Tranzacţie cu alcool etilic. Titularul obligaţiei de plată a accizelor.
Codul fiscal, art.162 lit.e) și art.165
Realizarea unei tranzacţii cu alcool etilic între doi comercianţi nu generează și un transfer de obligaţii bugetare, fiecare entitate juridică fiind răspunzătoare de obligaţiile proprii reglementate de lege și putând beneficia de drepturile conferite de aceasta doar în nume propriu.
Decizia nr. 3319 din 8 iunie 2011
Notă: Dispoziţiile art. 162 și 165 din Codul fiscal au fost abrogate, începând cu 01.04.2010, prin intermediul dispoziţiilor alineatului (3) din Ordonanţa de urgenţă nr. 109/2009.
Prin Sentinţa civilă nr. 354 din 21 iulie 2010, Curtea de Apel Timișoara - Secţia de contencios administrativ și fiscal a respins acţiunea formulată de către reclamanta S.C. IP S.A. în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Arad și Direcţia Regională pentru Accize și Operaţiuni Vamale Timișoara.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a apreciat că în mod corect au reţinut D.R.A.O.V. Timișoara, prin procesul verbal nr.11538/13.04.2010, și Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Arad, prin adresa nr. 11756/ad/26.04.2010, că solicitarea reclamantei privind restituirea sumei de 1.956.511,30 lei ca reprezentând acciza plătită și nedatorată de către S.C. IP S.A. și a majorărilor aferente, este nejustificată.
Astfel, instanţa de fond a constatat că, pe de o parte, reclamanta nu a făcut dovada că accizele plătite de către aceasta, în cuantum de 1.956.511,30 lei se referă la cantitatea de alcool furnizată de SC TT SRL Filiala Arad, dar, pe de altă parte, dat fiind faptul că niciuna dintre părţi nu a contestat că SC TT SRL Filiala Arad i-ar fi furnizat alcool reclamantei, a analizat dacă impunerea accizelor către această societate poate avea ca efect nașterea unei obligaţii de restituire a accizelor plătite de către recurentă.
În acest sens, analizând argumentele reclamantei, instanţa de fond a reţinut că, prin Sentinţa Civilă nr. 270/6.11.2007, societatea SC TT SRL Filiala Arad a fost obligată la plata accizelor ca urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 185 alin. (8) din Legea nr. 171/2003, coroborate cu dispoziţiile HG nr. 44/2004 (pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003), și, ca urmare, a apreciat că impunerea accizelor în sarcina societăţii menţionate s-a produs mai degrabă ca o sancţiune aplicată pentru nerespectarea dispoziţiilor legale menţionate, acest fapt neputând fi transformat într-un beneficiu pentru reclamanta SC IP SA Arad.
Prima instanţă a mai apreciat că nu se poate vorbi, în speţă, de o dublă impunere a reclamantei, întrucât aceasta nu a făcut o plată de două ori cu același titlu și, mai mult decât atât, obligaţia sa de plată este una aferentă produselor rezultate din prelucrarea alcoolului achiziţionat de la SC TT SRL Filiala Arad, produse pentru care dispoziţiile Legii nr. 571/2003 prevăd în mod clar obligaţia de calcul și plată a accizelor, iar întrucât accizele plătite de reclamantă se regăsesc în preţul final al băuturilor alcoolice produse de către aceasta, nu se poate reţine că reclamanta ar fi suferit vreun prejudiciu prin plata acestor accize către bugetul de stat.
A mai considerat Curtea de apel că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile pct. 38(6) din H.G. nr. 44/2004 (privind art. 221 din legea nr. 571/2003), întrucât, pe de o parte, alcoolul a fost achiziţionat de către reclamantă la preţuri fără accize și fără plata acestor accize către furnizor, iar, pe de altă parte, norma menţionată este una tranzitorie, valabilă doar până la data de 30.06.2004, iar prezenta cauză vizează tranzacţii efectuate în perioada 24.03.2006 – 30.06.2006, când se aplică pe deplin dispoziţiile art.162 lit.e) și art.165 din Legea nr.571/2003.
Împotriva sentinţei nr. 354 din 21 iulie 2010 a Curţii de Apel Timișoara - Secţia Contencios Administrativ și Fiscal, a declarat recurs reclamanta SC IP SA invocând dispoziţiile art. 304 pct.9 și art 304 indice 1 Cod procedură civilă, în raport de care a susţinut, în esenţă, următoarele: .
Astfel, printr-un set de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, susţine recurenta că sunt neîntemeiate aprecierile instanţei de fond cu privire la faptul că impunerea accizelor în sarcina SC TT SRL, în baza sentinţei civile nr.270/06.11.2007 a Curţii de Apel Timișoara, ar fi o sancţiune aplicată pentru nerespectarea dispoziţiilor legale de către aceasta; prin plata accizelor stabilita în sarcina a două societăţi comerciale nu s-a făcut o plată de două ori cu același titlu; societatea recurentă nu a înregistrat un prejudiciu prin plata accizelor, întrucât acestea se regăsesc în preţul final al băuturilor alcoolice produse, fiind percepute de la consumatorul final.
În acest sens, arată recurenta că organul fiscal prin emiterea deciziei de impunere, stabilește în sarcina contribuabilului sume care nu au fost achitate la buget și nu aplică sancţiuni, în condiţiile în care art.85 din OG nr.92/2003 nu prevede sancţiuni sub forma unor decizii de impunere.
