond a
reținut că în această parcelă a fost inclus și terenul
solicitat la restituire de reclamantă în suprafață de
Cu privire la
cererea de anulare a adresei nr. 195083/23.12.2008 emisă de Ministerul
Economiei și Finanțelor, curtea de apel a reținut că
prin această adresă, Ministerul Economiei și Finanțelor a
respins plângerea administrativă prealabilă prin care reclamanta a
solicitat revocarea certificatului seria M03, nr. 10944/11.08.2008 și,
având în vedere argumentele pentru care instanța a constatat temeinicia
acestei cereri de anulare, față de caracterul accesoriu al
răspunsului dat în procedura administrativă prealabilă de
ministerul emitent al actului în litigiu, a reținut temeinicia și a
cererii de anulare a acestei adrese.
Cu privire la cererea de restabilire a situației
anterioară de carte funciară instanța de fond a apreciat că
rectificarea Cărții funciare se impune în urma constatării
nevalabilității actului de înscriere a dreptului de proprietate în
Cartea Funciară și a dispus restabilirea situației anterioare de
carte funciară, în sensul radierii din Cartea Funciară nr. 15393
Timișoara a înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei S.C. „UTT"
S.A. asupra parcelei cu nr. topografic 28669/1.
Cu privire la cererea de
anulare a actelor care au stat la
baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 03 nr. 10944/11.08.2008,
emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a constatat
că reclamanta nu a indicat actele care au stat la baza emiterii
certificatului în litigiu și a căror anulare o solicită și
nici emitentul acestora și, de asemenea, doamna Maistru Agnesa nu a indicat motivele de nulitate a acestor acte,
astfel încât această solicitare este nefondată.
Cu privire la cererea de acordare de
despăgubiri, prima instanță a reținut
că reclamanta a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata
despăgubirilor în cuantum de 1.000.000 euro constând în valoarea
prejudiciului cauzat.
S-a constatat că pârâta S.C. „UTT" S.A. a dat
dovadă de rea-credință în demersurile efectuate în vederea
obținerii acestui certificat în sensul că, certificatul în
discuție s-a emis în 11.08.2008, după data de 12.06.2008 - când reclamanta
a depus
De asemenea, instanța de fond a reținut că
pârâta S.C. UTT S.A. și-a întabulat dreptul de
proprietate la data 16.10.2008, când contestația reclamantei era pe rolul
instanței, pârâta având cunoștință la data atestării
dreptului de proprietate atât de cererea de retrocedare, cât și de
indisponibilizarea imobilului în temeiul art. 21 alin. ultim din Legea nr.
10/2001 republicată.
Cu referire la prejudiciul pricinuit reclamantei prin
această faptă, instanța de fond a subliniat că nu poate
să speculeze cu privire la soluția ce urmează a se da în dosarul
nr. 5185/30/2008 al Tribunalului Timiș, astfel încât nu poate reține
că, în absența emiterii certificatului în litigiu, reclamanta ar fi
obținut restituirea în natură a terenului respectiv.
Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a
reținut că această conduită a pârâtei S.C. UTT S.A. a
pricinuit reclamantei un prejudiciu moral, fiind îndeplinite condițiile
răspunderii civile delictuale prevăzute de 998 Cod Civil, care dau
dreptul reclamantei de a fi despăgubită pentru acest prejudiciu.
Observând că reclamanta MA nu a indicat cuantumul unui
prejudiciu material și nici nu a făcut probe în acest sens,
instanța a reținut că singurele daune la care reclamanta este
îndreptățită sunt daunele morale decurgând din frustrarea
pricinuită reclamantei prin restricțiile suferite de aceasta timp de
mai mulți ani în legătură cu împiedicarea obținerii
restituirii în natură a terenului în litigiu, respectiv din întârzierea
ilicită a procedurii de soluționare a cererii formulate de aceasta în
baza Legii nr. 10/2001.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a admis în parte
cererea reclamantei de acordare a daunelor morale, obligând pârâta S.C. „UTT"
S.A. la plata către reclamantă a sumei de 20.000 RON, cu titlul de
despăgubiri, considerând suficientă această despăgubire,
luând în considerare că reclamanta nu este proprietara terenului în
litigiu, ci are numai o speranță legitimă în a dobândi
proprietatea acestui imobil.
