1. Hotărâre a Consiliului U.N.B.R. de modificare a tipizatelor profesionale. Legalitate.
2. Litigiu având ca obiect contestarea unui act emis de Consiliul UNBR. Calitatea procesuală a UNBR de a exercita calea de atac a recursului.
Legea nr. 51/1995
Statutul profesiei de avocat, art. 127, 128
1. Este legală Hotărârea nr. 725 din 20.03.2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România prin care a fost stabilită procedura unică la nivel naţional pentru tipărirea, înserierea și distribuirea imprimatelor „contract de asistenţă juridică” și „împuternicire avocaţială”. Această hotărâre, instituind în sarcina barourilor obligaţia de a coordona activitatea de tipărire, distribuire și control a formularelor ce reprezintă înscrisurile constatatoare ale contractelor de asistenţă juridică și ale împuternicirilor avocaţiale în scopul de a împiedica utilizarea acestui tip de formulare de către persoane ce nu au calitatea de avocat, nu este de natură să modifice Statutul profesiei de avocat astfel încât în mod corect a fost emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România iar nu de către Congresul Avocaţilor.
2. Potrivit Legii nr.51/1995, a Regulamentului de organizare și funcţionare a U.N.B.R. și a Statutului profesiei de avocat, Consiliul U.N.B.R. reprezintă unul dintre organele de conducere ale U.N.B.R., fiind organul reprezentativ și deliberativ al barourilor din România și asigurând activitatea permanentă a U.N.B.R.
Rolul pe care-l are Consiliul U.N.B.R. în cadrul U.N.B.R. – persoană juridică de interes public, constituită din totalitatea barourilor din România - face posibilă exercitarea căii de atac a recursului de către U.N.B.R. – autoritate de interes public, în reprezentarea unuia dintre organele sale de conducere – chiar dacă acesta nu a fost citat la fond, scopul urmărit prin declanșarea căii de atac a recursului fiind același – menţinerea, ca fiind legal emis, a actului administrativ atacat.
Decizia nr. 4235 din 21 septembrie 2011
Prin Sentinţa civilă nr.320/CA/2010-PI pronunţată la data de 6 decembrie 2010, Curtea de Apel Oradea – Secţia comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acţiunea formulată de mai multe cabinete de avocatură împotriva pârâtului Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România și a dispus anularea Hotărârii nr.725 din 20.03.2010 emisă de pârât, prin care a fost stabilit conţinutul și modul de tipărire a contractelor de asistenţă juridică și împuternicirilor avocaţiale ce urmează a fi folosite de membrii U.N.B.R., începând cu data de 1.01.2011.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin Hotărârea nr.725 din 20.03.2010 a Consiliului U.N.B.R. s-a procedat, practic, la modificarea statutului profesiei de avocat, aspect ce intră în competenţa Congresului Avocaţilor, potrivit art.61 lit.d) din Legea nr.51/ 1995, astfel că hotărârea respectivă a fost emisă cu încălcarea competenţei.
Consiliul U.N.B.R. are în competenţă doar ducerea la îndeplinire a hotărârii Consiliului avocaţilor, nefiind îndreptăţit să emită hotărâri privind stabilirea atribuţiilor și modul de tipărire a contractelor de asistenţă juridică și împuternicirilor avocaţiale, fapt ce implică o modificare a statutului.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind invocate motivele de modificare a sentinţei prevăzute de art.304 pct.5 Cod procedura civilă, „Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea procedurilor legal reglementate de legislaţia specială incidentă în cauză” și respectiv art.304 pct.9 Cod procedura civilă raportat la art.3041 Cod procedura civilă – Hotărârea este nelegală întrucât dispoziţiile legale incidente au fost incorect interpretate și aplicate; împrejurări esenţiale pentru corecta dezlegare a cauzei au fost ignorate sau au fost incomplet și incorect analizate și apreciate”.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul, reprezentat de U.N.B.R. a formulat următoarele critici:
1) instanţa de fond nu a clarificat „cercul procesual legal necesar”, în condiţiile în care citat în proces ca pârât a fost Consiliul U.N.B.R., unul din organele de conducere ale U.N.B.R., care nu are o structură organizatorică proprie sau organe proprii de conducere, fiind un organism colectiv de conducere al uniunii.
Pentru ca hotărârea instanţei să fie eficientă, susţine recurenta, era necesar ca în proces să figureze autoritatea publică legal competentă să vegheze la respectarea strictă a legii, care reglementează în mod special organizarea și exercitarea profesiei de avocat – Legea nr.51/1995 și Statutului profesiei de avocat și anume, Uniunea Naţională a Barourilor din România.
2) instanţa de fond nu a observat că niciuna din părţi nu a evocat incidenţa art.7 din Legea nr.554/2004 referitor la obligativitatea plângerii prealabile;
3) hotărârea primei instanţe ignoră deliberat verificarea existenţei în persoana reclamanţilor a calităţii de „persoană vătămată”, în sensul Legii nr.554/2004, precum și a identificării dreptului sau interesului legitim pretins vătămat – art.2 alin.1) lit.a) și art.2 alin.1) lit.p) și r) din Legea contenciosului administrativ.
Abordând problema emiterii actului atacat de către un organ necompetent, instanţa de fond nu a mai verificat existenţa încălcării unui drept sau a unui interes legitim care aparţine unui subiect de drept apt a avea calitatea de persoană vătămată în sensul Legii nr.554/2004.
4) sentinţa reţine eronat ca prin Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr.725 din 20.03.2010 s-ar fi produs o modificare a Statutului profesiei de avocat.
