Cerere de acordare de despăgubiri pentru pagubele suferite în agricultură formulată anterior emiterii hotărârii de Guvern de declarare a stării de calamitate naturală. Prematuritate.
Legea nr. 381/2002, art. 14
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Indice alfabetic: Agricultură
Calamitate naturală
Despăgubiri
Hotărâre de Guvern
Prematuritate
Secetă
Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are obligația de a sesiza Guvernul care, în funcție de calamitățile naturale, precum și de mărimea zonei afectate, declară starea de calamitate naturală prin hotărâre. Adoptarea acestei hotărâri reprezintă o condiție esențială pentru acordarea despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002.
Este prematură astfel cererea de acordare a despăgubirilor, în condițiile în care nu a fost emisă hotărârea de Guvern privind declararea stării de calamitate, conform dispozițiilor art.17 din lege și nu s-au stabilit fondurile din care urmează a fi efectuată plata.
Decizia nr. 3439 din 14 iunie 2011
Notă: Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură a fost abrogată de Legea nr. 281/2010, publicată în M.Of. 888 din 30.12.2010
Prin sentința nr.259/CA din 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Iași – Secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. EA S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin care solicita să se constate dreptul său de a beneficia de despăgubiri, în conformitate cu prevederile Legii nr.381/2002, și să fie obligați pârâții să aprobe sumele necesare acordării de despăgubiri pentru pagubele suferite în urma secetei din anul 2009, să transmită Ministerului Finanțelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare, împreună cu situația centralizatoare, să alimenteze conturile direcțiilor județene pentru agricultură și dezvoltare rurală, precum și să i se achite reclamantei despăgubirile cuvenite ca urmare a pierderilor suferite în urma secetei excesive. Prin aceeași sentință a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Reclamanta este înregistrată ca societate comercială cu răspundere limitată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, a însămânțat cu grâu cca. 300 ha, situate în localitatea E, județul Iași, iar la data de 20 mai 2009 a sesizat autoritățile locale în legătură cu calamitarea acestei culturi și, urmare acestei sesizări, a fost încheiat un proces verbal de constatare și evaluare a pagubelor, ce a fost semnat de producătorul agricol, Primarul comunei E, Centrul Agricol E, Direcția Generală a Finanțelor Publice și asigurătorul S.C. „F. Asigurări” - Sucursala Iași, care a emis anterior polița de asigurare a culturilor agricole nr.0054394 din 12.12.2008.
Întemeindu-se pe aceste constatări, reclamanta a sesizat Guvernul României și respectiv Ministerul Agriculturii, solicitând să se adopte o hotărâre, prin care să se declare, pentru anul agricol 2008 - 2009, starea de calamitate în județul Iași, și respectiv să se aprobe sumele necesare pentru despăgubirea producătorilor agricoli, individualizate pe județe și să se transmită Ministerului Finanțelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare împreuna cu situația centralizatoare a documentelor.
Urmare acestor cereri, Guvernul României face cunoscut petentei, prin adresa nr.15.A/4379/CA din 23 iunie 2010, că, în prezent, în cadrul Ministerului Agriculturii, este în curs de avizare proiectul de hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat pentru plata primelor de asigurare, astfel încât pentru riscurile asigurate producătorii să primească despăgubiri din partea societăților de asigurare, în timp ce Ministerul Agriculturii, prin adresa nr.152504 din 31 mai 2010, face cunoscut celei în cauză că și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau prin Legea nr.381/2002 și că nu intră în competența sa "elaborarea de hotărâri".
Apreciind că soluția ce s-a dat plângerilor formulate a fost nesatisfăcătoare, reclamanta a sesizat, la data de 16 februarie 2010, Curtea de Apel Iași, prin acțiunea înregistrata sub nr.124/45/2010, solicitând ca Guvernul României și respectiv Ministerul Agriculturii să fie obligați sa adopte hotărârea de declarare a stării de calamitate naturala, să aprobe și să transmită D.A.D.R. Iași sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri pentru pagubele suferite în urma secetei excesive din anul agricol 2008 - 2009 și să i se plătească în mod efectiv aceste despăgubiri.