A mai apreciat instanța de fond, că nu se
justifică obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la
plata de despăgubiri către reclamantă în calitate de emitent al
certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria
M03, nr. 10944/11.08.2008, având în vedere declarația dată de doamna LL,
director al pârâtei S.C. UTT SA, care a declarat pe proprie răspundere
că „nu există litigii cu persoanele fizice sau juridice privind
terenul în suprafață de 19.795 m~. situat în Timișoara, strada
Textiliștilor.
Instanța
a mai observat că, în aceeași declarație, doamna LL a
arătat că „S.C. UTT S.A. se angajează să suporte
eventualele cheltuieli de judecată sau pretenții în urma litigiului
legat de certificatul de atestare", astfel încât instanța
urmează să țină seama de această convenție a
părților cu privire la suportarea riscurilor emiterii certificatului
în litigiu.
Referitor la acțiunea formulată de
reclamantă împotriva pârâților Municipiul Timișoara, Primarul
Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara,
instanța de fond a reținut că prin încheierea din 10.02.2010,
s-a dispus admiterea excepției lipsei calității procesuale
pasive a pârâților Municipiul Timișoara, Primarul Municipiului
Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara și, prin
urmare, acțiunea va fi respinsă față de acești
pârâți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs
pârâții S.C. „UTT" S.A.
și Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș pentru
Ministerul Finanțelor Publice.
Invocând ca temei legal
al recursului promovat, prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă
recurentul a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii
acțiunii reclamantei,
apreciind că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita
aplicare a legii.
În opinia acestui recurent,
instanța de fond, în mod eronat, a respins excepțiile
formulate, cu referire la neîndeplinirea
procedurii prealabile,
întemeiată pe prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, ceea ce
atrăgea respingerea acțiunii
ca inadmisibilă.
S-a mai susținut de către recurentul-pârât că de
altfel acțiunea intimatei-reclamante este inadmisibilă
întrucât nu s-a făcut dovada vătămării reclamantei într-un drept recunoscut de
lege, prin actul administrativ, în
condițiile în care aceasta
nu și-a dovedit și nu a opus propriul
drept de proprietate asupra
terenului, față de
dreptul său de
proprietate, dobândit prin
efectul Legii nr. 15/1990 (art.
20 alin.2).
În opinia recurentului în mod nelegal instanța de fond
a apreciat că este
admisibilă acțiunea
reclamantei numai pentru că
aceasta ar fi titulara unui interes
legitim de a pretinde restituirea în natură a imobilului
în litigiu, restituire care formează
obiectul unui alt
litigiu, încă nesoluționat.
Cu referire la petitul principal al
acțiunii reclamantei
recurentul a mai arătat că certificatul de atestare a
dreptului său de
proprietate demonstrează o anumită situație
patrimonială existentă la momentul înființării societății prin hotărâre de guvern,
însăși reclamanta recunoscându-i dreptul de folosință asupra
terenului în cauză la
momentul formulării notificărilor în baza
Legii nr. 10/2001.
În fine, recurentul-pârât a mai arătat că în
mod nelegal instanța de fond
a admis capetele de cerere ale acțiunii
reclamantei în condițiile în
care societatea pârâtă recurentă a arătat
și dovedit că a devenit
proprietara imobilului în litigiu prin efectul Legii nr. 15/1990 art. 20 alin.2
și desigur prin îndeplinirea tuturor
condițiilor prevăzute
în respectivul act normativ.
La data de 25 ianuarie 2011, recurenta UTT a solicitat în
temeiul art. 306 alin.2 Cod
procedură civilă, invocarea
din oficiu de către
instanță a
motivelor de ordine publică, vizând necompetența
absolută a Curții de Apel Timișoara,
în soluționarea cauzei, prescripția specială de 1 an și
încălcarea unor norme
imperative, toate cu referire
Apreciind la rândul său nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond,
recurentul-pârât Direcția
Generală a Finanțelor Publice Timiș în reprezentarea
Ministerului Finanțelor Publice, a solicitat în principal, drept
consecință a admiterii recursului admiterea excepției lipsei
calității procesuale
pasive a statului român, calitate procesuală având în opinia sa succesorul
emitentului actului administrativ
contestat, respectiv Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului
de Afaceri.
În subsidiar, în temeiul
art. 3041 Cod procedură civilă recurentul a solicitat
modificarea sentinței în sensul
respingerii cererii reclamantei
ca netemeinică și nelegală.