În realitate, hotărârea a instituit prin votul reprezentanţilor barourilor în Consiliul U.N.B.R., obligaţia barourilor de a coordona activitatea de tipărire, distribuire și control a formularelor ce reprezintă înscrisurile constatatoare ale contractelor de asistenţă juridică și împuternicirilor avocaţiale, cu respectarea prevederilor Statutului profesiei de avocat.
Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului, acesta fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală.
Cât privește viciul de procedură invocat de recurentă, intimaţii-reclamanţi precizează că acesta nu există, ei înţelegând să se judece în contradictoriu cu emitentul actului – Consiliul U.N.B.R., iar procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea contenciosului administrativ a fost îndeplinită.
Pe fondul cauzei, intimaţii-reclamanţi solicită respingerea recursului ca nefondat și menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală și temeinică.
Recursul este întemeiat.
Excepţia nulităţii recursului este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, știut fiind că în cadrul unui litigiu având ca obiect o acţiune formulată în temeiul art.1 alin.1) din Legea contenciosului administrativ, o autoritate publică poate avea calitatea de pârât în măsura în care are calitatea de emitent al actului administrativ contestat. În speţă, intimaţii-reclamanţi au înţeles să se judece în contradictoriu cu Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România – emitentul Hotărârii nr.725 din 20.03.2010, atacată în contencios administrativ.
Potrivit Legii nr.51/1995, a Regulamentului de organizare și funcţionare a U.N.B.R. și a Statutului profesiei de avocat, Consiliul U.N.B.R. reprezintă unul dintre organele de conducere ale U.N.B.R., fiind organul reprezentativ și deliberativ al barourilor din România și asigurând activitatea permanentă a U.N.B.R.
Rolul pe care-l are Consiliul U.N.B.R. în cadrul U.N.B.R. – persoană juridică de interes public, constituită din totalitatea barourilor din România, astfel cum corect a reţinut și instanţa de fond, face posibilă exercitarea căii de atac a recursului de către U.N.B.R. – autoritate de interes public, în reprezentarea unuia dintre organele sale de conducere – chiar dacă aceasta nu a fost citată la fond, scopul urmărit prin declanșarea căii de atac a recursului fiind același – menţinerea, ca fiind legal emis, a actului administrativ atacat.
Prin urmare, viciul de procedură invocat de recurenta-pârâtă în sensul că nu a fost citată la fond și Uniunea Naţională a Barourilor din România, nu are ca efect constatarea nulităţii hotărârii, după cum nu are efect nici faptul că recursul a fost declarat de U.N.B.R., în reprezentarea Consiliului U.N.B.R., acesta având calitate procesuală, contrar celor susţinute de recurentă.
Cât privește lipsa plângerii prealabile, și această critică este neîntemeiată, de vreme ce intimaţii-reclamanţi au făcut dovada că au solicitat recurentei să revoce hotărârea, iar prin adresa nr.116/C din 13.10.2010 li s-a adus la cunoștinţă că solicitarea lor a fost înregistrată și că va fi soluţionată la o ședinţă a Consiliului U.N.B.R. din 11/ 12 septembrie 2010, fapt ce nu s-a mai întâmplat.
Analizând însă motivele de recurs ce ţin de fondul cauzei, se constată că acestea sunt neîntemeiate, potrivit celor ce se vor relata în continuare.
Într-adevăr, astfel cum corect susţine recurenta-pârâtă, prima instanţă a reţinut eronat faptul că prin Hotărârea Consiliului U.NB.R. nr.725 din 20.03.2010 s-ar fi produs o modificare a statutului profesiei de avocat.
În realitate, hotărârea atacată prin art.1 alin.1) a instituit prin votul reprezentanţilor barourilor în Consiliul UN.B.R., obligaţia barourilor de a coordona activitatea de tipărire, distribuire și control a formularelor ce reprezintă înscrisurile constatatoare ale contractelor de asistenţă juridică și împuternicirilor avocaţiale cu respectarea Statutului profesiei de avocat.
Elementele pe care contractul de asistenţă juridică trebuie să le cuprindă obligatoriu sunt enumerate în art.127 din Statutul profesiei de avocat, însă prin art.128 din același statut se dă posibilitatea părţilor de a aduce modificări contractului, în sensul de a fi incluse și alte clauze asupra cărora părţile au căzut de acord.
Prin hotărârea atacată nu s-a făcut altceva decât să se instituie anumite operaţiuni tehnico-materiale în sarcina barourilor (mecanismul de tipărire, înscriere și introducere a unor elemente de siguranţă ale acestor tipizate) de natură a împiedica posibilitatea ca persoane care nu au calitatea de avocaţi să depună și să folosească în instanţă împuterniciri avocaţiale contrafăcute, imposibil a fi verificate și distinse de judecători.
Așadar, actul atacat nu intervine asupra formei, conţinutului sau efectelor contractului de asistenţă juridică, ci stabilește expres că se respectă modelul prevăzut de Statut, din conţinutul art.1 alin.1) al Hotărârii Consiliului rezultând clar că „Formularele tipizate al căror model este prevăzut în anexele nr.1 și nr.2 la Statutul profesiei de avocat vor fi tipărite de către barouri”.
Cu alte cuvinte, intimaţii-reclamanţi nu au dovedit că au fost vătămaţi într-un drept al lor ori într-un interes legitim, prin actul administrativ atacat, astfel încât, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, instanţa de fond numai printr-o interpretare greșită a dispoziţiilor legale incidente a dispus anularea actului administrativ contestat.
Recursul a fost admis iar hotărârea instanţei de fond modificată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii reclamanţilor.