Totodată, mai susţine recurenta că nu datorează accizele plătite, faţă de identificarea irevocabilă a persoanei căreia i se impută plata accizelor, respective a SC TT SRL - Filiala Arad.
Astfel, susţine recurenta că autoritatea fiscală a realizat două încasări cu același titlu în condiţiile în care a încasat accizele aferente tranzacţiei de alcool încheiate cu SC TT SRL, de la ambele societăţi implicate, așa încât consideră că una dintre plăţi este nedatorată.
Mai susţine recurenta că nu poate fi reţinut nici considerentul primei instanţe, potrivit căruia obligaţia de plată a accizei este aferentă produselor rezultate din prelucrarea alcoolului achiziţionat, în condiţiile în care dispoziţiile art. 162 și art.165 din Codul fiscal, la care face trimitere instanţa, nu legiferează posibilitatea impunerii consecutive a accizelor asupra alcoolului. În acest sens susţine recurenta că acciza pe alcool nu poate fi reţinută decât o singură dată, de vreme ce aceasta se calculează prin raportare la cantitatea de alcool pusă în circulaţie, astfel, încât indiferent de modul de prelucrare a alcoolului, cantitatea este aceeași.
De asemenea, mai consideră recurenta că instanţa de fond a reţinut în mod greșit că nu a suferit un prejudiciu prin plata accizei, întrucât preţul alcoolului achiziţionat nu cuprindea accize, iar în preţul final al produselor comercializate se regăsesc și accizele.
Recursul este nefundat.
Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza probatorului administrat în cauză a stabilit în mod corect că recurenta nu poate beneficia de restituirea accizei, în cuantum de 1.956.511,30 lei, plătite la bugetul de stat, așa încât a pronunţat hotărârea recurată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente și cu respectarea exigenţelor art. 261 alin.5 Cod de procedură civilă.
În acest sens, Înalta Curte constată că recurenta efectuează activitate de producere și comercializare a băuturilor spirtoase, care sunt produse accizabile potrivit Legii nr. 571/2003, iar ca materie primă utilizează alcoolul etilic, achiziţionat în regim de scutire de accize.
Așadar, este de necontestat că recurentei îi incumbă obligaţia de calcul și de plată a accizelor, înregistrate în fișa de plătitor, pentru produsele rezultate din prelucrarea alcoolului achiziţionat, și eliberate în consum, în raport de dispoziţiile art.162 lit.e, art. 165-166 și art.173 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și nu pentru material primă achiziţionată, fără ca prin această obligaţie să se realizeze o impunere consecutivă a accizelor asupra alcoolului, cum în mod greșit susţine recurenta.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond, a reţinut că recurenta datorează accize pentru băuturile alcoolice produse și vândute precum și că plata acestora nu o prejudiciază, în condiţiile în care preţul de vânzare al produselor alcoolice cuprinde și accizele plătite, așa încât criticile formulate de recurentă pe acest aspect sunt neîntemeiate.
De asemenea, chiar dacă recurenta nu a făcut dovada în condiţiile art.65 din Codul de procedură fiscală, că accizele plătite , în cuantum de 1.956.511, 30 lei, se referă la cantitatea de alcool furnizată de SC TT SRL, în mod corect instanţa de fond a analizat raportul juridic litigios, prin raportare la această operaţiune comercială , în condiţiile în care și organele fiscale în documentele întocmite fac referire respectivele raporturi contractuale.
În acest context, se impune a fi subliniat faptul că efectuarea tranzacţiei cu alcool etilic între doi comercianţi, nu generează un transfer de obligaţii bugetare, fiecare entitate juridică fiind răspunzătoare de obligaţiile proprii reglementate de lege și poate beneficia de drepturile conferite de aceasta , în nume propriu.
Prin urmare, stabilirea unor obligaţii fiscale în sarcina SC TT SRL- Filiala Arad, aferente operaţiunilor comerciale derulate cu recurenta, prin prisma art.165 alin.8 și art.192 alin.7 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, nu poate avea ca efect nașterea unei obligaţii de restituire a accizelor plătite de către recurentă, motiv pentru care vor fi înlăturate și criticile formulate prin cererea de recurs pe acest aspect.
De asemenea, sunt neîntemeiate și susţinerile recurentei referitoare la efectuarea a două plăţi cu același titlu, câtă vreme este de domeniul evidenţei că izvorul obligaţiei de plată a accizelor ce incumbă recurentei diferă de cauza juridică a obligaţiilor fiscale ce revin SC TT SRL- Filiala Arad.
Totodată, este de necontestat că obligaţiile fiscale ale reclamantei nu sunt afectate de modul în care instanţa de fond a calificat natura juridică a obligaţii fiscale reţinute în sarcina SC TT SRL- Filiala Arad, în raport de operaţiunea de livrare a unor cantităţi de alcool etilic către recurentă, așa încât este neîntemeiată și critica formulată în acest sens prin cererea de recurs,
În fine, în mod corect a reţinut instanţa de fond că recurenta nu poate beneficia de deducerea accizelor plătite furnizorului, în temeiul dispoziţiilor pct.38 alin.6 privind art.221 din Legea nr. 571/2003, înscrise în HG nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, câtă vreme operaţiunile comerciale indicate s-au derulat, în cursul anului 2006, deci ulterior datei de referinţă prevăzută în norma legală invocată, respectiv 30 iunie 2004.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.