În contextul
prezentării situației
de fapt și a excepțiilor invocate, recurentul –pârât a menționat,
în esență, că în opinia
sa instanța de fond fără temei legal și
fără argumente
pertinente, a respins
excepțiile de
inadmisibilitate, de lipsă
calitate procesuală pasivă invocate după cum și pe
fond a pronunțat o soluție
nefondată.
Recursurile declarate
sunt fondate.
Dată fiind similitudinea criticilor
înfățișate în ambele
recursuri, Înalta Curte le va
răspunde prin argumente comune, și/sau distincte, după caz, în susținerea soluției adoptate de instanța
de control judiciar în calea de atac a recursului.
Instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei
intimate, astfel cum a fost aceasta
succesiv precizată și
completată, și a dispus anularea certificatului de atestare a
dreptului de proprietate asupra terenurilor M 03 nr. 10944/11 august 2008,
emis de Ministerul Economiei și
Finanțelor pentru suprafața de
Contrar celor reținute de prima instanță asupra
fondului cauzei, Înalta Curte
apreciază în raport de natura acțiunii, de probatoriile administrate
și de prevederile legale
incidente, că o astfel de interpretare
nu poate fi primită, în
susținerea temeiniciei
cererii de față.
Este adevărat că potrivit art. 1
alin.1 din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004,
republicată, orice persoană
care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de
către o autoritate
publică, printr-un act
administrativ sau prin nesoluționarea
în termenul legal al unei
cereri, se poate adresa
instanței de contencios
administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului
pretins sau a interesului legitim, care
în cauza de față are natura privată.
Același act normativ
definește interesul legitim
privat ca fiind posibilitatea de a
pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept
subiectiv viitor și
previzibil, prefigurat (art. 2
alin.1 lit.p
din Legea nr. 554/2004).
Totodată, Înalta Curte reține ca incontestabil
dovedită, împrejurarea că
reclamanta a promovat o acțiune în
revendicare și pe calea dreptului comun, în temeiul Legii nr. 10/2001 (dosarul nr. 5185/30/2008
aflat pe rolul Tribunalului Timiș, în prezent suspendat) preferând să
dea prioritate litigiului de contencios administrativ.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor sentinței atacate, de mai sus,
litigiul civil a cărui soluționare a fost pentru
moment suspendată, are
ca obiect contestația reclamantei
formulată împotriva Dispoziției
Primarului Timișoara nr. 988/9 aprilie 2008, prin care
s-a respins cererea de
restituire în natură a imobilului,
în temeiul Legii nr. 10/2001.
Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază, în contextul factual prezentat,
că în adevăr nu se poate reține inadmisibilitatea acțiunii reclamantei-intimate, astfel
cum au susținut recurenții, pentru
lipsa oricărui interes
legitim în promovarea acțiunii
de față.
Înalta Curte
precizează însă că examinarea interesului legitim și
implicit a temeiniciei cererii de față se realizează în cadrul
procedurii contenciosului administrativ numai în limitele verificării legalității emiterii actului administrativ atacat, fără a fi
pus în discuție, în fond și
în mod direct, dreptul de proprietate al uneia sau alteia dintre părți.
De altfel, o atare analiză
și examinare se va realiza
de către instanța
civilă, de drept comun, astfel cum rezultă și din
înscrisurile aflate la filele
40-41 în dosarul de fond privitoare la
măsurile și probatoriile dispuse în dosarul de fond nr.
5185/30/2008.
Așa fiind
considerentele primei
instanțe vizând analiza
directă și
efectivă a dreptului de proprietate al societății recurente ca și cele referitoare la
modalitatea și efectele juridice ale înscrierilor în cartea funciară, întemeiate pe
prevederile Legii nr. 10/2001
urmează a fi examinate și
raportate strict la limitele controlului
exercitat de instanța de
contencios administrativ.
Aspectul formal de nelegalitate al certificatului contestat reținut de prima instanță,
în sensul că terenul în litigiu făcea obiectul procedurilor
judiciare declanșate în baza Legii nr. 10/2001, iar art. 21 alin.5 din acest act normativ interzicea orice înstrăinare a acestui bun de către statul român anterior finalizării procedurii, reclamanta
solicitând prin notificare
restituirea unei suprafețe de
Prin emiterea
certificatului de atestare seria
M 03 nr. 10944 la 11 august
2008, în baza Legii nr. 15/1990
și a HG nr. 834/1991, pentru suprafața de
Chiar
recurenta-reclamantă a recunoscut
dreptul de folosință al
S.C. UTT S.A. Timișoara asupra
terenului în cauză, existent
la data formulării notificărilor în
baza Legii nr. 10/2001.