Prin sentința nr.93-C.A. din 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Iași a anulat acțiunea reclamantei ca netimbrată, hotărâre ce a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare.
După mai bine de 6 luni de la data introducerii acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr.124/45/2010, reclamanta a promovat acțiunea de față, întemeiată tot pe dispozițiile Legii nr.381/2002, și având ca obiect constatarea dreptului său de a beneficia de despăgubiri pentru daunele provocate de seceta din anul agricol 2009 și plata efectivă a acestora.
De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, se constată că pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură nu are atribuțiuni în ceea ce privește procedura de constatare și evaluare a pagubelor produse de calamitățile naturale și nici în operațiunile de acordare efectivă a acestor despăgubiri, astfel cum au fost ele reglementate prin Legea nr. 381/2002, drept pentru care se consideră că pârâta nu are a răspunde de modul în care a fost soluționată cererea reclamantei și, pe cale de consecință, nici calitate procesuală pasivă în prezenta cauza, excepția invocată de pârâtă fiind, deci, întemeiată.
În ceea ce privește acțiunea intentată pârâtului Ministerul Agriculturii, instanța de fond constată că, pe lângă faptul că aceasta a fost formulată la peste șase luni de la data introducerii unei alte acțiuni, având un obiect identic și îndreptată împotriva acelorași autorități publice, cu neobservarea termenului stabilit de art. 11 alin. l din Legea nr.554/2004, în condițiile în care procedura legală, prevăzută de Legea nr.381/2002, a fost inițiată prin înștiințarea înregistrată sub nr.2302 din 20 mai 2009 și procesul verbal de constatare și evaluare a pagubelor culturilor agricole, incluse în centralizarea făcută la nivelul D.A.D.R. Iași, ce a fost transmisă Ministerului Agriculturii prin adresa nr. 4312 din 25 august 2009, ea este și prematură, dacă se are în vedere că până în prezent nu s-a finalizat propunerea făcută de Ministerul Agriculturii prin actul nr.120401 din 25.09.2009, adresat Guvernului României, aflat la fila 72 din dosarul nr.l24/45/2010.
Ca atare, reține prima instanță, atâta timp cât Guvernul României nu a adoptat actul prevăzut la art.17 din Legea nr.381/2002, prin care să se stabilească zonele calamitate, culturile afectate, pentru care urmează să se acorde despăgubiri, și suma ce urmează a fi alocată pentru plata despăgubirilor, nu există temei legal pentru a se obliga Ministerul Agriculturii să facă demersuri suplimentare, pe lângă Guvernul României și respectiv pe lângă Ministerul Finanțelor Publice, pentru, a se aloca fondurile necesare (estimate prin informarea din 25.09.2009 la suma de 810 milioane lei) și a se îndeplini formalitățile de repartizare a acestora pe direcțiile județene pentru agricultură și dezvoltare rurală.
Totodată, constată instanța de fond, între producătorul agricol și organul central al administrației de stat, implicat în distribuirea despăgubirilor, respectiv Ministerul Agriculturii, nu s-a născut nici un raport juridic direct, decurgând din faptul întocmirii înștiințării și a procesului verbal de constatare și evaluare a pagubelor, și nu există temei legal nici pentru a se obliga acest minister să transmită Ministerului Finanțelor Publice "cererea de deschidere a creditelor bugetare", astfel cum solicită reclamanta, atâta timp cât Guvernul nu a aprobat hotărârea la care se referă art.17 din Legea nr.381/2002 și nu s-a stabilit din ce fonduri urmează a se face plata, în condițiile în care Ministerul Finanțelor Publice nu are drept de decizie în ceea ce privește veniturile și cheltuielile statului, ci doar rol de monitorizare a execuției bugetului de stat, conform art.55 din Legea nr.500/2002, dreptul de dispoziție asupra fondului de rezervă bugetară, conform art.30 din același act normativ menționat, revenind exclusiv Guvernului.
De altfel, se arată în considerentele sentinței atacate, pentru a pretinde recunoașterea dreptului de încasare a despăgubirilor, reclamanta ar fi trebuit să mai dovedească că terenurile pe care a înființat culturile de grâu erau sau nu amenajate la irigat, ori că nu exista posibilitatea amenajării la irigat, că înștiințarea s-a depus în cel mult 48 de ore de la data producerii evenimentului, dar mai ales că, în conformitate cu prevederile art.12 alin.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.381/2002, aprobate prin Ordinul nr.419/2002 al ministrului agriculturii, a făcut o constatare definitivă a pagubelor la sfârșitul ciclului de producție, cu încadrarea în prevederile art.8 alin.1 lit. a) din Legea nr.381/2002 și ale art.7 din norme metodologice.
Concluzionează instanța de fond că, întrucât reclamanta nu dovedește că și-a îndeplinit aceste obligații, iar cererea de a i se achita, în mod necondiționat, despăgubiri nu poate fi nici măcar cercetată în principiu, atâta timp cât procedura administrativă nu s-a finalizat prin emiterea actului administrativ de autoritate menționat de art.17 din Legea nr.381/2002, se impune respingerea acțiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susținut în esență că, în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea pe motiv că nu a fost emisă hotărârea de Guvern prin care să declare stare de calamitate, întrucât inexistența acestei hotărâri nu o exonerează pe pârâtă de răspundere, având în vedere faptul că potrivit Ordinului nr. 419/2002 avea obligația de a elabora proiectul hotărârii de Guvern, obligație pe care aceasta nu a îndeplinit-o.
Consideră recurenta că nu există nici un motiv pentru care să nu acorde despăgubirile solicitate, având în vedere faptul că și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 381/2002.
Totodată, recurenta a criticat sentința atacată și în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a APIA București susținând faptul că și-a întemeiat cererea și pe dispozițiile O.U.G. nr. 14/2002, iar în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin.2 și 8 alin.2 instituția responsabilă cu implementarea formelor de ajutor de stat este MADR prin APIA – respectiv centrele județene ale acestora.
Intimații Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de către instanța de fond.
Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legal incidente în cauză cât și în temeiul art. 3041 Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Astfel, în ceea ce privește criticile recurentei cu privire la respingerea acțiunii de către instanța de fond pe motiv că nu s-a emis hotărârea de Guvern prin care să se declare starea de calamitate, instanța de control judiciar constată că acestea nu pot fi reținute, având în vedere dispozițiile Legii nr. 381/2002 cât și ale Ordinului nr. 419/2002 privind normele metodologice de aplicare a legii.
Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, MADR are obligația de a sesiza Guvernul care, în funcție de calamitățile naturale, precum și de mărimea zonei afectate, declară starea de calamitate naturală prin hotărâre. Adoptarea acestei hotărâri reprezintă o condiție esențială pentru acordarea despăgubirilor prevăzute d Legea nr. 381/2002.
Din perspectiva acestor dispoziții legale, se constată că în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind prematură cererea de acordare a despăgubirilor, în condițiile în care nu a fost emisă hotărârea de Guvern privind declararea stării de calamitate, conform dispozițiilor art. 17 din lege și nu s-au stabilit fondurile din care urmează a fi efectuată plata.
Cu privire la criticile recurentei privitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, se constată că și acestea sunt nefondate întrucât APIA nu are atribuții privind procedura de constatare a pagubelor produse de calamități naturale și nici în procedura de acordare a despăgubirilor solicitate în temeiul Legii nr. 381/2002.
Nu pot fi reținute nici susținerile recurentei-reclamante referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor OG nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, întrucât prevederile respective nu vizează acordarea despăgubirilor solicitate prin acțiunea formulată de aceasta.
Astfel fiind, Înalta Curte a constatat că hotărârea instanței de fond este temeinică, astfel încât a respins recursul formulat ca nefondat.