Simpla împrejurare că pârâta a invocat ca titlu de
proprietate acest certificat,
înscris în cartea funciară la data
de 16
octombrie 2008 nu poate
demonstra, astfel cum susține instanța de fond că dreptul de
proprietate al recurentei
S.C. UTT S.A. nu ar fi
preexistent, cu atât mai mult cu cât pe temeiurile legale
invocate de recurentă
au rămas neanalizate
de prima instanță.
Societatea recurentă, constituită în temeiul Legii
nr. 15/1990 ca societate comercială pe acțiuni, cu capital integral
de stat beneficiază de prevederile HG nr. 834/1991, condiția fiind aceea ca societatea
să fi fost cu capital
integral de stat la data înființării societății, aspect necontestat în
cauză.
Așa fiind
terenul pentru care
ministerul de resort a emis
certificatul de atestare a dreptului de proprietate se afla
și se află în patrimoniul societății și în folosința acesteia, fiind preluat integral odată cu
întregul patrimoniu al fostei
întreprinderi, fiind necesar
obiectului său de
activitate.
Instanța de fond nu
a motivat inaplicabilitatea prevederilor
art. 20 alin.2 din Legea nr. 15/1990 invocată de recurentă
în susținerea dobândirii dreptului
său de proprietate asupra
terenului, prin efectul acestei prevederi legale, potrivit cu care
„bunurile din patrimoniul
societății comerciale
sunt proprietatea acesteia” și nici nu
a demonstrat nelegalitatea documentației întocmite
pe baza căreia a fost emis
certificatul de atestare a dreptului de
proprietate.
Modalitatea specifică în care recurenta a dobândit
proprietatea asupra imobilului în
litigiu, prin cumpărarea de acțiuni, în procesul de privatizare, nu a fost
analizată în raport de prevederile art. 20 alin.2 din Legea n r. 15/1990.
Astfel, Înalta Curte apreciază, în acord cu
susținerile recurenților că
actul atacat nu este viciat
urmare a nerespectării
dispozițiilor art. 21 alin.5 din Legea nr. 10/2001 care nu sunt aplicabile în
cauză.
Emiterea certificatului
de atestare a dreptului de proprietate, pe temeiurile
legale mai sus arătate nu echivalează, în sensul textului
evocat, cu o înstrăinare,
concesionare, locațiune de gestiune sau închiriere, cu atât mai mult cu
cât chiar judecătorul fondului reține printr-un
considerent al
sentinței pronunțate
că certificatul de atestare a dreptului de
proprietate eliberat de
Ministerul Finanțelor Publice are drept efect recunoașterea dreptului
de proprietate al societății recurente asupra respectivului teren.
Desigur, nimic nu împiedică intimata-reclamantă ca în situația în care va
obține pe cale civilă
titlul de proprietate asupra terenului
arătat, să solicite o
eventuală comparare de
titluri tot pe calea dreptului comun, pe calea contenciosului administrativ putând fi anulat
actul administrativ atacat doar
dacă se dovedește cu certitudine încălcarea dispozițiilor legale
în vigoare ce au servit ca temei al
emiterii acestuia, ceea că
însă în cauză, Înalta Curte apreciază că nu s-a realizat.
În fine, Înalta Curte
apreciază că hotărârea
primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii și în
considerarea faptului
că s-a dispus anularea
certificatului de atestare a
dreptului de proprietate pentru o
suprafață de
În raport de considerentele
arătate, Înalta Curte apreciază așadar că se impune
admiterea recursurilor de față și în temeiul art. 312 alin.1 cu referire la art. 304 pct.9
Cod procedură civilă, modificarea
sentinței atacate în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamantei
vizând anularea certificatului seria
M 03 nr. 10944/11 august 2008.
Netemeinicia capătului de cerere principal atrage
respingerea ca nefondate și a cererilor
accesorii, admise în parte
de prima instanță, ca și
a cererilor de intervenție accesorii în favoarea reclamantei-intimate.